Sunteți pe pagina 1din 6

—Bună seara, domnule bursuc !

spuseră cei doi


prieteni.
—Bună să vă fie inima, copii !
—Am putea înnopta la tine în această noapte ?
—Desigur, copilași.
Apoi intră în casă cei doi copii și bursucul cel
bun.
Într-o zi de vară, m-am trezit dis-de-
dimineață după ce cocoșul nostru a vestit ivirea
zorilor.
Eu atunci am ieșit în fața casei și am
observat o lumină roșie pe cer. Era cel mai
spectaculos răsărit pe care l-am urmărit
vreodată. Cerul strălucea într-o nuanță roșiatică
printre nori, iarba și copacii se bucurau de
venirea a noi zi. Iar toate vietățile și oamenii își
reluau activitățile de zi cu zi.
Aveam senzația că va fi ceea mai frumoasă
zi.
Într-o zi, ne-am hotărât împreună cu colegii
de clasă să strângem lucrurile aruncate de
oameni într-o pădure.
Noi am vrut să facem această activitate
pentru a ajuta mediul și a salva planeta de la
pieire.
Pe noi ne-a ajutat domni de serviciu de la o
școală împreună cu niște oameni care strâng
gunoaie. O echipă au strâns sticlele, alta gunoiul
menajer și cealaltă ce era aruncat prin apă.
Eu cred că toată lumea ar trebui să facă acest
lucru pentru mediu și oameni care aruncă, să se
gândească de 2 ori înainte de a o face.
Mesajul meu este ca cei care fac mizerie și
aruncă gunoiul, să se gândească mai întâi că
planeta lor suferă și e mai bine să arunci în
coșul de gunoi decât pe jos.
Testul 6 ex.1 pagina34
20.03.2023
Dragă tată,
Știi că sunt pasionat de biologie și de ceva
timp, îmi doresc un atlas de zoologie.
Aș dori, dacă vrei, să mi-l cumperi pentru a-
mi dezvolta cunoștințele despre animale.
Ți-aș rămâne recunoscător tată, dacă mi l-ai
cumpăra.
Mici iepurași
Într-o zi senină, am decis eu și cu încă trei
prieteni să mergem în drumeție.
Mergând pe potecă, sub o scorbură lângă un
râu, am zărit patru iepurași, doi erau albi cu pete
negre iar ceilalți doi, maro cu un pic de alb.
Micuți și singuri, am decis să așteptăm până
când apare iepuroaica mamă.
După nici cinci minute, o zărim venind speriată
dintr-un tufiș.
Ne-am decis să ne îndepărtăm ușor, astfel ca
mama lor să se întoarcă înapoi acasă la iepurași.
Alice și poțiunea magică
Alice ajungând într-o cameră găsise pe o
masă, o sticluță cu mesajul: ,,Bea-mă! "
Dar această sticluță era de fapt o cheie spre
o grădină minunată.
Fetița luă în mână sticluța și bău poțiunea din
ea.
După ce băuse toată sticla, se simțea ciudat și
îndată se micșoră.
O ușiță îi se deschide spre o grădină magică,
iar fetița a spus că este o grădină frumoasă.

S-ar putea să vă placă și