Cuprins

ascunde
•
Început

•
Arta
Toggle Arta subsection
o
De ce teatrul?

•
Piesele antice

•
Arcade și scene

•
Teatru de revistă și dramă

•
Teatrul azi

•
Genuri teatrale

•
Autori de opere teatrale

•
Bibliografie suplimentară

•
Lectură suplimentară

•
Legături externe

•
Vezi și

Teatru (spectacol)
166 limbi
• Articol
• Discuție
• Lectură
 • Modificare
• Modificare sursă
• Istoric
Unelte

•
•
•
•
•
•
•
•
•
•
•

•
•
•

•
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la clădire . Pentru alte sensuri, vedeți Teatru (dezambiguizare).

Teatrul (în greaca veche: θέατρον, theatron) este o formă de artă a spectacolului care
folosește interpreți (de obicei actori) care joacă în direct un eveniment real sau imaginar
în fața unui public într-un loc specific, de cele mai multe ori pe o scenă.
Teatrul poate însemna fie arta, fie clădirea în care se desfășoară spectacolele de teatru.
În sens figurat, teatru reprezintă un loc în care se desfășoară o acțiune importantă. De
exemplu: teatrul unei operațiuni (militare).
Arta[modificare | modificare sursă]
Este vorba de spectacole în care actorii reprezintă personaje pentru a fi privite din
exterior (de către un public), într-un timp și spațiu limitat. Dialogurile scrise se
numesc piese de teatru, dar există și teatru fără text scris dinainte, sau chiar fără
cuvinte, folosindu-se de mimă și dans.
De ce teatrul?[modificare | modificare sursă]
De ce, dacă noi jucăm în mod natural niște roluri, avem nevoie de teatru? În special,
pentru a crea o oglindă socială, un mymesis o reflectare care reproduce exact sau
caricaturizează societatea, care ne permite să înțelegem mai bine imperfecțiunile sale:
acest rol politic era mai evident în Grecia Antică (Pacea lui Aristofan de exemplu).
De asemenea, teatrul poate avea un efect de catharsis, pentru a exterioriza
sentimentele care nu sunt permise de societate. Teatru poate fi de asemenea și un mod
de divertisment.
Teatrul Globe s-a deschis în Londra, în mai 1599. Structura sa circulară a fost
construită din lemn și aproape 3000 de oameni aveau locuri la balcoane sau în picioare
în jurul scenei în aer liber, într-o zonă cunoscută ca fosă. Wiliam Shakespeare a scris
exclusiv pentru propria lui companie de teatru, iar multe dintre piesele sale au avut loc
la Teatrul Globe. Nu numai că a scris piesele, dar el a și jucat în unele dintre ele.
Intrarea costa un penny în fosă și 2 penny la balcon.
Teatrul modern își are probabil rădăcinele în interpretările dramatice ale teatrului din
Grecia antică. Pentru realizarea unui spectacol dramatic, teatrul poate îmbina desenul,
muzica, dansul, dar și poezia și proza.
Piesele antice[modificare | modificare sursă]
Grecii antici au pus bazele tragediei și comediei. Corul cânta povestea piesei, în timp ce
actorii își mimau rolurile. Publicul stătea în locuri mai înalte (pe pantele colinelor), iar
acțiunea se desfășura pe un loc plat, numit orchestră. Din 450 î.Hr. s-au construit teatre
cu locuri pentru public, pe bănci de piatră, ca cel de la Epidarus. Romanii au adăugat o
scenă mai adecvată, care asigura un decor de fundal. În fața acestuia, la fel ca în
teatrele moderne, se afla o scenă ridicată deasupra orchestrei.
Arcade și scene[modificare | modificare sursă]
În anii 1950, teatrele englezești erau clădiri circulare de lemn, cu scenă deschisă.
În secolul al XVII-lea s-a introdus arcada, un cadru în jurul părții din față a scenei, care
masca zonele unde așteptau actorii sau cei ce înlocuiau decorurile. Cea mai importantă
figură a teatrului european din secolul al XVIII-lea a fost David Garrick (1717-1779), un
actor și manager, care a pus în scenă piese ale lui William Shakespeare dar și piese
noi.
Teatru de revistă și dramă[modificare | modificare sursă]
În sec. al XIX-lea a devenit tot mai popular teatrul de revistă cunoscut în America de
Nord sub denumirea de vodevil. Aveau actori, cântăreți și comedianți, care evoluau în
fața unui public entuziast și zgomotos. Opera și baletul (dansul dramatic) au înflorit în
secolul al XIX-lea. S-au dezvoltat în același timp și iluminatul electric, scenele rotative,
efectele speciale incitante cu apă, fum și diverse iluzii vizuale. Producțiile au devenit
atât de elaborate, încât prin anul 1910, unii directori preferau decorurile. Noile idei
includeau scena împinsă în față, care a dus apoi la scena circulară, înconjurată complet
de public și la teatrul în aer liber.
Teatrul azi[modificare | modificare sursă]
Producțiile teatrale moderne implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți,
constructori, tehnicieni, costumieri și machiori, actori și regizori. Teatrele profisioniste
oferă ultimele inovații din electronică, sisteme de iluminat și sonorizare. Iar piesele de
teatru sunt jucate cu mult succes, de amatori, în săli mici și în școli.
Genuri teatrale[modificare | modificare sursă]
• comedie
• pantomimă
• romanță
• tragedie
• tragicomedie
• mistere medievale
• teatrul absurdului
• dramă
Autori de opere teatrale[modificare | modificare sursă]
(vezi și Dramaturg, Lista dramaturgilor români)

