Sunteți pe pagina 1din 7

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION AGÂRBICEANU” ALBA IULIA

Clasa a VII-a A

Lucrare scrisă la limba și literatura română


Semestrul al II-lea

 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.


 Timpul de lucru efectiv este de două ore.

SUBIECTUL I _______70 de puncte

Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.

TEXTUL 1

Mă întâlnesc cu Dia în spatele blocului, fix la ora patru, când o lasă pe ea bunică-sa să iasă afară.
Am adus cu mine și cărțile − Legendele Olimpului –, Zeii și eroii. Le-am citit amândouă – eu din scoarță în
scoarță, Dia mai pe sărite, la insistențele mele (...). Ne plac zeii, pentru că huzuresc în Olimp și pot să facă
ce îi taie capul. Eu știu pe toți zeii pe de rost. „E mișto să fii zeiță”, i-am zis Diei într-o zi și ea a fost de
acord cu mine. Așa a început jocul de-a zeițele.
− Cine vrei să fii? o întreb.
Dia se codește. Pentru că sunt generoasă, o las să aleagă prima.
− Hmm, poate Artemis? îndrăznește ea.
− Artemis e prea băiețoasă, zic eu. N-are rochii, fuste, cununi în păr, n-are decât un arc și toată ziua
e la vânătoare...(...)
− Atunci Pallas Atena? șoptește ea sfios.
− Chiar de asta mă temeam. Acum a spus-o și simt deja că-mi ies din minți. Cum s-o conving să nu
fie Pallas Atena? Abia am convins-o să joace jocul... Dar nu poate fi Pallas Atena, chiar nu! Pentru că
Pallas Atena, zeița înțelepciunii, cea care le-a dăruit locuitorilor unui mare oraș ce urma să-i poarte numele
o ramură de măslin, sunt EU, de multă vreme. Toată lumea știe asta! Și părinții mei, mama și Anton, și
verișoarele mele de la Cluj, că doar nu degeaba mă îmbrac eu în fiecare seară în furourile mamei-mamă și-
mi vântur sulița, adică sucitorul pentru prăjituri, prin casă... ca să le arăt tuturor că sunt Pallas Atena, cea
mai grozavă zeiță din lume.
−Pallas Atena?! mă mir eu, încercând să rămân calmă și să nu mă dau de gol. Dar... e urâtă! Uită-te
la poza din carte (de fapt, e o statuie). Și ea e băiețoasă mai ceva ca Artemis, are scut pe cap. Ce vrei, să
porți tot timpul un scut pe cap?
Dia se uită lung la statuie și admite, în cele din urmă că, într-adevăr, Atena e urâtă.
−N-ai vrea cumva să fii Afrodita? rânjesc eu și dau repede paginile, ca să-i arăt o altă statuie cu o
femeie goală, albă și cam grasă. În fond, e zeița frumuseții... ce poate fi mai mișto decât să fii cea mai
frumoasă?
Dia o studiază și, spre bucuria mea, o tentează rolul.
−Chiar e cea mai frumoasă? zice ea și scutură frumos din gene.
−Sigur! Spun eu cu convingere. Toți zeii și eroii se închină frumuseții ei... (...)
Sunt fericită, am reușit să fiu Pallas Atena, așa cum îmi doream, și i-am pasat-o Diei pe Afrodita.

Adela Popescu, Pallas Atena, Shogun Scarlett OꜥHara, în volumul Selfie

TEXTUL 2
Zeii sărbătoreau, în Olimp, nunta lui Peleus cu Thetis printr-un mare banchet. Apollo cânta din liră,
zeițele Artemis, Atena și Afrodita străluceau de frumusețe, prinzându-se în dans alături de Hermes,
vestitorul zeilor, și de Ares, zeul războiului, care dăduse uitării luptele cele crude.
Toți se bucurau și se ospătau în veselie. Doar Eris, zeița discordiei, nu fusese invitată. Jignită, Eris a
hotărât să se răzbune. A luat un măr de aur din grădina Hesperidelor, pe care a scris următoarele cuvinte:

1
„Celei mai frumoase”. S-a strecurat apoi în sala unde avea loc banchetul și a aruncat mărul pe masa la care
ședeau zeii, fiind sigură că va crea rivalități între zeițe. Dar oare care zeiță era cea mai frumoasă?
Imediat a început o ceartă între Hera, soția lui Zeus, Atena, zeița înțelepciunii, dar și a războiului, și
Afrodita, zeița dragostei. Fiecare dintre ele considera că mărul i se cuvine. Cum nu cădeau la înțelegere,
l-au rugat pe Zeus să fie arbitru.
Acesta însă nu a vrut să decidă cine este cea mai frumoasă. I-a dat mărul lui Hermes și l-a trimis pe
muntele de lângă marea cetate Troia, acolo unde păstorul Paris, fiul cel mic al regelui Priam, regele Troiei,
își ducea la păscut turmele. El urma să judece cine este cea mai frumoasă zeiță. Paris ajunsese păstor pentru
că mama sa, Hecuba, visase la nșterea lui că el va aduce pieirea Troiei. De aceea fusese abandonat pe
munte, unde însă fusese găsit și crescut de un slujitor al lui Priam.
Cum Paris nu se putea hotărî, fiecare zeiță i-a făcut câte o promisiune în schimbul alegerii: Hera i-a
făgăduit că îi va da în stăpânire întreaga Asie; Atena i-a promis glorie în războaie, iar Afrodita, că-i va da
în căsătorie pe cea mai frumoasă dintre muritoare, pe Elena din Sparta. Atras de frumusețe, tânărul Paris i-a
dat Afroditei mărul de aur. Alegerea lui Paris va reprezenta cauza declanșării războiului dintre greci și
troieni, care se va termina cu distrugerea cetății și cu moartea multora dintre războinicii care s-au înfruntat:
Ahile, Patrocle, Hector, fratele lui Paris, dar și Paris însuși.
după Alexandru Dudău, Simona Georgescu, Theodor Georgescu,
Elemente de limba latină și de cultură romanică, manual pentru clasa a VII-a

A.Scrie răspunsul pentru cerințele de mai jos cu privire la textele date.

