„O 

lume înnebunită de secetă”

De mai bine de o saptamana nu a mai cazut un singur
strop de apa. Seceta a inceput sa controleze intregul sat,
nu parea sa plece degraba si pamantul umed , verde , plin
de viata devenise acuma unul cu iarba ingalbenita si
uscata. La tot pasul erau crapaturi mari , asemenea unor
guri infometate , copacii erau extrem de uscati si seceta
extrema deasemenea afecta si mancarea oamenilor.
Oamenii au inceput sa isi faca griji , plantele s-au yscat
si roadele lor au avut aceeasi soarta. Animalele se miscau
bezmetice cautand hrana. Caldura arzatoare , lipsa
umbrei si seceta incetinea si obosea animalele , batranii cu
baston nu se mai puteau aseza pe scaunul de langa casa , si
umblau cautand colturi de umbra, pentru a scapa si ei de
razele orbitoare ale soarelui.
Raurile , lacurile si paraurile secase. Acolo unde se
scaldau copii deja a ajuns sa fie un crater al carei calduri
topea si aerul.Soarele continua sa toarne pesre lume jar ,
chiar si fluturii sau oprit din a alerga din floare in floare.
Peisajul din sat in urma secetei lasase o urma
apasatoare , asupra oamenilor de parca ar fi fost un
razboi. Oamenii nu mai vorbeau atat de mult , au pierdut
cu totii sperantele de a ploua.Singura speranta a
oamenilor ramasese divinitatea , singurul lucru ce puteau
sa il faca era sa se roage si sa astepte ... si sa doreasca din
toata inima .