Poezii pentru copii

Poveştile copilăriei

Citesc şi recitesc poveşti,

Ce mi-au marcat copilăria:
E „Capra cu trei iezi”,
„Scufiţa roşie”,
Sau poate „Amintiri din copilărie”:
Le recunoaştem dintr-o mie!

Ele ne-au încântat copilăria,

Şi-acum, când e la modă pandemia,
Le vom citi copiilor din nou,
Poate trezim un nou ecou!

Să-i învăţăm pe copilaşii,

Drăgălaşi:
Că tot există capre cu trei iezi;
Că în lup nu trebuie să crezi!
Şi să mai fim ca Nică: „La scăldat”
Sau când cireşele, el, a furat!

Acestea sunt poveştile copilăriei,

Să nu uităm acum;
Să fim copii:
Măcar, pentru o zi!

S-aducem: pacea, bucuria,

Să, Aveţi mereu doar veselia!

Poveşti

Poveşti cu zâne, prinţi, prinţese,

Cu împăraţi şi împărătese,
Poveşti cu „Prâslea cel voinic şi merele de aur”,
Ce au adus în viaţa noastră un tezaur.

Poveşti cu „Sarea în bucate”,

Ele nu pot fi în veci uitate.
Poveşti precum „Scufiţa roşie”
Şi „Capra cu trei iezi”,
Din care înveţi că-n lup:
Nu trebuie să crezi!

Poveşti, din care înveţi

Să fii voinic de mic,
Chiar dacă prima dată,

1
Erai doar un pitic,
Ce vieţuiai cu „Albă ca zăpada”,
Apoi, tu ai avut şi spada
Şi ai luptat ca să păzeşti merele de aur,
Să fie astăzi un tezaur:
De poveşti!

Aşa să fie în viaţa tuturor:

Doar binele să învingă răul;
Şi să triumfe adevărul!
Să fie numai bucurie,
Şi o lume fără pandemie!

S-Aveţi, NOROC şi SĂNĂTATE!

Poveştile copilăriei:
Să nu fie uitate!

De-a v-ați-ascunselea

Pisicuța se ascunde,
Printre frunzele uscate;
Iată-mă!
Sau poate nu-s,
Unde oare m-am ascuns?

Hai, găsiți-mă în grabă,

Și-apoi vă vedeți de treabă!
Că, doar frunzele uscate,
Ele trebuie măturate!

Un altfel de zdreanţă

Mai ştiţi voi cine e zdreanţă?

Are ochi ca de faianţă.
Este un câine, cam lăţos,
Da-i atât de frumos!

Blana e din petice,

Ca să se împiedice.
Are un ochi, şi-o nară lungă,
Oare, unde-o să-i ajungă?

Când mai vede o găină,

Cu coteţul lui vecină,
Vrea să-i ia azi un ou,
Ca să aibă de șatou.

