Sunteți pe pagina 1din 1

Iarna

În sat a sosit regina frigului şi a gheţii. Lacul pare de cleştar iar dealurile s-au îmbrăcat în haina cristalină.
Aceasta protejează lanurile de grâu şi porumb de gerul năprasnic al iernii.

Cerul este senin şi în el se oglindeşte satul, parcă pierit de viaţă. Brazii îngheţaţi răsar din văi şi se înalţă
triumfători spre înaltul văzduhului. Împreună cu celelalte conifere, ei sunt mândria naturii.

Peste dealuri se zăresc satele moarte. De case atârnă imenşi ţurţuri care pot cădea la orice mişcare sau
zgomot. Vântul bate cu asprime. Se apropie o adevărată furtună. În case este mult mai bine. Miroase a
plăcinte şi focul arde molcom în sobă .

În pădure nu este mişcare. Veveriţele stau în copaci şi se bucură de hrana colectată tot anul iar urşii
hibernează de când au văzut primul fulg de nea. Toţi copacii sunt despuiaţi şi goi, deoarece le-au căzut
toate frunzele şi le-au plecat toate glasurile în ţări dogoritoare.

După un nor pântecos se vede o rază rară de lumină. Răsare soarele obosit. Copii s-au hotărât să se
distreze. Într-o clipită, valea era plină de copilaşi dornici de distracţie. Săniile alunecau la vale, luau formă
oameni de zăpadă iar peste tot se văd bulgării fluizi

În acelaşi timp se văd oameni care atârnă ghirlande şi beculeţe între stâlpi şi felinare. Lângă o casă se vede
un brad falnic, împodobit cu cele mai frumoase decoraţii. Sub acesta se află cadouri pentru copii.

Spre seară se aud clopoţei. Pe la case apar cete de colindători care vestesc Naşterea Domnului Iisus Hristos.
Oamenii îi poftesc în case şi încep să se audă colindele fermecate.

Iarna este cel frumos anotimp deoarece creează peisaje uimitoare şi copiii se pot juca cu zăpada.

S-ar putea să vă placă și