Sunteți pe pagina 1din 115

Ministerul Educaţiei şi Cercetării

Proiectul pentru Învăţământul Rural

PEDAGOGIE PENTRU
ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

Limba română
Morfologia

Maria BIZDUNĂ

2005
© 2005 Ministerul Educaţiei şi Cercetării
Proiectul pentru Învăţământul Rural

Nici o parte a acestei lucrări


nu poate fi reprodusă fără
acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

ISBN 973-0-04239-X
Introducere

Introducere

În general, studiul limbii române se axează pe două coordonate


principale: normativă şi funcţională, având ca obiectiv fundamental
dezvoltarea deprinderilor de a folosi limba română corect, adecvat şi eficient
în producerea şi receptarea textelor orale şi scrise, precum şi în toate
situaţiile de comunicare.
Modulul Morfologia din cadrul cursului Limba Română, dă posibilitatea
studenţilor de a-şi însuşi noţiunile gramaticale prin explicaţii teoretice
abundente şi prin aplicaţiile practice propuse.
Varietatea exerciţiilor, formularea cerinţelor în mod gradual, dezvoltă
capacitatea de a utiliza corect şi eficient limba română în cele mai diferite
situaţii de constituire a mesajelor orale şi scrise.

Modulul include noţiunile morfologice grupate în Părţi de vorbire


flexibile şi Părţi de vorbire neflexibile, structurate la rândul lor, în patru unităţi
de învăţare: „Substantivul. Articolul. Pronumele”, „Adjectivul. Numeralul”,
„Verbul”, „Părţi de vorbire neflexibile”; fiecare dintre ele includ: definiţii
explicite, clasificări, structurări, categorii gramaticale, funcţii sintactice şi valori
stilistice (acolo unde este cazul).

După fiecare parte de vorbire, cursul permite studenţilor posibilitatea de


autoevaluare, propunând teste de autoevaluare, a căror rezolvare se află la
sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare.
Exerciţiile incluse în vederea autoevaluării sunt de recunoaştere
(identificare), de analiză şi exerciţii creatoare, de construire a unor enunţuri în
care să aplice reguli însuşite specifice unei comunicări corecte, logice,
eficiente, expresive. Multitudinea şi diversitatea exerciţiilor asigură însuşirea
pragmatică a limbii române.
Se insistă în explicaţii, pe însuşirea noţiunilor teoretice, precum şi
stimularea creativităţii prin trecerea de la morfologie la celelalte
compartimente ale limbii şi prin activizarea unui vocabular variat.

În finalul fiecărei unităţi de învăţare se află Lucrări de verificare. Pentru


acestea există criterii de evaluare şi un punctaj stabilit, în prealabil. Vor fi
transmise tutorelui pe suport de hârtie. Ponderea lucrărilor de verificare
reprezintă 25% din nota finală.

Proiectul pentru Învăţământul Rural i


Cuprins

Cuprinsul modulului ........................................................................Pagina

I. Unitatea de învăţare Nr. 1 – Substantivul. Articolul. Pronumele


1.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 .............................................. 1
1.2. Morfologia – Noţiuni introductive................................................... 2
1.3. Substantivul................................................................................... 3
1.3.1. Clasificarea substantivelor ................................................................3
1.3.2. Ortografia substantivelor...................................................................5
1.3.3. Numărul substantivelor......................................................................7
1.3.4. Cazurile substantivului ......................................................................8
1.3.5. Declinarea substantivelor ................................................................11
1.3.6. Valoarea stilistică a substantivului .................................................15
1.3.7. Algoritmul analizei morfosintactice a substantivului ....................16
1.3.8. Locuţiuni substantivale....................................................................17
1.3.9. Test de autoevaluare nr. 1 ...............................................................18
1.4. Articolul ....................................................................................... 22
1.4.1. Test de autoevaluare nr. 2 ...............................................................25
1.5. Pronumele................................................................................... 27
1.5.1. Clasificarea pronumelor...................................................................27
1.5.2. Formele pronumelui personal .........................................................27
1.5.3. Folosirea formelor accentuate şi neaccentuate ale
pronumelui personal ..................................................................................28
1.5.4. Funcţii sintactice ..............................................................................29
1.5.5. Pronumele de politeţe ......................................................................30
1.5.6. Pronumele reflexiv............................................................................31
1.5.7. Pronumele posesiv...........................................................................32
1.5.8. Pronumele de întărire.......................................................................33
1.5.9. Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ........................34
1.5.10. Pronumele nehotărât......................................................................35
1.5.11. Pronumele şi adjectivul negativ ....................................................36
1.5.12. Pronumele interogativ şi relativ ....................................................37
1.5.13. Test de autoevaluare nr.3 ..............................................................38

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Cuprins

1.6. Lucrarea de verificare Nr. 1 ........................................................ 41


1.7. Răspunsuri la testele de autoevaluare........................................ 43
Bibliografie ......................................................................................... 46

II. Unitatea de învăţare Nr. 2 – Adjectivul. Numeralul


2.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2............................................ 47
2.2. Adjectivul .................................................................................... 48
2.2.1. Clasificarea adjectivelor................................................................. 48
2.2.2. Flexiunea adjectivului ...................................................................... 49
2.2.3. Locuţiunile adjectivale..................................................................... 50
2.2.4. Gradele de comparaţie ale adjectivelor.......................................... 50
2.2.5. Test de autoevaluare nr. 1 ............................................................... 53
2.3. Numeralul ................................................................................... 57
2.3.1.Clasificarea numeralelor................................................................... 57
2.3.2. Flexiunea numeralelor cardinale .................................................... 57
2.3.3. Funcţii sintactice .............................................................................. 58
2.3.4. Flexiunea numeralelor ordinale ...................................................... 58
2.3.5. Test de autoevaluare nr. 2 ............................................................... 61
2.4. Lucrarea de verificare Nr. 2 ........................................................ 63
2.5. Răspunsuri la testele de autoevaluare........................................ 65
Bibliografie ......................................................................................... 67

III. Unitatea de învăţare Nr. 3 - Verbul


3.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3............................................ 68
3.2. Verbul ......................................................................................... 69
3.2.1.Clasificarea verbelor ......................................................................... 69
3.2.2. Verbe predicative şi verbe nepredicative....................................... 70
3.2.3. Verbe auxiliare.................................................................................. 70
3.2.4. Conjugarea verbului......................................................................... 70

3.2.5. Modul................................................................................................. 71

3.2.6. Timpul ............................................................................................... 73

Proiectul pentru Învăţământul Rural iii


Cuprins

3.2.7. Persoana şi numărul ........................................................................74


3.2.8. Diatezele verbului .............................................................................74
3.2.9. Test de autoevaluare nr. 1 ...............................................................76
3.3. Lucrarea de verificare Nr. 3......................................................... 79
3.4. Răspunsuri la testele de autoevaluare........................................ 81
Bibliografie ......................................................................................... 82

IV. Unitatea de învăţare Nr. 4 - Părţile de vorbire neflexibile


4.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4............................................ 83
4.2. Adverbul ...................................................................................... 84
4.2.1. Clasificarea adverbelor ....................................................................84
4.2.2. Gradele de comparaţie .....................................................................85
4.2.3. Locuţiunile adverbiale......................................................................86
4.2.4. Funcţii sintactice ..............................................................................86
4.2.5. Ortografia şi valoarea expresivă a adverbelor ...............................86
4.2.6. Test de autoevaluare nr. 1 ...............................................................87
4.3. Prepoziţia .................................................................................... 90
4.3.1. Clasificarea prepoziţiilor ..................................................................90
4.3.2. Regimul cazual al prepoziţiilor ........................................................90
4.3.3. Întrebuinţarea prepoziţiilor ..............................................................91
4.3.4. Ortografierea prepoziţiilor şi a locuţiunilor prepoziţionale...........92
4.4. Conjuncţia ................................................................................... 92
4.4.1. Clasificarea conjuncţiilor .................................................................93
4.4.2. Conjuncţiile corelative .....................................................................93
4.4.3. Locuţiunile conjuncţionale ..............................................................94
4.4.4. Ortografierea conjuncţiilor şi a locuţiunilor conjuncţionale .........94
4.5. Interjecţia..................................................................................... 95
4.5.1. Clasificare .........................................................................................95
4.5.2. Funcţii sintactice ..............................................................................95
4.5.3. Ortografia şi punctuaţia ...................................................................95
4.5.4. Valori expresive ale interjecţiilor.....................................................96
4.6. Test de autoevaluare nr. 2 .......................................................... 97

Proiectul pentru Învăţământul Rural


Cuprins

4.7. Lucrarea de verificare Nr. 4 ........................................................ 99


4.8. Răspunsuri la testele de autoevaluare...................................... 102
Bibliografie ....................................................................................... 104

Bibliografie selectivă............................................................................ 105

Proiectul pentru Învăţământul Rural v


Substantivul. Articolul. Pronumele

Unitatea de învăţare Nr. 1

SUBSTANTIVUL. ARTICOLUL. PRONUMELE

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare Nr. 1:

La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

• să recunoască şi să folosească corect substantivul însoţit de articol

hotărât, nehotărât, posesiv adjectival, demonstrativ (adjectival);

• să identifice categoriile gramaticale specifice substantivului şi

pronumelui;

• să aplice corect regulile de scriere corectă a substantivelor şi a

pronumelor;

• să folosească corect formele flexionare ale substantivului, articolului

şi pronumelui.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 1


Substantivul. Articolul. Pronumele

1.2. Morfologia – Noţiuni introductive

Definiţie Morfologia este acea parte a gramaticii care studiază


cuvântul ca unitate gramaticală, analizându-l sub aspectul formei, al
modificărilor flexionare şi al valorilor gramaticale exprimate de
aceste forme.

Ca parte a gramaticii care cuprinde regulile privitoare la forma


Obiectul cuvintelor, la modificările formale şi la valorile acestor forme,
morfologiei morfologia se ocupă de clasificarea cuvintelor în părţi de vorbire,
de flexiunea şi de structura lor internă (rădăcini şi afixe), indicând şi
rolul lor în propoziţii.

Părţile de vorbire

Cuvintele se grupează în zece clase lexico-gramaticale,


Definiţie numite părţi de vorbire: substantivul, articolul, adjectivul, numeralul,
pronumele, verbul, adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia.
Această clasificare ţine seama de caracteristicile lexicale,
morfologice şi sintactice ale cuvintelor.
Cuvintele luate separat sunt părţi de vorbire şi în propoziţie
devin părţi de propoziţie.

Din punct de vedere morfologic, importantă este clasificarea


părţilor de vorbire în flexibile şi neflexibile, după cum suferă sau
nu, în timpul comunicării, schimbări formale în raport cu diverse
categorii gramaticale.
Părţile de vorbire flexibile sunt în număr de şase:
substantivul, articolul, adjectivul, numeralul, pronumele, verbul.
Părţile de vorbire neflexibile sunt în număr de patru:
adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia

Părţile de vorbire flexibile îşi modifică forma pentru a exprima


sensurile gramaticale fundamentale, numite categorii gramaticale.
Categoriile gramaticale ale limbii române sunt:
- genul,
- numărul,
- cazul,
- persoana,
- modul,
- timpul,
- diateza,
- gradele de comparaţie.

2 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

1.3. Substantivul

Definiţie Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumeşte


fiinţe, lucruri, acţiuni, stări, însuşiri sau fenomene ale naturii cuprinse
în gramatică sub denumirea de obiecte.

Ex.:
- nume de fiinţe: om, câine, albină, copil, fluture, băiat;
- nume de lucruri: masă, stilou, pană, sticlă, televizor;
- însuşiri morale: demnitate, avariţie ;
- însuşiri fizice: oboseală, vigoare, frumuseţe, urâţenie;
- acţiuni: mers, apărare, fugă, muncă, defilare;
- fenomene ale naturii: vânt, ploaie, chiciură, fulger,
tunet;
- stări sufleteşti: veselie, tristeţe;
- relaţiile dintre oameni: prietenie, omenie, duşmănie.

1.3.1. Clasificarea substantivelor

I. După natura denumirii, substantivele sunt de două feluri:


comune şi proprii.
Clasificarea
Substantivele comune denumesc obiecte (fiinţe, lucruri,
substantivelor etc.) dintr-o mulţime sau dintr-o clasă de obiecte de acelaşi fel: copil,
munte, scriitor, oraş. Se scriu cu iniţială mică (cu excepţia cazului
când stau la începutul propoziţiei şi al frazei).

Substantivele proprii denumesc numai anumite obiecte, spre


a le deosebi de altele de acelaşi fel. Se scriu cu iniţială majusculă.

Ele sunt:
- nume de persoane: Anca, Andrei, Mircea;
- nume ale personajelor din basme: Făt-Frumos,
Greuceanu;
- nume de animale: Azor, Grivei, Joiana;
- nume geografice şi teritorial-administrative: Dunărea,
România, Bucureşti, Europa, Munţii Carpaţi;
- denumiri ale întreprinderilor şi instituţiilor: Colegiul
Naţional „Elena Cuza”, Editura Dacia, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării;
- denumiri ale evenimentelor: Unirea Principatelor;
- denumiri ale sărbătorilor: Anul Nou, 1 Decembrie;
- nume ale corpurilor cereşti: Marte, Venus, Neptun,
Saturn;
- titluri ale operelor literare şi ştiinţifice, ale ziarelor, ale
revistelor: Dacia Literară, Moromeţii.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 3


Substantivul. Articolul. Pronumele

II. După forma lor (după numărul cuvintelor folosite pentru a


denumi un obiect), substantivele sunt simple şi compuse.

Substantivele simple pot fi:


• primare: carte, stilou, creion, Venus, Iaşi;
• derivate cu sufixe: bunătate, geamgiu, îndoială,
stăruinţă, vrednicie.

Substantivele compuse sunt formate din două sau mai multe


cuvinte cu sens unitar:
• două substantive în acelaşi caz: câine-lup,
vagon-restaurant, Târgu-Jiu;
• al doilea substantiv e în cazul genitiv: Calea-Laptelui,
rochiţa-rândunicii, Ţara Bârsei; sau legat de prepoziţia
„de”: drum-de-fier, Curtea de Argeş, Baia de Fier;
• un substantiv determinat de un adjectiv: argint-viu,
bună-cuviinţă, Satu Mare;
• un substantiv determinat de două sau mai multe
adjective: Republica Populară Chineză, revoluţia
tehnico-ştiinţifică;
• două substantive şi un adjectiv: Muzeul Literaturii
Române, Masivul Piatra Craiului;
• un verb şi un substantiv: papă-lapte, Sfarmă-Piatră.
• din abrevieri: C.E.C., O.N.U., TAROM, UE.

In limba română substantivul are trei genuri:


• masculin : (un – doi): un munte – doi munţi;
Genul • feminin : (o - două): o şcoală – două şcoli;
substantivelor • neutru : (un – două): un parc – două parcuri.

Deoarece genul substantivelor este fix, adică substantivele


nu-şi schimbă forma pentru a exprima opoziţii de gen, în analiza
morfologică deosebim genul după desinenţele de număr şi de caz,
după comportamentul lor diferit în timpul flexiunii precum şi după
formele diferite (după gen) ale articolului cu care se combină
substantivul.

Exemple:
• substantive masculine: un elev (sg.) - doi elevi (pl.);
• substantive feminine: o maşină (sg.) - două maşini
(pl.);
• substantive neutre: un tablou (sg.) - două tablouri (pl.).

Substantive cu sens colectiv - denumesc o totalitate de


obiecte de acelaşi fel: stol, roi, popor, grup, oaste, grămadă,
studenţime, cârd, muncitorime.
Substantivele cu sens colectiv nume de clase sau grupuri
sociale – muncitorime, intelectualitate - au numai formă de singular.

4 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Când un substantiv cu sens colectiv are funcţie de


subiect, verbul predicativ se pune la numărul singular sau plural,
după cum substantivul colectiv are formă de singular sau de plural:
Stolul a zburat, Stolurile au zburat.
În construcţiile de tipul : Stolurile au zburat, verbul predicativ se
pune tot la singular.

Substantive mobile - sunt acele substantive care au femininul


creat de la masculin sau masculinul creat de la feminin, prin
adăugarea unui sufix pentru a desemna celălalt sex al fiinţei în
discuţie. Acest procedeu de formare a substantivelor de gen opus
de la cele existente se numeşte moţiune.
Exemplu:
- elev-elevă, doctor-doctoriţă, muncitor - muncitoare,
croitor-croitoreasă, leu-leoaică, sătean-săteancă;
- broască-broscoi, curcă-curcan, raţă-răţoi, vulpe-vulpoi.

La substantivele denumind fiinţe (nume de oameni şi de


animale) deosebirea de gen corespunzătoare deosebirii de sex, se
exprimă fie prin moţiune, fie prin cuvinte complet diferite pentru cele
două fiinţe de sex opus (mamă-tată, oaie-berbec, găină-cocoş, soră-
frate).

Substantivele epicene sunt acele substantive care au o


singură formă pentru masculin şi feminin: ţânţar, gândac, cărăbuş,
privighetoare.

1.3.2. Ortografia substantivelor

Ortografia substantivelor comune compuse

Substantivele comune se împart în două categorii în ceea ce


priveşte modul de scriere:

I. Substantive compuse care se scriu într-un singur cuvânt:


- binefacere, bunăstare, binefăcător, primăvară,
untdelemn;
- radio ascultător, radioreporter;
- portarmă, portaltoi, portdrapel;
Substantivele formate prin contopirea cuvintelor prezintă
particularitatea că atunci când primul component este un substantiv,
un adjectiv sau un numeral, termenul respectiv nu se mai comportă
ca atunci când este folosit ca un cuvânt liber, adică nu-şi schimbă
forma şi nu mai poate primi articol hotărât.

Cuvintele compuse în special cu termeni bună-, rău-,


bine-, nu se scriu cu liniuţă între cuvintele componente şi nici
asemenea unor cuvinte libere.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 5


Substantivul. Articolul. Pronumele

II. Substantive compuse care se scriu cu elementele


componente legate prin liniuţă:
- câine(le)-lup (câinii-lupi);
- redactor(ul)-şef (redactorii-şefi);
- zi-lumină (ziua-lumină, zile-lumină);
- floarea-soarelui (florii-soarelui); ochiul-boului;
- cal(ul)-de-mare (cai-de-mare);
- bună-credinţă (buna-credinţă, bunei-credinţe);
- rea-voinţă (reaua-voinţă, relei-voinţe);
La toate tipurile de substantive cu termenii separaţi prin liniuţă,
cuvintele componente se comportă ca şi atunci când sunt folosite ca
părţi de vorbire independente.
Substantivele alcătuite dintr-un verb la modul personal şi un
substantiv sau un pronume, sunt invariabile: gură-cască,
papă-lapte, zgârie-brânză, nu-mă-uita, etc.

Ortografia substantivelor proprii

I. Substantivele proprii simple se scriu cu literă mare la


începutul cuvântului: Ion, Soare, Broşteni, etc.
II. Substantivele proprii compuse se împart în două categorii în
ceea ce priveşte folosirea majusculei:

1. Substantive care se scriu cu literă mare numai la începutul


primului cuvânt:
- titlurile ziarelor, revistelor, ale operelor literare,
ştiinţifice, etc.: Balade şi idile (George Coşbuc),
România literară;
- denumirile documentelor de importanţă naţională şi
internaţională: Decretul nr. 328/1066, Ordonanţa de
urgenţă nr. 58, etc.
Când în interiorul titlului se află un substantiv propriu
acesta se scrie cu literă mare: Istoria lui Mihai Viteazul (de N.
Iorga).

2. Substantive proprii compuse care se scriu cu literă mare la


începutul fiecărui cuvânt cu excepţia cuvintelor de legătură:
- numele personajelor din basme şi povestiri, unde se
foloseşte, în general, liniuţa de unire: Rilă-Iepurilă, Harap-
Alb, Sfarmă-Piatră,
Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumatate-de-Iepure-Şchiop;
- numele împăraţilor din basme, al personalităţilor
istorice şi literare, formate dintr-un nume propriu de
persoană şi dintr-un substantiv comun care arată rangul,
gradul, funcţia, se scriu cu literă mare şi la numele comun:
Verde-Impărat, Mihnea-Vodă, Mihai-Voievod Viteazul;
- nume proprii geografice scrise cu liniuţă:
Broşteni- Deal, Lehliu-Gară, Popeşti-Leordeni,
Baia-Sprie, Cluj-Napoca;

6 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

- nume proprii geografice formate din două sau mai


multe cuvinte care se scriu fără liniuţă de unire: America
de Nord, Curtea de Argeş, Bolintinul din Vale;

3. Se scriu cu literă mare la începutul fiecărui cuvânt, cu


excepţia cuvintelor ajutătoare:
- denumirile evenimentelor: Reforma, Renaşterea,
Unirea Principatelor;
- titlurile oficiale şi onorifice;
- denumirile organelor şi organizaţiilor de stat:
Facultatea de Limba şi Literatura Română, Uniunea
Artiştilor Plastici, Ministerul Educaţiei şi Învăţământului;
- denumirile sărbătorilor calendaristice, naţionale sau
internaţionale: Anul Nou, Ziua Internaţională a Femeii;
Prescurtările de forma C.F.R. (Căile Ferate Române) se
pot scrie cu punct sau fără punct între literele mari (CFR, ONU,
etc)

1.3.3. Numărul substantivelor

Categoria gramaticală a numărului la substantiv se


manifestă prin opoziţia dintre singular şi plural şi se exprimă prin:
A) Desinenţe
Exemplu: -e / -i (munte-munţi);
-ă / -i (tată-taţi);
-u / -i (leu-lei);
-ă / -e (clasă-clase);
-ă / -i (inimă-inimi);
-ă / -uri (marfă-mărfuri);
-e / -uri (vreme-vremuri);
-u / -uri (lucru-lucruri);
-u / -e (cadru-cadre);
-u / -i (studiu-studii);
0 / -le (zi-zile);
0 / -uri (parc-parcuri);
0 / -e (semn-semne).
B) Alternanţe fonetice (care se produc în radicalul
substantivelor, în trecerea acestora de la singular la
plural).

Exemplu:
a) alternanţe vocalice: oa-o (comoară-comori);
b) alternanţe consonantice: d-z (stradă-străzi);
t-ţ (frate-fraţi);
c-č (bancă-bănci).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 7


Substantivul. Articolul. Pronumele

Substantive cu forme duble de număr

Unele substantive apar cu forme duble de număr, fie la singular


(bulgăre-bulgăr, brustur-brusture, glonţ-glonte, berbec-berbece), fie,
mai des, la plural (tunele-tuneluri, chibrituri-chibrite, coli-coale,
vremuri-vremi, cămine-căminuri).
Între aceste variante există adesea o concurenţă, care se
soldează fie cu eliminarea uneia dintre ele şi impunerea celeilalte,
fie prin menţinerea ambelor forme, între care se stabileşte o
diferenţă de sens.
Dintre variantele de plural feminine: în -e / -i: şcoale - şcoli,
boale - boli, limba literară a adoptat pe cele în -i.
Dintre variantele de plural neutru: chibrite - chibrituri,
hotele-hoteluri, sunt considerate literare cele în -uri.
Se menţin ambele variante de plural, datorită specializării lor
semantice, în cazuri ca:
- bandă - bande („cete, grupuri”); benzi (fâşii, panglici”);
- dată - date („anumite zile, luni, ani”); dăţi („ori”, „mai multe
ori”);
- cămin - cămine („instituţii”); căminuri („sobe”).

