ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

Proiect realizat de:

Ivanof Elena-Tamara, clasa a IX-a

 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

CUPRINS

INTRODUCERE IN ARTA TEATRULUI .......................................................................................................................2

PRIMELE MANIFESTARI ALE TEATRULULUI.........................................................................................................2
TEATRUL IN PERIOADA ANTICHITATII ...................................................................................................................3
Teatrul clasic Greco-Roman:....................................................................................................................................3
Teatrul antic oriental: ................................................................................................................................................4
TEATRUL IN PERIOADA MEDIEVALĂ .......................................................................................................................5
PERIOADA RENASCENTISTĂ .......................................................................................................................................6
TEATRUL MODERN .........................................................................................................................................................7
Teatrul secolului al XIX-lea: .....................................................................................................................................7
TEATRUL SECOLULUI AL XX-LEA: .............................................................................................................................9
TEATRUL CONTEMPORAN + CONCLUZII............................................................................................................. 10
BIBLOIGRAFIE: .............................................................................................................................................................. 11

1
Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

INTRODUCERE IN ARTA TEATRULUI

Comunicarea, fiind în sine o dovadă a inteligenței și creativității umane, a evoluat

încă de la apariția primilor oameni moderni (homo sapiens) în urmă cu aproximativ
200.000 de ani, prin gesturi faciale, semne, limbaj, cântec și dans. Totuși, descoperirea care
a revoluționat comunicarea a fost scrierea, apărută între anii 3400-3100 î.e.n., prin
intermediul căreia cultura antică s-a putut conserva, chiar și după mii de ani de la
înscriptionare.

În istoria înregistrată, forma de artă a teatrului a fost

nelipsită, aceasta apărând în mai multe culturi în mod
simultan și prezentând caracteristici particulare
fiecăreia. Teatrul poate fi considerat astfel chiar o
necesitate a naturii umane, permițând locuitorilor lumii
din antichitate și până în prezent să se exprime artistic.
Această formă de artă vie surprinde în esența sa
puterea de a comunica o poveste, de a transmite idei și
a îndemna spre explorarea propriilor gânduri și emoții.

Analizând evoluția teatrului de-a lungul istoriei se desprind vastele calități ale
acestei forme de exprimare dar și capacitatea sa de a iniția schimbări în cultură.
Surprinzând teatrul ca o reflexie a subconștientului colectiv, se disting diferite perioade
istorice care au influențat această formă de artă, reflectând dorințe aparținând unei întregi
societăți în vremuri de pace, revoluție, criză sau război.

PRIMELE MANIFESTARI ALE TEATRULULUI

Cea mai răspândită teorie privind originile

teatrului este evoluția din ritualuri pentru a simboliza
fenomene naturale. Aceste ritualuri constau în
interpretarea unor dansuri sacre, elementele naturale
fiind personificate și reprezentând spirite sau zei.
Printre dovezile care atestă această teorie se numără
picturile rupestre descoperite la Les Trois Frères , în
sudul Franței actuale. Aceste manifestări antice ale
artei înfățișează figuri pe jumătate umane, pe jumătate
animale, purtând piei de origine animală . Astfel se poate observa utilizarea timpurie a
2

măștii și a costumului în reprezentarea scenică.

Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

Această asemănare a teatrului timpuriu cu ritualul este atestată

negativ de Aristotel, care în lucrarea sa, Poetica (335 î.e.n.), definește
teatrul în contrast cu spectacolele misterelor sacre. Deși teatrul nu
impunea spectatorului să postească, să bea kykeon-ul (băutură
confecționată, de obicei, din vin și orz, asociată manifestărilor
religioase din grecia antică) sau să asiste unui marș procesional, acesta
se aseamăna cu misterele sacre, în sensul că aducea purificare și
vindecare spectatorului printr-o viziune, theama. Locația fizică a
acestor spectacole a fost numită în consecință theatron.

Potrivit istoricilor Oscar Brockett și Franklin Hildy , ritualurile includeau elemente

care distrau sau ofereau plăcere, precum costume, măști și interpreți pricepuți. Pe măsură
ce societățile au devenit mai complexe, aceste elemente de spactacol au început să apară și
în condiții non-ritualice. Astfel, s-au făcut primii pași spre teatru ca activitate autonomă.

