Agitația creștea în zona lanului de maci.

Șoricei, o pisicuță și un roi de

albine se roteau în jurul unei bocceluțe multicolore. Sunetele ciudate și
mișcări repetate ale pachetului aflat între tulpinile mlădioase ale grâului,
au făcut ca animalele să se scundă care încotro. Când piciorușe mici,
grăsune și pufoase au iești la iveală dintre scutecele colorate, pisicuța s-a
apropiat. Ea mai văzuse pui de om prin gospodăriile din satul aflat în
apropiere.
Albinele au început să danseze și să cheme ajutoare. Regina lor a sosit
îndată.

– Ce s-a întâmplat?

– O copilă-bebeluș în lanul cu grâu, printre maci. Are nevoie de ajutor! au

rostit în cor albinele.

– Off… micuța! Are nevoie de cineva să o crească și să o protejeze. O anunț

pe prietena mea, Zâna Norilor.

Zburând iute ca gândul spre înaltul cerului acoperit cu bucăți mici de vată
de zahăr, a zărit-o într-un nor mic și lăptos pe prietena sa.

– Hei! O copilă este în pericol! Are nevoie de tine! Cobori în zona lanului de
maci?

– Desigur! Imediat!

Zâna Norilor și-a luat mantia argintie, cu margini brodate și a pornit spre
locul indicat.

– Copilă firavă și norocoasă! Bine că nu te-au mâncat animalele!

Zâna Norilor i-a schimbat scutecul micuței și i-a pus la gât un talisman în
formă de picătură.

– Te vei numi Roua dimineții! a murmurat Zâna.

Micuța a zâmbit și a gângurit, apoi a căzut în mrejele somnului, mângâiată

de razele soarelui și gâdilată de adierea unui vânt blând. Zâna a așezat-o
într-o scorbură și a rugat animalele să aibă grijă de ea, să o protejeze.

Pisicuța i-a procurat lapte de văcuță, pe care l-a adus într-o sticlă.

Un șoricel i-l picura pe buze dintr-o frunză rulată. Gâzele se roteau în jurul
fetiței și observau dacă avea nevoie de ceva. Dacă micuța scâncea, ele
căutau rapid rezolvare. Fie aduceau apă din rău, fie o așezau
în scorbură sau o duceau într-un loc însorit, fie chemau păsările pentru a-i
cânta ceva calm, vesel și melodios.

Roua dimineții creștea ca din apă! Era un vlăstar sprinten și frumos! Ochii îi
sclipeau că două stele în întunericul nopții.

– Vă mulțumesc din suflet pentru ajutor! Vă ador!

Fluturii, libelulele și albinele erau foarte fericite.

– Am reușit să creștem o minune de fetiță! băzâiau albinele harnice.

– Trebuie să îi facem o rochiță elegantă din petale de flori! șopti un fluture.

– O idee minunată! au exclamat libelulele.

Fluturii au adunat petale de culori și forme diferite. Libelulele au creat
modele de rochițe, iar albinele, cu acele și măiestria lor, au țesut rochii
demne de un catalog de modă. Roua dimineții era în culmea fericirii. Râdea
și se învârtea, de amețise toate gâzele.

– Prietenele mele mă vor admira! De abia aștept să le arăt noile mele

rochițe! Le voi atârna pe crengile arborrelui unde locuiesc. Vor fi admirate
de păsări, insecte și nori. Sunt atât de fericită!

Într-adevăr, Roua dimineții își făcuse prietene. Când a sosit timpul pentru
culesul grâului, câteva fetițe și-au însoțit părinții. Cu teamă, dar și dorința
de a întâlni oameni, copila a ieșit din scorbură și s-a apropiat timid.

– Ce încântată sunt că ați venit! Vă ofer un suc de flori de cireșe! Albinele

mi-au lăsat din belșug!

– Unde sunt părinții tăi? a strigat un bărbat ce purta o pălărie de paie.

– Nu știu să vă răspund. Eu aici am crescut. Insectele și animalele mi-au

oferit hrană. Norii mi-au dat alinare și apa de ploaie pentru baie. Păsările
mi-au cântat.

– Putem să o luăm cu noi, tati?

– E cam dificil! Nu avem o situație materială prea bună acasă. Cred că este
mai fericită aici! Îți promit că o vom vizita zilnic.

– Vrei să te învăț să citești? În cărți găsești o lume minunată, cu oameni

inteligenți și înțelepți, cu locuri ireal de frumoase!
– Da! Vreau! Vom sta în scorbura mea și vom citi liniștite! Păsările ne vor
cânta triluri magice! Eu sunt Roua dimineții.

– Iar eu, Ariana.

– Îți dăruiesc o coroană din spice de grâu și maci! Să îți poarte noroc!

– Mulțumesc! Mă bucur nespus că te-am întâlnit.

Prietenia fetelor a răsărit precum un curcubeu după o furtună. Ariana avea

nevoie de cineva vesel și creativ. Roua dimineții învățase de la natură multe
povești, dar și să realizeze diverse obiecte din frunze, conuri, ghinde, flori.
Așa că, i-a arătat Arianei cum să realizeze coliere, brățări și chiar cercei.
Aceasta era foarte încântată! Putea să obțină bani prin vânzarea lor și astfel
își ajuta tatăl la cheltuielile gospodărești.

Când Ariana a venit cu prima carte pentru a citi împreună cu noua sa

prietenă, Roua dimineții a fost extrem de emoționată. Nu văzuse o carte!
Era atât de frumoasă: colorată, foșnitoare, vie!

Roua dimineții a descifrat rapid tainele cititului. Ariana îi aducea cărțile pe

care le avea, dar și pe cele de la biblioteca școlii. Prietenia lor devenise
prețioasă! Nu puteau sta una departe de cealaltă.

Nimeni nu presimțea pericolul ce se apropia.

Când toamna dezbrăcase copacii de frunzele aurii, iar animalele își

începuseră hibernarea, un vultur flămând și-a făcut apariția. Roua dimineții
ieșise să își îmbrățișeze prietenii necuvântători. Nu a avut timp să se întrebe
de ce s-a înnorat cerul dintr-o dată. Vulturul cu aripile mari, puternice și
deschise ca o parașută, a prins-o în ghearele ascuțite și reci.