Substantive defective de număr

Unele substantive nu au forme pentru ambele numere,


folosindu-se numai la singular sau numai la plural.

Au numai formă de singular substantivele:


• nume de materii ca: aur, fasole, mazăre, sânge, zahăr;
• nume de însuşiri şi de stări: curaj, cinste, foame, lene,
sete;
• nume proprii de persoane, locuri, munţi, ape: Maria,
Dobrogea, Negoiu, Bistriţa.

Au numai formă de plural unele:


• nume de materie ca: bale, câlţi;
• nume de locuri şi munţi: Potlogi, Fălticeni, Videle,
Babele, Bucegi, Mehedinţi.

1.3.4. Cazurile substantivului

Cazurile sunt formele pe care le iau substantivele pentru a


exprima relaţiile cu celelalte cuvinte din propoziţie.

Nominativul este cazul:


Nominativul
• subiectului (Elena citeşte.);
• numelui predicativ (Ea este elevă.);
• apoziţiei (Alina, colega mea, a plecat la mare.).

Răspunde la întrebările cine?, ce?.

8 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Acuzativul Acuzativul este, de obicei, cazul complementului direct (Am


văzut-o pe Ioana. Citesc o carte.).
Dar substantivul mai poate îndeplini şi alte funcţii sintactice în
acuzativ:
- complement indirect: Mă gândesc la mama.
- complement de agent: Sunt aplaudat de colegi.
- complement circumstanţial:
a) de loc: Vom merge la mare.
b) de timp: Se întoarce pe seară.
c) de mod: Munceşte cu îndârjire.
d) de cauză: A plecat din cauza ploii.
e) de scop: Mă pregătesc pentru examene.
f) condiţional: În caz de ploaie, îmi voi lua umbrela.
g) concesiv: Cu tot efortul, nu a ieşit pe primul loc.
- nume predicativ: Cadoul este de la Andrei.
- atribut substantival:
a) prepoziţional: Casa de la ţară o am de la părinţi.
b) apoziţional: L-am văzut pe colegul meu, adică pe
George.
- subiect (acuzativul este precedat de prepoziţia la cu
valoare cantitativă: „multă”, „multe”): A venit la lume.

Cazul acuzativ al substantivului poate fi cerut de prepoziţiile şi


locuţiunile prepoziţionale: la, de, cu, despre, ca, pe, pentru, faţă
de, în loc de, împreună cu, etc.

Genitivul Genitivul este cazul atributului şi exprimă valori şi nuanţe


variate:
• posesia (casa bunicilor),
• apartenenţa (dealurile Iaşilor),
• calificarea (prospeţimea dimineţii),
• toate subordonate ideii fundamentale de posesie.

În genitiv, substantivul poate îndeplini funcţia sintactică de:


- atribut substantival:
a) genitival: Cărţile Mariei sunt noi.
b) prepoziţional: Caietele din faţa elevilor sunt roşii.
c) apoziţional: Bijuteriile Anei, adică ale colegei, sunt
veritabile.
- nume predicativ (precedat de articol posesiv genitival
sau de prepoziţie care cere cazul genitiv): Cărţile sunt
ale Elenei.
- complement indirect: Noi luptăm împotriva minciunii.
- complement circumstanţial:
a) de loc: S-a oprit în faţa casei.
b) de timp: A intrat la oră în urma profesorului.
c) de cauză: A întârziat din cauza autobuzului.
d) condiţional: În locul Irinei, aş tăcea!
e) concesiv: În ciuda greutăţilor, tot a învins.
- subiect: Ai casei au plecat.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 9


Substantivul. Articolul. Pronumele

Genitivul poate fi cerut:


- de prepoziţiile specifice: contra, împotriva, asupra,
deasupra, înaintea, înlăuntrul.
- de locuţiuni prepoziţionale „articulate”: în faţa, din faţa, din
cauza, în jurul, în locul, de-a lungul, etc.

Dativul
Dativul este cazul complementului indirect şi are ca termen
regent:
• un verb (Solului nu i se taie capul.);
• o interjecţie (Bravo, învingătorilor!);
• un adjectiv (Condiţii favorabile dezvoltării).

Funcţiile sintactice pe care un substantiv le mai poate


îndeplini în dativ sunt:
- atribut substantival:
a) prepoziţional: Reuşita datorită muncii ne-a bucurat.
b) apoziţional: I-am scris surorii mele, adică Nelei.
c) în dativ: Trimiterea de ajutoare sinistraţilor este o
datorie umană.
- complement circumstanţial:
a) instrumental: A reuşit datorită muncii.
b) de cauză: Nu a ajuns din cauza vremii urâte.
c) de mod: Conform înţelegerii, a telefonat.

Dativul poate fi cerut de prepoziţiile: graţie, mulţumită,


datorită, conform, potrivit, contrar.

Pronumele neaccentuat la dativ poate determina şi un


Dativul substantiv la nominativ sau acuzativ: mâna-mi, mâna-ţi, mâna-i.
posesiv Acest dativ se numeşte dativul posesiv. Când substantivul
determinat este precedat de adjectivul său, pronumele la dativul
posesiv se aşează înaintea substantivului şi se leagă de adjectiv
prin liniuţă (Ex. frumoasa-ţi mână).
Determinând un substantiv, pronumele la dativul posesiv are
funcţia sintactică de atribut pronominal.
Exemplu:
„[...] ochii ei albaştri clipiră sub lungile-i gene bălaie.”
(Al. Odobescu - „Doamna Chiajna”)

Dativul etic Formele neaccentuate ale persoanei I şi a II-a singular, cazul


dativ (mi, ţi, îmi, îţi) se întrebuinţează cu rol stilistic îndeosebi în
basmele şi baladele populare, pentru a arăta că povestitorul şi
ascultătorul sunt interesaţi de faptele eroilor şi participă sufleteşte la
desfăşurarea acţiunii.
Dativul folosit în acest scop se numeşte dativ etic. Pronumele
la dativul etic nu are funcţie sintactică.
Exemplu:
„Unde ridică [...] odată pe zmeu şi trântindu-mi-l, îl băgă în
pământ până în gât.”
(Greuceanu)

10 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Vocativul Vocativul are o situaţie specială în sistemul cazurilor. El


exprimă o chemare adresată cuiva.
În propoziţie:
• poate apărea singur, constituind o propoziţie
neanalizabilă (Ioane! Fetelor!);
• poate fi însoţit de o interjecţie (Măi băiete!);
• poate fi însoţit de alţi determinanţi cu funcţie atributivă
(Cucule, pasăre sură!);
• poate fi însoţit de un nume propriu care stă în nominativ
(domnule Ionescu!).

Vocativul este, în general, cazul substantivului fără funcţie


sintactică. Are însă funcţie de atribut substantival apoziţional în
construcţii de genul:
Frate Ioane, scrie-mi!
Tu mi-ai adus cartea, Dane?
Vocativul poate ocupa orice loc în propoziţie, la început, în
interiorul sau la sfârşitul ei, fiind izolat de restul propoziţiei prin
virgulă.
Desinenţele de vocativ sunt:
-e, -ule pentru masculin singular;
-o pentru feminin singular;
-lor pentru pluralul ambelor genuri.

1.3.5. Declinarea substantivelor

Totalitatea formelor cazuale ale substantivului la singular şi


Definiţie plural constituie flexiunea sau declinarea lui. Opoziţiile cazuale se
exprimă prin desinenţe (care se identifică cu desinenţele de număr
ale substantivului) asociate uneori cu alternanţe fonetice ale
radicalului.

A) după terminaţia lor la cazul nominativ singular


nearticulat:

a) declinarea I cuprinde:
Declinarea I
• substantivele terminate la nominativ singular
nearticulat în:
-ă (casă);
-ea accentuat (stea);
-a accentuat (basma);
• unele nume proprii terminate în -ea şi -a accentuat
(Oprea, Toma), la care se adaugă, datorită
desinenţei de plural (-le) substantivul zi (cu forma
secundară ziuă);

b) declinarea a II-a cuprinde:


Declinarea
• substantive masculine terminate la nominativ
a II-a
singular nearticulat în:
-u vocalic (codru);
-u semivocalic (erou);
Proiectul pentru Învăţământul Rural 11
Substantivul. Articolul. Pronumele

-i semivocalic (pui);
-consoană nepalatalizată (lup);
-consoană palatalizată (unchi).
• substantive neutre în:
-u vocalic (filtru);
-u vocalic accentuat (atú);
-u semivocalic (stilou);
-i vocalic (taxi);
-i semivocalic (rai);
-o (radio);
-consoană nepalatalizată (ac);
-consoană palatalizată (unghi).
c) declinarea a III-a cuprinde:
Declinarea
a III-a • substantive al căror nominativ singular nearticulat se
termină în -e (frate, carte, nume);
• numele primelor cinci zile ale săptămânii (luni, marţi,
miercuri, joi, vineri), terminate în -i semivocalic.
Declinarea B) declinarea nearticulată (declinarea substantivului care
substantivelor este lipsit de articolul hotărât enclitic, dar care poate să fie
nearticulate sau însoţit de articol nehotărât sau de orice alt determinant)
articulate cu C) declinarea articulată (declinarea substantivelor însoţite
articol nehotărât de articolul hotărât enclitic)

Declinarea substantivelor nearticulate (sau articulate cu


articolul nehotărât) se realizează în felul următor:

Substantive feminine

Singular Plural
N. (o) casă stea vreme (nişte) case stele vremuri
G (al unei) case stele vremi (al unor) case stele vremuri
D. (unei) case stele vremi (unor) case stele vremuri
Ac.(o) casă stea vreme (nişte) case stele vremuri
V. - stea - - stele
vremuri

Substantive masculine

Singular Plural
N. (un) actor perete leu (nişte) actori pereţi lei
G. (al unui) actor perete leu (al unor) actori pereţi lei
D. (unui) actor perete leu (unor) actori pereţi lei
Ac.(un) actor perete leu (nişte) actori pereţi lei
V. - - - - - -

Substantive neutre

Singular Plural
N. (un) teatru scaun plai (nişte) teatre scaune plaiuri
G. (al unui) teatru scaun plai (al unor) teatre scaune plaiuri
D. (unui) teatru scaun plai (unor) teatre scaune plaiuri

12 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Ac.(un) teatru scaun plai (nişte) teatre scaune plaiuri


V. - - plai - - plaiuri

Declinarea Declinarea substantivelor cu articol hotărât:


substantivelor
articulate cu
articol hotărât
Substantive feminine

Singular Plural

N. casa steaua vremea casele stelele vremurile


G. (al) casei stelei vremii (al) caselor stelelor vremurilor
D. casei stelei vremii caselor stelelor vremurilor
Ac. casa steaua vremea casele stelele vremurile
V. - - - stelelor! vremurilor!

Substantive masculine

Singular Plural

N. actorul peretele leul actorii pereţii leii


G.(al) actorului peretelui leului (al) actorilor pereţilor leilor
D. actorului peretelui leului actorilor pereţilor leilor
Ac.(pe) actorul peretele leul actorii pereţii leii
V. actorule! - leule! actorilor! - leilor!

Substantive neutre

Singular Plural

N. teatrul scaunul plaiul teatrele scaunele plaiurile


G.(al) teatrului scaunului plaiului (al) teatrelor scaunelor plaiurilor
D. teatrului scaunului plaiului teatrelor scaunelor plaiurilor
Ac. teatrul scaunul plaiul teatrele scaunele plaiurile
V. - - plaiule! - - plaiurilor!

Declinarea numelor proprii

În flexiune, numele proprii feminine se folosesc, de regulă, cu


articol (Maria, Anglia, Dunărea, Timişoara) şi se declină ca
substantivele comune articulate hotărât.
La fel se declină numele proprii masculine terminate în -a şi
-ea (Luca, Mircea, Toma), care au, însă, forme duble de genitiv (lui
Toma-Tomei), una după flexiunea masculină, alta după cea
feminină.
Numele proprii masculine sunt de regulă nearticulate (Ion,
Florin, Gheorghe).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 13


Substantivul. Articolul. Pronumele

Numele geografice apar cu forme articulate (Jiul, Timişul,


Videle), mai rar nearticulate (Apuseni, Călăraşi, Măcin).
Prezenţa articolului la numele proprii nu creează însă opoziţii
de determinare ca în cazul numelor comune, dar poate transforma
numele comun în nume propriu (floare-Floarea, oltean-Olteanu), sau
poate indica deosebirea de gen dintre unele nume proprii (Gică-
Gica, Cătălin-Cătălina).
La genitiv-dativ numele proprii masculine primesc articol
hotărât proclitic (al lui Nicolae).
La acuzativul obiect direct, numele proprii primesc prepoziţia
pe (Îl văd pe Mihai.).

Masculin Feminin

N. Dan Luca Ileana Carmen


G.(al,a,ai,ale) lui Dan Luca (al,a,ai,ale) Ilenei lui Carmen
D. lui Dan lui Luca Ilenei lui Carmen
Ac. pe Dan pe Luca pe Ileana pe Carmen
V. Dane! Luca! Ileana! Ileano! Ileană! Carmen!

Declinarea substantivelor compuse

În funcţie de gradul de sudură a componentelor, substantivele


compuse se împart în două categorii: invariabile şi variabile.
Sunt invariabile (la toate cazurile, singular şi plural)
substantivele compuse:
• dintr-un verb şi un substantiv (gură-cască, linge-blide,
târâie-brâu);
• dintr-un substantiv şi un adjectiv (vorbă-lungă, maţe-
fripte).
Sunt variabile celelalte substantive compuse, care se pot
declina însoţite atât de articolul nehotărât , cât şi de cel hotărât.

După comportamentul flexionar al componentelor, distingem


trei categorii de substantive compuse variabile:
a) compuse la care se modifică numai forma primului
component: pasăre-liră (unei păsări-liră, pasărea-liră,
păsărilor-liră), drum-de-fier, floarea-soarelui, gura-leului;
b) compuse la care îşi schimbă forma numai al doilea
element: bunăstare (bunăstării, bunăstarea), bunăvoinţă,
botgros, untdelemn, liber-cugetător, port-ţigaret;
c) compuse în care se declină ambele elemente, dar se
articulează numai primul: maşină-unealtă (nişte maşini-
unelte, maşina-unealtă, maşinilor-unelte), bună-cuviinţă,
capră-neagră, puşcă-mitralieră.

14 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Numele geografice compuse se declină astfel:


a) când sunt formate din două substantive în acelaşi
caz, se declină numai cel de-al doilea: Târgu-Jiu (al
Târgu-Jiului);
b) când al doilea component e un substantiv în genitiv
sau legat prin prepoziţia de, se declină numai primul
component: Vatra Dornei (Vetrei Dornei), Curtea de Argeş
(Curţii de Argeş);
c) când compusul cuprinde un substantiv şi un adjectiv,
se declină ambele componente: Valea Lungă (Văii Lungi).

1.3.6. Valoarea stilistică a substantivului

Cele mai obişnuite figuri de stil realizate cu ajutorul


substantivelor sunt:
1. comparaţia;
2. metafora;
3. personificarea;
4. epitetul.
1. În comparaţie intră doi termeni: termenul comparat şi
termenul cu care este comparat un obiect.
Comparaţia se poate referi la:
a) un obiect („Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de
mac”, Mihai Eminescu);
b) o acţiune (Se lasă în jos ca o săgeată.);
c) caracteristica unei acţiuni (Se lăsă în jos mai iute decât
fulgerul.);
d) însuşirea unui obiect („Şi amândoi bătrânii erau albi ca
iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea.”)
Comparaţia, ca figură de stil, poate fi exprimată:
• numai printr-un substantiv (ca o săgeată, decât fulgerul);
• printr-un substantiv însoţit de unul sau mai multe atribute
ori de o înlănţuire de atribute şi complemente („o lumină
cât un sâmbure de mac”, „petele arate, negre şi
lucioase, păreau nişte răni deschise pe un trup
îmbătrânit”).
Din punct de vedere gramatical, substantivul cu valoare
stilistică de comparaţie poate însoţi:
• un alt substantiv (o lumină cât un sâmbure);
• un adverb (mai iute decât fulgerul);
• un adjectiv (albi ca iarna);
• un verb (par sumbre palate).
Poate avea funcţia sintactică:
• de atribut;
• complement al unui adjectiv;
• verb;
• adverb ;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 15


Substantivul. Articolul. Pronumele

• nume predicativ (Când norii cei negrii / Par sumbre


palate.).
Legătura dintre substantivul cu valoare stilistică de comparaţie
şi termenul comparat se face prin adverbe de comparaţie : ca,
asemenea, cât, decât.
2. Metafora este figura de stil rezultată din simplificarea
( = înlăturarea termenului comparat şi a elementului de legătură)
unei comparaţii:
„Deodată o rază ca o suliţă de foc străpunse perdeaua de
aburi.”
„Deodată o suliţă de foc străpunse perdeaua de aburi.”
(Alexandru Vlahuţă - „România pitorească”)
Metafora poate rezulta şi din schimbarea raporturilor sintactice
dintre cuvintele care exprimă cei doi termeni ai comparaţiei:
„Nori ca jăratecul” - jăratecul mărilor.
3. Personificarea este figura de stil prin care se atribuie
fiinţelor necuvântătoare, lucrurilor, elementelor naturii, unor
elemente abstracte, însuşiri sau manifestări ale omului:
„Bătrânul Dan ascultă grăind doi vechi stejari.../ O! frate, zice
unul, un vânt în miez de noapte / Adfusu-mi-au în vale lung vaiet,
triste şoapte!”
( Vasile Alecsandri, „Dan, căpitan de plai”)
Personificarea unui obiect se poate realiza şi prin simpla
adresare, deci prin folosirea substantivului la cazul vocativ:
„Codrule, cu râuri line, / Vreme trece, vreme vine”
( Mihai Eminescu, „Revedere”)

4. Substantivul cu valoare stilistică de epitet denumeşte:


• metale (argint, aur, aramă),
• pietre preţioase (safir, smarald, rubin)
• alte obiecte care pot sugera culori, nuanţe de culori
(Părea de cretă; se umplură de o rumeneală.).

Substantivul epitet stă la cazul acuzativ cu prepoziţia de şi are


funcţia sintactică de atribut substantival prepoziţional: nori de argint
(argintii), raze de aur (aurii).

1.3.7. Algoritmul analizei morfosintactice a substantivului

1. Felul (comun, propriu; simplu, compus);


2. Genul (masculin, feminin, neutru);
3. Numărul (singular, plural, defectiv de număr, colectiv);
4. Cazul (N., Ac., G., D., V.) - precedat (când există) de
prepoziţie, locuţiune prepoziţională sau de articol posesiv-genitival;
5. Articulat sau nearticulat;
6. Funcţia sintactică;
7. Valoarea stilistică.
16 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Substantivul. Articolul. Pronumele

1.3.8. Locuţiuni substantivale

Locuţiunile substantivale sunt un grup de două sau mai


Definiţie multe cuvinte care împreună au valoarea unui substantiv (îmbinările
de cuvinte cu sens lexical şi valoarea gramaticală a unui substantiv).

Exemple:
o aducere aminte (amintire);
o luare aminte (atenţie);
o bătaie de cap (problemă);
o bătaie de joc, luat în râs, luatul peste picior (batjocură);
o soare cu dinţi (frig);
o aruncătură de ochi (privire);
o părere de rău (regret), etc;

Din punct de vedere gramatical, locuţiunea substantivală se


comportă ca un substantiv:
• poate avea forme pentru singular şi plural (păreri de
rău);
• poate fi articulată sau nearticulată (părerea de rău);
• se poate declina:
N.Ac. părerea de rău - sg.
părerile de rău - pl.

G.D. (a) părerii de rău - sg.


părerilor de rău - pl.
• poate avea un adjectiv (târzii păreri de rău).

Cuvintele din care este alcătuită o locuţiune substantivală nu se


pot analiza separat.
Indicii gramaticali ai locuţiunii substantivale îi poartă
substantivul de bază. Numai acesta este supus flexionării, cealaltă
parte a locuţiunii păstrându-şi forma originală.

Locuţiunea substantivală se comportă ca un substantiv atât din


punct de vedere lexical, cât şi din punct de vedere morfologic şi
sintactic:
„La ce statornicia părerilor de rău, / Când prin această lume să
trecem ne e scris / Ca visul unei umbre şi umbra unui vis.”
( Mihai Eminescu, „Despărţire”)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 17


Substantivul. Articolul. Pronumele

Test de autoevaluare nr. 1

Precizări: Analiza completă a substantivului se face astfel:

1. substantiv sau locuţiune substantivală;


2. felul substantivului (comun sau propriu, simplu sau compus);
3. genul substantivului;
4. numărul substantivului;
5. cazul;
6. articulat sau nearticulat;
7. funcţia sintactică;
8. valoarea stilistică (unde este cazul).

1. Analizaţi substantivele din textul de mai jos:

“Şi cum visa aşa îngrijind florile, … altoind nişte trandafiri, se împunse la un
deget din nebăgare de seamă, şi o lacrimă roşie de sânge căzu pe inima unei flori
albe. Un zâmbet de mulţumire îi lumină faţa pală…, rupse albul trandafir şi, ca într-o
cupă, îşi stoarse tot sângele din deget în el…”
(Dimitrie Anghel – “Jertfa”)
Model de analiză:
florile – substantiv simplu, comun, genul feminin, numărul plural, cazul
acuzativ, articulat cu articol hotărât enclitic “le”, funcţie sintactică de
complement direct.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

18 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

2. Stabiliţi valoarea stilistică a cuvintelor subliniate:

“Era ploaia. Venea împotriva noastră ca un păianjen. Trestiile tresăriră


frământându-se…şi o pânză de stropi ne învălui brusc.”
(Mihail Sadoveanu)
Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 19


Substantivul. Articolul. Pronumele

3. Formaţi locuţiuni substantivale de la locuţiunile verbale: a-i părea rău, a băga de


seamă, a ţine minte, a-şi aduce aminte.

Model de analiză:
A băga de seamă – băgare de seamă
(locuţiune verbală) (locuţiune substantivală)

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

4. Alegeţi forma corectă a substantivului dintre paranteze:

Bunicul avea multe oi şi un ...................... (berbec / berbece).


Nu ştiam că ......................... (glonţul / glontele) l-a atins.
Pisica n-a putut prinde ........................... (şoarecul / şoarecele).
Având febră, mama s-a gândit să-mi pună ................................ (un compres /
o compresă).
Prietena mea şi-a dorit să devină ............................... (agronoamă / agronom).
...................................(Franţuzoaica / Franceza) vorbea corect limba română.

20 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

5. Alcătuiţi enunţuri în care să folosiţi corect dubletele:


curenţi / curente, rapoarte / raporturi, ghivece / ghiveciuri, cristale / cristaluri, cămine /
căminuri.

.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................
.................................................................................................................................

6. Daţi exemple de substantive provenite din alte părţi de vorbire (cel puţin trei
exemple).
Exemplu: frumos - frumuseţe
(adjectiv) (substantiv)

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

7. Stabiliţi valoarea morfologică a cuvintelor subliniate:

Toamna este un anotimp bogat. ....................................................