TEATRUL IN PERIOADA ANTICHITATII

Considerată de mulți perioada de înflorire a teatrului, antichitatea a adus în lumină
această artă, atât în spațiul Greco-Roman, cât și în lumea orientală, în țări precum China și
India. Este important de observant evoluția teatrului în fiecare dintre aceste țări, diferitele
culturi constituind un factor esențial în jocul teatral.

Teatrul clasic Greco-Roman:

Teatrul a alcătuit un element de mare notorietate în civilizațiile greco-romane,
influența sa pătrunzând dincolo de granițele sociale și de clasă. Un element de noutate pe
care îl aduce antichitatea îl reprezintă multitudinea de genuri abordate în jocul scenic:
tragedie, comedie și joc de satir (o combinație a celor două menționate anterior, înfățișând
satiri, divinități rustice din mitologia greaca). În antichitate, concepția de teatru ia o nouă
formă, fiind atât un divertisment pentru mase și un vehicul de exprimare intelectuală,
politică și artistică.

Tragedie greaca Actori romani înainte de un spectacol

Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

Atena a reprezentat capitala culturii

occidentale pe tot parcursul antichității, acolo
dezvoltându-se prima formă a tragediei, cele
dintâi manifestari ale acesteia fiind prezente încă
din anul 534 î.e.n. Spectacolele se țineau în
auditorii semicirculare cu 10.000-20.000 de
locuri. Acțiunea se desfășura pe un loc plat, numit
orchestră, unde actorii (întotdeauna bărbați)
purtau măști adecvate personajelor pe care le reprezentau (fiecare putând juca mai multe
personaje). Un element specific teatrului atenian îl reprezenta prezența corului,
responsabil de relatarea poveștii prin cântec.

Teatrul din Roma antică a fost o formă de artă

înfloritoare și diversă, de la spectacole în cadrul festivalelor de
teatru de stradă cu acrobați, până la punerea în scenă a
comediilor lui Plaut, sau a elaboratelor tragedii ale lui Seneca.
Deși Roma avea o tradiție autohtonă de performanță,
elenizarea culturii romane în secolul al III-lea î.e.n. a avut un
efect energizant asupra teatrului roman din acea perioada.
Singurele tragedii romane care au supraviețuit aparțin
filosofului stoic Lucius Annaeus Seneca (4 î.e.n. - 65 e.n.)

Teatrul antic oriental:

Antichitatea a reprezentat o perioadă de dezvoltare a acestei forme de artă vie, atât
în zona occidentală, cât și în orient, evoluând într-o manieră originală. În istorie sunt
surprinse două culturi cu un mare impact jocului de natură teatrală, India și China.

Teatrul indian a originat din literatura antică Sanskrit,

prima sursa care să ateste teatrul în spațiul indian fiind
opera Nātyaśāstra, un compendiu compus între anii 200 î.e.n. și
200 e.n. de teologul Bharata Muni. Tratatul este considerat cea
mai completă lucrare a dramaturgiei din lumea antică. Se referă la
actorie, dans, muzică, construcții dramatice, arhitectură, costum,
machiaj, recuzită și organizarea reprezentației scenice în general.

În China, teatrul s-a manifestat sub forma spectacolului de

umbre, considerat de unii prima formă de animație. Marionetele
cantoneze erau au fost construite folosind piele groasă, pentru a
crea umbre substanțiale. Culoarea simbolică era de asemenea
foarte răspândită; o față neagră reprezenta onestitate, iar una
roșie, vitejie.
4
Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

TEATRUL IN PERIOADA MEDIEVALĂ

Era medievală descrie perioada
cuprinsă între căderea Imperiului Roman de
Vest (sec. al V-lea) și începutul Renașterii (sec.
al XV-lea). Europa, în acea perioadă de o mie
de ani, trece prin schimbări majore în societate,
reflectându-se în toate ramurile artei si culturii.
Teatrul medieval surprinde, în mod natural,
elemente de noutate, abordând o varietate de
genuri: drama liturgică, piesele de mister,
piesele de natură morală, farsele și mascațiile.
Din cauza lipsei de texte supraviețuitoare,
ratei scăzute de alfabetizare a populației
generale și opoziției clerului față de unele tipuri
de joc scenic, există puține surse de informare
asupra dramelor medievale din perioadele
timpurii ale evului mediu. Cu toate acestea,
până în perioada târzie, drama și teatrul încep
să devină mai secularizate și un număr tot mai
mare de înregistrări supraviețuiesc
documentând piese și spectacole.

