Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi Stagiunea 175 (2015 - 2016)

www.teatrulnationaliasi.ro www.facebook.com/TNIASI

Cafeneaua Carlo Goldoni

Goldoni
Urmând ideile Iluminismului european, Goldoni
exprimă în operele sale conştienţa prezentului în
timp ce priveşte către utopia unei societăţi active şi
libere. Fantezia „poetului comic” veneţian este una cu
adevărat prolifică: 120 de piese în proză, în versuri şi
în dialect, 17 tragicomedii, 47 melodrame giocose și
intermezzi de valoare, 25 de drame pentru muzică, 19
drame serioase pentru muzică, 12 cantate, serenade
şi piese religioase, 5 scenarii scrise pentru comicii
italieni la Paris, creaţii poetice, un amplu epistolar
şi, desigur, Memoriile. In timpul celor paisprezece
ani ai activităţii sale veneţiene- împărţită în două
perioade:1748-1752( Teatrul Sant’Angelo); 1753-1762
(Teatrul San Luca)- Goldoni prezintă Veneţia ca pe
un oraş-lume, ca pe un spaţiu recognoscibil, definit
de limba şi comportamentul educat al locuitorilor
săi, o Republică ce stă acum alături de marile naţiuni
europene. Rămâne cu dorul Veneţiei în suflet fiindcă
în ultima parte a vieţii (1762-1793) alege să plece în
Franţa pentru a scrie pentru Comedia italiană de la Paris.

In prima fază a carierei sale de scriitor stabil al unei

trupe, Goldoni intensifică cercetarea asupra moralităţii.
In timpul carnavalului din 1750, Goldoni lansează o
provocare la adresa conformismului teatral şi a lipsei
de atenţie a publicului şi scrie în stagiunea 1750-1751,
şaisprezece piese noi printre ele aflându-se şi Teatrul
comic( în care îşi expune principiile Reformei), Cafeneaua,
Mincinosul sau Pălăvrăgelile femeilor. Literatura nouă îşi
face prima apariţie în comedia lui Goldoni şi se anunţă
ca o restaurare a adevărului şi a naturalului în artă iar
reforma sa se bazează pe afirmarea comediei”de
caracter” faţă de deja decăzuta commedia dell’arte, lucru
ce îi aduce adversitatea reacţiilor lui Carlo Gozzi, colegul
său de breaslă.
Când încetează să mai urmărească visul unei Veneţii-
model al unei lumi noi, Goldoni continuă să apere
demnitatea profesiunii teatrale(Bădăranii), alege ca
protagonist un nucleu meşteşugăresc( Gâlcevile din
Chioggia), pune în mişcare maşinăria teatrală (Slugă
la doi stăpâni), porneşte vântul extravaganţei( Familia
anticarului)sau laudă spiritul liber( Hangiţa). Despărţirea
de Veneţia, exprimată în Una dintre ultimele seri de
carnaval va fi iar o încercare de amplasare a adevărului
propriei angajări artistice într-un context universal.
Deşi Parisul nu-i aduce satisfacţii reformatoare, are parte
şi aici de recunoaştere – Le bourru bienfaisant ( Urâciosul
mărinimos) are premiera la Comedia franceză în 1771.
Comediograful se refugiază mai apoi în povestirea
Memoriilor şi chiar în momentul în care Revoluţia
franceză strică fragilul echilibru economic al familiei
Goldoni, Carlo se stinge, la 86 de ani, în casa lui de la
Paris, pe 6 februarie 1793.
Carmelo Alberti