Toamna încep cursurile şcolare. ....................................................
El doarme buştean. ....................................................
Buşteanul a fost tăiat de bunicul meu. ....................................................
Lunea este o zi grea. ....................................................
Lunea mă duc la stomatolog. ....................................................

Proiectul pentru Învăţământul Rural 21


Substantivul. Articolul. Pronumele

Pentru verificare, consultaţi capitolul Răspunsuri, de la pagina 43 .

1.4. Articolul

Definiţie Articolul este partea de vorbire flexibilă după gen, număr şi


caz care determină un substantiv, individualizându-l în grade diferite.
Neavând înţeles de sine stătător, el nu poate apărea niciodată
singur, ci numai în prezenţa substantivului, pe lângă care
funcţionează ca un morfem.

Clasificare 1. După gradul de cunoaştere, de individualizare a obiectului


denumit, articolul poate fi:
a) hotărât:
- propriu-zis;
- posesiv-genitival;
- demonstrativ-adjectival.
b) nehotărât.

2. După poziţia lor faţă de substantiv, articolele sunt:


a) proclitice (precedă substantivul);
b) enclitice (după substantive, legate de acestea).

Articolul hotărât propriu-zis prezintă obiectul ca fiind


cunoscut vorbitorilor.
Astfel, în exemplul: „El citeşte un roman. Romanul i se pare
foarte interesant.” articularea definită romanul individualizează
substantivul, arând că este vorba despre un obiect cunoscut, şi
anume, despre cel enunţat la început printr-o determinare mai vagă:
un roman.

Forme:
singular plural
N.-Ac. -l, -le, -a -i, -le.
G.-D. -lui, -(e), i -lor.

Articolul hotărât se alipeşte la sfârşitul substantivului, alcătuind


o grupare morfemică unitară, în care componentele
radical + desinenţă + articol (codr-u-l, val-e-a) apar într-o ordine fixă
şi nedisociabilă.

22 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Articolul posesiv-genitival este întotdeauna proclitic şi are


următoarele forme:
N.-Ac. al, ai, a, ale
G.-D. alor (nu se întrebuinţează decât cu un pronume posesiv:
Le-a spus şi alor săi ce a văzut.)
Articolul posesiv-genitival cere cazul genitiv şi se acordă
întotdeauna cu substantivul determinat.
În faţa unui numeral ordinal (a doua, al şaselea) şi a unui
pronume posesiv (al nostru, a voastră, ai mei, ai tăi) este morfem al
acestor părţi de vorbire şi nu cere cazul genitiv; nu este semn al
genitivului.

Articolul demonstrativ-adjectival leagă un substantiv sau un


nume propriu de persoană de determinantul său (adjectiv, numeral,
adverb cu prepoziţie).
Exemple:
fata cea frumoasă, băiatul cel silitor, Mircea cel Bătrân, cel mai
tânăr, cel mai bine, cei trei.

Formele articolului demonstrativ sunt:


singular plural
N.-Ac. cel, cea cei, cele.
G.-D. celui, celei celor.

Articolul demonstrativ-adjectival se acordă în gen, număr şi caz


cu substantivul determinat de adjectivul sau numeralul pe care îl
însoţeşte.
Exemplu:
N.-Ac. fata cea bună
G.-D. fetei celei bune

Articolul nehotărât este articolul care prezintă obiectul


denumit de substantiv ca nefiind bine cunoscut de vorbitor.

Formele articolului nehotărât sunt:

singular plural
masculin şi neutru feminin masculin, feminin, neutru
N.-Ac. un o nişte
G.-D. unui unei unor

Articolul nehotărât este întotdeauna proclitic (precedă


substantivul).
El însoţeşte numai substantivul; când este alăturat oricărei alte
părţi de vorbire, aceasta îşi pierde calitatea sa şi devine substantiv (
un bine, un ce, un of, un oarecare, un du-te-vino).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 23


Substantivul. Articolul. Pronumele

Articolul nehotărât se confundă:

- cu numeralul cardinal propriu-zis (Am citit o carte, iar Ionuţ


două.);
- cu adjectivul pronominal nehotărât (Azi a venit un coleg,
mâine va veni altul.).

Când nu este în corelaţie cu un numeral sau cu un pronume ori


adjectiv pronominal, un, o sunt articole nehotărâte.

24 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Test de autoevaluare 2

1. Subliniaţi articolele hotărâte şi nehotărâte care însoţesc substantivele din textele


următoare şi analizaţi genul, numărul şi cazul lor.

a) “La umbra unui fir de nalbă,


Plângea o floare de cicoare.” (O. Goga)

b) “In curgerea lină a văii, o poieniţă se deschide, dormind parcă într-o pulbere
de lumină, într-o neclintită singurătate.” (M. Sadoveanu)

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

a)

b)

2. Pornind de la modelul de mai jos, scrieţi lângă substantivele caiet, grădină,


munte (puse la singular şi plural) câte trei substantive la genitiv însoţite de articol posesiv
(genitival).
Indicaţi prin săgeată substantivul cu care se acordă articolul posesiv.

Exemplu:

(o) carte a - colegului;


- colegilor;
- lui Iulian.

nişte cărţi ale - colegului;


- colegilor;
- lui Iulian.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 25


Substantivul. Articolul. Pronumele

3. Completaţi locurile libere cu articolul posesiv, respectând regula acordului şi


indicaţi prin săgeată substantivele cu care se acordă articolul posesiv.

a) “Au rămas vii pentru sufletul meu întâmplările luminoase ____ copilăriei.”
(M. Sadoveanu)
b) Zidul de piatră ____ clădirii a fost consolidat.
c) Am vizitat Muzeul de Istorie ____ Bucureştiului.
d) Primele poezii ____ lui Eminescu au apărut în revista Familia.
e) Pe ____ ţării plaiuri zburdă miei albi.
f) “E cocostârcul tainic, în lume călător,
____ primăverii dulce, iubit prevestitor.” (V. Alecsandri)

4. Scrieţi înaintea următoarelor cuvinte, articolele cel, cea, cei sau grupurile de
cuvinte ce-l, ce-a, ce-i:
___ înţelept; ___ viteaz; ___ mai important; ___ dintâi; ___ doi; ___ de-a doua; ___
unsprezece; după ___ explicat ; după ___ speli; pentru ___ chemi;
pentru ___ chemat-o.

Pentru a vă verifica consultaţi pagina 43.

26 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

1.5. Pronumele

Definiţie Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ţine locul unui
substantiv, de la care preia genul, numărul şi cazul.
În exemplul Maria discută cu prietenii; ea îi întreabă ceva,
pronumele ea şi îi substituie substantivele Maria şi, respectiv,
prietenii având acelaşi gen, număr şi caz.

1.5.1. Clasificarea pronumelor


Clasificare
După structura morfematică, pronumele pot fi:
a) simple: eu, noi, nostru, se, care, altul, nimeni, nimic,
acesta;
b) compuse: dumneata, însumi, celălalt, oricine, altcineva,
vreunul, nici unul.

După criteriul semantic (substituind numele, pronumele include


şi indicaţii specifice referitoare la numele substituit), pronumele sunt:
a) personale (indicaţii referitoare la persoana vorbitorului);
b) reflexive (indicaţii referitoare la persoana subiect care este
concomitent persoană obiect);
c) de întărire (identifică persoana cu autorul acţiunii);
d) posesive (indicaţii referitoare la persoana posesorului şi a
obiectului posedat);
e) demonstrative (indicaţii referitoare la raporturile spaţiale a
sau temporale dintre vorbitor şi obiecte: apropiere,
depărtare, identitate);
f) interogative (indicaţii referitoare la obiectul care urmează a
fi substituit, aşteptat ca răspuns);
g) relative (indicaţii referitoare la obiectul înlocuit şi la funcţiile
sintactice);
h) nehotărâte (indicaţiile sunt generale, neprecise);
i) negative (indicaţii referitoare la obiectul negat).
Pronumele personal desemnează persoanele care participă
direct sau indirect la actul comunicării.
1.5.2.Formele pronumelui personal
Singular

Persoana a III-a
Persoana I Persoana a II-a
Masculin şi neutru Feminin
accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat
N. eu tu el ea
G. - - (al ,a ,ai, (al ,a ,ai,
ale) lui ale) ei
D. mie îmi ,mi , - ţie îţi, ţi, ţi-, - lui îi, i, -i, i-, ei îi, i, -i, i-,
mi, -mi- ţi, -ţi- -i- -i-
,mă, -mă
Ac. (pe) mă-, -mă-, (pe) tine te, te-, -te, (pe) el îl, l, -l, -l- (pe) ea o, o- , -o,
mine m-, -m- -te- -o-
V. - tu! - -
Proiectul pentru Învăţământul Rural 27
Substantivul. Articolul. Pronumele

Plural

Persoana a III-a
Persoana I Persoana a II-a
Masculin şi neutru Feminin
accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat accentuat neaccentuat
N. noi voi ei ele
G. - - (al ,a , (al , a
ai, ale) ,ai, ale)
lor lor
D. nouă ne, -ne, - vouă vă, -vă, lor le, le-, -le, lor le, le-, -le,
ne-, -ne-, vă-, v-, - -le-, li, li-, - -le-, li, li-, -
ni, -ni, ni-, v-, vi, vi-, - li- li-
-ni- vi
Ac. (pe) noi ne, -ne, (pe) voi vă, -vă, (pe) ei îi, i-, -i, -i- (pe) ele le,le-,-le, -
ne-, -ne- vă-, -vă-, le-
v-, -v-
V. - voi! - -

1.5.3. Folosirea formelor accentuate şi neaccentuate ale


pronumelui personal

1. Între cele două serii de forme, accentuate şi neaccentuate,


există o strânsă legătură.
În combinaţie cu verbul, pe lângă care au funcţie de
complement indirect şi, respectiv, direct, formele accentuate apar
numai în prezenţa formelor neaccentuate, niciodată singure; astfel,
spunem: ţie ţi-am spus, pe tine te-am văzut, dar nu putem spune: ţie
am spus sau am spus ţie, pe tine am văzut sau am văzut pe tine;
formele atone, în schimb, pot apărea singure, neînsoţite de formele
accentuate: ţi-am spus, te-am văzut.

Formele accentuate pot apărea singure, neînsoţite de cele


atone, în următoarele situaţii:
• când sunt precedate de prepoziţii (în afară de pe care
introduce obiectul direct): Mi-a vorbit despre tine, Vine
pe la voi, A reuşit datorită mie;
• când determină un adjectiv: împrejurare favorabilă ţie,
sau o interjecţie: bravo vouă!;
• în construcţii eliptice de felul: Mie mi-a spus una, ţie alta,
frecvent întâlnite mai ales în dialog, de exemplu:
- Cui i-a adresat scrisoarea? - Nouă, construcţii din care
lipseşte nu numai forma atonă, dar şi verbul regent
(Nouă = Nouă ne-a adresat scrisoarea).

2. Formele atone ale pronumelui personal pot preceda sau


urma un cuvânt (verb, substantiv, adjectiv, prepoziţie) cu care
formează o unitate ritmică marcată prin liniuţa de unire (forme
conjunctive): l-a adus, văzându-te, sufletu-mi, frumosu-i (chip),
asupra-ţi, sau sunt nelegate (forme libere): le aduc, îţi spun, mi se
pare.
Sunt de obicei libere, nelegate de verb, formele atone care
preced verbul: mă vede, te cheamă, ţi le oferă, nu i se pare; sunt
28 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Substantivul. Articolul. Pronumele

legate de verb (conjuncte) formele atone care apar în poziţie


enclitică faţă de verb, situaţie pe care o întâlnim la gerunziu:
auzindu-l şi imperativ: ajută-l.
Acuzativul aton o apare după verb şi, deci, legat de el la
perfectul compus, condiţional, gerunziu şi imperativ: am întâlnit-o, aş
ruga-o, văzând-o, ajut-o.
Sunt, de asemenea, legate de verb formele atone care apar
înaintea unui auxiliar care începe cu o vocală: mi-ai dat, te-oi vedea,
l-aş trimite sau înaintea formelor scurte ale verbului a fi: ţi-e dor, li-s
dragi.
Când verbul este însoţit de două forme atone, dativul precedă
întotdeauna acuzativul, iar la persoana I pe celelalte: mi te-a trimis,
aduceţi-mi-o; persoana a III-a poate preceda sau urma persoana a
II-a:(lor) li te-a cerut, ţi-l aduce, sau se poate combina cu o formă de
persoana a III-a: i le-a dat, li s-a spus.
La dativ plural există două serii de forme atone: ne/ni, vă/vi/v,
le/li, a căror folosire este condiţionată de absenţa, respectiv
prezenţa unui alt pronume pe lângă verb; astfel, formele ni, vi, li apar
numai în contextul unui al doilea pronume aton: ni se vorbeşte, vi-l
arată, li-l spune; formele ne, vă, v-, le apar când verbul este
precedat de acuzativul aton o: ne-o aduce, v-o spune, le-o
recomandă sau când apare singur însoţit de alt pronume: ne aduce,
vă spune, le dă.

Alte pronume personale

La persoana a III-a, paralel cu pronumele personal el, ea se


întrebuinţează pronumele dânsul, dânsa, format din prepoziţia de +
vechiul pronume însul, însa (întâlnit astăzi numai în construcţii
prepoziţionale: într-însul, dintr-însa).
Folosirea acestui pronume, care apare uneori în alternanţă cu
el, contribuie la variaţia expresiei, de exemplu:
Locul unde căzuseră ei şi cei care luptaseră împreună cu
dânşii se cunoştea sub un val mort de pedestrime.
(M. Sadoveanu).
Pentru unii vorbitori, pronumele dânsul conţine, faţă de
pronumele el, o nuanţă de politeţe, drept respect la adresa
persoanei despre care se vorbeşte, situându-se astfel pe o treaptă
intermediară între el şi dumnealui în gradaţia: el-dânsul-dumnealui.

1.5.4. Funcţii sintactice

a) subiect: Eu citesc. Dânsul este atent.


b) nume predicativ:
- în nominativ (Tu eşti tu.)
- în acuzativ (Voi nu sunteţi ca noi.)
- în genitiv (Aceşti copii nu sunt ca ei.)
c) atribut pronominal
- genitival (Atitudinea ei mă deranjează.)
- prepoziţional (în G. : Fetele din faţa lui sunt atente.)
- prepoziţional în Ac.: Băiatul de lângă mine este al Anei.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 29


Substantivul. Articolul. Pronumele

- prepoziţional în D.: Reuşita datorită ei ne-a bucurat.


- apoziţional: Ioana, ea, mi-a dat de veste.
- apoziţional în D.: În prima-ţi vizită ai atras atenţia.
d) complement direct: Pe tine te văd citind o carte.
e) complement indirect în D.(Ţie îţi place munca.); în Ac. (Te
gândeşti la ea.);
f) complement de agent: Sunteţi ajutaţi de noi.
g) complement circumstanţial de loc: S-a îndreptat spre el.
h) complement circumstanţial de timp: A ajuns acolo înaintea
ta.
i) complement circumstanţial de mod: El este mai atent
decât tine.
j) complement circumstanţial de cauză: Ea nu a venit din
cauza lor.

1.5.5. Pronumele de politeţe sau de reverenţă


Definiţie
Sunt pronumele personale folosite în vorbirea cu sau despre
persoane faţă de care se exprimă o atitudine de respect.
Acestea sunt: dumneata, dumneavoastră, dumnealui; are
forme numai pentru persoanele a II-a şi a III-a.
Compus din substantivul domnia şi adjectivul posesiv ta, sa,
voastră sau pronumele personal în genitiv lui, ei, lor, pronumele de
politeţe are flexiune de gen număr şi caz.
Persoana a II-a
Singular Plural
(masculin şi feminin) (masculin şi feminin)

N.Ac.V.dumneata (d-ta) dumneavoastră (dv., dvs., d-voastră)


G.-D.(al) dumitale (d-tale)

Persoana a III-a

Singular Plural
(masculin şi feminin) (masculin şi feminin)

N.G.D.Ac.dumnealui (d-lui); dumneaei(d-ei) dumnealor (d-lor)

Dumneasa (d-sa) cu genitiv-dativul dumisale (d-sale), formă de


persoana a III-a singular, paralelă cu dumnealui, dumneaei, se
întâlneşte mai rar.

Formele Domnia ta, Domnia sa, Domnia voastră, ca şi Măria ta


(sa, voastră, Luminăţia ta (sa) etc.) se folosesc numai în stilul
solemn şi ceremonios, de exemplu:
Cum a coborât Măria sa la odăile domneşti s-a înfăţişat Domnia
sa Mircea...
(M. Sadoveanu),
sau poetic: Codrule, Măria ta, lasă-mă sub poala ta
(M. Eminescu).
30 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Substantivul. Articolul. Pronumele

Sunt folosite şi formele familiare şi regionale mata(le),


mătăluţă, mătălică, tălică, care pot avea o nuanţă afectivă.

Nuanţele semantice şi stilistice ale diverselor pronume de


politeţe în raport cu pronumele personale sunt sugestiv surprinse în
gradaţia lor afectivă în următorul pasaj:
„Duduia Lizuca nu-i spune lui Patrocle „tu”, căci e mai bătrân şi-
l stimează, nici „dumneata”, cuvânt rece care pune distanţă; nici
ceremoniosul „dumneavoastră”. Ea îi spune „mata”, cuvânt care
arată perfect sentimentele ei pentru dânsul.”
(G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu - Dumbrava minunată).

Funcţii sintactice

Pronumele de politeţe au aceleaşi funcţii sintactice pe care le


are pronumele personal propriu-zis, cu excepţia atributului
pronominal în dativ (pentru că pronumele de politeţe nu are forme
neaccentuate).

1.5.6. Pronumele reflexiv

Definiţie Pronumele reflexiv ţine locul obiectului asupra căruia se


exercită acţiunea verbului, exprimând identitatea dintre obiect şi
subiect, şi are forme proprii numai pentru persoana a III-a, cazurile
dativ şi acuzativ, de exemplu:
Împăcat cu lumea şi cu sine însuşi, Oltul îşi aminteşte.
(Geo Bogza)
Însoţeşte întotdeauna un verb, are aceeaşi persoană şi acelaşi
număr cu autorul acţiunii.
La aceste cazuri întâlnim două serii de forme, accentuate şi
atone, care se folosesc după aceleaşi reguli ca şi cele ale
pronumelui personal.

Forme accentuate Forme neaccentuate

D. sie, sieşi D. îşi, şi, şi-, -şi, -şi-


Ac.(pe) sine (sineşi) Ac. se, se-, -se, s-, -s-

Pronumele reflexiv apare, de regulă, în prezenţa unui verb, cu


funcţia de marcă morfologică a diatezei reflexive: a-şi închipui, a se
teme sau pasive: Cartea se citeşte cu interes.

Formele atone ale pronumelui reflexiv în dativ pot avea sens


posesiv: Îşi ajută colegii, îndeplinind funcţia de atribut pronominal.
Pe lângă funcţia de atribut, pronumele reflexiv mai poate avea
şi funcţie sintactică de complement direct: Se spală (pe sine), sau
indirect: Îşi cumpără (lui) ceva.
La persoanele întâi şi a doua (pentru care reflexivul nu are
forme proprii) se folosesc, cu valoare reflexivă, formele atone ale
pronumelui personal: îmi închipui, îţi închipui, mă tem, te temi.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 31


Substantivul. Articolul. Pronumele

Formele de persoana I şi a II-a sunt împrumutate de la


pronumele personal:
D. îmi, mi, îţi, ţi, ne, vă, v.
Ac. mă, m-, te, ne, vă, v-.

Confuzia se evită astfel: dacă pronumele şi verbul sunt


la aceeaşi persoană, pronumele este reflexiv (Eu mă îmbrac.); dacă
nu sunt la aceeaşi persoană, pronumele este personal (El mă
strigă.)

Funcţii sintactice:
• atribute pronominale prepoziţionale: Lauda de sine...
• complemente indirecte: El îşi aduce sieşi mii de laude.
• complemente circumstanţiale de mod: Se înţelege de la
sine.
• complemente circumstanţiale de loc: Îl trage spre sine.

Funcţiile neaccentuate de dativ au două funcţii sintactice:


• complement indirect: Tu îţi aduci mii de laude.
• atribut pronominal în dativ: Îşi ajută colegii.
Formele neaccentuate în acuzativ nu au funcţie sintactică
decât foarte rar: Se vede pe sine.; Mă privesc în oglindă.

1.5.7. Pronumele posesiv

Definiţie Pronumele posesiv stabileşte o dublă referinţă pronominală,


înlocuind atât numele posesorului unui obiect, cât şi numele
obiectului posedat: Cărţile acestea sunt ale voastre (voastre
înlocuieşte numele posesorului, iar ale substituie obiectul posedat
cărţile).
Este alcătuit din articol posesiv al, a, ai, ale şi formele meu, tău,
său etc.

Obiect Posesor Un singur posesor Mai mulţi posesori


posedat I II III I II III
un singur M.si N. al meu al tău al său al nostru al -
obiect a mea a ta a sa a noastră vostru
F.
posedat a -
voastră
mai multe M. ai mei ai tăi ai săi ai noştri ai -
obiecte F.siN. ale mele ale tale ale sale ale voştri
posedate noastre ale -
voastre

Aşa cum rezultă din tabel, flexiunea pronumelui posesiv este


mai complexă decât a altor pronume, cele două componente
modificându-se diferit în raport cu genul, numărul şi persoana.

32 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Articolul se schimbă după genul şi numărul obiectului posedat,


iar la plural are forma de genitiv-dativ alor, de exemplu: am trimis
alor mei o scrisoare; pronumele îşi schimbă forma după genul şi
numărul obiectului posedat şi după persoana şi numărul
posesorului.
Ca şi la pronumele personal, deosebirile de persoană şi de
număr se exprimă prin forme diferite: al meu-al tău; al meu-al nostru.
La persoana a III-a, posesivul nu are forme pentru a exprima
pluralul posesorului şi singularul şi pluralul obiectului posedat;
folosim în acest caz formele de genitiv plural ale pronumelui
personal: Caietul este al lor; Caietele sunt ale lor.
La persoana a III-a singular, posesivul al său, a sa etc. intră în
relaţie de sinonimie cu pronumele personal în genitiv al (a, ai, ale)
lui, al ...ei, construcţiile Caietul este al său - Caietul este al lui fiind
echivalente din punct de vedere semantic.

Funcţii sintactice

Pronumele posesive au aceleaşi funcţii sintactice ca şi


pronumele personale:
N.
• subiect: Ai noştri învăţau bine.
• apoziţie: Aceste lucruri, adică ale tale, îţi aparţin.
• nume predicativ: Pământul este al nostru pentru că noi îl
muncim.
Ac.
• atribut pronominal prepoziţional: Părerea ta despre ai
mei m-a dezamăgit.
• complement direct: L-ai luat pe al meu.
• complement de agent: Am fost pedepsit de ai tăi.
• complement indirect: Pleci cu ai mei.
• nume predicativ: Cartea este de la ai mei.
G.
• atribut genitival: A ascultat sfatul alor săi.
• nume predicativ: Casa este alor mei.
• complement indirect: Le-am spus alor mei.
D.
• complement circumstanţial instrumental: Mulţumită alor
mei am reuşit.