În Evul Mediu timpuriu, bisericile din Europa au început să pună în scenă versiuni
dramatizate ale unor evenimente biblice în anumite zile ale anului, pentru a celebra diferite
sărbători creștine. Acestea s-au dezvoltat în drame liturgice, dintre care se remarcă
spectacolul pascal Quem-Quaeritis (lat. Pe cine căutați?) datând din cca. 925. Drama
liturgică, fiind cântată de două grupuri , nu a impilcat actori sau existența personajelor. Cu
toate acestea, între 965 și 975, Æthelwold din Winchester a compus Regularis Concordia
(lat. Acordul Monarhal), o piesa complexă, cuprinzând actori și indicații scenice.

Curentul teatral apărut în Anglia ce a caracterizat această perioadă este reprezentat

de dramele de mister, scrise și puse în scenă sub forma unor succesiuni de spectacole.
Dintre acestea se remarcă: York Mystery Plays, Chester Mystery Plays, Wakefield Mystery
Plays și N-Town Plays. O altă formă de teatru ce și-a pus bazele în perioada medievală în
Europa vestică după căderea imperiului roman a fost spectacolul de natură morală. Piesa de
cea mai mare importanță din această sferă rămâne spectacolul Everyman.

Sfarșitul erei medievale a caracterizat fenomenul separării teatrului de biserică,

această tendință marcâd o perioadă de evoluție și perfecționare a artei teatrale. Scrierea și
interpretarea pieselor in limba comuna, vernaculară, a permis accesul unui public mult mai
divers la aceste manifestări artistice, determinând modernizarea acestora. De asemenea,
această perioadă surprinde tendința de secularizare a operelor de natură teatrală , una
dintre cele mai vechi opere seculare englezești fiind drama cu autor necunoscut The
5

Interlude of the Student and the Girl (cca. 1300).

Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

Teatrul medieval s-a diferențiat de teatrul clasic prin atenția acordată spectacolului.
În plus, acesta a prezentat diverse acțiuni pe
scenă în timp și spațiu și a prezentat o
combinație a sublimului cu un realism detaliat.
Începând cu aproximativ 1400 e.n., dramele au
incorporat diverse elemente precum muzică,
dans, costum și scenografie. Spectacolul
teatrului medieval târziu a făcut necesară o
organizare detaliată a scenei. Însăși aceasta
evoluție către nevoa de direcțe scenică a făcut
posibilă marea etapă shakespeariană.

PERIOADA RENASCENTISTĂ

Renaşterea a reprezentat o mișcare culturală ce a marcat trecerea de la Evul Mediu

Târziu la epoca Modernă și s-a manifestat prin revoluționarea artei europene, dar a avut de
asemenea efecte și în viața politică și în științe. Renașterea a fost caracterizată de
personalități precum Leonardo Da Vinci, Donato di Niccolò di Betto Bardi (Donatello)
sau Michelangelo Buonarroti.

În plan teatral, Perioada Renascentistă

surprinde o nouă formă de joc, ,,Commedia
dell’arte” (Comedia artiștilor), o formă a
teatrului de improvizație ale cărei origini se
găsesc în Italia secolului al XVI-lea. Totuși,
aceasta a ajuns la un anumit apogeu al
popularității un secol mai târziu, fiind
practicată până în ziua de astăzi. Spectacolele
perioadei de început erau în majoritatea lor
lipsite de vreun text scris, se desfășurau în aer
liber cu foarte puține decoruri. Spectacolele
erau gratuite, dar se bazau pe donațiile
spectatorilor. Trupele constau, de obicei, din
zece actori. Răspândit rapid în
întreaga Europă, genul era cunoscut în afara
Italiei sub numele de "comedie italiană".
6
Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

Perioada Renascentistă engleză a luat o formă

diferită față de restul Europei, înflorind sub conducerea
reginei Elisabeta I a Angliei. Datorită preocupării sale
față de arte, teatrul apărut pe timpul domniei sale a
ajuns să fie cunoscut drept Teatrul Elisabetan. Printre
marii dramaturgi ai acestei perioade se numără William
Shakespeare ( 26 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616),
autorul a numeroase piese de teatru de mare valoare în
literatura engleză și universală, Christopher “Kit”
Marlowe (1564-1593) și Benjamin Jonson (1572 –
1637). Genurile dramatice abordate în Anglia acelui
timp cuprindeau în general tragedii, comedii și drame
istorice.