La Teatrul Naţional din Iaşi, primul spectacol Goldoni se joacă în anul 1845 (este a doua montare din România după Văduva isteaţă din 1836) cu
titlul Trifan, camerierul la doi stăpâni, în care Trifan, autohtonizat, nu este altcineva decât Truffaldino, eroul piesei Slugă la doi stăpâni.
Imaginea lumii
şi reforma teatrului
„Cele două cărţi asupra cărora am cugetat cel mai mult
şi de care nicicând nu mă voi căi că m-am slujit, au
fost Lumea şi Teatrul. Prima dintre ele îmi înfăţişează
numeroase şi felurite caractere de oameni, mi le
zugrăveşte atât de firesc, încât par făcute anume
spre a-mi aduce din belşug subiecte pentru Comedii
plăcute şi instructive: îmi înfăţişează semnele, puterea,
efectele tuturor pasiunilor omeneşti; îmi furnizează
întâmplări ciudate; îmi aduce la cunoştinţă moravurile
zilei; îmi arată păcatele şi cusururile cele mai obişnuite
ale veacului nostru şi ale neamului nostru(…)Cea
de a doua carte, adică Teatrul, mă învaţă în timp ce
o răsfoiesc, în ce culori trebuie înfăţişate pe scenă
caracterele, pasiunile, evenimentele care stau scrise în
cartea Lumii(...).
Invăţ din teatru să deosebesc ceea ce este mai potrivit
pentru a atinge sufletul, a stârni uimirea sau râsul(...)
care se naşte mai cu seamă când găseşti la comedia
pe care o asculţi, zugrăvite după natură, cusururile şi
ridicolul întâlnite la cei cu care te vezi mereu...”
Carlo Goldoni-Teatrul comic*
*Teatrul comic este un adevarat manifest literar şi teatral
dramatizat al creaţiei goldoniene; în această “poetică
în acţiune” autorul susţine că pentru a avea personaje
viabile şi credibile, trebuie avută în vedere structura
construcţiei pe mai multe caractere şi trăsături morale,
nu doar pe una singură furnizată de Mască. Reforma
dramaturgului luptă împotriva obiceiului improvizaţiei,
împotriva râsului deşănţat şi a deturnării miezului erudit
al Commediei dell’ Arte din acesta din urmă preluând
angrenajul structurii dramatice şi modelele tipologice
pe care le adaptează realităţilor veneţiene. Goldoni s-a
apropiat stilistic de limba vorbită şi a inversat planurile
tradiţionale ficţiune – realitate, subordonând ficţiunea
naturii şi realităţii din care trebuie să se inspire şi autorii
şi actorii. O transformare la fel de radicală avea să se
petreacă două secole mai târziu cu teatrul lui Pirandello.
Veneţia, masca veselă a Italiei
„La începutul secolului al XVIII-lea, Veneţia,la
Serenissima Venezia,”masca veselă a Italiei”, părea un
oraş în permanentă sărbătoare; orice pretext era un
bun prilej de distracţie şi când au epuizat toţi sfinţii şi
marile evenimente patriotice, veneţienii şi-au amintit
că trebuie să facă o festivitate pentru aniversarea
stingerii ciumei îngrozitoare care i-a decimat în 1631,
cu un secol mai înainte. De obicei, cu un fast şi cu o
pompă imposibil de imaginat, serbările Carnavalului
aveau loc în aer liber, în lumina soarelui şi în adierea
vântului, în Piazza San Marco şi Piazzetta, cu
participarea întregului popor.

«La Veneţia, spune Goldoni, la miezul nopţii, ca în

plină zi, se găsesc expuse lucruri de mâncare, toate
hanurile sunt deschise şi masa stă pregătită în
hoteluri şi restaurante [...]. Cafenelele sunt pline de
oameni simpatici, de bărbaţi şi femei de tot felul».

„
„
Veneţia era unul dintre cele mai mari centre
europene, cu şapte săli de teatru permanente,
nemaipunând la socoteală pe celelalte,
ocazionale. În aceeaşi perioadă, la Paris
funcţionau doar trei săli. Veneţia era un
punct de atracţie turistică, dar şi un loc în
care spectacolele şi măştile din commedia
dell’arte aduceau întotdeauna buna dispoziţie.
Teatrul era literatura celor care nu ştiu să
citească şi în Veneţia teatrul era preferat de
toate categoriile de public. Arta spectacolului
aproape că nici nu avea nevoie de decor în
minunea arhitectonică a acestui oraş unic.

Tot Goldoni povesteşte că bunicul său avea acasă

la el o sală de teatru în care dădea spectacole de
comedie şi operă cu concursul celor mai buni actori
şi al muzicienilor celebri, la care participau numeroşi
auditori. Ca să-şi distreze nepotul, veselul bunic,
construise şi un teatru de păpuşi.