Dar oul este fierbinte,

2
Ca să se înveţe minte:
Că de fură azi un ou,
Mâine o să fure-un bou!

3
 Pădurea prieteniei (poveste terapeutică)

Din palatul său de cristal, îmbrăcată în rochița roz, preferata ei, prințesa
ieși să se plimbe ca în fiecare dimineață de vară. Era însoțită de un slujitor de
încredere, îmbrăcat în mantie violet, la fel ca toți ceilalți de la curte, care
respecta întru totul instrucțiunile părintelui fetei de a nu se îndepărta prea mult
de palat.
Fascinată de cântecul fermecător al pădurii, prințesa se adânci în mijlocul
acesteia și întâlni diferite animale care se certau unele cu altele, reproșându-și
una alteia următoarele lucruri:
- Țestoasă, tu ești prea înceată și nu reușești să faci lucrurile la timp!
- Caracatiță, tu ai prea multe tentacule între care te încurci atunci când ai de
făcut ceva!
- Furnică, tu ești prea mică și nu poți să ajungi peste tot atunci când e
nevoie de tine!
Văzându-le așa de triste și de îndârjite, prințesa se hotărî să le împace, dar nu
știa cum. În scurtă vreme, cerul senin s-a înnorat și s-a iscat o furtună puternică,
așa că ea și celelalte viețuitoare nu știau unde să se ascundă și cum să scape. În
plus, prințesa trebuia să ajungă acasă înainte să se înnopteze și ca tatăl ei să afle
că a încălcat interdicția.
Tuna și fulgera, toți erau speriați, însă voiau și să o ajute pe prințesă să
ajungă acasă teafără. Dintr-o dată, a apărut o zână care le-a arătat acestora cum
ar putea să facă acest lucru. Așa că, țestoasa a fost cea care s-a oferit să-i dea
carapacea ei drept umbrelă, caracatița și-a întins tentaculele pentru a o apăra de
frunzele din pădure în care se încurcase în timp ce alerga să se salveze, iar
furnica cea harnică împreună cu suratele ei i-au arătat calea pe care trebuie să o
urmeze pentru a găsi ieșirea din pădure.
Nu după mult timp, între ele s-a legat o prietenie foarte strânsă deoarece au
înțeles că doar împreună pot reuși. Totodată, s-a produs un miracol: soarele
strălucitor a apărut din nou și furtuna s-a potolit, dându-le încredere că totul va
fi bine atâta timp cât fiecare a înțeles că nu e nimic rău dacă ești diferit de
ceilalți.
Animalele s-au împăcat, prințesa a găsit drumul cel bun și a ajuns cu bine
acasă, fericită că această întâmplare a ajutat-o să descopere că împreună suntem
mai puternici și putem trece peste orice obstacol.

4
 PRIETENIA

Grupa de vârstă: preşcolari, şcolari mici

Obiective: dezvoltarea competenţelor emoţionale
Competenţe emoţionale: - curajul
- bucuria
- exprimare emoţională
Un balaur şi un pitic erau buni prieteni într-o pădure fermecată şi pentru că
balaurul era tare îndrăzneţ veni cu o idee şugubeaţă ca la primăvară să plece în
pădure într-o excursie. Pentru a-i da încredere piticului îi spuse că vor pleca
când va apărea primul curcubeu pe cer. Piticul, emoţionat, îi spuse cărăbuşului
să-l anunţe printr-un cântec. Dar, un vrăjitor, care pe toate le ştia, s-a enervat
pentru că n-a fost invitat şi se făcu galben, verde, arămiu de supărare.
Pe o pânză de paianjen, pe post de balansoar, la prima ploaie cărăbuşul dădu
vestea cea bună.
Îşi luară o umbrelă şi un rucsac, şi plini de inocenţă, fericire şi elan porniră la
drum.
După o zi de mers, seara găsiră uimiţi un cufăr ce strălucea feeric. Îl
deschiseră uimiţi şi o comoară le bucurară ochii. Dar vrăjitorul supărat, făcu o
vrajă şi o furtună începu şi un taifun îi învârti pe toţi şi îi aduse acasă unde cu
mirare văzuseră că era toamnă. Fără să-şi dea seama au petrecut ca şi vrăjiţi în
pădure mai mult timp. A fost o aventură reuşită.

5
 Dorinţa dragonului

Când iarna era pe sfârşite, iar viforul nu mai avea atâta putere, dragonul
roşu Dili se plimba în linişte prin pădure. El întâlneşte un pitic, un cărăbuş şi o
privighetoare care aveau o prietenie foarte strânsă fiind mereu împreună.
Piticul era nervos, deoarece îşi dorea să se încălzească şi nu reuşea să aprindă
focul. Când vede dragonul se sperie, considerându-l o primejdie. Acesta se
ascunde într-o scorbură gri. Văzând suferinţa piticului, dragonul suflă un foc
pentru a-l ajuta. Chiar dacă îi ajută, aceştia nu îl acceptă în grupul lor pentru că
nu au încă încredere în el.
Se intoarce cu durere acasă şi îi povesteşte mamei întâmplarea, apoi se
duce în camera lui să se liniştească cântaâd la prietena lui – vioara galbenă,
care era şi culoarea lui preferată.
Ȋntre timp cei trei prieteni discută despre întâmplare şi consideră că
dragonul i-a ajutat. Ca o recompensă se hotărăsc să îi ducă un dar, câteva
nestemate găsite de ei primăvara trecută sub ciuperca fermecată.
Când au ajuns la casa dragonului, îl aud pe acesta cântând la vioara lui şi
au simtit o încântare auzind acordurile viorii.
Ca semn al prieteniei îl invită să coloreze în zăpadă semnul curcubeului.