Gabriela Smarandache Povestea anotimpurilor

Povestea anotimpurilor
Gabriela Smarandache
Odată, demult, undeva departe sus în munți, trăia o bătrână foarte săracă și bolnavă.
Toată lumea o striga Buna pentru că era foarte darnică, ajuta pe oricine și iubea toate
viețuitoarele pământului. Vara aduna mure și plante pentru ceaiuri iar toamna, cu greu,
strângea din pădure lemne pentru foc.
Într-o seară posomorâtă de toamnă mergea prin pădure cărând în spate un sac greu, plin cu
crengi uscate. Începuse să plouă. Era o ploaie rece de toamnă târzie care o forță să caute un
adăpost căci drumul până acasă era foarte, foarte lung. Căutând unde să-și odihnească
bătrânele oase, zări o peșteră pe care nu o mai văzuse până atunci.
Intră în peșteră și se așeză pe o piatră acoperită cu un strat gros de mușchi de pădure.
Deodată în fața ei apăru o fată frumoasă ca o prințesă, purta un veșmânt portocaliu împodobit
cu frunze aurii. La gât purta un șirag minunat făcut din castane, nuci și alune. Pe cap avea o
coroniță multicoloră din crizanteme iar în loc de poșetă avea un coș plin cu fructe, legume și
cereale.
”Toamna eu mă numesc
Bine-ai venit îți doresc
Sper să nu fi supărată
C-aduc ploaia câteodată”

”Pe tine nu m-aș putea supăra

Chiar că mai aduci si vreme rea
Tu ești toamna harnică
Și de roade darnică”

”Mă bucur că te-am văzut

Sunt fericită că m-ai plăcut
Acest sac te rog să primești
Să-l deschizi când acasă ești!”
Fetița frumoasă dispăru la fel de misterios precum apăru.
Buna rămase zâmbind. Apariția fetei o făcu să uite de ploaia rece de afară.
Ca printr-o magie în fața ei apăru o altă fetiță la fel de frumoasă ca prima, dar în jurul ei,
totul strălucea din cauza rochiei lungi, albe ca spuma laptelui, presărată cu mii de steluțe alb-
1
Gabriela Smarandache Povestea anotimpurilor

albăstrui sclipitoare. Te dureau ochii privindu-le cum străluceau în raza de soare care nu se
știe cum reușise să se strecoare în peșteră.
Buna făcu un pas înapoi la vederea unei așa minunății.
”Haide, vino mai aproape
Să vezi steluțele din noapte
Eu sunt iarna, grea, geroasă
Ce-aduc vremea friguroasă”

”Pe cât ești de friguroasă

Atât ești și de frumoasă
Iar cu gerul tău ne-aduci
Sărbători și turte dulci.”

”Mă bucur că te-am văzut

Sunt fericită că m-ai plăcut
Acest sac te rog să primești
Să-l deschizi când acasă ești!”
Ca și prima fetiță dispăru și cea de-a doua.
În pași de dans pe o melodie cântată de un cor de păsărele apăru o a treia fetiță
îmbrăcată într-o rochie lungă, presărată de ghiocei și viorele
Buna se frecă la ochi să se convingă că nu visează. Între timp ploaia se oprise.
Bătrânica luă sacii primiți cadou uitând de sacii cu crengi uscate și plecă spre casă. Când
ajunse în fața porții se întâlni cu vecina ei pe care toată lumea o numea Mofturoasa căci
nimic nu-i plăcea și nimeni nu putea să o împace. Buna, prietenoasă cum era o invită înăuntru
să se încălzească cu un ceai fierbinte. Așa se face că Mofturoasa văzând sacii Bunei o întrebă
ce are înăuntru. Buna desfăcu sacii și nu-i venea a crede ochilor: fructe, legume, cereale,
borcane cu murături, dulceață, zacuscă, ciocolată, bomboane, cozonac, turtă dulce, globuri,
steluțe, clopoței, multe ornamente pentru sărbători și un săculeț plin cu bănuți de aur.
Mofturoasa, roșie la față de ciudă, plecă și ea în pădure să caute peștera magică căci
Buna, în bunătatea, ei îi spuse unde se află peștera.
Intră și ea dar nu se așeză. Rămase în picioare cu mâinile în șolduri și bătând din picior
de nerăbdare. Într-adevăr fetița cu veșmântul portocaliu apăru:
”Toamna eu mă numesc
2
Gabriela Smarandache Povestea anotimpurilor

Bine-ai venit îți doresc

Sper să nu fi supărată
C-aduc ploaia câteodată”

”Cum nu m-aș supăra,

Că aduci doar vreme rea.
Tu ești toamna cea ploioasă
Urâtă și noroioasă!”

”Mă bucur că te-am văzut

Sunt tristă că nu m-ai plăcut
Acest sac te rog să primești
Să-l deschizi când acasă ești!”
”Auzi ce obrăznicie: să nu fiu supărată ! gândi furioasă bătrâna. Dar nu-și termină
bine gândul când i se înfățișă cea dea doua fată cu rochița plină de steluțe sclipitoare:
”Haide, vino mai aproape
Să vezi steluțele din noapte
Eu sunt iarna, grea, geroasă
Ce-aduc vremea friguroasă”

”Pe cât ești de luminoasă

Atât ești și de friguroasă
Iar cu gerul tău îmi dai
Frisoane și guturai!.”

”Mă bucur că te-am văzut

Sunt tristă că nu m-ai plăcut
Acest sac te rog să primești
Să-l deschizi când acasă ești!”
Nervoasă și nerăbdătoare, Mofturoasa fugi acasă cu sacii primiți în dar. Încuie ușile și
ferestrele. Cu mișcări grăbite desfăcu sacii. Într-un sac găsi o grămadă de fân iar în celălalt un
sloi de gheață!

3
Gabriela Smarandache Povestea anotimpurilor