Printre operele de mare influență în Perioada Teatrului Elisabetan se remarcă:

Hamlet (1599-1601), Otello (1603), Regele Lear și McBeth (1606), considerate de mulți
cele patru mari tragedii ale lui Shakespeare; Henric al IV-lea(1597-1598), o piesă istorică
shakespeariană; Îmblânzirea scorpiei(1623) și Măură pentru măsură (1603-1064).

TEATRUL MODERN

Începutul secolului al VIII-lea a marcat un

nou început în arta europeană prin intermediul
mișcării Neoclasicism. Teatrul neoclasic se
caracteriza prin măreția sa, complexitatea
costumelor și decorului, dar și gesturile grandioase
si melodramatice ale actorilor. Operele din această
perioadă erau, în mare parte, comedii satirice,
abordând teme de natură politică. În acest context,
parlamentul englez a introdus in anul 1737 o lege
privind cenzura spectacolelor publice și a limitat
numărul de teatre din Londra la două.

Teatrul secolului al XIX-lea:

Teatrul din secolul al XIX-lea este împărțit în două părți. Perioada timpurie a fost
dominată în mare parte de melodramă și romantism.
7
Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

Franța a fost țara care a popularizat

melodrama. Misantropia și pocăința (1789) lui
August von Kotzebue este adesea considerată
prima piesă melodramatică. Astfel , piesele de
teatru ale lui Kotzebue și René Charles Guilbert
de Pixérécourt au stabilit melodrama ca forma
dramatică dominantă la începutul secolului al
XIX-lea.

Germania s-a axat pe precizia istorică a

costumelor și a decorurilor, astfel declanșând o revoluție în arhitectura teatrului și punând
bazele romantismului german. Artiștii au arătat un interes deosebit față de tendințele
filosofiei secolului al XIX-lea și ale artelor vizuale, totodată inspirând un sentiment de
nationalism prin operele lor. Piesele de teatru ale lui Gotthold Ephraim Lessing, Johann
Wolfgang von Goethe sau Friedrich Schiller au servit astfel rolul de ghizi către
comportamentul moral.

A doua jumătate a secolului al XIX -lea a cunoscut apariția a două tipuri conflictuale
de dramă: realismul și non-realismul, dar și simbolismul și precursorii expresionismului.

Realismul își are originea în Rusia secolului al XIX-lea, adoptând o formă fără
compromisuri. Acesta își face apariția în piesele lui: Ivan Turgenev (care a folosit „detaliile
domestice pentru a dezvălui tulburările interioare”), Aleksandr Ostrovsky (care a fost
primul dramaturg profesionist al Rusiei), Aleksey Pisemsky (a cărui O soartă amară (1859)
a anticipat naturalismul) și Lev Tolstoi (al cărui Puterea întunericului (1886) a fost
descrisă drept „una dintre cele mai eficiente piese naturaliste”). Astfel capătă formă o
tradiție a realismului psihologic din Rusia.

În Marea Britanie, melodramele, comediile

ușoare, operele, drama clasică engleză, pantomimele
și, începând cu anii 1860, operete franceze, au
continuat să fie populare. Operele comice ale lui
Gilbert și Sullivan, precum H.M.S. Pinafore (1878) și
The Mikado (1885) au reușit să atragă publicul spre
arta teatrului muzical. Acest fapt a prezentat doar
începutul unei noi ere pentru teatru, pe West End1 și
pe Broadway.
8
Page

1
District londonez, cunoscut pentru evenimentele culturale și, mai ales, teatrul din cadrul acestuia
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

TEATRUL SECOLULUI AL XX-LEA:

Deși mare parte din teatrul

secolului al XX-lea a reprezentat o
extindere a ideilor promovate de
dramaturgi ruși la sfârșitul secolului
anterior (realism, naturalism etc), pe
scena timpului au urcat si opozanți
ale acestor idei, pionieri ai teatrului
experimental. Aceste experimente fac
parte din mișcările moderniste și
postmoderniste și au inclus forme de
teatru politic , precum și lucrări de
estetică. Printre exemple se numără: teatrul epic (o mișare de opoziție față de situația
politică), teatrul cruzimii (manifestare a trendului surrealist) și așa-numitul „Teatrul
Absurdului” (ce tratează idea existențalismului). Reprezentațiile din această perioadă,
meta-teatrale, au avut ca scop să confrunte percepțiile și presupunerile publicului pentru a
ridica întrebări despre societatea lor.