1.5.8. Pronumele de întărire


Definiţie
Pronumele de întărire, folosit astăzi numai ca adjectiv
pronominal, are rolul de a preciza persoana desemnată prin
pronumele personal sau substantiv: el însuşi, oamenii înşişi; este
format din vechiul pronume însu, variabil după gen şi număr: însumi-
înşine, la feminin singular şi după caz: tu însăţi - ţie înseţi, şi formele
de dativ aton ale pronumelui personal şi reflexiv, variabil după
persoană şi număr:

Proiectul pentru Învăţământul Rural 33


Substantivul. Articolul. Pronumele

Singular Plural
M. F. M. F.

pers. I însumi însămi înşine însene


G.D.însemi
pers. II însuţi însăţi înşivă însevă
G.D.înseţi
pers. III însuşi însăşi înşişi înseşi, însele
G.D.înseşi

Flexiunea complicată a acestui pronume, în structura căruia


ambele componente se modifică, determină unele greşeli în
întrebuinţarea lui.

Astfel, o greşeală frecventă constă în nerespectarea


acordului în persoană, gen şi număr al pronumelui cu termen regent,
formele de persoana a III-a singular apărând în locul celorlalte
persoane, genuri sau numere: noi însuşi, ei însuşi, însăşi faptul,
însăşi ostaşii.

În texte cu caracter popular şi în exprimarea curentă însuşi


este adesea înlocuit cu adverbul chiar, de exemplu: „un duşman de
lup... chiar cumătrul caprei...” (I. Creangă), sau cu alte sinonime:
singur, propriu, personal, în persoană, de exemplu: „Cine sapă
groapa altuia cade singur într-însa”; „Şi când propria ta viaţă singur
n-o ştii pe de rost” (M. Eminescu).
Din motive de insistenţă însuşi poate apărea uneori întărit de
unul dintre sinonimele sale, de exemplu: „Chiar moartea însăşi c-o
părere” (M. Eminescu).

1.5.9. Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ


Definiţie Pronumele demonstrativ acesta-acela substituie un substantiv,
indicând apropierea sau depărtarea obiectului în spaţiu sau timp; pe
lângă relaţia de distanţă faţă de vorbitor, demonstrativul mai poate
exprima un raport de identitate: acelaşi, sau de nonidentitate, de
diferenţiere între obiecte: celălalt.
Flexiunea după gen, număr şi caz a demonstrativului se
prezintă astfel:
acesta - acela

sg M. F. M. F.

.N.-Ac. acesta aceasta acela aceea


G.-D. acestuia acesteia aceluia aceleia
pl.N.-Ac. aceştia acestea aceia acelea
G.-D. acestora acelora
acelaşi - celălalt
M. F. M. F.

34 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

sg.N.-Ac. acelaşi aceeaşi celălalt cealaltă


G.-D. aceluiaşi aceleiaşi celuilalt celeilalte
pl.N.-Ac. aceiaşi aceleaşi ceilalţi celelalte
G.-D. aceloraşi celorlalţi celorlalte
Pronumele demonstrative îndeplinesc aceleaşi funcţii
sintactice ca şi pronumele personale.
Adjectivul pronominal demonstrativ are funcţia sintactică de
atribut adjectival.
Pronumele demonstrativ de depărtare apare şi cu forme
prescurtate: cel, cea ( G.D. celui, celei), cei, cele ( G.D. celor),
omonime ale articolului demonstrativ (adjectival).
Pentru evitarea confuziei dintre pronumele sau adjectivul
demonstrativ şi articolul demonstrativ, trebuie să ţii seama de
contextele acestor părţi de vorbire.
Articolul demonstrativ precedă un adjectiv propriu-zis, un
numeral, sau alte părţi de vorbire cu valoare adjectivală, adjectivele
şi numeralele substantivale, numeralele ordinale şi adverbul mai, în
grupul de cuvinte „cel (cea, cei, cele) mai” folosit pentru exprimarea
gradului superlativ al adjectivului şi al adverbului.
Pronumele demonstrative cu forme identice cu ale articolului
demonstrativ sunt urmate de o propoziţie atributivă introdusă prin
pronumele relativ care.
Le deosebim ţinând cont de funcţiile sintactice ale
pronumelor sau ale adjectivelor demonstrative (Cel cu care ai făcut
cunoştinţă nu era fratele meu.)

1.5.10. Pronumele nehotărât

Definiţie Pronumele nehotărât substituie un substantiv fără a da vreo


indicaţie precisă asupra obiectului denumit de acesta.
Ele sunt:
a) simple: unul / una, altul / alta, tot / toată, puţin /
puţină, mult / multă, atât / atâta, cutare, alde, anumit /
anumită, niscai.
b) compuse (formate prin compunere, din pronumele
relative urmate sau precedate de o particulă invariabilă de
origine verbală):
• compuse cu -va : cineva, cuiva, careva, câţiva, câtva,
niscaiva (formă populară);
• compuse cu oare-: oarecine, oarece, oarecare, (cu
formele populare: oareşicine, oareşice, oareşicare);
• compuse cu ori-: oricine, oricare, orice, oricâţi (cu
variantele populare: orişicine, orişicare, orişice, orişicâţi);
• compuse cu fie-: fiecare, fiecine, fiece
(fieşicare,fieşicare, fieşice; fieştecine, fieştecare,
fieştece; fitecine, fiecare, fitece);
• compuse cu vre-: vreunul / vreunii, vreuna / vreunele;
adj. vreun, vreo;
• compuse cu -va + adj. alt: altcineva, altceva, altcareva.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 35


Substantivul. Articolul. Pronumele

Flexiunea pronumelor nehotărâte în funcţie de gen, număr şi


caz este asemănătoare cu a pronumelor relative:
unul, altul
Singular Plural
M. F. M. F.
N.-Ac. unul, altul una, alta unii, alţii unele, altele
G.-D. unuia, altuia uneia, alteia unora, altora
cutare, oricare
Singular Plural
M. F. M. şi F.
N.-Ac. cutare, oricare cutare, oricare cutare oricare
G.-D.cutăruia, oricăruia cutărei oricăreia cutărora oricărora
Fiecare, oricine, cineva, altcineva au flexiune numai la
singular:
M. şi F.
N.-Ac. fiecare oricine cineva altcineva
G.-D. fiecăruia fiecăreia oricui cuiva altcuiva
Pronumele nehotărâte formate cu care (oricare, fiecare) şi
cutare disting în flexiune cazul şi genul (numai la genitiv şi dativ
singular).
Cele formate cu cine (oricine, fiecine, cineva) variază numai
după caz.
Nedefinitele formate cu ce (ceva, orice) şi careva sunt
invariabile.
Câtva şi atât se declină la fel, având flexiune de gen şi de caz
(numai la plural); oricât se declină după modelul lui cât, iar vreunul,
compus din vreo şi nedefinitul unul, se declină ca şi acesta din urmă.
Cineva, oricine, careva substituie numai nume de persoane,
iar ceva, altceva, nume de lucruri, celelalte pronume nehotărâte se
pot referi atât la persoane, cât şi la lucruri.

1.5.11. Pronumele şi adjectivul negativ

Definiţie Pronumele negative sunt pronumele care neagă numele şi


apar în propoziţii negative.
Ele sunt: nimeni / nimenea, nici unul / nici una, nimic : Nimeni
nu ştie nimic.
Cele trei pronume negative se deosebesc între ele sub raportul
substituţiei şi al flexiunii: nimeni înlocuieşte un substantiv animat şi
are flexiune numai pentru caz (nimănui); nici unul, format din
adverbul nici şi nedefinitul unul, se declină ca şi acesta din urmă,
variind după gen şi caz la singular (nici unul - nici una, nici unuia -
nici uneia), mai rar la plural (nici unii, nici unora); nimic ţine locul
unui nume de lucru şi este invariabil.
Ca adjectiv negativ funcţionează numai nici unul, având forme
specifice rezultate din căderea elementelor finale -ul, -a: nici un
(copil) - nici unui (copil); forma de feminin este nici o (fată) - nici unei
(fete); nimeni şi nimic nu se folosesc ca adjective.

36 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

1.5.12. Pronumele interogativ şi relativ

Pronumele interogative apar în propoziţii interogative ţinând


Definiţie locul substantivelor aşteptate ca răspuns la întrebare: Cine a scris
lecţia? (un elev); Ce se aude? (un zgomot); Câţi au lipsit? (cinci
elevi).
Ele sunt: cine, care, ce, cât.
Flexiunea acestor pronume este variată:
Cine - nu poate fi adjectiv pronominal;
sg. N. Ac. cine G.D. cui
pl. - -
Ce - este invariabil. Poate fi adjectiv pronominal (Ce carte
citeşti?) ;
Care - poate fi adjectiv pronominal (Care elev a intrat?);
sg. N.Ac. care G.D. căruia / căreia
pl. N.Ac. care G.D. cărora
Cât - poate fi adjectiv pronominal (Câţi elevi au venit?);
sg. N.Ac. cât, câtă G.D. -
pl. N.Ac. câţi, câte G.D. câtor.
Pronumele relative sunt identice ca formă cu pronumele
Definiţie interogative, dar se deosebesc de acestea prin dublul rol sintactic
îndeplinit: de elemente de relaţie la nivelul frazei şi de părţi de
propoziţie în subordonatele pe care le introduc.
Exemple:
Nu ştiu cine a spart geamul.
Se ştie ce urmăreşti.
Problema care te frământă este admiterea în facultate.
Nu ştiu cât trebuie să învăţ.
Ştiu cui i-ai dat cartea.
Printre pronumele relative trebuie inclus pronumele compus cel
ce - cei ce / ceea ce - cele ce.
cel ce
sg. N.Ac. cel ce G.D. celui ce
pl. N.Ac. cei ce G.D. celor ce
ceea ce
sg. N.Ac. ceea ce G.D. celei ce
pl. N.Ac. cele ce G.D. celor ce

Sensuri speciale ale pronumelor relative

În anumite contexte, pronumele relative capătă sensuri


nedefinite, devenind echivalente cu unele pronume nehotărâte:
- care => fiecare (S-a aşezat care pe unde a găsit.);
- care...care => unul...altul
- cine => oricine (Zică cine ce-o zice.);
- ce => orice (Facă ce-o vrea.).
Pronumele relative intră în structura unor locuţiuni, expresii
pronominale şi adverbiale (din ce în ce, câte şi mai câte, cât de
cât).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 37


Substantivul. Articolul. Pronumele

Ce precedat de prepoziţii: de ce, pentru ce, până ce formează


expresii sau locuţiuni cu sens cauzal, final sau temporal.
Ce în construcţii exclamative: Ce repede a crescut!, are sens
adverbial, exprimând intensitatea.
Ce precedat de articolul „un”: E un ce care-mi scapă, se
substantivizează.

Funcţii sintactice: Sunt aceleaşi ca şi la celelalte pronume.

Test de autoevaluare 3

1. Analizaţi pronumele şi adjectivele pronominale după următorul tabel:

a) “Eu n-am uitat… nici pe iscusitul moş Vlad, în căruţa căruia ai adormit tu
adesea, pe când el, cu ochii de vulpe, zărea creştetul delicat al dropiei…”
(Al Odobescu)

b) “O, calul meu! Tu, fala mea!


De-acum eu nu te voi vedea.” (George Coşbuc)

c) “…mama, în slăbiciunea ei pentru mine, ajunsese a crede că am să ies un al


doilea cucuzel.” (Ion Creangă)

d) “- Vezi bine, toate astea-s procopseala pe care mi-ai cerut-o. Ţi-am făcut pe
plac.” (Gala Galaction)

Pronumele sau Felul pronumelui sau Persoana Numărul Cazul Funcţia


adjectivul al adjectivului sintactică
pronominal pronominal

38 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

2. Completaţi locurile libere cu pronumele relativ „care” la cazul cerut de context


(N, Ac, D). Subliniaţi substantivele înlocuite de fiecare pronume relativ.

„Pe lângă asta, deveneam în sfârşit stăpân pe timpul meu..................îi destinam


întrebuinţări uluitoare”.
(M. Sadoveanu)
„În sfârşit nu uita că puţinele momente ...................... le putem da literaturii ni-s aşa
de scumpe.........” (A. Vlahuţă)

„Sunt apoi brazi ..................... le-au căzut toate crăcile şi zac la pământ. Sunt în
sfârşit unii .....................ţin strâns încleştaţi între fălci, smulsă din munte, întreaga stâncă
..................... creşteau”.
(Geo Bogza).

3. Alcătuiţi propoziţii în care să folosiţi adjective pronominale interogative şi


nehotărâte.
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................

4. Subliniaţi pronumele şi adjectivele pronominale negative:

a) „Nu se vedea nici o pasăre, nu se auzea nici un zgomot.”


b) „Nu a fost anunţat nimeni (nici unul) pentru această întrunire.”
c) „Nici un elev nu a adus nimic.”

Alte valori ale cuvântului „nimic”:

De la pronumele negativ nimic s-a creat substantivul (un) nimic , cu pluralul:


nimicuri, având sensul de „lucru fără valoare, fleac”: Acesta e un nimic; Acestea sunt
nimicuri.
Cuvântul nimic, precedat de prepoziţia de, dacă determină un substantiv, are
valoare de locuţiune adjectivală: un lucru de nimic (neînsemnat) : un om de nimic (josnic,
netrebnic).

5. Declină pronumele demonstrativ „acesta” la singular şi plural.

Răspunsul se va redacta în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 39


Substantivul. Articolul. Pronumele

6.Completează locurile libere cu adjectivele demonstrative cerute la fiecare coloană.

Adjectivele demonstrative Adjectivele demonstrative de


de depărtare identitate
acelei cărţi cărţii ...................... ............................. cărţi
acei stejar stejarilor ................. .............................. stejari
acelei şcoli şcolii ...................... ............................... şcoli
acelei stele stelei ...................... ................................stele

7. Locuţiunile : Sfinţia ta, Înalt Prea Sfinţia Voastră, Alteţa Voastră, Excelenţa Voastră
sunt:
a) locuţiuni substantivale;
b) locuţiuni verbale;
c) locuţiuni pronominale;

8.Alegeţi forma corectă:

d) sg. masc. însumi / însămi;


e) sg. fem. însămi / însemi (G, D);
f) pl. masc. înşine / însene;
g) pl. fem. însene / înşişi.

Pentru a vă verifica, consultaţi pagina 43.

40 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

Lucrarea de evaluare Nr. 1

1. Analizaţi substantivele din textul de mai jos: 2p


„Un amurg gălbui, luminos, se cobora uşor pe conacul în ruine, încă fumegând şi
sumbru, ca răzbunarea ce plutea în aer. Se zăreau umbrele negre ale vitelor scăpate de
pârjol, rătăcind pe creasta dealului.” (Panait Istrati)
2. Construiţi propoziţii în care substantivele o floare, nişte elevi, pădurea să
îndeplinească funcţiile sintactice de: complement direct, complement indirect în dativ şi
acuzativ, atribut substantival genitival, nume predicative în nominativ şi genitiv.
1p
3. Daţi cinci exemple de substantive cu formă numai de singular şi cinci exemple de
substantive cu formă numai de plural. 1p

Pentru o rezolvare corectă revedeţi capitolul „Substantive defective de


număr”.
4. Declinaţi, în propoziţii, substantivul băiat. O.5p

Pentru o rezolvare corectă revedeţi capitolul „Declinarea substantivelor”.


5. Construiţi patru propoziţii în care articolele nehotărâte un, unui, nişte şi unei să
fie despărţite de substantivele pe care le însoţesc prin adjective. Stabiliţi genul şi numărul
lor. 1p
6. Subliniaţi articolele demonstrative (adjectivale) împreună cu părţile de vorbire pe
care le însoţesc. Analizaţi genul, numărul şi cazul articolelor. 2p
a. “Şi frate-meu cel mare,…. fuga la uşă să deschidă!” (Ion Creangă)
b. “Atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el.” (Petre Ispirescu)
c. “- Asta-i fata moşneagului cea cuminte! Îi răspunse moş Costache.”
(Ion Creangă)
d. “Turturică-rică, dă la mine cele trei smicele de măr dulce!”
(Ion Creangă)
7. Stabiliţi funcţia sintactică a următoarelor pronume interogative: 0.5p
a) „Pe cine ai întâlnit la cinematograf?”
b) „Cine venit la noi?”
c) „Al cui băiat eşti tu?”
d) „Cui i-ai dat cartea?”
e) „Care este problema?”
8. Alcătuiţi propoziţii în care să folosiţi următoarele grupuri de cuvinte:
cel / ce-l; cea / ce-a; cei / ce-i. 0.60p
9. Construiţi propoziţii în care substantivul prieten, fiu, la N sau Ac. plural şi să fie
însoţite de adjective nehotărâte. 0.40p
Oficiu: 1p Total: 10p
Proiectul pentru Învăţământul Rural 41
Substantivul. Articolul. Pronumele

Criterii de evaluare:
1. Analizarea substantivelor urmând algoritmul analizei morfosintactice: 2p;
2. Alcătuirea enunţurilor pentru fiecare substantiv dat: 0.33 X 3 = 1p;
3. Exemplificarea corectă a substantivelor : 0.10 X 10 = 1p;
4. Declinarea substantivului băiat , trecerea prin cele cinci cazuri: 0.10 X 5 = 0.50p;
5. Pentru fiecare enunţ corect şi stabilirea genului şi numărului: 0.25 X 4 = 1p;
6. Identificarea articolele demonstrative (adjectivale) şi analizarea corectă:
0.40 X 5 = 2p;
7. Stabilirea corectă a funcţiei sintactice: 0.10 X 5 = 0.5p;
8. Sesizarea diferenţelor morfologice dintre perechile de cuvinte: 0.10 X 6 = 0.6p;
9. Folosirea corectă a adjectivelor nehotărâte în acord cu substantivul pe care îl
determină: 0.20 X 2 = 0.4p.

42 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

1. 7. Răspunsuri la testele de autoevaluare


Test de autoevaluare nr. 1
1. nişte trandafiri = substantiv simplu, comun, gen masculin, număr plural, caz Ac.,
articulat cu articol nehotărât proclitic “nişte”, funcţia sintactică de complement direct.
un deget = substantiv simplu, comun, gen neutru, număr singular, caz Ac., articulat
cu articol nehotărât proclitic “un”, funcţia sintactică de complement indirect.
o lacrimă = substantiv simplu, comun, gen feminin, număr singular, caz N., articulat
cu articol nehotărât proclitic “o”, funcţia sintactică de subiect.
sânge = substantiv simplu, comun, gen neutru, număr singular, caz Ac., nearticulat,
funcţia sintactică de atribut substantival prepoziţional.
inima = substantiv simplu, comun, gen feminin, număr singular, caz Ac., articulat cu
articol hotărât enclitic “a”, funcţia sintactică de complement circumstanţial de loc.
unei flori = substantiv simplu, comun, gen feminin, număr singular, caz G., articulat
cu articol nehotărât proclitic “unei”, funcţia sintactică de atribut substantival genitival.
un zâmbet = substantiv simplu, comun, gen neutru, număr singular, caz N., articulat
cu articol nehotărât proclitic “un”, funcţia sintactică de subiect.
mulţumire = substantiv simplu, comun, gen feminin, număr singular, caz Ac.,
nearticulat, funcţia sintactică de atribut substantival genitival.
faţa = substantiv simplu, comun, gen feminin, număr singular, caz Ac., articulat cu
articol hotărât enclitic “a”, funcţia sintactică de complement direct.
trandafir = substantiv simplu, comun, gen masculin, număr singular, caz Ac.,
nearticulat, funcţia sintactică de complement direct.
o cupă = substantiv simplu, comun, gen feminin, număr singular, caz Ac., articulat
cu articol nehotărât proclitic “o”, funcţia sintactică de complement circumstanţial de mod,
valoare stilistică de comparaţie.
sângele = substantiv simplu, comun, gen neutru, număr singular, caz Ac., articulat
cu articol hotărât enclitic “le”, funcţia sintactică de complement direct.
deget = substantiv simplu, comun, gen neutru, număr singular, caz Ac., nearticulat,
funcţia sintactică de atribut substantival genitival.
2. ca un păianjen = comparaţie;
trestiile tresăriră = personificare;
o pânză de stropi = metaforă.

3. a-i părea rău - părere de rău;


a băga de seamă - băgare de seamă;
a ţine minte - ţinere de minte;
a-şi aduce aminte - aducere aminte.
4. Formele corecte: berbec; glonţ; şoarecele; o compresă; agronom; franţuzoaica.
5. Curenţii calzi au contribuit la încălzirea apei mării.
Am învăţat toate curentele literare.
Astăzi am semnat mai multe rapoarte.
Raporturile sintactice sunt de două feluri: de coordonare şi de subordonare.
Pe balcon am mai multe ghivece cu flori.
Mama a pregătit pentru iarnă ghiveciuri de legume.
Iarna geroasă a pus cristale de gheaţă la streşinele caselor.
Vitrina bunicii este plină de cristaluri veritabile.
Locurile din căminele studenţeşti sunt insuficiente.
În serile răcoroase aprindem focul în ambele căminuri.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 43
Substantivul. Articolul. Pronumele

6. cald - căldură;
înalt - înălţime;
curat - curăţenie;
isteţ - isteţime;

7. Toamna este un anotimp bogat. - substantiv;


Toamna încep cursurile. - adverb;
El doarme buştean. - adverb;
Buşteanul a fost tăiat de bunicul meu. - substantiv;
Lunea este o zi grea. - adverb;
Lunea mă duc la stomatolog. - substantiv.

Test de autoevaluare nr. 2

1. Articole hotărâte: umbra (gen feminin, număr singular, caz Ac.); curgerea (gen
feminin, număr singular, caz Ac.); văii (gen feminin, număr singular, caz G.);
Articole nehotărâte: unui fir (gen neutru, număr singular, caz G.); o floare (gen
feminin, număr singular, caz N.); o poieniţă (gen feminin, număr singular, caz N.); o
pulbere (gen feminin, număr singular, caz Ac.); o singurătate (gen feminin, număr singular,
caz Ac.).

2. un caiet al - elevului / profesoarei / lui Mihai;


nişte caiete ale - elevului / profesoarei / lui Mihai;
o grădină a - şcolii / bunicului / Raiului;
nişte grădini ale - şcolii / bunicului / Raiului;
un munte al - României / Vrâncioaiei;
nişte munţi ai - României / Vrâncioaiei.

3. a) ale (se acordă cu întâmplările);


b) al (se acordă cu zidul);
c) al (se acordă cu muzeul);
d) ale (se acordă cu poezii);
e) ale (se acordă cu plaiuri);
f) al (se acordă cu cocostârcul).

4. cel înţelept; cel viteaz; cel / ce-i mai important; cel dintâi; cei doi; cea de-a doua;
cei unsprezece; după ce-a explicat; după ce-l / ce-i speli; pentru ce-l / ce-i chemi; pentru
ce-a chemat-o.