1.Notează 2 zeițe care apar în textul 1. 2 puncte


___

2.Paris este fiul cel mic al lui:


a) Zeus.
b) Peleus.
c) Priam.
d) Hermes.
Răspunsul corect: 2 puncte

3.Dia o alege pe Afrodita pentru că:


a) este preferata ei.
b) îi admiră frumusețea.
c) îi cunoaște povestea vieții.
d) o convinge prietena ei.
Răspunsul corect: 2 puncte

4. În textul 1 se evidențiază:
a) prietenia.
b) relația dintre zeițe.
c) puterea de manipulare.
d) familia.
Răspunsul corect: 2 puncte

5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea acestuia,
bazându-te pe informațiile din cele două texte. 6
puncte

Enunțul Corect Incorect


a)Jocul de-a zeițele este inspirat de Legendele Olimpului.

2
b)Verișoarele Adinei locuiau în București.
c)Priam era regele Troiei.
d)Zeii huzureau în Olimp.
e)Mama lui Paris a visat că el va aduce pieirea Troiei.
f)Paris îi dă Atenei mărul.

6.Precizează în 2-3 enunțuri o trăsătură care reiese din secventa de mai jos, precizând și mijlocul de
caracterizare:
”Sunt fericită, am reușit să fiu Pallas Atena, așa cum îmi doream, și i-am pasat-o Diei pe Afrodita”.
6 puncte

7. Prezintă, în cel puțin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între cele
două texte-suport. 6 puncte

8. Ce părere ai despre oamenii influențabili? Justifică-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând


primul text. 6 puncte

3
9. Asociază fragmentul din Pallas Atena, Shogun Scarlett OꜥHara de Adina Popescu cu un alt text literar
studiat sau citit ca lectură suplimentară, în 50-100 de cuvinte, prezentând o asemănare intre acestea.
6 puncte

B.Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.

1.Seria în care toate cuvintele conțin hiat este:


a)imediat, mei. c)ies, vrăjitoarele.
b)zeiță, vrei. d)studiază, Dia. 2 puncte
Răspunsul corect:

2.Seria care conține doar cuvinte corect despărțite în silabe este:


a) blo-cului, zei-țele. c) răz-boinici, re –ge-lui
b)blo-cu-lui, ze-i-țe-le d) răz-boini-cii, re-gelui. 2 puncte
Răspunsul corect:

3. Alcătuiește câte un enunț cu alte două sensuri ale verbului „a purta” din enunțul:

„Pentru că Pallas Atena, zeița înțelepciunii, cea care le-a dăruit locuitorilor unui mare oraș ce urma
să-i poarte numele o ramură de măslin, sunt EU, de multă vreme.”
______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________

4. Transcrie, din fragmentul următor, trei adjective diferite, precizând felul acestora.

„Dia o studiază și, spre bucuria mea, o tentează rolul.


−Chiar e cea mai frumoasă? zice ea și scutură frumos din gene.
−Sigur! Spun eu cu convingere. Toți zeii și eroii se închină frumuseții ei... (...)
Sunt mulțumită – am reușit să fiu Pallas Atena, așa cum îmi doream, și i-am pasat-o Diei pe
Afrodita.” 6 puncte
______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________

4
______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________

5. Alcătuiește un enunț imperativ în care substantivul „război” să aibă funcția sintactică de circumstanțial
de mod și un enunț interogativ în care adjectivul ” vesel ” să fie la superlativ absolut de superioritate.
6 puncte

______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________ 6 puncte

6. Transcrie din propozițiile următoare două pronume, precizând felul lor:

„S-a strecurat apoi în sala unde avea loc banchetul și a aruncat mărul pe masa la care ședeau zeii,
fiind sigură că va crea rivalități între zeițe”.
________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________

7.Rescrie enunțul de mai jos, corectând greșelile de orice fel. 6 puncte


a.Am citit pe revista unui observator astronomic că vom putea vedea o elipsă în seara acea.
b.Săptămâna vitoare se v-a organiza un concert l-a care voi participa..

Subiectul al II-lea 20 de puncte

Imaginează-ți că ai vizitat Muzeul de ceară din orașul tău, unde ai admirat expoziția figurinelor
reprezentând zeii din Olimp. Scrie un text narativ , de cel puțin 150 de cuvinte, care să cuprindă o
întâmplare petrecută în muzeu, incluzând și o secvență dialogată și una descriptivă.

Notă! Punctajul pentru compunere se acordă astfel:


 conținutul compunerii – 12 puncte
 redactarea compunerii – 8 puncte (marcarea corectă a paragrafelor – 1 punct; coerența textului – 1
punct; proprietatea termenilor folosiți – 1 punct; corectitudinea gramaticală – 1 punct; claritatea
exprimării ideilor – 1 punct; respectarea normelor de ortografie – 1 punct; respectarea normelor de
punctuație – 1 punct; lizibilitate – 1 punct).

Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimum 150 de cuvinte și
dezvoltă subiectul propus.

5
6
7

S-ar putea să vă placă și