Realismul, fondat pe ideile lui Sigmund Freud sau Charles Darwin, redă subiectul
abordat în mod veritabil, fără artificialitate și evitând convențiile artistice sau elemente
neplauzibile, exotice și supranaturale. Pentru mulți artiști de teatru de-a lungul secolului,
realismul a fost menit să direcționeze atenția asupra problemelor sociale și psihologice ale
vieții obișnuite. Modernismul a reprezentat o mișcare preponderent europeană ce s-a
dezvoltat ca o diferențiere conștientă față de formele tradiționale de artă. Acesta a
reprezentat o schimbare semnificativă a sensibilităților culturale, adesea atribuită căderii
Primului Război Mondial.

În vreme ce secolul XX a reprezentat un salt masiv ca

număr de teme abordate și a oferit o viziune nouă asupra
artei teatrale, aceasta a fost însă și perioada de declin în
popularitate a teatrului fizic, cauzată de industria filmului, în
contiună creșere. Deși, pe de-o parte se poate afirma că
digitalizarea acestei arte vii cauzează pierderea farmecului
teatral, pe de altă parte, cinematografia poate fi considerată
doar o continuare a artei mult iubite de-a lungul istoriei,
adaptându-se unei lumi moderne, în continua schimbare.
9
Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

TEATRUL CONTEMPORAN + CONCLUZII

În zilele noastre teatrul rămâe una dintre cele mai importante activităti culturale,
fiind mai complex ca niciodată. Producțiile teatrale moderne implică munca unei echipe în
spatele scenei: proiectanți, constructori, tehnicieni, costumieri, actori și regizori. Totuși, în
timp ce teatrele profisioniste oferă ultimele inovații din electronică, sisteme de iluminat și
sonorizare, piesele de teatru pot fi jucate cu mult succes, de amatori, în săli mici și în școli.
Situația curentă a teatrului, împreună cu bogata sa istorie indică asupra unui fapt: teatrul a
fost (și va fi) mereu mai mult decât niște cuvinte pe hârtie, sau chiar un joc în fața unor
spectatori. Teatrul reprezintă o artă vie, în continuă evoluție, fiind cea mai pură
manifestare a creativității umane.

10
Page
 IVANOF ELENA TAMARA- ISTORIA TEATRULUI UNIVERSAL

BIBLOIGRAFIE:

 The History of Theatre – The Britannica Guide to Visual and Performing Arts
 History of Theatre – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_theatre
 Theatre – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Theatre
 Teatru – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Teatru
 A Cultural History of Theatre in Antiquity https://www.bloomsbury.com/us/a-cultural-
history-of-theatre-in-antiquity-9781350135291
 Satyr play – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Satyr_play
 Dionis – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Dionis
 Plaut – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Plaut
 Seneca – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Seneca
 Indian classical drama – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Sanskrit_drama
 Stock character – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Stock_character
 Shadow play – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Shadow_play
 Hrotsvitha – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Hrosvitha
 Morality play – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Morality_play
 The Interlude of The Student and the Girl – Wikipedia
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Interlude_of_the_Student_and_the_Girl
 Vernacular – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Vernacular
 Medieval Theatre – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Medieval_theatre
 Sacred Mysteries – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Sacred_mysteries
 Aristotel – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Aristotel
 Mystery play – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Mystery_plays
 Everyman (play) – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Everyman_(play)
 Renașterea – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Rena%C8%99terea
 Donatello – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Donatello
 Commedia dell’arte https://ro.wikipedia.org/wiki/Commedia_dell%27arte
 Commedia dell’arte https://en.wikipedia.org/wiki/Commedia_dell%27arte
 English Renaissance Theatre – Wikipedia
https://en.wikipedia.org/wiki/English_Renaissance_theatre
 William Shakespeare – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/William_Shakespeare
 Categorie:Piese de teatru ale Renașterii engleze – Wikipedia
https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Piese_de_teatru_ale_Rena%C8%99terii_engleze
 Neoclasicism – Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Neoclasicism
 Epic theatre – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Epic_theatre
 Theatre of the Absurd – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Theatre_of_the_Absurd
 Twentieth-century theatre – Wikipedia https://en.wikipedia.org/wiki/Twentieth-
century_theatre
11
Page