• Fernando Arrabal;
• Beaumarchais ;
• Samuel Beckett;
• Philippe Blasband;
• Bertolt Brecht
• Pierre Corneille;
• Friedrich Dürrenmatt;
• Eugen Ionescu;
• Marivaux;
• Jean-Baptiste Poquelin zis si Molière;
• Alfred de Musset;
• Aleksandr Ostrovski;
• Luigi Pirandello;
• Plautus;
• Jean Racine;
• William Shakespeare;
• Sofocle
• Tom Stoppard;
• Julien Torma;
Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]
 • Scurtă istorie a teatrului românesc, Mihai Florea, Editura Meridiane, 1970
• „Das rumänische Theater nach 1989. Seine Beziehungen zum
deutschsprachigen Raum” („Teatrul românesc după 1989. Relațiile sale cu
spațiul de expresie germană”), Alina Mazilu, Medana Weident, Irina Wolf,
editura Frank & Timme, Berlin, 2011 - recenzie
• Teatrul romînesc contemporan: Cetatea de foc, Margareta Bărbuță, Editura
Tineretului, 1962

• O Antologie a dramaturgiei românești, 1944-1977: Teatrul de inspirație

istorică, Valeriu Râpeanu, Editura Eminescu, 1978
• Dramaturgie română contemporană, Volume 1, Valeriu Râpeanu, Editura
Tineretului, 1967
• Dramaturgia istorică română contemporană, Ion Nistor, Albatros, 1988
• O Antologie a dramei istorice românești: perioada contemporană, Ion
Zamfirescu, Editura Eminescu, 1986
• Istoria literaturii Române: evoluția genului dramatic, Volumes 1-2, Vicu
Mîndra, Editura Tip. Universității din București, 1977
• Dramaturgie românească, 1918-1944, Volume 2, Margareta Bărbuță, Editura
Tineretului, 1969
• O istorie a prozei și dramaturgiei românești: perspectiva personajului literar,
Volume 2, Florin Șindrilaru, Editura Casa Cărții de Știință, 2011
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
• Maior, Claudia. Antologia pieselor prezentate în secțiunea „spectacole-
lectură”. Festivalul internațional de Teatru de la Sibiu. Sibiu, Editura
Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023, ISBN 978-606-12-1972-8
• Maior, Claudia (editor); Marinescu, Ciprian (editor). Teatrul postdramatic în
șase portrete. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2023, ISBN
978-606-12-1971-1
• Nechit, Diana (editor); Șerban C. Andrei (editor). Un teatru al intimității
contemporane. Sibiu, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu,
2023, ISBN 978-606-12-1965-0
• Nechit, Diana (editor); Șerban C. Andrei (editor). Antologie de teatru
francofon contemporan : 2017-2021. Sibiu, Editura Universității „Lucian
Blaga” din Sibiu, 2023, ISBN 978-606-12-1926