MICUL COPAC CURAJOS

Scop: Povestea poate fi adresată părinților pentru a-i sensibiliza față de nevoile copiilor și de
consecințele nesatisfacerii acestora. De asemenea, povestea poate fi povestită copiilor care
trăiesc intens sentimentul de vinovăție sau se autoblamează pentru experiențele de viață.
În legătură cu acestea, copilul se simte diferit de ceilalți. Mesajul povestioarei promovează
dezvoltarea rezilienței și credinței copilului în propria putere și curaj, prin supraviețuire și
adaptarea mecanismelor de coping. Povestioara îndeamnă copiii să-și cultive speranța și
încrederea în grija din partea celorlalți.
Beneficiari: părinți și copiii acestora

Această poveste este despre unul dintre cei mai curajoși copaci pe care i-am întâlnit. Istoria
a început acum câțiva ani, când acest copac special a fost plantat pentru prima dată împreună
cu toți ceilalți copaci. A fost sădit ultimul și a fost așezat în mijlocul unui câmp imens.
Câmpul se afla chiar la capătul pământului și, din păcate, nimeni nu locuia lângă el, așa că
părea a fi un pic neîngrijit. Totuși, copacul nostru curajos a fost capabil să crească în
continuare, chiar dacă era dificil. Într-o zi, când se uita în jur la ceilalți copaci, se gândi că el
nu arăta la fel ca ei și că ramurile lui nu erau la fel de mari sau de tari. Acest lucru l-a întristat
și, uneori, era nemilos cu el însuși, tachinându-se, deoarece considera că nu este tot atât de
bun ca ceilalți arbori.
Într-o zi, copacul nostru a fost vizitat de o pasăre numită Robin. Păsăruica voia să aterizeze
pe unul dintre ramurile copacului, dar și-a dat seama că erau prea slabe ca să o țină, așa că s-a
așezat în preajmă pentru a nu-l speria.
– Bună, a spus Robin. Copacul nu a răspuns.
– Cum te numești? Copacul tăcu.
La început, comportamentul copacului i se părea ciudat lui Robin, întrucât toți ceilalți
copaci i-au răspuns atunci când le-a vorbit. Dar, ceea de ce nu și-a dat seama Robin inițial este
că nimeni nu i s-a mai adresat copacului vreodată, de aceea acesta nu știa ce să facă și se
simțea foarte speriat. Robin s-a gândit mult la copac și a continuat să-l viziteze în fiecare zi,
salutându-l și întrebându-l care este numele lui. Uneori, prietenii lui Robin îl întrebau de ce se
deranjează să viziteze copacul dacă acesta nu-i vorbește niciodată, alții, mai nemiloși, îi
atribuiau nume neplăcute copacului. Robin le tot spunea prietenilor săi că are încredere în
copac și simte că, dacă va continua să-l viziteze, într-o zi arborele va prinde curaj să-i
vorbească.
Pasărea a continuat să viziteze copacul multe zile la rând și apoi, într-o zi, tocmai când era
pe punctul de a pleca, a auzit o voce foarte liniștită spunând „bună”.
Robin a crezut că i s-a părut, dar apoi a auzit-o din nou și, cu siguranță, era copacul care îl
salutase. Robin a fost foarte încântat, s-a întors repede și a zburat puțin mai aproape de copac.
– Bună, a spus Robin.
– Bună, a răspuns copacul.
– Cum te numești? a întrebat Robin.
– Nu sunt sigur... Nimeni nu mi-a dat vreun nume vreodată.
Robin se întristă și vru să ajute copacul. Petrecu cea mai mare parte a zilei cu el și îi
promise să se întoarcă a doua zi. Când Robin sosi a doua zi, găsi copacul plângând.
– De ce plângi? întrebă Robin. Copacul se uită în sus și întrebă:
– Robin, de ce sunt diferit de ceilalți copaci? Toți arată fericiți. Au ramuri puternice, mari, cu
multe frunze verzi pe ele și o mulțime de vietăți doresc să trăiască lângă ei. Am fost plantat
exact ca ei, am rădăcini ca ale lor, dar sunt inutil! Ce am făcut greșit?!
Robin era o pasăre înțeleaptă și i-a explicat copacului:
 – Nu este absolut nimic în neregulă cu tine și nu ești inutil! Doar nu ți s-a acordat aceeași
grijă ca și celorlalți, ceea ce, cu siguranță, NU a fost vina ta! Copacul era confuz și consternat:
– Bineînțeles că este! Toți am fost plantați în același timp și la fel. Cu mine este ceva în
neregulă!
– Da, ai dreptate, ai fost plantat în aceleași condiții, dar asta nu este tot de ce ai nevoie ca să
crești! Uită-te în jur la ceilalți copaci... ai observat că toți au case cu oameni care locuiesc în
apropierea lor? Și câmpurile lor, uite, cât de diferite sunt de al tău.
Copacul curajos nu mai observase acest lucru înainte, nu văzuse decât ce era diferit la sine,
nu și în jurul său. L-a întrebat pe Robin ce avea de-a face asta cu creșterea sa.
Pasărea îi explică:
– Creșterea nu înseamnă doar a fi plantat. Arborii tineri trebuie îngrijiți în fiecare zi. Pentru o
dezvoltare armonioasă, au nevoie de apă, mâncare și soare. Oamenii care trăiesc în case îi
ajută, le oferă apă în fiecare zi, taie ramurile din jurul lor pentru ca pomul să nu fie
întotdeauna la umbră, să poată fi mângâiat de razele calde ale soarelui. De asemenea, oamenii
se asigură că rădăcinile sale sunt sub pământ pentru a obține mâncarea potrivită din sol. Toate
aceste acțiuni ale oamenilor îi ajută să crească.
– Și cum se numesc toate astea?, a întrebat copacul uimit.
– IUBIRE și ÎNGRIJIRE, a răspuns Robin.
În acel moment, totul a devenit clar pentru copac și a spus:
– Deci nu este vina mea că nu sunt la fel ca ceilalți copaci! Pur și simplu nu mi s-a acordat
aceeași grijă și ajutor ca celorlalți.
Robin dădu din cap aprobându-i spusele. Copacul s-a simțit mai bine aflând că nu este vina
lui, dar era trist că nu cunoscuse ce este DRAGOSTEA. Robin dorea cu disperare să ofere
copacului ceea de ce avea nevoie, dar știa că nu era suficient de mare și avea nevoie de ajutor
din partea oamenilor.
Chiar a doua zi, pasărea a întrebat pe toată lumea dacă știe cum poate fi ajutat acest copac
curajos, dar, din păcate, nimeni nu știau. Tocmai când Robin credea că nu mai rămase nicio
speranță, a auzit câteva persoane care mergeau pe câmp. A zburat spre copac și a început să
cânte cât mai tare ca să poată fi auzită.
Oamenii au auzit cântecul și s-au apropiat să audă mai bine, apoi au observat copacul nostru
curajos. Au vrut să ajute arborele firav, așa că primul lucru pe care l-au făcut a fost să îi dea
acestuia un nume pe potrivă.
 POVESTEA COPACULUI-MAMĂ

