Codrin era un băiat de 6 anișori, care locuia într-un sat frumos, așezat la poalele unor

dealuri line. Încă nu începuse școala, ci era în grupa mare la grădiniță, unde mergea
cu mare drag, căci îi plăcea să se joace cu copiii și era foarte încântat de toate
lucrurile interesante pe care le învățau împreună.

Toată săptămâna trecută vorbiseră despre meserii – doctorul care îi consultă pe

oamenii bolnavi pentru a-i face sănătoși,constructorul care onstruieste case și
poduri, marinarul care navighează pe mări și oceane, astronautul care zboară în
spațiu încercând să-i afle misterele, profesorul care îi învață pe copii despre lumea în
care trăim, șoferul care conduce mașina… și câte și mai câte. Sunt multe meserii în
lumea noastră și fiecare are importanța si frumusețea ei.
Toți copiii au inceput să vorbească, plini de pasiune: unii voiau să fie
cercetători(oameni care cauta explicatii in unele domenii), alții educatori, vreo doi
spuneau ca ei deja sunt ingineri… Existau, desigur, și câteva fetițe care doreau să fie
zâne. Iar altul era convins ca el va fi ori șofer de tir, ori fermier.
Codrin rămase pe gânduri. Nu putea să se hotărască ce va fi el atunci când va fi mare.
I-ar plăcea să devină avocat, dar i-ar plăcea să fie și profesor, sau poate să lucreze la
o banca, la fel ca tatăl lui? El a fost printre puținii copii care nu răspunseseră nimic.
Mergand trist acasa trist ca el nu a raspuns nimic domanei educatoare,cand deodata,
el s-a intalnit cu un mar batman,,despre care auzise ca vorbeste cu copii tristi.
Continuă să privească pomii și dintr-o dată rămase uimit. Oare de unde știe mărul că
el este măr și că trebuie să facă mere? Dar piersicul, că este piersic? Pomii nu aveau
nici o îndoială că ei sunt altceva și de mici făceau numai un singur fel de fruct. Nu
văzuse niciodată un măr care sa facă și prune și pere și caise în același timp și era
destul de convins că în natură nu se găsește așa ceva. Intră în livadă, hotărât să
vorbească cu pomii și să le afle secretul și asfel să știe și el ce va fi când va fi mare.
– Domnule Măr, spuse el timid, iertați-mă că vă deranjez, puteți vă rog să mă lămuriți
și pe mine cum știți cu atâta siguranță că dumneavoastră sunteți măr și faceți mere?

Mărul se trezi ușor și deschise ochii. Trecuse foarte multă vreme de când cineva nu îl
mai întrebase ceva. Era fericit să-l vadă pe acel omuleț curios în fața lui.
– Aaaa, zise el, ce surpriză plăcută! Este simplu, zise el. Semințele noastre ne spun.
Timp de câțiva ani noi căutăm să descifrăm esența seminței noastre și când o aflăm,
ne străduim să fim buni și roditori. În acești ani, noi învățăm să ne înfigem rădăcina
adânc în pământ, să nu ne temem de schimbarea anotimpurilor, căci fiecare are
farmecul său, să ne întindem ramurile către cer, căutând răspunsuri în razele lunii și
în sclipirea stelelor. Și după ce am făcut toate acestea, suntem gata să rodim, căci am
aflat taina și puterea semințelor din care am crescut și ne-am găsit menirea. Ce
simțim în inima noastră că suntem, aceea suntem. Mie mi-a luat 4 ani să aflu că sunt
măr. Dar și după ce-am aflat… ce mere gustoase am făcut! Dulci și parfumate, un
deliciu!! Și încă mai fac mere și după atâta vreme. Te rog, ia si tu un fruct de-al meu
și gustă-l, spuse mărul scuturându-se ușor și aplecând o ramură bogată către băiat.
– Sunt și alte feluri de copaci – continuă mărul – care nu fac fructe, fiindcă au alt rol
pe pământ. Asta nu înseamnă că ei nu fac nimic. Desigur că nu. Uite, plopul de
exemplu – el crește înalt, foarte înalt și vede departe. Și când vine primăvara, el
inflorește și își aruncă semințele în zare, pentru ca și restul pomilor să afle că s-a
terminat iarna. Ne trimite un fel de scrisori, dacă vrei, pentru ca și noi, care stăm pe
dealuri și suntem mai mici, să aflăm că a venit vremea să înmugurim și să înflorim din
nou. Deci vezi, și tu dacă vei sta să te gândești, să te asculți, să vezi ce iți place să faci
sau ce te atrage să studiezi, vei ști precis ce fel de copac ești și ce roade să dai. Și
atunci când afli, să te străduiești să faci cele mai bune fructe!
Și au mai stat o vreme la taclale. Băiatul era încântat de înţelepciunea copacului și
asculta cu imensă bucurie despre menirea lor. Acum știa că și el are nevoie de câțiva
ani ca să afle ce vrea să devină și că nu toata lumea știe dintr-o dată. Dar cu siguranță
că va încerca să se asculte și va încerca să vadă către ce are înclinații. Își promise că
va deveni cel mai bun în meseria pe care și-o va alege. Cu gândul acesta în minte,
plecă spre casă, iar în livada de pomi se așternu din nou liniștea.