Test de autoevaluare nr. 3

1.
a) eu – pronume personal, persoana I, numărul singular, caz N, funcţie sintactică de
subiect;
căruia - pronume relativ, persoana a III-a, numărul singular, caz G, funcţie sintactică
de atribut pronominal;
tu - pronume personal, persoana a II-a, numărul singular, caz N, funcţie sintactică
de subiect;
el - pronume personal, persoana a III-a, numărul singular, caz N, funcţie sintactică
de subiect;

44 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Substantivul. Articolul. Pronumele

b) meu – adjectiv pronominal posesiv, persoana I, numărul singular, caz G, funcţie


sintactică de atribut adjectival;
tu - pronume personal, persoana a II-a, numărul singular, caz V, fără funcţie
sintactică;
mea - adjectiv pronominal posesiv, persoana I, numărul singular, caz G, funcţie
sintactică de atribut adjectival;
eu - pronume personal, persoana I, numărul singular, caz N, funcţie sintactică de
subiect;
te - pronume personal, formă neaccentuată, persoana a II-a, numărul singular, caz
Ac. , funcţie sintactică de complement direct;
c) ei - pronume personal, persoana a III-a, numărul singular, caz Ac., funcţie
sintactică de atribut pronominal;
mine - pronume personal, persoana I, numărul singular, caz Ac., funcţie sintactică
de atribut pronominal prepoziţional;
d) care - pronume relativ, persoana a III-a, numărul singular, caz Ac., funcţie
sintactică de complement direct;
mi - pronume personal, formă neaccentuată, persoana I, numărul singular, caz D,
funcţie sintactică de complement indirect;
o - pronume personal, formă neaccentuată, persoana a III-a, numărul singular, caz
Ac., funcţie sintactică complement direct;
ţi - pronume personal, persoana a II-a, numărul singular, caz D, funcţie sintactică
de complement indirect;
astea – pronume demonstrativ de apropiere, formă populară, caz N, funcţie
sintactică de subiect;
toate – adjectiv pronominal nehotărât, caz N, funcţie sintactică de atribut adjectival.

2. a) căruia (substantivul înlocuit: timpul);


b) pe care (substantivul înlocuit: momente);
c) cărora (substantivul înlocuit: brazi );
care (substantivul înlocuit: unii);
din care (substantivul înlocuit: stâncă ).

3. Exemple:
Care elev va fi premiat anul acesta la baschet? – adj. pron. interogativ;
Fiecare elev va primi o diplomă. – adj. pron. nehotărât.

4. a) nici; b) nimeni; c) nimic; d) nici, nimic.

5. singular plural
N, Ac. acesta aceştia
G, D acestuia acestora

6.
cărţii aceleia aceloraşi cărţi
stejarilor acelora aceloraşi stejari
şcolii aceleia aceloraşi şcoli
stelei aceleia aceloraşi stele

7. c)
8. Formele corecte: însumi; însămi; înşine, înşişi.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 45
Substantivul. Articolul. Pronumele

Bibliografie

1. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura


Academiei, Bucureşti, 1986.
2. Gramatica Academiei – vol I, II.
3. LUPU, FLORI, Gramatica limbii române în exerciţii recapitulative,
pag. 54 – 87, Editura All Educaţional, Bucureşti, 1995.
4. MIRON, RODICA şi TINCU, ANA, Limba română de la simplu şi
complex, vol. I, pag. 10 – 232, Editura Plumb, Bacău, 2001.
5. POPESCU, ŞTEFANIA, Gramatica practică a limbii române cu o
culegere de exerciţii , pag. 7-59, 60-72 – Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
6. TABARCEA, CEZAR, Gramatica limbii române, pag. 9 – 139, Editura
Constelaţii, Bucureşti, 1996.
7. HRISTEA, THEODOR, Sinteze de limba română, pag. 209-246, Editura
Albatros, Bucureşti, 1984.
8. TEODORESCU, VASILE, Culegere de texte literare pentru clasele 5-8,
pag. 49, 69, 97, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

46 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

Unitatea de învăţare Nr. 2

ADJECTIVUL. NUMERALUL

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare Nr. 2

La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

• să-şi însuşească corect felul numeralelor, structura acestora,


precum şi regulile de scriere corectă;
• să ştie să transforme numerale cardinale în numerale ordinare;
• să identifice în text valorile gramaticale ale numeralului;
• să stabilească în context valorile morfologice ale numeralului şi să
precizeze funcţiile sintactice;
• să analizeze corect adjectivul după categoriile gramaticale ale
acestuia;
• să stabilească corect acordul adjectivului cu substantivul;
• să recunoască adjectivele invariabile şi adjectivele fără grade de
comparaţie;
• să conştientizeze importanţa adjectivului în comunicare, acesta
asigurând de multe ori o exprimare nu numai completă, dar şi
expresivă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 47


Adjectivul.Numeralul.

2.2. Adjectivul

Definiţie
Adjectivul este partea de vorbire care se declină şi exprimă o
calitate a unui obiect, acordându-se (în gen, număr şi caz) cu
substantivul care denumeşte acel obiect.

Topica: substantiv + adjectiv ; adjectiv + substantiv.

Clasificare 2.2.1. Clasificarea adjectivelor

Adjectivele pot fi:


I) După conţinut semantic:
B) Calificative sau propriu-zise (exprimă calităţi ale
obiectelor):
a) variabile
• cu o terminaţie (copac verde, câmpie verde);
• cu două terminaţii (băiat frumos, fată
frumoasă).
b) invariabile
• adjectivele care au aceeaşi formă indiferent
de gen, număr şi caz (aşa, asemenea, anume,
cumsecade, ditamai, otova, sadea, atroce,
perspicace, propice, vivace).
C) Determinative (provenite din alte părţi de vorbire, prin
schimbarea valorii gramaticale):
a) adjective pronominale posesive (părinţii tăi, casa
noastră, bunicii mei), de întărire (însuşi gândul),
demonstrative (cartea aceasta, băiatul acela),
interogativ-relative (care elev), nehotărâte (orice
carte, fiecare elev, altă problemă), negative (nici o
îndoială);
b) adjective participiale (mentalitate depăşită, pagină
nescrisă, gânduri nerostite);
c) adjective gerunziale (putere crescândă, coşuri
fumegânde);
d) adjective adverbiale (asemenea fapte, om bine).

II) După numărul formelor flexionare realizate în declinare:

A) adjective cu patru forme flexionare (simplu-simpli-


simplă-simple);
B) adjective cu trei forme flexionare (lung / lungă -lungi;
adânc / adâncă - adânci);
C) adjective cu două forme flexionare (apă/ ochi/ râu
limpede- ape/ ochi/râuri limpezi);
D) adjective invariabile - cu o singură formă (grena,
bleu, gri, maro, crem, mov, motrice, eficace, sadea).

48 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

Adjectivele calificative se grupează la rândul lor în:


- adjective primare (simple): harnic, bun, vesel, roşu;
- adjective derivate cu ajutorul sufixelor: tineresc, folositor,
vorbăreţ.
Flexiunea
2.2.2. Flexiunea adjectivului
adjectivului
Flexiunea adjectivului este mai bogată decât a substantivului,
căci, pe lângă distincţiile de număr şi de caz, adjectivul prezintă şi
variaţii de gen.
Formele cazuale ale adjectivului se exprimă prin desinenţe
care marchează concomitent genul şi numărul şi prezintă aceleaşi
omonimii întâlnite şi la substantiv.

genul masculin
singular plural
N.-Ac. codrul frumos codrii frumoşi
G.-D.(a, al, ai, ale)codrului frumos (a, al, ai, ale)codrilor frumoşi
V. codrule frumos! codrilor frumoşi!

genul feminin
singular plural
N.-Ac. pădurea frumoasă păduri frumoase
G.-D.(a, al, ai, ale) pădurii frumoase (a, al, ai, ale) pădurilor frumoase
V. - pădurilor frumoase!

Când adjectivul stă după substantiv:


• la masculin are o formă flexionară pentru toate cazurile
singularului: frumos şi altă formă pentru toate cazurile
pluralului: frumoşi;
• la feminin adjectivul are o formă pentru N.-Ac. singular:
frumoasă şi altă formă comună pentru G.-D. singular şi
pentru toate cazurile pluralului: frumoase.
O flexiune identică realizează adjectivul şi atunci când este
aşezat între substantiv şi articol nehotărât (un celebru actor) sau un
alt determinant antepus (acest credincios prieten).
Când adjectivul precedă substantivul, el îi preia articolul,
realizând o flexiune diferită de adjectivul nearticulat:

genul masculin
singular plural
N.-Ac. frumosul codru frumoşii codri
G.-D. frumosului codru frumoşilor codri
V. frumosule codru! frumoşilor codri!

genul feminin
singular plural
N.-Ac. frumoasa pădure frumoasele păduri
G.-D. frumoasei păduri frumoaselor păduri
V. - frumoaselor păduri!

Proiectul pentru Învăţământul Rural 49


Adjectivul.Numeralul.

2.2.3. Locuţiunile adjectivale

Locuţiunile adjectivale sunt un grup de două sau mai multe


cuvinte care au împreună valoarea unui adjectiv.
Ele pot fi:
a) locuţiuni adjectivale variabile (făcător de bine, luat în
seamă, tras de păr);
b) locuţiuni adjectivale invariabile (de ispravă, de
pomină, din topor, fel de fel, ca aceea, de nimic).

Toate locuţiunile adjectivale au un sens lexical unitar şi o


putere de a concretiza şi sensibiliza calităţi mult mai mari decât cea
a adjectivelor.
Exemplu:
(om) din topor = necioplit;
(om) de nimic = netrebnic, josnic;
(lucru) de căpetenie = important.

Din punct de vedere sintactic, locuţiunile adjectivale


îndeplinesc ca şi adjectivele funcţiunile esenţiale de :
• atribut adjectival;
• nume predicativ.

2.2.4. Gradele de comparaţie ale adjectivelor

Gradele de comparaţie sunt forme pe care le ia adjectivul


Definiţie pentru a arăta în ce măsură un obiect posedă o însuşire în raport cu
alte obiecte sau cu alte momente ale existenţei sale.

Gradele de comparaţie ale adjectivului sunt:

a) gradul pozitiv exprimă o însuşire a obiectului fără a o


Gradul raporta la un alt obiect sau un alt moment al existenţei
pozitiv acestui obiect: cer albastru, senin; purtare corectă,
demnă; nor negru;

b) gradul comparativ exprimă însuşirea unui obiect prin


Gradul raportare la însuşirile altor obiecte, stabilind raporturi
comparativ de egalitate sau de inegalitate cu acestea.

Comparativul este de trei feluri:


• de superioritate: Aurul este mai scump decât argintul.
• de inferioritate: Aerul este mai puţin greu decât apa.
• de egalitate: Filmul este la fel de interesant ca şi cartea.

Comparativul se formează de la gradul pozitiv al adjectivului


prin adăugarea unor adverbe şi prepoziţii.
La comparativul de superioritate, adjectivul este precedat de
adverbul mai şi urmat de adverbul cu valoare de prepoziţie decât,
care introduce al doilea termen al comparaţiei (mai strălucitor decât
soarele).
50 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Adjectivul.Numeralul.

Mărcile comparativului de inferioritate sunt mai puţin... decât,


iar cele ale comparativului de egalitate: tot aşa de (tot atât de, la fel
de)... ca.

c) gradul superlativ arată gradul cel mai înalt sau cel mai
Gradul scăzut al însuşirii obiectelor.
superlativ Este de două feluri:
• relativ - exprimă gradul minim sau maxim al unei
însuşiri în comparaţie cu altă însuşire sau cu un alt
moment. De aceea este, la rândul său, de două
feluri:
- de superioritate (cel mai iubit dintre pământeni)
- de inferioritate (cel mai puţin iubit dintre
pământeni). Fiecare dintre cele două construcţii
superlative se formează de la comparativul de
superioritate şi, respectiv, de inferioritate, prin
adăugarea lui cel (cea, cei, cele), marcă a
superlativului. Al doilea termen al comparaţiei
superlative este introdus prin prepoziţiile dintre, din,
de (dintre pământeni, din clasă, de acolo);
• absolut - exprimă intensitatea maximă sau minimă a
unei însuşiri, fără a o raporta, prin comparaţie la altă
însuşire (Este foarte talentat la desen).
Se formează de la gradul pozitiv al adjectivului,
precedat de adverbul foarte (foarte talentat) şi,
respectiv, foarte puţin (foarte puţin talentat). În limbajul
popular, pe lângă foarte se mai foloseşte şi adverbul
tare (tare frumos).
În limba veche, pentru exprimarea intensităţii
maxime se foloseau şi adverbele mult şi prea (mult
bogat; o prea frumoasă fată);

Limbajul afectiv dispune de numeroase procedee şi


construcţii pentru redarea ideii de superlativ:
• adverbe şi locuţiuni adverbiale cu valoare expresivă:
extraordinar, extrem, grozav, nemaipomenit, nespus, din
cale afară (de frumos);
• adverbe, adjective, substantive şi locuţiuni care exprimă
noţiuni dezagreabile şi care servesc la intensificarea în
sens pozitiv sau negativ a însuşirii exprimate de
substantiv: (supărat, deşteaptă) foc, urât de mama
focului, deştept nevoie mare, sărac lipit pământului;
• repetiţia adjectivului, care poate fi simplă: o apă adâncă,
adâncă; o pădure mare, mare, sau complexă: frumoasa
frumoaselor, răul răilor, construcţii în care adjectivul este
substantivat şi reluat la forma de genitiv plural;
• construcţii exclamative: cât de înalt e cerul!;
• procedee lexicale: derivarea adjectivului la grad pozitiv
cu prefixe sau sufixe cu sens lexical superlativ:
preacinstit, străvechi, arhiplin, supraîncălzit, extrafin,
rarisim, simplisim;
Proiectul pentru Învăţământul Rural 51
Adjectivul.Numeralul.

• procedee fonetice: lungimea vocalelor (un munte


înaaalt!) sau repetarea consoanelor (o apă rrrece!).

Adjective fără grad de comparaţie

Din diferite motive, unele adjective nu au grad de comparaţie.


Din această categorie fac parte:
• adjectivele care sunt la origine vechi comparative sau
superlative: inferior, superior, major, minor, maxim,
optim, posterior, ulterior, suprem, extrem;
• adjectivele care exprimă însuşiri al căror sens nu poate
fi modificat prin comparaţie: asemenea, complet, gata,
desăvârşit, deplin, enorm, fundamental, întreg, mort,
oral, prim, unic, ultim, veşnic, terminal;
• adjective din domeniul ştiinţei şi al tehnicii: (industrie)
energetică, (soluţie) adipoasă, (mediu) acvatic.

52 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

Test de autoevaluare nr. 1

1. Analizaţi adjectivele din textul următor, precizând genul, numărul, cazul, funcţia
sintactică şi valoarea stilistică:
“Jur-împrejur stăruia liniştea adâncă a pădurii… Nisipurile păreau şi ele acoperite
cu un abur verde, reflectând zidurile înalte ale pădurii.”
(Traian Coşovei)

Atenţie! Analiza completă a adjectivului include:

- felul (simplu / compus ; propriu-zis / provenit din altă parte de vorbire);


- flexiunea (variabil / invariabil);
- genul, numărul, cazul (se acordă cu substantivul determinat);
- funcţia sintactică;
- grad de comparaţie;
- valoarea stilistică.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 53


Adjectivul.Numeralul.

2. Găsiţi sinonimele următoarelor adjective: agresiv, calmant, trainic, hotărât,


îngrijit, captivant, imens.

...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................

3. Alcătuiţi propoziţii cu următoarele locuţiuni adjectivale: fel de fel, de toată


isprava, de nimic, cu scaun la cap.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

4. Treceţi, în propoziţii, adjectivul frumos prin toate gradele de comparaţie.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

54 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

5. Daţi cinci exemple de adjective fără grade de comparaţie.

...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................

6. Formulaţi enunţuri în care să aveţi adjective provenite din alte părţi de vorbire
(pronume, numeral, verb la participiu, gerunziu acordat).

Atenţie! Pentru rezolvarea acestui exerciţiu, de revăzut cap. „Adjective


provenite din alte părţi de vorbire”.

...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
7. Alăturaţi unor substantive de genuri diferite, adjectivele – perfect, cumsecade,
tenace, gri, bleumarin. Explicaţi ce aţi constatat.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 55


Adjectivul.Numeralul.

Pentru verificarea rezolvărilor consultaţi pagina 65.

56 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

2.3. Numeralul

Definiţie
Numeralul este partea de vorbire flexibilă, cu înţeles lexical
deplin, care exprimă un număr abstract (2 + 3 = 5) sau concret (cinci
elevi) şi ordinea numerică a obiectelor (al doilea, a doua...).

2.3.1.Clasificarea numeralelor
Clasificarea
numeralelor Numeralele sunt de două feluri:

1. Cardinale - exprimă numărul strict al obiectelor; exprimă un


număr abstract sau concret (unu, doi / două, trei).
a) cardinale propriu-zise - exprimă o noţiune numerică strictă
(şase, opt); sunt de două feluri:
- simple: numeralele de la unu la zece, de asemenea sută,
mie, milion, miliard;
- compuse: de la unsprezece în sus; la numeralele de la
unsprezece la nouăsprezece, unitatea se leagă de zece cu ajutorul
prepoziţiei spre (trei+ spre+ zece); de la douăzeci la nouăzeci
inclusiv, unitatea care arată numărul zecilor se leagă direct de
pluralul zeci (patruzeci, şaptezeci), iar zecile se leagă de unităţi cu
ajutorul conjuncţiei şi (patruzeci şi trei); de la o sută în sus,
numeralul care exprimă numărul sutelor, al miilor, etc. se aşează
înaintea zecilor, sutelor, etc. (trei sute cincizeci şi doi, două mii patru
sute şaptezeci şi patru).
b) colective - exprimă gruparea obiectelor determinate
numeric (amândoi, ambii, tustrei);
c) fracţionare - exprimă o parte dintr-un număr întreg; se
formează de la numeralul cardinal cu sufixul -ime (doime, zecime);
d) multiplicative - arată creşterea prin înmulţire a unei
cantităţi; se formează de la numeralele cardinale, de obicei de la
cele simple, cu excepţia lui unu (înzecit, însutit);
e) distributive - exprimă repartiţia obiectelor în grupuri egale
(câte doi, câte trei); se formează din numeralele cardinale precedate
de adverbul câte;
f) adverbiale - exprimă repetarea unei acţiuni într-o proporţie
determinată; determină adverbe (de două ori, de trei ori).

2. Ordinale - exprimă ordinea numerică a obiectelor (a treia /


al treilea).

2.3.2. Flexiunea numeralelor cardinale

Numeralul cardinal are o flexiune redusă; el variază în funcţie


de gen (numai numeralele unu şi doi), este indiferent faţă de număr
şi nu primeşte articol (în afară de unu).

Proiectul pentru Învăţământul Rural 57


Adjectivul.Numeralul.

Numeralul unu are două serii de forme pentru gen şi caz,


diferenţiate în funcţie de valoarea substantivală sau adjectivală cu
care apare în propoziţie:

ca substantiv ca adjectiv
masculin şi neutru feminin masculin şi neutru feminin

N.Ac. unu(l) una un o


G.D. unuia uneia unui unei
Numeralul doi are forma de feminin două, care se foloseşte şi
pentru neutru.
De la doi înainte, raporturile de genitiv şi dativ se exprimă
analitic; la genitiv, cu ajutorul prepoziţiei a: Creştetele a doi copii sau
al articolului demonstrativ cel: Romanţa celor trei corăbii; la dativ cu
prepoziţia la sau cu celor: A împărţit cărţi numai la cinci copii / celor
cinci.
Numeralele zece, sută, mie, milion, miliard au flexiune
asemănătoare cu a substantivelor, variind după număr şi caz şi
putându-se articula proclitic şi enclitic:

Singular Plural
N.Ac. o sută, suta; nişte sute, sutele
un milion, milionul nişte milioane, milioanele
G.D. unei sute, sutei unor, sute, sutelor
unui milion, milionului unor milioane, milioanelor

2.3.3. Funcţii sintactice

Folosit singur, numeralul cardinal are valoare substantivală şi


îndeplineşte funcţiile sintactice specifice acestuia putând fi:
• subiect: Trei au lipsit.
• nume predicativ: Cu cei doi fac zece.
• complement direct şi indirect: Înmulţim pe cinci cu trei.
• complement circumstanţial: Despică firul de păr în patru.
• atribut: Joc de doi.

2.3.4. Flexiunea numeralelor ordinale

Seria numeralului ordinal începe cu întâi(ul), care are flexiune


de gen, număr şi caz şi se articulează hotărât când apare singur:
Întâiul s-a prezentat mai bine decât al doilea (sportiv), sau când
precedă un substantiv: întâia zi a anului; folosit după substantiv:
partea întâi, nu se articulează.
Numeralul întâi se declină astfel:

Singular Plural
masculin şi neutru feminin masculin feminin şi neutru
N.Ac. întâiul întâia întâi întâile
G.D. întâiului întâii întâilor
58 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Adjectivul.Numeralul.

Un comportament morfologic şi sintactic identic are sinonimul


său neologic prim: primul a sosit, prima zăpadă, ziua primei
întrevederi, mieii primi.
De la doi în sus, numeralul ordinal se formează din numeralul
cardinal însoţit de secvenţele al...lea la masculin, a...a la feminin: al
treilea, a treia, al şaptelea, a şaptea.
Genitiv-dativul se exprimă analitic cu ajutorul unei construcţii
formate din cel de + numeralul ordinal în care marca de caz o poartă
cel: rezultatul celui de-al doilea concurs, rezoluţia celei de-a patra
sesiuni.
Numeralul colectiv exprimă însoţirea , arătând din câte
obiecte este formată o colectivitate: amândouă casele, tustrei
feciorii, câteşipatru fetele.
Amândoi exprimă o colectivitate alcătuită din două
unităţi şi are flexiune de gen şi caz:
amândoi- amâdouă- amândurora.
Ca adjectiv, poate sta înainte sau după substantiv; când se
aşează înaintea substantivului: lucrările amânduror elevilor,
numeralul pierde particula -a de la cazurile genitiv-dativ
Amândoi are ca sinonim neologismul ambii, care prezintă
forme distincte pentru gen şi pentru cazurile genitiv-dativ: ambilor
colegi, ambelor colege.
De la trei până la şapte-opt numeralele colective se formează
cu tus- (<toţi); tustrei-tustrele, tusşase sau câte(şi): câteşitrei,
câteşicinci: Eu pe câteşipatru cămilele am încălecat (Emil Botta);
compusele de acest fel se folosesc numai în vorbirea populară sau
în texte literare.
De la trei în sus numerarul colectiv este invariabil după gen şi
caz.
Folosit singur, numeralul colectiv are valoare de substantiv şi
funcţii sintactice specifice substantivului; însoţind un substantiv,
devine adjectiv cu funcţie de atribut.
Sens de numeral colectiv are şi gruparea formată din toţi, toate
+ numeral cardinal: toţi cinci, toate unsprezece, toţi(cei) douăzeci şi
patru, precum şi substantivele pereche, duzină.
Numeralul adverbial sau de repetiţie exprimă repetarea unei
acţiuni sau raportul numeric dintre calităţile sau acţiunile obiectelor;
el determină un verb, un adjectiv sau un adverb, având valoare
adverbială şi funcţie de circumstanţial:
„Din dragoste pentru dânsa neguţătorul părea de două ori şi
de nouă ori mai fericit” . (M. Sadoveanu).
Se formează din prepoziţia de + numeral cardinal + ori (pluralul
substantivului oară): de patru ori, cu excepţia primului termen al
seriei, o dată, format din numeralul cardinal o (formă adjectivală) şi
substantivul dată.
Ideea de repetare a unei acţiuni se poate reda şi printr-o
construcţie numerală sinonimă: S-a întors a treia oară ( = S-a întors
de trei ori), formată din numeralul ordinal (forma de feminin) şi

Proiectul pentru Învăţământul Rural 59


Adjectivul.Numeralul.

substantivul oară; numeralul o dată are variantele întâia oară şi


întâia(şi) dată.
Numeralele de două ori şi de trei ori au ca sinonime
neologismele bis şi ter.
Numeralul distributiv reprezintă repartizarea şi gruparea
numerică a obiectelor; se formează din adverbul câte + numeralul
cardinal:
„Şase tovarăşi ai mei filozofi s-au bucurat de mila Măriei tale, în
fiecare zi câte unul, ca să-ţi spuie câte-o pildă, chiar şi câte două.”
(M. Sadoveanu).
Numeralele formate cu unu(l) şi doi au forme distincte de gen:
câte unul - câte una, câte doi - câte două; câte unu are flexiunea de
genitiv-dativ: câte unuia (uneia).
Pentru sublinierea sensului distributiv, uneori se repetă fie
numeralul în topica: Ţineţi-vă de mână doi câte doi! sau câte doi,
doi, fie întreaga construcţie: S-au aşezat câte trei, câte trei în rând.
Ca şi celelalte numerale, cel distributiv poate avea valoare
substantivală, adjectivală şi adverbială, îndeplinind funcţii sintactice
specifice acestor părţi de vorbire.
Numeralul multiplicativ arată în ce proporţie creşte o
cantitate; se formează prin derivarea numeralului cardinal cu prefixul
în- şi sufixul -it: îndoit, înzecit, însutit (care îi conferă un aspect de
participiu, de exemplu: întărit, înfrăţit).
Însoţind un substantiv, cu care se acordă în gen, număr şi caz:
eforturi înzecite, are valoare adjectivală şi funcţie de atribut; folosit
pe lângă un verb: A câştigat înzecit, are valoare adverbială şi funcţie
de complement circumstaţial; prin articulare: întreitul unei sume, se
substantivează.
Sinonime cu îndoit şi întreit sunt neologismele dublu şi triplu.