Alexandru Balaci, în emisiunea Clasicii dramaturgiei universale,

Radio România Cultural, 14 decembrie 1997.
Când comediile au avut ca unic scop numai de a face
publicul să râdă, nimeni nu le-a mai luat în seamă
„Teatrul a fost născocit ca să îndrepte viciile, să
ridiculizeze proastele obiceiuri; şi când comediile din
antichitate făceau aşa, tot norodul era de acord cu
ele, pentru că, văzând copia unui anumit personaj
pe scenă, fiecare găsea originalul fie în el însuşi,
fie în vecinul său. Dar când comediile au avut ca
unic scop numai de a face publicul să râdă, nimeni
nu le-a mai luat în seamă pentru că sub pretextul
Personajul Anselmo la începutul actului al II-lea al Teatrului comic
de a stârni hazul se îngăduiau neghiobiile cele mai
gogonate. Acum când comediile au început să
fie pescuite din nou în marea cea mare a naturii,
oamenii încearcă să pătrundă în inimile personajelor
şi încercând ei înşişi sentimentele celor de pe
scenă îşi pot da seama dacă pasiunile celor de pe
scenă sunt bine redate şi dacă personajul este bine
mânuit şi observat”.
„
La bottega dell’ caffe
“Mi-am luat subiectul piesei Cafeneaua din burghezie.
Locul acţiunii, care nu se schimbă, e vrednic de
oarecare luare-aminte; e o răspântie de drumuri din
Veneţia. In faţa ei se află trei prăvălii; cea din mijloc e o
cafenea, cea din dreapta-i ocupată de un frizer, iar cea
din stânga de către un bărbat care organizează jocuri
de noroc. De-o parte, între două străzi, se află o căsuţă
locuită de o dansatoare, iar de cealaltă un hotel. Iată o
unitate de loc foarte precisă. De data aceasta, rigoriştii
vor fi foarte mulţumiţi de mine, dar fi-vor oare şi de
unitatea de acţiune? Nu vor găsi că subiectul piesei e
Celor ce ar spune astfel de vorbe voi avea cinstea de
a le răspunde că nu înfăţişez în titlul piesei o poveste,
o pasiune, un caracter;ci o cafenea unde se petrec
în acelaşi timp mai multe acţiuni, unde mai multe
personaje sunt aduse de interese deosebite; şi dacă
am avut fericirea să găsesc o legătură temeinică între
aceste felurite fiinţe, făcându-le trebuincioase una
alteia, cred că mi-am împlinit datoria, trecând cu atât
mai vârtos peste greutăţi.”

Carlo Goldoni-Memoriile Domnului Goldoni menite să

complicat,că interesul e împărţit? lămurească Istoria vieţii sale şi pe aceea a Teatrului său,
Editura Pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967
Scrisă de Goldoni în 1750, Cafeneaua este
reprezentată în avanpremieră la Mantova, în
primăvara aceluiaşi an, ca mai apoi să ajungă pe
scena Teatrului Sant’Angelo de la Veneţia unde
este jucată douăsprezece seri, ceea ce, pentru acea
vreme,constituie un număr mare de reprezentaţii.
Titlul piesei e unul atipic , la fel şi povestea. Dacă
în celelalte texte Goldoni se referă la caracterul
personajului principal, aici în centrul acţiunii se află
spaţiul, mediul iar povestea e una corală, colectivă.
Avem de-a face cu lumea mic-burgheză care îşi face
intrarea pe scenă iar Teatrul se transformă , nu mai
urmăreşte “di far sghignazzare”(râsul batjocoritor) ci
râsul simplu,educat, fără emfază.
Luigi Lunari
Cafeneaua: un spaţiu care anticipează schimbarea
Anul 1750 este un an important în evoluţia reformei
goldoniene. În primul rînd, mediul cultural de la
începutul secolului al XVIII-lea, epoca de „optimism
cultural”, ajunge într-un punct critic la jumătatea
secolului. Astfel, cele şaisprezece opere din perioada
1750-1751 au reprezentat o reacţie la critici şi, în plus,
au pus în practică, într-un moment propice din punct de
vedere cultural, schimbările pe care Goldoni intenţiona
să le promoveze. Avînd în vedere importanţa tuturor
acelor opere pentru situaţia politică, economică şi
culturală, decizia lui Goldoni de a scrie o comedie a cărei
acţiune se desfăşoară într-o cafenea, numind-o explicit
Cafeneaua, în timp ce patronul acesteia personifică
mica burghezie care munceşte şi transmite valori etice,
e cu siguranţă semnificativă. În centrul comediei se află
cafeneaua, iar în imediata apropiere, sala de joc. Într-o
perioadă în care burghezia este în plină ascensiune, putem
observa o demarcaţie deliberată între distracţia mai puţin
„vicioasă” - frecventarea cafenelei -, în contrast puternic cu
sala de joc, divertisment cu siguranţă mai imoral, destinat
aristocraţilor, falşilor aristocraţi şi personajelor ambigue.
Alegerea de către Goldoni a unui patron de cafenea
drept personificare a virtuţii triumfătoare e importantă,
iar decizia lui este cu siguranţă conştientă. Alegerea
cafenelei ca arenă pentru victoria burgheziei este
semnificativă şi pare să îmbrăţişeze ideea unui spaţiu în
care există oportunitatea schimbării.
Cu alte cuvinte: într-o perioadă istorică în care aristocraţia
veneţiană se bucura încă de o putere considerabilă,
cafeneaua şi patronul ei devin elementele esenţiale ale
operei, iar decizia lui Goldoni de a-i folosi astfel era voită
şi reprezenta un mod nou în care, la cafenea, clasele
sociale intrau în contact mai mult decît în trecut şi îşi
arătau părţile mai bune sau mai rele. Într-un anumit
sens, mica piaţă este un mic teatru în teatru, o oglindă
pusă în faţa unui public pe care Goldoni şi-l dorea nou.
Faptul că autorul însuşi a folosit localurile pentru a-şi
răspîndi operele întăreşte această legătură a artistului
cu cafenelele, într-o perioadă în care apăreau primele
asocieri între cafea şi artă. La aceasta se adaugă o mai
mare răspîndire a literaturii şi a discuţiei intelectuale,
ca şi dezvoltarea unei bogate industrii editoriale,
elemente care se regăsesc unite tocmai în cafenea,
unde circulau noutăţi editoriale, publicaţii, unde
aveau loc discuţii despre politică şi spectacole,
scandaluri şi afaceri.
Raquel Silva - Il caffe come protagonista
culturale nella storia italiana
Traducerea: Gabriela Dima
 Cafeneaua de Carlo Goldoni
traducerea: Constanţa Trifu şi Lidia Sava

