Limba română

clasa a IX-a

Romanul
Mara de Ioan Slavici
 Romane: Mara 1894, Din
bătrâni, Cel din urmă armaș.
Nuvele: Popa Tanda 1873,
Scormon, Budulea Taichii, Moara
cu noroc, Pădureanca.
Comedii: Fata de birău.
Povești: Zâna Zorilor, Doi feți cu
Ioan Slavici
stea în frunte, Ileana cea șireată.
1848-1925
Memorii: Închisorile mele,
Amintiri, Lumea prin care am
trecut.
 Mara este un roman
social scris de Ioan Slavici
publicat în revista "Vatra"
și în volum în 1906.
În acest roman autorul
adâncește problematica
socială pe care o tratase
anterior în nuvelele sale.
Romanul prezintă eforturile precupeței
văduve Mara de a asigura o existență
îndestulată copiilor ei - Persida și Trică - și
trecerea acestora de la copilărie la maturitate.
 Mara se îmbogățește tot mai mult, în timp ce
copiii ei se confruntă cu conflicte puternice:
Persida se îndrăgostește de Națl Hubăr - fiul unui
măcelar neamț și se căsătorește în taină cu el, fără
să țină seama de concepțiile etnice și religioase ale
vremii sale, iar Trică se înrolează voluntar în armata
imperială austriacă.
TIMP ȘI SPAȚIU
Acțiunea romanului Mara se petrece în zona
Crișanei-Banat, în perioada absolutismului
austriac, după revoluția de la 1848.
 Autorul considera zona dintre localitățile Radna,
Lipova și Arad de pe valea Mureșului un teritoriu dominat
de o lume în care conviețuiau pașnic persoane aparținând
unor etnii diferite, precum români, germani, maghiari,
sârbi - vorbitori de limbi diferite însă membrii fiecărei
etnii doreau să-și conserve individualitatea națională.
Temele principale:
- goana după avere în târgurile transilvănene de la
mijlocul secolului al XIX-lea
- denunțarea prejudecăților naționale și religioase
- ascensiunea unei clase sociale noi – burghezia, ce
consideră banul o valoare pozitivă
- familia
- dragostea
 Romanul Mara este împărțit în 21 de capitole
numerotate cu cifre romane, fiecare având un titlu
scurt și semnificativ. XI. Altă lume
•I. Sărăcuții mamei XII. Două porunci
•II. Maica Aegidia XIII. Datorii vechi
•III. Furtuna cea mare XIV. Rostul lui Bandi
•IV. Primăvară XV. Isprăvile lui Trică
•V. Ani de tinerețe XVI. Greul vieței
•VI. Ispita XVII. Birtul de la sărărie
•VII. Zbuciumare XVIII. Blestemul casei
•VIII. Datoria XIX. Verboncul
•IX. Inima, săraca XX. Norocul casei
•X. Cine ce poate XXI. Pace și liniște
 REALISMUL OPEREI

Realismul este un curent literar care s-a

manifestat începând de la jumătatea secolului
al XIX-lea odată cu acutizarea conflictelor
sociale ca urmare a dezvoltării capitalismului.
Ioan Slavici a prezentat în romanul Mara un
mediu social pe care-l cunoscuse în perioada
copilăriei și adolescenței: țăranii și târgoveții din
împrejurimile Aradului.
 Tatăl autorului, Sava Slavici, era un meșter
cojocar din satul Șiria, și participa la târgurile din
zona Aradului, în timp ce mama lui, Elena
provenea dintr-o familie de cărturari ardeleni și
era fiică de preot.
Trăsătura dominantă a scrierilor sale - romane,
nuvele, piese de teatru sau povești - este realismul
popular, autorul prezentând societatea
transilvăneană din a doua jumătate a secolului
al XIX-lea în perioada pătrunderii
capitalismului și formării burgheziei.
 Romanul Mara reprezintă o operă literară
realistă importantă a literaturii române prin
evocarea societății transilvănene de la mijlocul
secolului al XIX-lea cu autenticitate și luciditate.
Sunt prezentate aici o serie de conflicte sociale
puternice care frământau mediul orașelor
provinciale de la capătul Imperiului Austriac în
perioada de trecere de la feudalism la capitalism.

Realismul operei este autentic, cu observații

social-psihologice juste, dar moralismul
autorului, diminuează forța epică a romanului.
 SUPREMAȚIA DESTINULUI

Întâmplările prezentare în romanul Mara par a

sta sub influența destinului.
Această idee, care apare în diferite momente,
este sintetizată de Mara astfel: „Așa vin lucrurile în
lumea aceasta: pleci în neștiute și te miri unde
ajungi; te-apucă - așa din senin - câteodată ceva,
și te miri la ce te duce. Omul are data lui, și nici în
bine, nici în rău nu poate să scape de ea; ce ți-e
scris are neapărat să ți se întâmple; voința lui
Dumnezeu nimeni nu poate s-o schimbe”.
 Viața personajelor este supusă propriului
destin, de aceea nu există modificări esențiale ale
firii lor. Mara nu-și schimbă comportamentul pe
parcursul romanului, oscilând mereu între
zgârcenie și pasiune maternă, iar firea ei
energică este transmisă celor doi copii.
Principalul sentiment influențat de destin este
iubirea, ce devine aici o forță a naturii, iar
personajele cunosc puterea ei de neînvins.
 Cunoscând prejudecățile societății care stăteau
în calea iubirii ei, Persida se refugiază timp de
câțiva ani la mănăstirea din Lipova, unde încearcă
să-și reprime pasiunea, dar mila față de Națl care
se certase cu tatăl său din cauza ei o fac să cedeze.

Ea se simte vinovată pentru că l-ar fi ademenit

și i-ar fi stricat astfel rostul vieții.
 Legătura sufletească dintre ei pare să fie
rezultatul unei voințe mai presus de voința
celor doi iubiți, după cum îi spune Persida maicii
Aegidia: „— Nu pot și nu pot! [...] E un blestem
pe capul meu și-mi e adeseori ca și când chiar
mai nainte de a mă fi născut aș fi fost osândită să
sufăr împreună cu dânsul. [...] Mi-e, când îmi dau
seamă, nesuferit acel om pătimaș și pornit mereu
spre viață fără frâu și știu că nu putem să ne
apropiem fără ca să ne izbim unul de altul. Îndată
însă ce-l știu suferind, mă simt dusă de o putere
covârșitoare spre dânsul.”
 Persida îi mărturisește și lui Trică: „Nu eu din
mine însămi voiesc, nici nu voința lui mă siluiește,
ci o soartă neînduplecată ne ține sub stăpânirea ei,
și nu putem altfel decât cum putem.”
Acest destin care împinge unul către altul doi
tineri de naționalități și religii diferite constituie
sămânța evenimentelor tragice care vor urma.

TRADUCERI

Romanul Mara a fost tradus în maghiară,

germană, sârbă, armeană, engleză, cehă și bulgară.