60 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

Test de autoevaluare nr. 2

1. Analizaţi numeralele din textele de mai jos indicând felul, genul, cazul şi funcţia
sintactică.

a) “ Am un stejar cu douăsprezece ramuri


Pe fiecare ramură patru cuiburi
In fiecare cuib şapte ouă.” (Anul, săptămâna, zilele).

b) “Jder, cu patru steaguri de câte cinci sute de răzeşi se afla în latura Cetăţii
Crăciuna, sub munte.” (Mihail Sadoveanu)

c) “Cu o putere îndoită, cu braţe de fier, o smuci pe babă de mijloc…”


(M. Eminescu)

d) “O să ne întoarcem întreit!” (Zaharia Stancu)

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

2. Subliniaţi forma corectă a următoarelor perechi de numerale:


şase / şease, patrusprezece / paisprezece, şaptesprezece / şaptisprezece, al
cincilea / al cincelea, a cincea / a cincia, întâia / întâi.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 61


Adjectivul.Numeralul.

3. Scrieţi cu litere următoarele numerale: 12, 18, 21, 157, 1848.

...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................

4. Formaţi numerale ordinale de la numeralele cardinale: şase, opt, zece, douăzeci


şi cinci, un milion.

...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................
...............................................................................................................................

Atenţie!
¾ Numeralele (până la nouăsprezece, inclusiv) folosite singure au valoare
substantivală (Doi / Al doilea au / a luat premiul întâi.);
¾ Numeralele (până la nouăsprezece, inclusiv) care însoţesc un substantiv au
valoare adjectivală (Doi elevi au luat premiul întâi.);
¾ Numeralele care indică de câte ori se repetă o acţiune au valoare
adverbială (A citit de două ori lecţia. Câştigă îndoit.).

Verificaţi-vă răspunsurile consultând pagina 65.

62 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

Lucrarea de evaluare nr. 2

1. Analizaţi adjectivele din textul următor, precizând genul, numărul, cazul, funcţia
sintactică şi valoarea stilistică: 2p

„Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă


Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.”
(Vasile Alecsandri)

2. Scrieţi adjectivele de la care s-au format următoarele substantive: vrednicie,


veselie, înălţime, frumuseţe, bunătate. 1p

3. Alcătuiţi o compunere despre pădure, în anotimpul toamna, folosind adjective cu


valoare de epitete şi cu funcţii sintactice diferite. 2p

4. Analizaţi numeralele din textele de mai jos indicând felul, genul, cazul şi funcţia
sintactică. 1.50p

a) “Noaptea a lăsat pe flori


Câte trei rânduri de salbe
De mărgăritare albe.” (Duiliu Zamfirescu)

b) “De trei ori s-au izbit…cele două armate.” (Al. Vlahuţă)

5. Folosiţi, în propoziţii, câte un numeral distributiv, multiplicativ şi ordinal, care să


aibă, pe rând, următoarele funcţii sintactice: nume predicative, atribut adjectival şi
complement. 1.50p

6. Construiţi cinci enunţuri cu adjective fără grad de comparaţie. 1p

Oficiu: 1p Total: 10p

Proiectul pentru Învăţământul Rural 63


Adjectivul.Numeralul.

Criterii de evaluare
1. Cunoaşterea analizei sintactice şi morfologice a adjectivelor: 2p;
2. Identificarea adjectivelor: 0.20 X 5 = 1p;
3. Cunoaşterea şi conştientizarea importanţei valorilor stilistice ale adjectivelor şi utilizarea
acestora pentru o redactare cât mai expresivă a compunerii: 2p;
4. Identificarea numeralelor în text şi analiza lor morfologică şi sintactică:
0.50 X 3 = 1.5p;
5. Schimbarea valorii sintactice a numeralelor: 0.50 X 3 = 1.5p;
6. Identificarea adjectivelor fără grad de comparaţie: 0.20 X 5 = 1p.

64 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

2.5. Răspunsuri la testele de autoevaluare:

Test de autoevaluare nr. 1

1. adâncă - adjectiv variabil cu două terminaţii, simplu, propriu-zis, se acordă în


gen, număr şi caz cu substantivul “linişte” (gen feminin, număr singular, caz Ac.), funcţie
sintactică de atribut adjectival, grad de comparaţie pozitiv, valoare stilistică de epitet;
verde - adjectiv variabil cu o terminaţie, simplu, propriu-zis, se acordă în gen, număr
şi caz cu substantivul “abur” (gen masculin, număr singular, caz Ac.), funcţie sintactică de
atribut adjectival, grad de comparaţie pozitiv, valoare stilistică de epitet;
înalte - adjectiv variabil cu două terminaţii, simplu, propriu-zis, se acordă în gen,
număr şi caz cu substantivul “zidurile” (gen neutru, număr plural, caz Ac.), funcţie
sintactică de atribut adjectival, grad de comparaţie pozitiv;

2. agresiv = provocator, violent;


calmant = liniştitor, alinător, odihnitor;
trainic = rezistent, solid, durabil;
hotărât = decis, ferm, inflexibil;
îngrijit = curat, spălat, cochet, dichisit;
captivant = atrăgător, fermecător;
imens = uriaş, enorm, vast, colosal.

3. A cumpărat fel de fel de lucruri.


S-a dovedit a fi un om de toată isprava.
L-au tratat ca pe un om de nimic.
Colegul meu este un băiat cu scaun la cap.

4. - pozitiv: Tabloul este frumos.


- comparativ de superioritate: Sibiul este mai frumos decât Piteştiul.
- comparativ de inferioritate: Caietul meu mai puţin frumos decât al tău.
- comparativ de egalitate: Treningul ei este la fel de frumos ca al meu.
- superlativ relativ de superioritate: Liceul nostru este cel mai frumos din sector.
- superlativ relativ de inferioritate: Jocul ales de tine este cel mai puţin frumos.
- superlativ absolut: El este foarte frumos.

5. Adjective fără grade de comparaţie: veşnic, enorm, inferior, superior, major.

6. Fata mea e profesoară. – adj. provenit din pronume;


Premiul întâi nu a fost acordat. – adj. provenit din numeral;
Mi-am cumpărat o carte de colorat. – adj. provenit din participiu;
Am luat de pe foc o oală aburindă. – adj. provenit din gerunziu acordat.

7. părinţi perfecţi / măsură perfectă / costum perfect ;


bărbat / femeie cumsecade;
individ / studentă tenace;
pisoi / sacoşă / sacou gri;
pantalon / cămaşă / tricou bleumarin.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 65


Adjectivul.Numeralul.

Test de autoevaluare nr. 2

1. a) un = numeral cardinal propriu-zis simplu, genul masculin, caz Ac., funcţie


sintactică de atribut adjectival;
douăsprezece = numeral cardinal propriu-zis compus (două + spre + zece), genul
feminin, caz Ac., funcţie sintactică de atribut adjectival;
patru = numeral cardinal propriu-zis simplu, genul neutru, caz Ac., funcţie sintactică
de atribut adjectival;
şapte = numeral cardinal propriu-zis, simplu, genul neutru, caz Ac., funcţie
sintactică de atribut adjectival;
b) patru = numeral cardinal propriu-zis, simplu, genul neutru, caz Ac., funcţie
sintactică de atribut adjectival;
câte cinci sute = numeral cardinal distributiv, genul feminin, caz Ac., funcţie
sintactică de atribut substantival prepoziţional;
îndoită = numeral cardinal multiplicativ, genul masculin, caz Ac., cu valoare
substantivală: „putere”, funcţie sintactică de atribut adjectival;
c) întreit = numeral cardinal multiplicativ, cu valoare adverbială, funcţie sintactică de
complement;

2. Formele corecte sunt: şase, paisprezece, şaptesprezece, al cincilea, a cincea,


întâi.
3. doisprezece, douăsprezece; optsprezece, douăzeci şi unu; o sută cinzeci şi
şapte; o mie opt sute patruzeci şi opt.
4. al şaselea / a şasea; al optulea / a opta; al zecelea / a zecea; al 25-lea/ a 25-a;

66 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Adjectivul.Numeralul.

Bibliografie

1. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura


Academiei, Bucureşti, 1986.
2. Gramatica Academiei – vol I, II.
3. LUPU, FLORI, Gramatica limbii române în exerciţii recapitulative,
pag. 88 – 103, Editura All Educational, Bucureşti, 1995.
4. MIRON, RODICA şi TINCU, ANA, Limba română de la simplu şi
complex, vol. I, pag. 10 – 232, Editura Plumb, Bacău, 2001.
5. POPESCU, ŞTEFANIA, Gramatica practică a limbii române cu o
culegere de exerciţii , pag. 72-209 – Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
6. TABARCEA, CEZAR, Gramatica limbii române, pag. 9 – 139, Editura
Constelaţii, Bucureşti, 1996.
7. TEODORESCU, VASILE, Culegere de texte literare pentru clasele 5-8,
pag. 97, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 67


Verbul

Unitatea de învăţare Nr. 3

VERBUL

3.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3

La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

• să identifice formele verbale predicative şi nepredicative;


• să-şi însuşească corect flexiunea verbului;
• să conştientizeze rolul pe care îl au verbele predicative pentru crearea
unor mesaje corecte, logice;
• să analizeze corect verbul prin însuşirea categoriilor gramaticale
specifice acestuia: diateză, mod, timp;
• să folosească în comunicare expresii şi locuţiuni verbale care, de
obicei, nuanţează exprimarea;
• să folosească în contexte verbe cu diferite valori stilistice.

68 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

3.2. Verbul

Este parte de vorbire flexibilă (se conjugă); exprimă acţiuni,


Definiţie stări, posesia, necesitatea, posibilitatea, voinţa, dorinţa, existenţa.

3.2.1. Clasificarea verbelor

1. După posibilitatea de a primi sau nu un complement direct


sunt verbe:
- tranzitive (pot avea complement direct): a vedea, a mânca,
a şti, a spune, a crede.
Exemple: Văd un copil.
O văd pe Anca venind.
- intranzitive (nu pot avea complement direct): a merge, a
sta, a dormi, a muri.
Exemple: Doarme mult.
Stăm pe bancă.
2. După capacitatea de a forma un predicat sunt verbe:
- predicative (formează predicat verbal): a desena, a iubi, a
face, a vedea.
Ex.: El desenează.
Dana iubeşte muzica.
- nepredicative (copulative - fac predicat nominal împreună
cu un nume predicativ): a fi, a deveni, a părea, a ajunge, a însemna,
a se face, a ieşi, a se chema, a se numi, a rămâne (unele verbe pot
fi predicative şi copulative - în funcţie de context: a fi, a părea, a
ajunge).
- verbe auxiliare (ajutătoare) - ajută la formarea unor moduri
şi timpuri compuse, precum şi a diatezei pasive.
Exemple:
a avea - indicativ perfect compus;
a fi - indicativ viitor anterior; conjunctiv perfect; condiţional
optativ perfect; infinitiv perfect; diateza pasivă; prezumtiv;
a vrea - indicativ viitor simplu, viitor anterior; prezumtiv.
3. După conţinutul semantic sunt verbe:
- personale: a sta, a şti, a învăţa, a zice;
- impersonale: a tuna, a ninge; a se zice, a se spune;
- unipersonale (au numai persoana a III-a): a se înnopta, a
trebui.
Unele verbe personale nu au paradigmă completă (a oua, a
mieuna) sau sunt unipersonale. Verbele impersonale sunt numai
unipersonale (persoana a III-a).
Locuţiunea verbală este un grup de cuvinte (care conţine în
mod obligatoriu un verb) cu sens unitar şi cu trăsături morfologice şi
sintactice specifice verbului; de exemplu: a pune la cale, a o lăsa
baltă, a rupe tăcerea, a duce dorul, a-şi băga minţile-n cap, a învăţa
pe de rost, a trage pe sfoară, a da de ştire, a băga de seamă, a-şi
aduce aminte, a o lua razna.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 69
Verbul

Cuvintele din locuţiuni nu se analizează separat.

Fiind echivalentul semantic şi sintactic al verbului, locuţiunea


verbală are aceleaşi categorii gramaticale (diateză, mod, timp,
persoană, număr) şi aceleaşi funcţii şi compliniri sintactice ca şi
verbul.

3.2.2. Verbe predicative şi verbe nepredicative

Sunt predicative verbele care pot forma singure, când sunt la


un mod personal, predicatul unei propoziţii: Maria citeşte.
Sunt nepredicative verbele care, prin natura conţinutului lor,
nu pot forma singure predicatul, ci împreună cu un nume predicativ:
Maria este elevă; Sportul înseamnă sănătate.
Îndeplinind funcţia de copulă între subiect şi nume predicativ,
verbele copulative se caracterizează sintactic prin posibilitatea de a
se combina cu două substantive (sau cu un substantiv şi un adjectiv)
în nominativ: un nominativ subiect şi altul nume predicativ.

3.2.3. Verbe auxiliare

Ajută la formarea unor moduri şi timpuri compuse, precum şi la


formarea diatezei pasive.
Exemple:
a avea – indicativ perfect compus: Noi am plecat la mare.
a fi – indicativ viitor anterior: Voi fi plecat .
- conjunctiv perfect: Era bine să fi învăţat.
- condiţional optativ perfect: Aş fi luat examenul dacă
învăţam.
- diateza pasivă: Cartea este citită de elev.
- Infinitiv perfect: a fi ştiut.
A vrea – indicativ viitor simplu: El va veni în curând.
- viitor anterior : El va fi venit.

3.2.4. Conjugarea verbului

Reprezintă totalitatea formelor unui verb într-un sistem


organizat pe moduri, timpuri, persoane, numere, în funcţie de
diateză şi de terminaţia infinitivului. Flexiunea verbului se numeşte
conjugare.
În funcţie de terminaţia – desinenţă a infinitivului, verbul
cunoaşte patru conjugări:
• a I-a : în –a (a crea, a educa);
• a II-a: în –ea (a vedea, a plăcea);
• a III-a: în –e (a merge, a face);
• a IV-a: în –i (a iubi), -î (a urî).

70 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

3.2.5. Modul

Modul reprezintă forma pe care o ia verbul pentru a caracteriza


o acţiune ca reală, realizabilă, posibilă, în trecut, prezent sau viitor,
dorită sau condiţionată de o altă acţiune.
Modurile se clasifică morfologic în personale sau nepersonale
(după capacitatea de a exprima persoana), iar sintactic în
predicative şi nepredicative (după capacitatea de a forma un
predicat).

Modurile nepersonale şi nepredicative sunt:


• infinitivul;
• gerunziul;
• participiul;
• supinul.

Din punct de vedere morfologic, ele se caracterizează prin


absenţa desinenţelor de număr şi persoană, iar sintactic, prin faptul
că nu pot apărea independent în propoziţie şi nu pot funcţiona ca
predicate, fiind întotdeauna moduri dependente.
O altă particularitate o constituie dubla lor natură, verbală şi
nominală, pe care o au în propoziţie.

Infinitivul Modul infinitiv exprimă acţiunea în mod general, abstract; el


este numele unei acţiuni: a citi, a pleca, a spune.
Natura verbală a infinitivului se manifestă în următoarele
trăsături:
• posibilitatea de a se combina cu un
pronume personal aton sau reflexiv: a-l trimite, a se
gândi (spre deosebire de participiu şi supin care nu
pot apărea în aceste contexte);
• realizarea formei negative cu ajutorul
adverbului negativ nu: a nu dormi, întocmai ca la
modurile personale (nu dorm) şi spre deosebire de
celelalte moduri nepersonale, la care forma negativă
se realizează cu prefixul ne-: negândind, (de)
negândit;
• prezenţa a două timpuri, prezent şi perfect:
(dorinţa de) a spune, (regretul de) a nu fi spus, este o
trăsătură prin care infinitivul se deosebeşte de
celelalte moduri nepersonale, situându-se alături de
conjunctiv, condiţional şi prezumtiv.

La acest mod nepersonal şi nepredicativ verbul poate avea


următoarele funcţii sintactice:
1. subiect: E uşor a scrie versuri.
2. nume predicativ: Ajunsesem a nu mai înţelege nimic.
3. atribut verbal: Există posibilitatea de a ajunge la timp.
4. complement direct: Ileana începuse a studia cu
pasiune.
5. complement indirect: Suntem datori a ne ajuta.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 71
Verbul

6. complement circumstaţial de mod: A pleca fără a


saluta.
7. complement circumstaţial de timp: A predat lucrarea
înainte de a termina.

După verbul a putea infinitivul cu funcţia de complement


direct apare fără particula a: Nu pot merge.
În anumite contexte ca: a nu se fuma, a nu se apleca în
afară, infinitivul apare cu valoare de imperativ ( = nu fumaţi!),
funcţionând ca predicat al unei propoziţii imperative.
Infinitivul intră, de asemenea, ca element component în
alcătuirea unor timpuri şi moduri: va pleca, ar spune, vor fi dormind,
vei fi auzit, când nu are existenţă de sine stătătoare.

Gerunziul Modul gerunziu exprimă o acţiune în desfăşurare, fără


referire precisă la momentul vorbirii:
„Ţăranii fugeau mâncând pământul...” (L. Rebreanu).

Se formează cu ajutorul sufixelor -ind sau -ând.


Formele negative ale gerunziului se realizează cu prefixul
ne- după care poate urma adverbul mai: neauzind, nemergând,
nemaivăzând, nemaiauzind.
Când este urmat de un pronume neaccentuat de care se
leagă prin cratimă, gerunziul primeşte vocala proteică u: văzându-l,
venindu-i, ducându-se.

La acest mod nepersonal şi nepredicativ verbul poate avea


următoarele funcţii sintactice:
1. subiect: Din camera de alături se auzea ţipând.
2. atribut verbal (când nu se acordă cu substantivul
determinat): Mergea cu hainele atârnând pe el.
3. complement direct: Văd venind o maşină.
4. complement indirect: S-a plictisit citind ziarul.
5. complement circumstaţial de timp: Auzind vestea, a
plecat imediat.
6. complement circumstaţial de mod: Vorbea strigând
cât îl ţinea gura.

Participiul
Modul participiu

Verbul la modul participiu arată o acţiune trecută. Poate fi


folosit în conjugarea verbului (ajută la constituirea timpurilor
compuse: perfect compus, conjunctiv perfect, condiţional optativ
perfect, infinitiv perfect, viitor anterior; şi a tuturor modurilor şi
timpurilor la diateza pasivă) şi în afara conjugării verbului, cu valoare
adjectivală.
Participiul cu valoare adjectivală se acordă cu substantivul
determinat în gen, număr şi caz:
Valuri repezite şi împrăştiate de vântul puternic, izbesc
malurile.

72 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

Participiul cu valoare adverbială: A vorbit răspicat.


Participiul cu valoare substantivală: Deschisul uşilor în timpul
orei este interzis.
Funcţii sintactice
- subiect: Tot păţitul e priceput. (participiu cu valoare
substantivală);
- complement indirect: Nemulţumitului i se ia darul.
(participiu cu valoare substantivală);
- complement circumstanţial de mod: Răsunete dulci încă
vibrau, când un cane răspunse, bătând ascuţit de trei ori. (M.
Sadoveanu).

Participiul cu prefixul “ne-”

De la participiul cu valoare adjectivală, ca şi de la adjective, se


pot forma cuvinte noi cu ajutorul prefixului ne-: preţuit – nepreţuit;
chibzuit – nechibzuit.
Prefixul ne- se scrie legat de participiu. Nu se poate scrie
separat pentru că prefixul nu este un cuvânt.
Între prefixul ne- şi participial unor verbe se poate intercala
adverbul mai: nemaivăzut, nemaipomenit.
Prefixul ne- poate fi adăugat şi participiului cu valoare
adverbială care determină un verb: se vede nedesluşit, se aude
necontenit.

Supinul
Modul supin

Se formează din participiul invariabil, precedat de o prepoziţie


simplă sau compusă: de cules, după cules, la cules, pentru cules, de
la cules, etc.
Verbul la modul supin poate exprima:
- numele acţiunii sau al stării: E uşor de zis, dar greu de
făcut.
- scopul altei acţiuni: Ei au venit pentru pescuit.
- pentru ce acţiune este destinat un obiect: Am
cumpărat instrumente muzicale de suflat.

3.2.6. Timpul

Exprimă momentul în care se realizează acţiunea verbului:


trecut, prezent, viitor.
Timpul trecut are diferite forme: imperfect, perfect simplu,
perfect compus, mai mult ca perfect.

Indicativul Modul indicativ are şapte timpuri:


• prezent: Eu plec la şcoală.
• imperfect: Eu dormeam când tu ai venit.
• perfect simplu: De-abia mâncai.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 73
Verbul

• perfect compus: Am plecat de-acasă.


• mai mult ca perfect: Se supărase pe mine pentru că n-
am vrut să-l ajut.
• viitor simplu: Noi vom învăţa bine.
• viitor anterior: Voi fi înţeles dacă îmi vei fi explicat.

Conjunctivul are două timpuri:


Conjunctivul • prezent: E bine să pleci.
Condiţional- • perfect: Era mai bine să fi plecat.
optativul

Modul condiţional-optativ are două timpuri:


• prezent: Aş mânca o ciocolată.
• perfect: Aş fi fost acolo dacă se putea.

