Cum şi-au pierdut copacii vocea?

Gabriela Smarandache
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Reșița

Dacă am avea urechile mai fine, am auzi că multe vieţuitoare nu sunt mute, ci au limba lor.
Poate atunci am auzi cum primăvara seva copacilor urcă din trunchi în coroană, cum mugurii se
transformă în frunze şi cum plânge un copac când este tăiat.
O poveste veche indiană spune că, mai demult, copacii vorbeau aşa cum vorbim noi, oamenii.
Copacii plângeau atunci, când li se rupea câte o creangă sau când se tăia câte un trunchi. Şi nu
plângea doar copacul rănit, ci şi vecinii lui:
An de an noi am crescut,
Priviți mulțimea de inele,
Istorii multe am văzut
Cu bune și cu rele.

Lăsaţi-ne să creştem mai departe,

Udaţi-ne la rădăcină,
Să-nflorim, să rodim şi fructe coapte
Să culegeți în tihnă.
Oamenii nu au mai putut asculta bocetele şi vaietele copacilor şi s-au dus la soare, vorbindu-i
aşa:
Tu, copacilor putere-ai oferit
Şi nouă viață ne-ai dăruit.
Case noi vrem să construim,
Lucruri noi vrem să făurim.

Copacii nu ştiu decât a scânci

Iar noi nu putem munci.
la copacilor vocea înapoi.
Soare! Auzi, e vai de noi!
Soarele i-a ascultat, dar nu le-a îndeplinit rugămintea deoarece lui îi plăcea să asculte cum cântă
copacii vara, cum şuşotesc toamna şi cum îşi iau rămas bun de la el când vine iarna.
Iată de ce într-o zi, însă, soarele se supără pe copaci: la început, când s-a făcut lumea, copacii
au primit diferite frunze cu care au fost mulțumiți; doar bradul, pinul şi molidul au fost supăraţi - ei
au primit ace ascuţite care cădeau toamna ca şi frunzele celorlalţi copaci. Aceştia s-au plâns
soarelui:
Uită-te la frunzele noastre,
Oricine se poate înţepa,
Că sunt ascuţite şi ţepoase!
Greşeala o poţi îndrepta:
Dă-ne frunze frumoase!
Hai, numai aştepta!
Auzind aceasta, soarele le-a transformat acele în frunze fine de mătase. Dar, cum a căzut prima
ploaie, frunzele s-au înmuiat şi atârnau posomorâte iar copacii s-au plâns din nou soarelui:
Uită-te la frunzele noastre
Cum atârnă în zilele ploioase!
Nu sunt bune! Sunt de aruncat!
Dă-ne alte frunze imediat!
Acestuia i s-a făcut milă de el şi le-a dăruit frunze de cristal. Cum a suflat prima pală de vânt,
frunzele s-au spart şi au căzut la pământ. Copacii s-au plâns din nou soarelui, dar acesta supărat le-
a răspuns:
Bocete eu nu mai vreau,
Ace ascuţite iarăşi vă dau.
Pe ploaie, soare sau zăpadă
În copac veşnic au să şadă!
Cum soarele se săturase de bocetele bradului, pinului şi molidului, s-a hotărât să ia tuturor
copacilor vocea înapoi şi aşa au rămas copacii muţi. Muţi sunt toţi copacii de pe pământ şi astăzi.