RIDOLFO-Teodor Corban
DON MARZIO-Călin Chirilă
EUGENIO -Ionuţ Cornilă
FLAMINIO, sub numele de contele LEANDRO-Constantin Pușcașu
PLACIDA-Petronela Grigorescu
VITTORIA-Andreea Boboc
LISAURA-Haruna Condurache
PANDOLFO-Horia Veriveș
TRAPPOLA-Constantin Avădanei
CĂPITANUL DE POLIŢIE-Daniel Busuioc
UN CLIENT-Petru Ciubotaru
O CLIENTĂ-Pușa Darie
UN CHELNER-Gelu Zaharia
Cântăreţe - Livia Iorga, Oana Sandu, Diana Roman, Andreea Spătaru
Poliţişti, chelneri de la han, băieţi de prăvălie -Radu Homiceanu,
Andrei-Grigore Sava, Cosmin Panaite, Lucian Valacu, Adrian Marele

Regia : SILVIU PURCĂRETE

Scenografia: DRAGOȘ BUHAGIAR
Muzica originală : VASILE ȘIRLI
-cântece pe versuri de Giorgio Baffo și Petrarca-
Asistent regie: Radu Ghilaş
Asistenţi scenografie: Iuliana Gherghescu şi Vladimir Iuganu
Pregătire muzicală: Diana Roman
Regia tehnică: Florin Valacu
Sufleur: Doina Ignea
 Maestru de lumini: Aurel Anton
Pupitru lumini: Bogdan Pălie, Iulian Ipate
Lumini: Mihai Constantin, Cristian Lazăr, Marcel Bunduc, Ovidiu Moscalu
Video design: Andrei Cozlac
Video&foto: Constantin Dimitriu

Sunet: Adrian Păduraru

Cabine: Wilhelm Agape, Mariana Lazăr, Tina Stan, Mirela Zaharia, Roxana Hriţcu

Recuzită: Eusebiu Rusu, Gheorghe Nistor, Ciprian Moraru, Petru Budeanu, Codrin Scriban

Machiaj: Corina Potorac, Florentina Grădinariu

Maşinişti: Valeriu Burlacu, Dodan Cătălin, Liviu Ciobanu, Florin Hriţcu, Ioan Neagu,
Petru Ciobanu, Constantin Fotea, Adrian Nechiteanu, Sebastian Zara,
Ioan Neagu, Marilică Daniel

Ateliere:
Croitorie: Petronela Danilovici, Elena Avram, Mihaela Mustea, Maricica Andrei, Dumitru Budu.
Mecanică: Ion Homiceanu, Gheorghe Baltag, Risipeanu Iulian.
Tâmplărie: Dan Ţuţu. Mode flori: Mariana Ilaşcu
Cizmarie: Gabriel Balan.
Tapiţerie: Gheorghe Boişteanu
Pictură butaforie: Cristian Vârtej
Achiziţii: Nicolae Cazuc
Producţie: ing. Florin Năstase

Secretariat literar: Cristina Rădulescu, Silvia Ghilaş

PR &Marketing: Oana Dăian, Simona Tifor

Director General: Cristian Hadji- Culea

Director artistic: Daniel Busuioc
Director economic: ec. Luminiţa Condurache
 www.facebook.com/TNIASI

www.teatrulnationaliasi.ro