Imperativul Imperativul exprimă numai acţiuni cu formă de prezent:


Pleacă!

Dintre modurile nepredicative, infinitivul are forme de prezent


(a şti) şi de perfect (a fi ştiut).

3.2.7. Persoana şi numărul

Verbul are trei persoane (persoana I care vorbeşte, persoana


a II-a cu care se vorbeşte şi persoana a III-a despre care se
vorbeşte) la cele două numere (singular şi plural).
În limba română nu este obligatorie exprimarea subiectului
alături de forma verbală.
Desinenţele verbului includ la persoanele I şi a II-a ideea
nominală.
Exemplu: (eu) scriu, (tu) scrii, (el) scrie;
(noi) scriem, (voi) scrieţi, (ei) scriu.

3.2.8. Diatezele verbului

Diateza stabileşte raportul dintre acţiunea exprimată de verb şi


subiect. Din acest punct de vedere verbele pot apărea la trei
diateze: activă, reflexivă şi pasivă. Nu toate verbele pot realiza
raportul cu subiectul la toate cele trei diateze.

Diateza activă arată că subiectul face acţiunea exprimată de


verb; verbele aparţinând acestei diateze pot fi tranzitive: Elevul
recită poezia, sau intranzitive: Bunicul doarme; din punctul de
vedere al posibilităţii de a avea sau nu subiect gramatical, verbele
active pot fi personale: Tu înveţi, sau impersonale: Plouă.

La diateza pasivă subiectul suferă acţiunea făcută de


complementul de agent (exprimat sau subînţeles): Poezia este
recitată (de elev).

74 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

Diateză pasivă au numai verbele care la diateza activă sunt


tranzitive şi au obiectul direct exprimat; acesta devine prin
transformare pasivă subiect: Profesorul îl laudă pe elev - Elevul este
lăudat de profesor.
Prin pasivizare verbele active tranzitive devin intranzitive,
nemaiputând primi obiect direct (cu excepţia câtorva verbe dublu
tranzitive ca: a ruga ceva pe cineva, a anunţa, a sfătui etc., care
rămân tranzitive, putându-se combina şi la diateza pasivă cu un
obiect direct, de exemplu: Profesorul îi anunţă pe elevi ceva - Elevii
sunt anunţaţi (de profesor) ceva.

La diateza reflexivă, mai puţin precizată şi organizată decât


celelalte diateze, intră numai verbele însoţite de pronume reflexive
fără funcţie sintactică, având rolul de marcă morfologică a acestei
diateze:
El se gândeşte să plece. Se teme de furtună. El îşi închipuie că va
reuşi.
În aceste construcţii verbale, pronumele este solidar cu verbul,
el nu poate fi înlocuit cu un pronume personal sau cu un substantiv
în acelaşi caz.
În exemplul Ion se gândeşte să plece, nu este posibilă
substituirea pronumelui reflexiv se prin pronumele personal te (Ion te
gândeşte...); deci verbul este reflexiv.

Reflexivul este de două feluri:

1. Reflexivul dinamic: se construieşte cu pronumele reflexiv


în acuzativ sau în dativ:
El se mândreşte cu rezultatele obţinute.
El îşi imaginează că va pleca.
În această categorie intră şi verbele şi locuţiuni verbale ca:
a se căi, a se mira, a se ruga, a se teme, a se strădui, a se apuca, a-
şi bate joc, a-şi închipui, a-şi uita.

2. Reflexivul impersonal, cu subiect neexprimat, deoarece


interesează numai acţiunea şi nu autorul ei.
Se construieşte numai cu pronumele reflexiv în acuzativ: Se
înserează. Se călătoreşte cu vaporul. Se pare că nu va ploua. Nu se
vine târziu acasă!

Proiectul pentru Învăţământul Rural 75


Verbul

Test de autoevaluare nr. 1

1. Analizaţi verbele din textele de mai jos:

„Ascultam în tăcere. Din când în când se auzeau pocnete de puşcă şi glasul


vânătorului strigând: „apporte!”. Mai târziu căruţa s-a îndepărtat înspre vânător pe
drumeagul lăstarului...” (I. Al. Brătescu-Voineşti)

Analiza completă a verbului presupune:


- felul verbului (personal / impersonal; predicativ / nepredicativ;
auxiliar);
- conjugare;
- modul;
- timpul;
- persoana;
- număr;
- diateză;
- funcţie sintactică.
- valoare stilistica.

Răspunsul se va încadra în spaţiul delimitat de chenar.

76 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

2. Treceţi verbele a lucra, a tăcea, a face, a citi la conjunctiv perfect, condiţional-


optativ prezent.

............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

3. Scrieţi imperativul negativ al verbelor: a fi, a citi, a scrie, a pleca.

............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

4. Alegeţi forma corectă:


a) a tace / a tăcea;
b) aş făcea / aş face;
c) a vede / a vedea;
d) a cădea / a cade.

5. Alcătuiţi propoziţii în care verbul „a fi” să fie copulativ, predicativ şi auxiliar.

............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

6. Daţi cinci exemple de verbe impersonale.

............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

7. Subliniaţi verbele cu valoare stilistică din următorul text şi descrieţi efectul creat:

a) „Haiducii mei doinesc


Toţi trei;
Şi clocotesc
Şi hohotesc
Păduri adânci.” (Şt. O. Iosif)
Proiectul pentru Învăţământul Rural 77
Verbul

............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................
............................................................................................................................

8. Stabiliţi sensul verbului a fi în următoarele enunţuri:

a) Era să cad pe scări.


b) Sunt ani de când am terminat clasele primare.
c) Statuia este de la 1575.
d) A fost odată un împărat care avea trei fete.
e) Bananele sunt 40 de lei.
f) Eu sunt în cartier de douăzeci de ani.

a)........................................................................................................................
b)........................................................................................................................
c).........................................................................................................................
d)........................................................................................................................
e)........................................................................................................................
f).........................................................................................................................
9. Verbele a rămâne, a ajunge, a fi, a părea sunt (încercuiţi varianta corectă):

a) numai predicative;
b) numai copulative;
c) predicative sau copulative.

! Verificaţi-vă, consultând pagina 81.

78 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

Lucrarea de verificare nr. 3

1. Analizaţi verbele din textele de mai jos: 2p

a) „Mie mi-e drag românul şi ştiu a preţui bunătăţile cu care l-a înzestrat natura. Mi-
e drag să-l ascult şi să-l privesc, căci e simplu şi frumos la înfăţişarea lui”.
(V. Alecsandri)

b) Colega mea este inteligentă, ascultătoare şi conştiincioasă.

2. Conjugaţi verbul „a crea” la indicativ prezent şi perfect compus, conjunctiv


prezent şi condiţional-optativ prezent şi perfect. 1.50p

3. Stabiliţi funcţia sintactică a verbelor la modurile nepersonale din enunţurile


următoare: 1p
a) El începe a citi cu interes lectură literară.
b) Îl aud cântând zilnic.
c) Mi-am cumpărat o maşină de spălat.
d) Greşeala de a deschide scrisoarea, n-am făcut-o eu.

4. Identificaţi şi descrieţi verbele cu efect stilistic din următoarele texte: 2p

a) „Se tot duc, se duc mereu


Trec în umbră, pier în vale
Iară cornul ploi de jale
Sună dulce, sună greu.” (Mihai Eminescu)

b) „Este Jiul, puternicul Jiu, care se zbate şi strigă, sugrumat între două stânci
uriaşe ce vor să-i ţie calea......”

5. Scrieţi cinci locuţiuni verbale. 1p

6. Indicaţi şi analizaţi părţile de vorbire subliniate: 1.50p

„Cu perdele lăsate


Şed la masa mea de brad
Focul pâlpâie în sobă
Iară eu pe gânduri cad.” (Mihai Eminescu)

Oficiu: 1p Total: 10p

Proiectul pentru Învăţământul Rural 79


Verbul

Criterii de evaluare
1. Analiza sintactică şi morfologică a verbelor, prin însuşirea categoriilor
gramaticale specifice acestuia: diateza, mod, timp: 0.20 X10 = 2p;
2. Deprinderea conjugării verbelor la modurile personale: 0.50 X 3 = 1.5p;
3. Identificarea modurilor nepersonale ale verbului şi rolul sintactic pe care îl au
acestea în enunţuri: 0.25 X 4 = 1p;
4. Observarea şi identificarea rolului stilistic al verbelor, în exprimarea literară
artistică: 1p X 2 = 2p;
5. Rolul locuţiunilor verbale în enunţuri: 0.20 X 5 = 1p;
6. Recunoaşterea şi analiza verbelor: 0.50 X 3 = 1.5p.

80 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Verbul

3.4. Răspunsuri la testele de autoevaluare


Test de autoevaluare nr. 1

1. a) ascultam = verb personal, predicativ, conjugarea I, modul indicativ, timp


imperfect, persoana I, numărul singular, diateză activă, funcţia sintactică de predicat
verbal;
se auzeau = verb personal, predicativ, conjugarea a IV-a, modul indicativ, timp
imperfect, persoana a III-a, numărul plural, diateză reflexivă, funcţia sintactică de predicat
verbal;
strigând = verb nepredicativ, personal, conjugarea I, modul gerunziu, funcţie
sintactică de atribut verbal;
s-a îndepărtat = verb personal, predicativ, conjugarea I, modul indicativ, timp
perfect compus, persoana a III-a, numărul singular, diateză reflexivă, funcţia sintactică de
predicat verbal.

2. conjunctiv perfect: să fi lucrat, să fi tăcut, să fi făcut, să fi citit;


condiţional-optativ prezent: aş lucra, aş tăcea, aş face, aş citi.

3. Nu fi! Nu fiţi!
Nu citi! Nu citiţi!
Nu scrie! Nu scrieţi!
Nu pleca! Nu plecaţi!

4. Formele corecte sunt: a) a tăcea; b) aş face; c) aş vedea; d) a cădea.

5. copulativ: „El este prietenos.”;


predicativ: „A fost odată un împărat...”;
auxiliar: „Aş fi citit mai mult dacă aş fi avut timp.”

6. se crede; se zice; se înnoptează; trebuie; se luminează.

7. doinesc, clocotesc, hohotesc: sunt verbe onomatopeice care transmit o imagine


artistică completă a acţiunii prezentate.

8. Verbul a fi este folosit cu sensul:


a) se întâmpla;
b) trecerea timpului;
c) datează;
d) a trăit;
e) costă;
f) locuiesc.

9. Varianta corectă este: c)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 81


Verbul

Bibliografie

1. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura


Academiei, Bucureşti, 1986.
2. Gramatica Academiei – vol I, II.
3. LUPU, FLORI, Gramatica limbii române în exerciţii recapitulative,
pag. 70 – 87, Editura All Educational, Bucureşti, 1995.
4. MIRON, RODICA şi TINCU, ANA, Limba română de la simplu şi
complex, vol. I, pag. 10 – 232, Editura Plumb, Bacău, 2001.
5. POPESCU, ŞTEFANIA, Gramatica practică a limbii române cu o
culegere de exerciţii , pag. 211 - 311 – Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
6. TABARCEA, CEZAR, Gramatica limbii române, pag. 120 – 139, Editura
Constelaţii, Bucureşti, 1996.
7. TEODORESCU, VASILE, Culegere de texte literare pentru clasele 5-8,
pag. 49, 69, 97, 160, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

82 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

Unitatea de învăţare Nr. 4

PĂRŢILE DE VORBIRE NEFLEXIBILE

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4

La sfârşitul unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

• să recunoască şi să analizeze adverbul; clasificarea acestuia după


înţeles şi după formă;
• să cunoască posibilitatea schimbării gramaticale a adverbului (în
substantiv / adjectiv);
• să cunoască alte cuvinte care pot avea valoare adverbială şi să
demonstreze prin crearea de enunţuri;
• să-şi însuşească prepoziţia şi conjuncţia, rolul acestora în construirea
enunţurilor (propoziţii şi fraze) şi să stabilească corect raporturile pe
care acestea le stabilesc;
• să cunoască punctuaţia cerută de interjecţii;
• să recunoască interjecţiile cu valoare predicativă.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 83


Părţile de vorbire neflexibile

4.2. Adverbul

Definiţie Este partea de vorbire neflexibilă care arată o caracteristică a


unei acţiuni, a unei stări sau a unei însuşiri.

Determină:
• verbe (funcţia gramaticală fundamentală): cele de mod, loc,
timp, cauză şi scop;
• adjective sau locuţiuni adjectivale: adverbe de cantitate;
• adverbe sau locuţiuni adverbiale: destul de bine, aproape pe de
rost;
• substantive care denumesc acţiuni, stări, însuşiri: plecarea,
muncitul, mersul;
• alte părţi de vorbire autohtone cu care intră în relaţie directă
sau prin intermediul unei prepoziţii: copilul visător de altădată
(devine atribut adverbial);
• unele pronume: chiar mie, aceea de acolo, aproape nimic.
Locuţiunile şi adverbele care nu se deosebesc formal de
adjectiv sunt considerate adjective când apar ca determinante ale
substantivului: aşa, asemenea, bine, gata.
• mai, foarte, servesc ca instrumente gramaticale de formare a
gradelor comparativ şi superlativ;
• în legătură cu substantivele care exprimă noţiuni asemănătoare
celor exprimate de adjective: artist, poet, bărbat, sau cu cele
care denumesc senzaţii fizice ori stări sufleteşti (foame, sete,
lene, dor);
• destul, cam, instrumente de gradaţie nehotărâtă a adjectivelor
şi adverbelor (modifică prin restrângere, diminuare, valoarea de
bază a adjectivelor sau adverbelor, apropiindu-se de
instrumentele de formare a comparativului şi a superlativului;
• prea, foarte, folosite singure, în anumite situaţii (adverbe de
cantitate)

4.2.1. Clasificarea adverbelor

Adverbele pot fi clasificate:


- după formă, în adverbe simple şi compuse;
- după înţeles sau conţinut în adverbe de loc, de timp şi de
mod;
- după origine în adverbe primare
- adverbe provenite din alte părţi de vorbire.

I. Adverbele simple şi compuse

Adverbele simple sunt alcătuite dintr-un singur cuvânt: abia,


aşa, aici, mâine, ieri, acum, tot.
Cele compuse sunt formate din mai multe cuvinte: mâine
seară, ieri dimineaţă.

84 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

II. Adverbele de loc, de timp şi de mod arată împrejurările în


care are loc o acţiune, o stare, o însuşire.
• de loc: aici, acolo, afară, dincolo, departe, aproape, unde,
pretutindeni.
• de timp: acum, atunci, mâine, curând, târziu, totdeauna,
niciodată, etc.;
• de mod: aievea, alene, altfel, aşa, astfel, bine, chiorâş,
degeaba, împreună, etc.
III. Adverbele primare şi adverbe provenite din alte părţi de
vorbire:
• Adverbe primare (moştenite din limba latină sau împrumutate
din alte limbi): abia, apoi, azi, bine, chiar, lesne, razna, musai,
taman, etc.;
• Adverbe provenite din alte părţi de vorbire:
a) derivate cu sufixele -eşte, -âşi, -işi, -mente: vultureşte,
târâş, pieptiş, realmente;
b) provenite din alte părţi de vorbire:
i. adjective (participii) cu formă de masculin singular: Băieţii
cântă frumos.
ii. substantive care denumesc anotimpuri, zile, unele părţi
ale zilei: Iarna e frig. Lunea merg la bibliotecă.
iii. pronumele ce, când determină un substantiv, adjectiv,
adverb este echivalent cu cât de:
Ce frumos e! (Cât de frumos e!)
IV. Adverbele pronominale sunt cele folosite în locul
cuvintelor care exprimă o circumstanţă.
Ele pot fi:
• relative (folosite în cadrul frazei ca elemente introductive ale
propoziţiilor subordonate): când, cum, unde, etc.;
Exemplu: Nu ştiu unde să plec.
• interogative (cu ajutorul lor se pun întrebări): când?, cum?,
unde?: Când vine?
4.2.2. Gradele de comparaţie
Au grade de comparaţie îndeosebi adverbele de mod identice
ca formă cu adjectivele, ca şi cele derivate de la adjective, sau
simţite în legătură cu acestea.
Există adverbe de loc şi de timp care au grade de comparaţie
pentru că exprimă caracteristici relative: aproape, departe, devreme,
târziu.
Şi locuţiunile adverbiale pot avea grade de comparaţie.
Adverbele (comparabile) pot primi sufixe care le dau o nuanţă
graduală: binişor, repejor, încetinel.
Gradele de comparaţie sunt aceleaşi ca la adjectiv:
• pozitivul: bine, aproape;
• comparativul de superioritate: mai bine, mai aproape;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 85


Părţile de vorbire neflexibile

• comparativul de inferioritate: mai puţin bine, mai puţin


aproape;
• comparativul de egalitate: tot aşa de bine, tot aşa de
aproape;
• superlativul relativ: cel mai bine, cel mai aproape;
• superlativul absolut: foarte bine, foarte aproape.
4.2.3. Locuţiunile adverbiale
Sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar şi cu rol de adverbe.
Alcătuirea lor este variată.
În compunerea locuţiunilor adverbiale pot intra substantive,
adjective (participii), numerale, adverbe precedate de prepoziţii: din
contră / din contra, în van, într-adevăr, într-aiurea, în lături, de astă
dată, cu de-a sila, pe urmă, etc.
Unele locuţiuni adverbiale sunt formate prin repetarea unor
adverbe, substantive sau pronume precedate de prepoziţii sau
legate prin prepoziţii: din când în când, din an în an, din ce în ce, zi
de zi, oră de oră, sau de adverbe legate prin conjuncţia şi: aşa şi
aşa, când şi când, etc.
Ca şi adverbele, locuţiunile adverbiale pot fi:
• de loc: în faţă, peste tot, unde şi unde, din loc în loc, etc.;
• de timp: din vreme în vreme, în veci, pe înserate, etc.;
• de mod: de-a fir a păr, pe îndelete, etc.
4.2.4. Funcţii sintactice
Cea mai frecventă funcţie sintactică a adverbului şi a
locuţiunilor adverbiale este cea de complement circumstanţial:
Te-am aşteptat cu nerăbdare acolo.
Adverbele (locuţiunile adverbiale) pot avea şi alte funcţiuni:
- atribute adverbiale: Am închis fereastra de sus.
- predicate, regente ale unor propoziţii subiective:
Fireşte / Desigur / Evident că va veni.
4.2.5. Ortografia şi valoarea expresivă a adverbelor
Adverbele altădată, astfel, bineînţeles, decât, demult, etc. se
deosebesc de grupurile omofone corespondente.

Se scriu într-un singur cuvânt adverbele compuse sau


sudate cu termenul următor (acasă, dincoace, dimpotrivă), cu
elementele de compunere (fiecum, oarecum), cu unele pronume
(altcum, altădată), cu substantivul oară şi cu adverbul nici
(bunăoară, niciunde).

Se scriu cu liniuţă de unire:


• prepoziţiile între, dintre + adverb (într-adins);
• prepoziţia după + substantiv (după-amiază,
de-adevărat, dis-de-dimineaţă);
• adjectivul astă + substantiv (astă-seară).

86 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

Locuţiunile adverbiale compuse din două elemente ale


aceluiaşi radical sau cu radicale sinonime: calea-valea, treacă-
meargă, de-a binelea.
O expresivitate deosebită o au adverbele derivate cu sufixe
diminutivale: binişor, depărtişor, superlativele absolute realizate cu
sinonimele morfologice foarte. Aceeaşi valoare expresivă de
excepţie o au substantivele întrebuinţate adverbial: Căzu morman
peste el.; ca şi locuţiunile adverbiale.
Cu acelaşi rol expresiv, adverbele realizează interogaţii
retorice.

Test de autoevaluare nr. 1

1. Analizaţi adverbele şi locuţiunile adverbiale din următorul text:


„Aş vrea să ştiu, înainte de toate, spune Alexandru, unde ne aflăm. Apoi o să încerc
o descriere. Enrico e foarte bătrân. Se răsuceşte cu greu în jilţ. Acum priveşte către
Alexandru cu o căutătură obosită... ” (Ioan Corbinescu)

Răspunsul va fi redactat în spaţiul delimitat de chenar.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 87


Părţile de vorbire neflexibile

3. Scrieţi locuţiuni adverbiale corespunzătoare următoarelor adverbe: iarăşi, brusc,


uneori, total.
........................................................................................................................
........................................................................................................................
........................................................................................................................
........................................................................................................................
4. Subliniaţi formele corecte ale adverbelor:
a) bună-oară / bunăoară;
b) nici unde / niciunde;
c) întrajuns / într-ajuns;
d) oarecum / oare-cum.
5. Alcătuiţi propoziţii cu adverbe provenite din substantive.

6. Stabiliţi funcţia sintactică a adverbelor din enunţurile de mai jos:


a) Fireşte că a ajuns mai târziu decât mine.
b) Desigur că va pleca.
c) E bine să înveţi la timp.
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
88 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Părţile de vorbire neflexibile

7. Ce părţi de vorbire sunt cuvintele şi locuţiunile subliniate:

a) Toamna încep cursurile.


Toamna este un anotimp bogat
b) Copiii aleargă în jurul şcolii.
Copiii aleargă în jur.
c) Avionul zboară deasupra oraşului.
Avionul zboară deasupra.

......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................
......................................................................................................................

! Verificaţi-vă consultând pagina 102.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 89


Părţile de vorbire neflexibile

4.3. Prepoziţia

Definiţie Este o parte de vorbire neflexibilă care apare numai în


propoziţie ca element de relaţie subordonator între:
• un atribut şi părţile de vorbire pe care acesta le
determină (substantiv, pronume, numeral)
• un complement şi părţile de vorbire pe care acesta le
determină (verb, adverb, adjectiv, interjecţie).
Luate singure, prepoziţiile nu au sens lexical, nici funcţie
sintactică, de aceea sunt numite elemente de relaţie sau
instrumente gramaticale:
„De treci codrii de aramă...”; „Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii
de argint”; „Acolo, lângă izvoară, iarba pare de omăt”.
Prepoziţia intră în alcătuirea părţilor de propoziţie (de aramă,
de argint, de omăt).
4.3.1. Clasificarea prepoziţiilor
După alcătuirea lor, prepoziţiile sunt:
1. Prepoziţii propriu-zise
a) simple: a, cu , de, în, la, fără, sub, spre, lângă,
până, peste, din, dintre, printre, asupra, etc.;
b) compuse: de după, de la, de lângă, de pe, de
peste, de prin, de sub, pe la, pe, sub, pe
lângă, de pe lângă, de pe sub, până pe la,
până pe lângă, etc.
2. Locuţiuni prepoziţionale - grupuri de cuvinte cu înţeles
unitar şi cu rol de prepoziţie; sunt alcătuite din una sau
două prepoziţii şi o altă parte de vorbire:
a) de origine substantivală: în faţa, în spatele, în
urma, din cauza, în loc de, în ciuda, din pricina,
cu privire la, la un loc cu, în privinţa, etc.;
b) de origine adverbială: în josul, în susul, în afară
de, de jur împrejurul, din fundul, afară de,
împreună cu, alături de, etc.;
c) de origine adjectivală: cu tot cu.
4.3.2. Regimul cazual al prepoziţiilor
Substantivele sau substitutele lor când sunt precedate de
prepoziţie sau de cuvânt cu valoare prepoziţională pot sta la genitiv,
dativ sau acuzativ:
• prepoziţii care cer genitivul: asupra, contra;
- prepoziţii care provin din adverbe prin articulare (înaintea,
înapoia, împotriva, dedesubtul, înlăuntrul, îndărătul);
- locuţiunile prepoziţionale al căror ultim element component
este articulat (în privinţa, în vederea, în faţa, în jurul, din cauza,
de-a lungul, etc.);
• prepoziţii care cer dativul: datorită, mulţumită, potrivit,
conform, graţie, contrar;
• prepoziţii care cer acuzativul: cu, de, din, despre, pentru,
prin, printre, sub, etc.
90 Proiectul pentru Învăţământul Rural
Părţile de vorbire neflexibile

4.3.3. Întrebuinţarea prepoziţiilor

1. Semnificaţii lexicale

a) prepoziţii cu înalt grad de abstractizare ce au semnificaţii multiple


şi precizie redusă: a, în, de, la, cu, prin, pentru, etc.;
b) prepoziţii cu semnificaţii lexicale diverse:
- locale (către munte, dinspre casă);
- temporale (spre seară, pe la amiază);
- cauzale (de sete, din cauza noastră);
- finale (spre binele lui, pentru vânat);
- modale (fără curaj, ca fierea);
- sociativă (cu tine, laolaltă cu ceilalţi, împreună cu tine);
- instrumentale (cu stiloul, datorită intervenţiilor repetate).

