POVESTIRILE LUI MIHAIL SADOVEANU

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București) a fost
un scriitor, romancier, nuvelist, povestitor, academician și om politic român. În prezent el este
considerat ca fiind cel mai mare prozator român din toate timpurile, fiind numit de Geo Bogza „Ștefan
cel Mare al literaturii românești“.
Opera lui Mihail Sadoveanu este marcată de influențele spațiilor prin care a locuit. Una din
temele majore din opera lui Sadoveanu este ilustrarea vieții satului, așa cum a fost ea moștenită, cu
toată cultura și tradiția sa, neperturbată de civilizație sau alți factori externi. Această temă o regăsim
la Sadoveanu de la primele scrieri, cum ar fi „Crâșma lui moș Precu și alte povestiri“.
Autorul „Povestirilor“ din 1904, asemenea scriitorilor vremii, preferă o literatură în care
realitățile țărănești de la noi păreau că au o mai mare importanță. În ea se vor regăsi simplitatea,
oralitatea poporului român, puritatea și naivitatea personajelor, va fi redescoperită lumea și farmecul
baladelor, legendelor și descântecelor de odinioară. De altfel, Sadoveanu prezintă cultura și viața
țăranului român în toată simplitatea sa, așa cum a fost ea de veacuri pe acest pământ. Povestirea
„Cozma Răcoare“ tratează ca temă istoria, viața haiducului cu același nume. Volumul „Hanu
Ancuței“ (1928) face parte din opera de la maturitate a lui Sadoveanu, opera care se află la răscrucea
dintre prima etapă a creației și cea următoare. În ea se regăsesc elemente din povestirile anterioare,
adică lumea satului, legenda, oralitatea, natura, idilicul. Este o povestire în ramă și se pare că este cea
mai importantă creație lirico-epică a autorului. La unele povestiri accentul cade pe distrugerea
vechilor valori („Împărăția apelor“), proletarizarea țăranilor făcând ca aceștia să fugă de singurătatea
naturii în târgurile prăfuite, aglomerate de la începutul sec. al XIX-lea. Povestitorul din „Într-o zi de
primăvară“ este un orășean tânăr care, mergând la vânătoare, este nevoit să se adăpostească din cauza
ploii într-o moară. Povestirea „În pădurea Petrișorului“ aparține perioadei de tinerețe a scriitorului.
Viața contemporană este surprinsă de Sadoveanu în povestiri ca: „La noi în Viișoara“, care prezintă
relațiile idilice din lumea satului, cu unele note de autobiografie, „Comoara Dorobanțului“– scrisă
cu scopul de a combate alcoolismul, „Povestiri din război“ – care ilustrează realitatea dură a
Războiului de independență, „Un instigator“, care cuprinde mai ales povestioare morale cu subiecte
culese din lumea rurală, „Amintirile căprarului Gheorghiță“, care este o cronică a vieții de cazarmă.
De asemenea, și „Povestirile“ din 1904, „Mormântul unui copil“ și „Bordeienii“, surprind tot esența
vieții contemporane, în care mediul cel mai frecvent este târgul (mai puțin viața satului), lumea
micilor funcționari și a nevestelor de boieri. Regăsim la Sadoveanu și o narațiune cu subiect erotic,
„Haia Sanis“ (1908). La fel ca și Haia, o regăsim la Sadoveanu pe Anița, clădită din același aluat, în
„O istorie de demult“. Lumea fantastică este prezentată de către Sadoveanu în povestiri ca:
„Dumbrava minunată“, „Ianoș Năzdrăvan“, „Povestea cu iepuri“, „Creanga de aur“ etc. Aceste
povestiri au fost incluse în sfera fantasticului deoarece aici natura se manifestă ca o prezență ireală,
miraculoasă. Elemente ale fantasticului se regăsesc și în „Zâna lacului“, „Crâșma lui moș Precu“,
„La Hanul lui Mânjoală“, „Mergând spre Hârlău“ ș.a. Povestirea „Domnu’ Trandafir“ (1907), evocă
un personaj real, și anume învățătorul Busuioc, care i-a fost dascăl lui Sadoveanu în școala primară
din satul Vatra, de lângă Pașcani.
Ca o concluzie a activității lui Mihail Sadoveanu regăsim la George Călinescu următoarele
afirmații: „Luat în totalitate, Mihail Sadoveanu este un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi
autentic enormă, asemănător lui Creangă și lui Caragiale, mai inventiv decât cel dintâi, mai poet
decât cel de-al doilea, deși fără echilibrul artistic al lui Caragiale. Prin gura sa vorbește un singur
om, simbolizând o societatea arhaică, dar spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este
analizată în toate instituțiile ei. Opera scriitorului e o arhivă a unui popor primitiv ireal: dragoste,
moarte, viață agrară, viață pastorală, război și asceză, totul e reprezentat.“ (Călinescu 1988, pp 631)

Bibliografie:
1. ***, (1994), Mihail Sadoveanu interpretat de Gheorghe Mitrache, București: Editura Recif.
2. Călinescu, George, (1988), Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București:
Editura Minerva.
3. Manolescu, Nicolae, (2002), Sadoveanu sau utopia cărții, Pitești: Editura Paralela 45.
4. Sadoveanu, Mihail, (2005), Domnu’ Trandafir. Un om năcăjit. În pădurea Petrișorului și alte
povestiri, București: Editura Agora.
5. Săvulescu, Dumitru, (1995), Limba română – lecturi literare. Manual pentru clasa a VIII-a,
București; Editura Didactică și Pedagogică R.A.