Victor Ion Popa (1895 – 1946)

Prozator, dramaturg și cronicar dramatic, a activat în lumea teatrului

și ca actor, pictor scenograf și regizor. A fost secretar al Societății
Autorilor Dramatici, director al Teatrului Național din Cernăuți și al
Oficiului Național Cinematografic.

A surprins în nuvelele și romanele sale, Sfârlează cu fofează, Velerim

și Veler Doamne, Floare de oțel, viața din spațiul rural sau lumea
războiului, punând accent pe relațiile interumane și pe complexitatea
sufletului omenesc. În textele sale dramatice, pledează pentru valorile
etice tradiționale, personajele sale luptând cu prejudecățile
comunității pentru a‑și atinge idealurile.

Premiera piesei Take, Ianke și Cadâr a avut loc în 25 martie 1932, pe

scena Teatrului „Maria Ventura“ din București.
TAKE, IANKE ȘI CADÂR
Comedie în trei acte
de Victor Ion Popa

PERSOANELE
CADÂR
IANKE
TAKE
ILIE
IONEL
ANA
SAFTA
Doi copii

ACTUL I
 Textul dramatic este scris cu scopul de a fi jucat pe scenă, deci
reprezentat, și este divizat în secvențe de dimensiuni diferite.
Comedia este un text dramatic care provoacă râsul prin surprinderea
unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate. Modalitățile de a stârni
râsul, într‑un text dramatic, sunt diverse: înfățișarea personajelor,
comportamentul și limbajul acestora, anumite situații sau indicațiile
scenice.
Actul este subdiviziunea formală a unei piese de teatru și cuprinde mai
multe scene, cu acțiune unitară, separate, uneori, printr‑o pauză, marcată,
în general, de lăsarea cortinei și de posibilitatea spectatorilor de a ‑și
părăsi locurile.
 Scena sau tabloul este subdiviziunea unui act, delimitată,
în general, prin plecarea sau intrarea unui personaj sau
modificarea locului și a timpului acțiunii. Între scene,
spectatorii nu își pot părăsi locurile din sală.
Actele sunt notate cu cifre romane, iar scenele cu cifre
arabe.
Textul dramatic are două componente: indicațiile
scenice (didascaliile) și dialogul.
 Indicațiile scenice oferă informații despre cum trebuie transpus
textul pe scenă. Ele se află atât înaintea textului dialogat, cât și în
interiorul acestuia, atunci fiind plasate, de regulă, între paranteze
rotunde. De cele mai multe ori, indicațiile autorului sunt reliefate
grafic prin scrierea cu italice. Numele personajului, plasat în fața
replicii corespunzătoare, se scrie cu majuscule.
Indicațiile scenice se împart în două categorii: externe (inițiale)
și interne (funcționale).
 Lista personajelor este o indicație scenică externă.
Ordonarea personajelor în listă se face după diverse criterii:
importanța în acțiune, poziția socială sau genul (mai întâi
bărbații, apoi femeile). Uneori, numele personajelor sunt
însoțite de scurte caracterizări.
Textul dialogat este alcătuit din replicile personajelor.
Dialogul este principala modalitate de comunicare în textul
dramatic, fiind de cel mai multe ori conflictual.
 Monologul dramatic este o intervenție amplă a unui
personaj în prezența sau în absența altui personaj.
Atât în indicațiile scenice, cât și în textul dialogat se
pot combina diverse structuri textuale.
Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dramatic Take,
Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa, următoarele roluri ale
indicațiilor scenice:
indică gesturile personajelor;
indică destinatarul replicii;
indică starea sufletească a personajului;
indică ieșirea din scenă a personajului;
indică sunetele care se aud pe scenă;
indică momentele de liniște.
 Vizionează, folosind aplicația YouTube, scena 1 din actul I al piesei Take,
Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa, fie din spectacolul din 1976, în regia lui Ion
Finteșteanu, fie din cel din 2001, regizat de Grigore Gonța. Redactează apoi o
notă de jurnal, în care să prezinți impresiile tale, evidențiind în ce măsură
spectacolul a corespuns modului în care ți ‑ai imaginat tu reprezentarea.

https://youtu.be/oAYUzyk6gM4?si=c-m39r
OIJUcP9I6t
 Spațiul teatral are două forme: pe de o parte spațiul‑scenă (al reprezentării), iar
pe de altă parte spațiul ficțiunii, spectatorul fiind pus în situația de a ‑și imagina
scena ca un fragment de lume.

Timpul în teatru are două semnificații: durata și momentul.

Durata se referă la timpul reprezentației, în timp ce momentul se referă la timpul

ficțiunii.