2. Precedă anumite părţi de vorbire (substantive, adjective,


pronume, numerale, adverbe).

3. Exprimă relaţii sintactice de subordonare în cadrul propoziţiei:


Dorinţa de a învăţa.
(regent) (prepoziţie) (atribut)

Prepoziţiile au valori expresive în următoarele situaţii:


• în realizarea repetiţiilor, pentru a sublinia o anumită idee, o
anumită ambianţă afectivă a contextului:
„Fântâna curge-n brazde şi-n ulcioare,
Fără odihnă, fără uitare, fără somn.”
(Nicolae Labiş)
• se elimină într-o enumeraţie prepoziţia subînţeleasă, după
primul termen:
Mergem cu el? Mergem fără. Unii sunt pentru, alţii contra.
• pentru a sublinia culoarea locală sau pentru a evoca
vremuri trecute sunt folosite prepoziţii cu nuanţă arhaică, regională
sau colocvială:
Se îndreaptă cătră dânsul. L-a poftit pre dumnealui la cină.

Folosirea greşită a unor prepoziţii

Unele prepoziţii sunt folosite greşit în locul altora:


• înlocuirea prepoziţiei de cu prepoziţia cu:
El suferă cu stomacul.;
• a prepoziţiei la cu prepoziţia în: Plec în Bucureşti.;
• a prepoziţiei dintre cu prepoziţia între: Literatura română
între cele două războaie...;
• înlocuirea prepoziţiei compuse de pe cu prepoziţia după :
A luat cartea după masă, în loc de: A luat cartea de pe masă.;
• omiterea unor prepoziţii care nu pot lipsi din enunţ:
Magazinul este deschis de la 8-22, în loc de: Magazinul este deschis
de la 8 la 22. ;

Proiectul pentru Învăţământul Rural 91


Părţile de vorbire neflexibile

• omiterea prepoziţiei pe la pronumele relativ care în


acuzativ: Am adus cartea care mi-ai cerut-o, în loc de: Am adus
cartea pe care mi-ai cerut-o.;
• uneori prepoziţia exprimată o dată, nu se repetă şi în faţa
celeilalte părţi de propoziţie, pe care le leagă de acelaşi regent:
Elevii au făcut o excursie în pădure şi sat, în loc de: Elevii au făcut o
excursie în pădure şi în sat.

4.3.4. Ortografierea prepoziţiilor şi a locuţiunilor


prepoziţionale

Se scriu şi se pronunţă astfel prepoziţiile simple: de,


pe, din, prin, printre, dintre, după, către, până (nu: dă, pă, pân,
pântre, dupe, cătră).

1. Se scriu despărţite (în cuvinte separate):


• prepoziţiile compuse: de la, de lângă, de peste, de prin, de
sub, pe la, pe, sub, pe lângă, de pe lângă, de pe sub, până
pe la, până pe lângă, etc.;
• locuţiunile prepoziţionale: afară de, aproape de, din afara, din
preajma, din cauza, în faţa, faţă de, de faţă cu, etc.

2. Prepoziţiile în care contopirea părţilor componente este de


mult timp efectuată se scriu într-un cuvânt: înspre, dinspre,
împotriva, deasupra, împrejurul, printre, despre, etc.

4.4. Conjuncţia

Definiţie Este partea de vorbire neflexibilă care exprimă raporturi de


coordonare sau de subordonare în două propoziţii, raporturi de
coordonare între două părţi de propoziţie sau între o parte de
propoziţie şi o propoziţie.
Exemple:
• Ana şi Dorina sunt surori. - elementele subiectului multiplu
sunt legate prin conjuncţia şi.
• Nu e pe ghicite, ¹/ ci e pe ştiute. ²/ - propoziţii principale
coordonate.
• Se spune ¹/că mâine va ploua. ²/ - o subordonată e legată
de regenta sa.
• Nu ştiu ¹/ ce gândeşti ²/ şi ce urmăreşti. ³/ - două propoziţii
subordonate, coordonate între ele, depinzând de acelaşi
regent.

92 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

4.4.1. Clasificarea conjuncţiilor

I. După natura relaţiei pe care o exprimă:

1. Conjuncţii coordonatoare (realizează joncţiunea între două


sau mai multe părţi de propoziţie de acelaşi fel, sau, la nivelul frazei
între două sau mai multe propoziţii de acelaşi fel):
a) copulative: şi, precum şi, iar, şi cu, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: dar, însă, ci, ba;
d) conclusive: deci, aşadar, prin urmare, de aceea.

2. Conjuncţii subordonatoare (exprimă relaţii de subordonare a


unor propoziţii faţă de termenul regent):
a) conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale cu valori multiple: că,
să, ca...să, dacă, de;
b) conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale specializate, folosite
pentru a introduce propoziţii de un anumit tip:
• temporale: până să, înainte să, până când, imediat
ce, odată ce, câtă vreme, îndată ce;
• cauzale: căci, fiindcă, deoarece, întrucât, din cauză
că, din pricină că;
• condiţionale: în caz că;
• finale: pentru ca să;
• concesive: deşi, măcar că, chiar dacă, chit că, cu
toate că;
• consecutive: încât;
• modale: după cum, de cum, ca şi cum, cu cât.

II. După structură:


a) simple: că, ci, dar, iar, dacă, încât, etc.;
b) compuse: ca să, fără să, cum că.

Alte părţi de vorbire cu valoare de conjuncţie

Au valoare de conjuncţie:
• pronumele relative: care, cine, ce (Nu ştiu¹/ ce gândeşti.²/);
• adverbele relative: unde, când, cum, precum, cât, încotro;
• alte adverbe: aşadar, doar.

4.4.2. Conjuncţiile corelative

Pentru a preciza natura unui raport sintactic de coordonare sau


de subordonare, se foloseşte procedeul corelativelor.
În coordonare procedeul constă în repetarea conjuncţiei
coordonatoare: ori .... ori, sau .... sau (Ori vii, ori nu vii.).
În subordonare, conjuncţiei din propoziţia subordonată îi
corespunde în propoziţia regentă un adverb sau un cuvânt (grup de
cuvinte) cu valoare adverbială (Deşi plouă, totuşi eu plec.)

Proiectul pentru Învăţământul Rural 93


Părţile de vorbire neflexibile

Folosirea greşită a unor conjuncţii


• Uneori, în propoziţii adversative se folosesc în mod greşit
două conjuncţii: dar şi însă:
L-a certat, dar lui însă nu i-a păsat.
• Conjuncţia căci introduce numai propoziţii cauzale. În
vorbirea neîngrijită o găsim şi la propoziţii completive:
Aflaţi despre mine căci sunt sănătos în loc de că sunt
sănătos.
• Să este înlocuit cu încât, deşi nu este vorba de o propoziţie
consecutivă:
Am motive, încât mă îndoiesc de cele auzite, în loc de am
motive să mă îndoiesc de cele auzite.
• Conjuncţia disjunctivă ori este confundată cu conjuncţia
neologică or:
Zici că nu e bine, ori eu mi-am dat toată silinţa.
Corect: or eu mi-am dat toată silinţa.
• Ca să este întrebuinţată astăzi la propoziţiile finale şi,
uneori, la cele consecutive. Unii vorbitori o folosesc şi la alte
propoziţii: Nu pot ca să ştiu.
4.4.3. Locuţiunile conjuncţionale
Sunt grupuri de cuvinte cu înţeles unitar şi cu rol de conjuncţie.
În alcătuirea lor intră întotdeauna o conjuncţie sau o altă parte de
vorbire cu valoare de conjuncţie.
Locuţiunile conjuncţionale pot fi:
1) coordonatoare:
• copulative: cât şi, precum şi;
• adversative: numai că, numai cât;
• conclusive: în concluzie, în consecinţă, prin urmare.
2) subordonatoare: pentru că, în timp ce, fără să, chiar dacă,
etc.

Ca şi conjuncţiile, locuţiunile conjuncţionale pot avea corelative


adverbiale sau de altă natură: cu cât...cu atât, pe cât...pe atât, de
câte ori...de atâtea ori, pentru că...de aceea, etc.

4.4.4. Ortografierea conjuncţiilor şi a locuţiunilor


conjuncţionale

a) Se scriu într-un cuvânt conjuncţiile compuse ale căror


elemente s-au sudat şi nu mai pot fi analizate
independent: deşi, deoarece, fiindcă, întrucât, precum,
vasăzică, etc.
b) Se scriu separat conjuncţiile (locuţiunile conjuncţionale)
ale căror elemente sunt nesudate: ca să, ci şi, cum că,
chit că, ca şi când, de vreme ce, din moment ce, pentru ca
să, o dată ce, etc.

94 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

4.5. Interjecţia

Definiţie Este partea de vorbire neflexibilă cu valoare exclamativă, prin


care se exteriorizează senzaţii, sentimente, manifestări de voinţă
sau se reproduc zgomote şi sunete din natură.

4.5.1. Clasificare

1) Interjecţii care exprimă stări sufleteşti:


- durere: a!, au!, ah!, oh!, vai!;
- teamă: aoleo!, hait!;
- nemulţumire: dec!, oh!;
- dispreţ: ptiu!, halal!;
- deznădejde: vai!;
- ciudă, necaz: ptiu!, uf!;
- îndoială: de!, hm!;
- admiraţie: a!, o!, ehe!;
- entuziasm: ura!;
- mirare: aa!, bree!, măăă!.

2) Interjecţii care redau manifestarea unei dorinţe, voinţe:


- îndemn, ordin: hai!;
- chemarea păsărilor sau a animalelor: pui-pui!,
cuţu-cuţu!;

3) Interjecţii care imită aproximativ sunete şi zgomote din


natură (onomatopee):
- zgomote din lumea înconjurătoare: bang!, cioc!, fâş!,
poc!, scârţ!, trosc!, zvârr!, pleosc!;
- sunete care însoţesc acte fiziologice ale omului: hapciu!,
sforr!, gogâlţ!;
- sunete emise de animale, păsări, insecte: behehe!,
miau!, mor!, ham-ham!, cotcodac!, cucu!.

4.5.2. Funcţii sintactice

Unele interjecţii au funcţii sintactice de:


• predicat: Hai! la culcare cu voi!;
• nume predicativ: E vai de el!;
• complement circumstanţial de mod: Şi gogâlţ, înghiţea
la sarmale.

4.5.3. Ortografia şi punctuaţia

• Se scriu cu liniuţă cele compuse din elemente identice sau


sinonime sau din elemente care formează o unitate (cioc-poc!).
• După interjecţii se pune semnul exclamării sau virgulă.
• În cazul în care însoţeşte un substantiv în vocativ, întregul
grup se desparte prin virgulă.
Proiectul pentru Învăţământul Rural 95
Părţile de vorbire neflexibile

• Interjecţia ia! + verb la imperativ sau conjunctiv, nu se


desparte de verb.

4.5.4. Valori expresive ale interjecţiilor

Interjecţiile care pot avea valoare verbală: hai!, iată!, zvârr!,


sunt mai expresive decât verbele cu acelaşi înţeles.
Acţiunea exprimată de ele este mai dinamică:
Ninsoarea mai încetase, şi după multă trudă au găsit drumul; şi
hai! hai! hai! hai! Către seară am ajuns la bunicul David din Pipirig.
(Ion Creangă - „Amintiri din copilărie”),
Noi atunci am pârlit-o la fugă. Iar el zvârrr! cu o scurtătură în
urma noastră.
(Ion Creangă - „Amintiri din copilărie”).
Interjecţiile care exprimă stări sufleteşti marchează uneori
oralitatea stilului:
Ei, ei! pe bădiţa Vasile l-am pierdut; s-a dus unde i-a fost scris!
(Ion Creangă - „Amintiri din copilărie”).

96 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

Test de autoevaluare nr. 2

1. Subliniaţi prepoziţiile din textele de mai jos:

a) „Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid...


Până-n Dunăre ajunge furtunosul Baiazid. ” (Mihai Eminescu)

b) „La moara cea neagră din ponor, aşezată după modă străină, pe căpătâie
şi zimţi de fier, mă aştepta domnul Iohan pentru vânătoarea de noapte.”
(Mihail Sadoveanu)

2. Transformaţi următoarele locuţiuni adverbiale în locuţiuni prepoziţionale: în lung,


de jur împrejur, pe dinafară, în ciudă.

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

3. Încercuiţi conjuncţiile din textele următoare şi subliniaţi părţile de propoziţie /


propoziţii pe care le leagă:

a) „Nu numai din oraşele noastre, ci şi dincolo de hotar, de prin văgăunile ungureşti
şi secuieşti, s-a pornit negustorimea cea de aur iubitoare şi îndrăzneaţă”.
(Gala Galaction)

b) „El nu văzuse lupi, dar noaptea trecută auzise în partea asta de sat un urlet
aspru, răguşit, sălbatic.” (Ion Agârbiceanu)

4. Alcătuiţi enunţuri în care cea de-a doua propoziţie să fie introdusă prin
următoarele locuţiuni conjuncţionale: în vreme ce, ori de câte ori, o dată ce, aşa că, îndată
ce , în caz că.

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

Proiectul pentru Învăţământul Rural 97


Părţile de vorbire neflexibile

5. Subliniaţi interjecţiile din textele următoare şi arătaţi ce exprimă ele:

a) „Târziu cucoşul trâmbiţă prelung: cucurigu! Şi găinile începură a ieşi în soare”.


(M. Sadoveanu)

b) „Şi adese ori....se auzea câte un: jart, trosc, pleosc, aoleu, ha! tătarule!”
(B. Şt. Delavrancea)

d) „Uneori făcea – fi, fi, fi, tiha! chiau! clings!... iar când izbucnea într-o cascadă de
triluri, zău dacă nu-ţi venea s-o aplauzi ca pe o primadonă.”
(I. Al. Brătescu-Voineşti)

Răspunsul se va redacta în spaţiul delimitat de chenar.

! Verificaţi-vă consultând pagina 102.

98 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

Lucrare de verificare Nr. 4

1. Analizaţi adverbele şi locuţiunile verbale din următoarele texte: 1p

a) „Ieri dimineaţă, pe la ora şapte


Când era încă aproape noapte
Şi toţi copii dormeau în cătun
A fost săvârşită o crimă în prun.” (Ana Blandiana)

b) Dintr-o dată s-a făcut întuneric şi bătrânul a început să respire greu.

2. Alcătuiţi enunţuri în care să apară adverbe de timp, de mod, de loc. 1p

3. Treceţi adverbele: departe, aproape prin toate gradele de comparaţie. 1p

4. Precizaţi adverbele şi locuţiunile adverbiale din textele de mai jos: 1p

a) El este unul dintre cei care înţeleg greu.


b) Mersul pe jos este folositor sănătăţii.
c) Iernile de odinioară erau mai blânde.
d) Toamna încep cursurile de baschet.
e) Sâmbătă beneficiem de un program lejer

5. Subliniaţi prepoziţiile din textele de mai jos: 1p

a) „Mihai se uită pe bolta senină. O adevărată ploaie de stele venea din cer. Calea
robilor sclipea ca o pârghie de zăpadă.” (Duiliu Zamfirescu)

b) „Unchiul cel atât de bogat şi de avar a oferit o masă bogată...”.


(Camil Petrescu)
c) „Pocnind din bici pe lângă boi
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.” (G. Coşbuc)

6. Alcătuiţi enunţuri cu următoarele locuţiuni prepoziţionale: din pricina, în faţa,


înainte de, de-alungul, cu privire la. 1p

7. Subliniaţi conjuncţiile din textul următor: 1p

„Dacă ea ar fi aici, sau dacă aş avea certitudinea că se va reîntoarce poate că


sentimentul acesta n-ar fi chiar atât de intens.” (Augustin Buzura)

8. Construiţi enunţuri în care să folosiţi următoarele locuţiuni conjuncţionale: de


îndată ce, prin urmare, în timp ce. 1p

9. Subliniaţi şi arătaţi ce exprimă interjecţiile din textele următoare: 1p

a) „Hai, ma! hai, mă! dii! strigă tatăl înfuriat...” (Marin Preda)
Proiectul pentru Învăţământul Rural 99
Părţile de vorbire neflexibile

b) „Ai căzut din cuib pe-un ram


Jos: Miau-miau şi Ham-ham
Însă eu ce treabă am?” (M. Sorescu)

Oficiu: 1p Total: 10p

100 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

Criterii de evaluare
1. Identificarea adverbelor şi a locuţiunilor adverbiale şi analiza lor sintactico-
morfologică: 1p;
2. Crearea de enunţuri cu adverbe de timp, de mod, de loc: 0.33 X 3 = 1p;
3. Cunoaşterea gradelor de comparaţie: 0.50 X 2 = 1p;
4. Identificarea adverbelor şi a locuţiunilor adverbiale: 0.20 X 5 = 1p;
5. Recunoaşterea prepoziţiilor: 1p;
6. Construirea de enunţuri cu prepoziţii şi locuţiuni prep.: 0.20 X 5 = 1p;
7. Recunoaşterea conjuncţiilor în enunţuri şi conştientizarea rolului lor în stabilirea
de relaţii între părţile de vorbire: 1p;
8. Folosirea locuţiunilor conjuncţionale: 0.33 X 3 = 1p;
9. Recunoaşterea şi stabilirea rolului interjecţiilor în scrierea literară artistică:
1p.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 101


Părţile de vorbire neflexibile

4.8. Răspunsuri la testele de autoevaluare

Test de autoevaluare nr. 1

1. înainte de toate = locuţiune adverbială, caz Ac., funcţie sintactică de complement


circumstanţial de mod;
unde = adverb de loc, caz Ac., funcţie sintactică de complement direct;
apoi = adverb de timp, caz Ac., funcţie sintactică de complement circumstanţial de
timp;
foarte = adverb de mod, caz Ac., funcţie sintactică de complement circumstanţial de
mod, ajută la formarea gradului superlativ absolut;
cu greu = locuţiune adverbială, caz Ac., funcţie sintactică de complement
circumstanţial de mod;
acum = adverb de timp, caz Ac., funcţie sintactică de complement circumstanţial de
timp.

2. din nou; dintr-o dată; când şi când; din când în când.

3. bunăoară; niciunde; într-ajuns; oarecum.

4. Dimineaţa mă duc la şcoală.


A mers glonţ spre gară.
S-a îmbătat turtă.

5. fireşte Æ predicat verbal;


mai târziu Æ complement circumstanţial de timp;
desigur Æ predicat verbal;
bine Æ predicat verbal;
la timp Æ complement circumstanţial de mod.

6. a) toamna Æ adverb; toamna Æ substantiv;


b) în jurul Æ locuţiune prepoziţională; în jur Æ locuţiune adverbială;
c) deasupra Æ prepoziţie; deasupra Æ adverb.

Test de autoevaluare nr. 2

1. a) după; de; până-n;


b) din; după; pe; de; pentru; de.

2. Din pricina lui s-au întâmplat toate astea.


Am mers în faţa lui tot drumul.
Înainte de toate merg la şcoală.
De-alungul drumului se întindea câmpia.
Am citit raportul cu privire la situaţia creată.

3. în lungul; de jur- împrejurul; pe dinafara; în ciuda;

4. a)ci şi (leagă substantivele: oraşele şi hotar);


şi (leagă adjectivele: ungureşti şi secuieşti) ;
b) dar (leagă verbele: nu văzuse şi auzise).

102 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Părţile de vorbire neflexibile

5. În vreme ce mâncam, ai venit tu.


Ori de câte ori fac sport, mă simt mai bine.
O dată ce ai venit, nu mai poţi pleca.
Am citit, aşa că ştiu lecţia.
Trebuie sa înveţi, în caz că ai uitat.

6. a) cucurigu! Æ imită sunete din natură (onomatopee);


b) jart, trosc, pleosc Æ sunete din natură;
aoleo, ha Æ stări sufleteşti care exprimă durerea;
d) fi ,fi ,fi, tiha! chiau! clings! Æ sunete din natură, mai precis, imitarea sunetului
scos de o privighetoare.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 103


Părţile de vorbire neflexibile

Bibliografie

1. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura


Academiei, Bucureşti, 1986.
2. Gramatica Academiei – vol I, II.
3. LUPU, FLORI, Gramatica limbii române în exerciţii recapitulative,
pag. 89 – 106, Editura All Educational, Bucureşti, 1995.
4. MIRON, RODICA şi TINCU, ANA, Limba română de la simplu şi
complex, vol. II, pag. 7 – 144, Editura Plumb, Bacău, 2001.
5. POPESCU, ŞTEFANIA, Gramatica practică a limbii române cu o
culegere de exerciţii , pag. 313-321, 382-360 – Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
6. TABARCEA, CEZAR, Gramatica limbii române, pag. 100 – 139, Editura
Constelaţii, Bucureşti, 1996.
7. HRISTEA, THEODOR, Sinteze de limba română, pag. 248-279, Editura
Albatros, Bucureşti, 1984.
8. TEODORESCU, VASILE, Culegere de texte literare pentru clasele 5-8,
pag. 160, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

104 Proiectul pentru Învăţământul Rural


Bibliografie selectivă

Bibliografie selectivă

1. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Editura


Academiei, Bucureşti, 1986.
2. Gramatica Academiei – vol I, II.
3. LUPU, FLORI, Gramatica limbii române în exerciţii recapitulative,
Editura All Educational, Bucureşti, 1995.
4. MIRON, RODICA şi TINCU, ANA, Limba română de la simplu şi
complex, vol. I, vol. II, Editura Plumb, Bacău, 2001.
5. POPESCU, ŞTEFANIA, Gramatica practică a limbii române cu o
culegere de exerciţii – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6. TABARCEA, CEZAR, Gramatica limbii române, Editura Constelaţii,
Bucureşti, 1996.
7. HRISTEA, THEODOR, Sinteze de limba română, Editura Albatros,
Bucureşti, 1984.
8. TEODORESCU, VASILE, Culegere de texte literare pentru clasele 5-8,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

Proiectul pentru Învăţământul Rural 105

S-ar putea să vă placă și