Sunteți pe pagina 1din 1

Numele și prenumele elevului_______________________________ Data____________

Lucrare de control – unitatea I

I. Citește cu atenție textul dat:

Domnișoara Smith ne-a dus într-o cameră albă, cu o cadă mare, și a dat drumul la apă fierbinte de la robinet –
uluitoare treabă! – apoi s-a retras ca să avem intimitate, ce-o mai fi însemnând și aia. Ne dăduse săpun și prosoape
groase. Am luat o cârpă, am frecat-o cu săpun și pe urmă mi-am frecat cu ea fața și gâtul. Cârpa s-a făcut cenușie. Apoi l-
am frecat pe Jamie cu săpun pe cap, am făcut la fel cu părul meu și am dat drumul din nou la robinet, ca să ne clătim. Era
minunată baia! După aceea apa murdară s-a scurs printr-o gaură din fundul căzii, în loc să fim nevoiți s-o scoatem noi, ca
acasă. Jamie, curat, zâmbea învelit într-un prosop. M-am înfășurat și eu într-unul și mi-am lăsat părul ud pe umeri.
- Dichisit loc, a spus Jamie.
Am fost de acord. Era un loc frumos. Nu-mi păsa dacă domnișoara Smith s-ar fi purtat oribil. Eram obișnuiți cu asta
de la mama.
Domnișoara Smith a bătut la ușă și ne-a întrebat unde ne erau lucrurile. N-am înțeles întrebarea ei. Terminaserăm
mâncarea luată de-acasă și lăsasem punga de hârtie goală în tren.
- Hainele de schimb, a insistat ea. Nu vă puteți îmbrăca tot cu cele purtate.
Ceilalți copii din tren avuseseră bagaje. Noi, nu.
- Suntem obligați, că altele n-avem, am zis.
A crăpat ușa și m-a măsurat din cap până-n picioare. Mi-am ascuns piciorul drept după cel stâng, dar era prea târziu.
- Ai piciorul strâmb din naștere. Și lași urme de sânge peste tot pe unde calci.
Mâna i s-a îndreptat spre mine. M-am făcut mică și m-am ferit. Ea a înlemnit.
- Nu intenționam să te lovesc, a zis. Voiam să te ajut.
Cum să nu! De bucurie că îi umplusem podeaua de sânge. S-a lăsat în genunchi și mi-a luat piciorul olog. Am încercat
să-l trag, dar l-a ținut bine.
- Interesant, a zis. Regele Richard al III-lea a avut piciorul strâmb din naștere. N-am mai văzut niciodată unul. […]
Mâine mergem la doctor să vedem ce putem face pentru tine.
- N-o s-o primească, a zis Jamie. Oamenii de treabă nu suportă piciorul acesta urât.
Domnișoara Smith a râs scurt, răgușit.
- În cazul acesta aveți noroc, a zis ea. Eu nu sunt câtuși de puțin o persoană de treabă.
Nu era o persoană de treabă, dar a curățat podeaua. Nu era o persoană de treabă, dar mi-a bandajat piciorul într-o
fașă albă de pânză și ne-a dat două cămăși curate de-ale ei cu care să ne îmbrăcăm. Ne veneau până peste genunchi. Ne-a
pieptănat sau ne-a tăiat șuvițele încâlcite de păr – asta i-a luat o veșnicie – și pe urmă a făcut o tigaie mare de omletă.
- Asta-i tot ce am de mâncare, a zis. Săptămâna asta n-am fost la cumpărături. Nu vă așteptam.
(Războiul care mi-a salvat viața, de Kimberly Brubaker Bradley)

1. (6 p) Notează câte un sinonim potrivit pentru cuvintele și expresia subliniată în text: a bătut, de treabă, veșnicie.

2. (6 p) Scrie câte un antonim pentru cuvintele încadrate în chenar din textul dat: oribil, terminaserăm, noroc.

3. (4 p) Sunt derivate toate cuvintele din seria: a. piciorul, bucurie, domnișoara; b. obișnuiți, hainele, uluitoare;
c. podeaua, îndreptat, minunată; d. bucurie, a înlemni, cumpărături.
4. (4 p) Cuvintele formate prin compunere din secvența: Domnișoara Smith ne-a dus într-o cameră albă, cu o cadă mare,
și a dat drumul la apă fierbinte de la robinet – uluitoare treabă! – apoi s-a retras ca să avem intimitate, sunt
………………………
5. (4 p) Formulează enunțuri cu omonimele cuvintelor cel (stâng), ne-a (întrebat).
6. (6p.)Demonstrați în 5 enunțuri polisemantismul cuvântului ” a merge”.
7. (6 p)Realizați familia lexicală a cuvântului ”om”- 6 termeni.
8. (10 p p) Precizează cum s-au format cuvintele din secvența: Toamna verdele pădurii dispare încet și frunzele îngălbenite
și bătute de vânt colindă nestingherit pe cărări.
9. (8 p) Alcătuiește câte un enunț cu paronimele: calitate / caritate; a preveni / a proveni.
10. (6 p.)Construiți enunțuri cu sensul propriu de bază, sensul propriu secundar și sensul figurat al cuvântului ”dinte”.

II. (12 p) Imaginează-ți că ești persoana care povestește faptele din narațiunea de mai sus. Scrie o scrisoare unui prieten,
de minim 150 de cuvinte) în care să îi povestești despre experiența pe care ai avut-o în casa domnișoarei Smith,
menționând și două emoții pe care le-ai simțit. În compunerea ta vei valorifica doar fragmentul dat.Data redactării
scrisorii este 10 octombrie 1942, Londra.

Vei primi 8 puncte pentru redactare dacă narațiunea are minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.
(marcarea corectă a paragrafelor – 1 p; coerența textului – 1 p; corectitudine gramaticală – 1 p; claritatea exprimării
ideilor – 1 p; respectarea normelor de ortografie – 1 p; respectarea normelor de puncuație – 1 p; aspectul general al
compunerii – 1 p; lizibilitatea – 1 p)

S-ar putea să vă placă și