Apariția volumului Novele din popor, în anul 1881, a fost bine recepționată și a fost considerată un moment decisiv în consolidarea

prozei realiste în literatura română. Nicolae

Xenopol aprecia că Slavici a făcut un pas mai departe și că în proza lui intri într-o lume pe care puțini au cunoscut-o până acum, într-o lume deosebită de toate celelalte, într-o
lume în sfârșit despre care poți cu drept zice: aceștia sunt țăranii români. Eminescu a accentuat aceeași idee, insistând asupra adâncimii sufletești a acestei lumi, care nu
numai seamănă în exterior cu țăranul român, în port și vorbă, ci au fondul sufletesc al poporului, gândesc și simt ca el. Gazetele transilvănene au întărit aceeași opinie și au
apreciat măiestria lui Slavici cu care descrie toate fazele prin care trece sufletul lor, iar Nicolae Iorga afirma că Slavici vede bine în lucrurile mici și le mărește pentru cei care nu
le pot vedea ca dânsul.[90]

Slavici a descris și mediul orășenesc în nuvele precum Un paravan, Mâhnirile lui Trică, Din valurile vieții, Prințesa, Un democrat, considerând orașul un loc de pierzanie, aceste
nuvele au intrigi puternice cu situații dramatice și cu încheieri nefericite. Revoluția de la Pârlești și Crucile roșii sunt nuvele mai vesele, satire bonome cu aspect burlesc.[86]

Prima tentativă de a scrie un roman, a avut loc tot în timpul studenției, în anul 1873, când a încercat să scrie Osânda răului, dar recunoașterea sa ca romancier a avut loc abia
după apariția romanului Mara, în revista Vatra în 1894, și mai apoi în volum în 1906. Mara a reprezentat o altă treaptă în evoluția romanului românesc. George Călinescu a
descris apariția acestui roman un pas mare în istoria genului[92], fiind una din cele mai mai puternice opere care s-a scris înainte de Ion al lui Liviu Rebreanu.[77] Romanul prezintă
lumea foarte cunoscută lui Slavici a țăranilor și târgoveților din jurul Aradului, cu un subiect și o intrigă sumară. Mara, o precupeață abilă, chibzuită și egoistă, cu un spirit
pragmatic și o dârzenie aproape bărbătească, se luptă să asigure un viitor îndestulat copiilor săi, Persida și Trică. Conflictele care se declanșează și consecințele lor, prezentate
pe un larg fundal social și caracterizarea amplă a personajelor reprezintă substanța romanului.[77] În ciclul neterminat Din bătrâni, Slavici, inspirat de munca sa la documentele
Hurmuzachi, se apleacă asupra romanului istoric și acoperă perioada nebuloasă a secolelor VI - IX a istoriei noastre, conturând o vastă frescă istorică, acoperind zona de la
crestele Bucegilor până la califatele arabe din Asia Mică. Narațiunea este o încâlcită lecție de istorie, iar viața personajelor se complică inutil și la suprafață cu disputele
teologice ale epocii. Slavici istoricul intră în dispută cu Slavici cunoscătorul de oameni, dar ciclul este net superior puținelor romane istorice scrise până la acea dată, iar
demersul lui Slavici este considerat un deschizător de drumuri pentru opera lui Mihail Sadoveanu.[93] Din două lumi prezintă povestea Firei, fata unui meseriaș prinsă de
nostalgia evadării din lumea ei. Ea nu aparține nici lumii boierești, dar nici lumii celor mărunți, lumi pe care Slavici le vede permanent în antiteză, iar povestea ei se sfârșește
într-un mod tragic. Conașul Văleanu, donjuanul facil care-i făcea curte Firei, este ucis de un tânăr de pe moșia lui, iar Fira moare din pricina remușcărilor. Dinu, tutorele familiei
după moartea fierarului, pierde bruma de avere pe care o agonisise într-un proces cu Vlaicu, arendașul moșiei lui Văleanu, și se retrage în satul lui.[94] Romanul Cel din urmă
armaș prezintă povestea unui fiu de boieri, cu studii în străinătate, care-și toacă toată averea și se sinucide, iar romanul Din păcat în păcat prezintă povestea unui bucovinean
venit la Iași care nu se poate adapta societății ieșene și ajuns la marginea prăpastiei este salvat de viața monahală.[95]

Pe cât e de mare prozator autorul romanului Mara, pe atât e de modest ca memorialist, afirma Alexandru Săndulescu[96]. Memorialistica lui Slavici este scrisă fără intenția de a
face literatură,[97] dar nu este de neglijat datorită valorii sale documentar-biografice.[96] Slavici prezintă cu predispoziții de moralist observațiile sale atente asupra mediilor pe care
le-a străbătut în lunga și agitata-i viață.[41] Tonul memorialisticii sale este sfătuitor și justițiar, fiind un fin observator al caracterelor și al socialului și a fost indiferent față de
natură, care părea să nu-i spună mare lucru[96]. Slavici a fost primul scriitor care l-a cunoscut pe Eminescu încă din tinerețe și a stat în preajma lui multă vreme, iar
memorialistica sa a furnizat cele mai bogate și mai autentice date privitoare la om și poet.[96] Amintirile sale, scrise fără strălucire stilistică[96], apar ca o necesitate de a apăra
memoria marilor săi prieteni, Eminescu, Caragiale și Coșbuc. Astfel, el nu se apleacă asupra anecdoticii sau asupra vieții, ci asupra portretului moral al acestora.[98] Închisorile
mele, volum apărut în 1920, sunt o evocare a experienței sale existențiale în temnițele maghiare și românești, iar Lumea prin care am trecut, volum publicat în 1930, constituie
un roman autobiografic al scriitorului.[99]

Comedii

 Fata de birău (1871)

 Toane sau Vorbe de clacă (1875)

 Polipul unchiului (1875)

Drame istorice

 Bogdan Vodă (1876)

 Gaspar Graziani (1888)

Povești

 „Zâna Zorilor”

 „Florița din codru”

 „Doi feți cu stea în frunte”

 „Păcală în satul lui”

 „Spaima zmeilor”

 „Rodul tainic”

 „Ileana cea șireată”

 „Ioanea mamei”

 „Petrea prostul”

 „Limir-împărat”

 „Băiet sărac”

 „Împăratul șerpilor”

 „Doi frați buni”

 „Băiat sărac și horopsit”

 „Nărodul curții”

 „Negru împărat”

 „Peștele pe brazdă”

 „Stan Bolovan”
 „Boierul și Păcală”

Nuvele

 Popa Tanda (1873)

 Scormon (1875)

 La crucea din sat (1876)

 Crucile roșii (1876)

 O viață pierdută (1876)

 Gura satului (1878)

 Budulea Taichii (1880)

 Moara cu noroc (1880)

 Pădureanca (1884)

 Comoara (1896)

 Vatra părăsită (1900)

 La răscruci (1906)

 Pascal, săracul (1920)

Romane

 Mara (1894)

 Din bătrâni (1902)

 Din bătrâni. Manea (1905)

 Corbei (1906)

 Din două lumi (1920)

 Cel din urmă armaș (1923)

 Din păcat în păcat (1924)

Memorii

 Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888- 1889)

 Serbarea de la Putna (1903)

 Închisorile mele (1920)

 Amintiri (1924)

 Lumea prin care am trecut (1924)