Acțiunea dramatică este constituită din succesiunea de evenimente prezentate

sau povestite pe o scenă și care permit să se treacă de la situația inițială la situația
finală.

Conflictul dramatic reprezintă înfruntarea dintre două personaje dintr ‑o piesă de

teatru, cauzată de interese sau sentimente opuse. Conflictul este un element
fundamental al construcției acțiunii dramatice.
Afișul spectacolului
Take, Ianke și Cadâr
de Victor Ion Popa,
regizor Mc Ranin
(Mihai Constantin
Ranin), montat la
Teatrul „Tony
Bulandra“ din
Târgoviște
Fișă de lectură : citește fragmentul și crează o fișă de
lectură

https://youtu.be/DwJt
JvWbC_w?si=oPW9
TEq8Ul4GX_Kz
Secvență din spectacolul Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa,
regia: Ion Sapdaru, Ateneul Național din Iași
Fragment din comedia textului suport: ”Take, Ianke și Cadâr”

TAKE: Dacă ți‑ar fi lene ai dormi. (Pauză; se aude caterinca.)

IANKE: Uuf! Mare căldură! Așa o căldură n‑am avut toată vara!
TAKE: Și acum ce‑mi spui mie asta?
IANKE: Dar ce, ție‑ți spui?
TAKE: Atunci cu cine vorbești?
IANKE: Ce te privește pe tine cu cine vorbesc? Vorbeam cu Dumnezeu!
(Iarăși pauză și iarăși se aude caterinca, tare.)
 [După plecarea babei Safta, Take și Ianke abordează
subiectul zugrăvirii caselor, culoarea urmând a fi
aleasă de copiii lor mai mari, studenți la Academia
Comercială din București. Ionel sosește din spatele
casei, de unde a urmărit trenul și își roagă tatăl, pe
Take, să se îmbrace în haine curate.]

SCENA 7

IANKE, IONEL, ANA

ANA (se oprește, zâmbind la Ionel, apoi la Ianke): Papa!
IANKE (înlemnit): Ce vorbești? Așa o surpriză... așa o surpriză... Ei, asta
zău că se poate să‑i zici o surpriză... (Și-i așa de emoționat că nu
poate să mai vorbească.)
ANA: Ei! Papa... și nu mă săruți?
IANKE: Să te sărut? Cum să te sărut! Mi‑i și rușine să te sărut, așa prost
îmbrăcat cum sunt... Așa o cucoană ca tine... Mă duc să mă îmbrac...
ca să am curaj...
ANA: Ei haide, lasă! Acu te iert! Te îmbraci după aceea... Hai, sărută-
mă...
IANKE: Unde‑i maică‑ta să te vadă...
ANA (înduioșată): Papa!
 ACTUL III
Ar fi tot decorul din actul al doilea, dacă toate câte se vedeau
acolo n‑ar fi date foarte în fund și nu li s‑ar fi pus în față un gard.
Este de fapt o vedere a celor două curți, din cărăruia care trece
prin spatele lor, despărțindu‑le de calea ferată, de care s‑a tot
vorbit până acum. Firește, fiecare curticică își are portița ei, de ‑a
dreapta și de‑a stânga unui copac mare și bătrân – sădit pe linia
gardurilor. În preajma și la umbra lui o laviță rudimentară de lemn.
Dar curțile au ajuns până aci îngustându‑se. Parcă ar porni toate –
chiar și a lui Cadâr – din rădăcina copacului bătrân. Astfel și
copacul, și banca aparțin celor trei curți deopotrivă. (...)
Secvență din spectacolul Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa,
regia: Ion Sapdaru, Ateneul Național din Iași
 Secvență din spectacolul Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa,
regia: Lucian Sabadoș, Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploiești
 Notează primele tale impresii despre textul Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion
Popa, completând enunțurile din cele patru cadrane date.
Cel mai mult mi‑a plăcut ... M‑a surprins ...

Personajul meu preferat din Textul mi‑a amintit de ...

text este ...
 Realizează o clasificare a termenilor de mai jos, aparținând câmpului lexical al
”teatrului”, alegând unul dintre următoarele două criterii: realizarea literară,
realizarea spectacolului.
act actor arlechin
cortină
dialog
decor
culise
costumier
didascalii
efecte
monolog
replică
scenă
scenograf
spectator
sufleur
 Utilizează și manualul digital:
https://catalog.manualedigitaleart.ro/art-r8/v1/index.html#book/u02-58-59

profesor Mateș Ionela Cristina

https://www.calameo.com/read/0034853239ef43f41235d