Scop: sensibilizarea și dezvoltarea empatiei, a atitudinii de implicare, îngrijorare, protecție a

copilului (indiferent cum e copilul) în familie.
Beneficiari: poveste pentru părinții iubitori, dar mereu îngrijorați de viața copiilor lor, pentru
părinții hiperprotectori.

Pe-o insulă îndepărtată se înălța un copac minunat. Era neobișnuit prin faptul că pe fiecare
ram al său înfloreau diverse flori, din care se dezvoltau fructe diferite. Nici copacul nu știa
cum era posibilă această minune. A fost întotdeauna o surpriză. În același timp, era un pic
neliniștit, deoarece fiecare fruct are nevoie de propria abordare – unul are nevoie de mai mult
soare, altul – de mai puțin, un fruct crește mai bine pe o ramură mai groasă, altul însă – pe una
mai subțire, unul se coace mai devreme, iar altul are nevoie de mai mult timp.
Copacul-Mamă își iubea toate fructele. Fiecare fruct primea atenție în funcție de nevoile
sale. Copacul-Mamă încerca să găsească punctul de echilibru, astfel încât toate fructele să se
simtă bine. Desigur, au avut și probleme: fie fructele nu puteau împărți creanga, fie un fruct
era deja copt și voia să plece de pe ramul matern, pe când celălalt, în același timp, avea nevoie
de mai multă dragoste și grijă deosebită, fie începeau să concureze: cine este mai frumos și
mai copt? Copacul-mamă privea micile griji ale copiilor și era fericit că aceștia cresc,
hrănindu-se cu sucurile ei, conectându-se cu ea.
Copacul-mamă știa că nu doar o dată ei vor trebui să renască, să se descopere, să-și schimbe
viziunea, opiniile. Acum însă era fericită și mulțumită pentru copiii ei – le oferea totul pentru
o dezvoltare armonioasă. Dragostea ei nu era umbrită de conflictele minore și discordiile de
moment. Ea privea viitorul fiecărui fruct: cine și ce copac va deveni, cine și unde va încolți,
va prinde rădăcini. Copacul-mamă oferea cel mai important dar – dragostea și sprijinul său.
Fructele acestui copac, fiecare la timpul său, vor dezvolta ramurile și vor avea propriul drum,
în căutarea unui loc sub soare, în misiunea de a da început unei noi vieți.