SPECTACOLUL TEATRAL ÎN EVUL MEDIU

Teatrul din Evul Mediu a contribuit la dezvoltarea ulterioară a artei spectacolului și a vieții
teatrale în general.

Spectacolele se organizau o dată la doi-trei ani.

Toți cei care doreau să joace se prezentau în fața unei comisii.

“Conducătorul jocului” era cel care îi examina și le împărțea rolurile.

Preoții dețineau rolurile principale, iar celelalte roluri erau jucate de meșteșugari, patroni sau
calfe, negustori, studenți, slujbași, marii burghezi sau bogătași.

Pregătirile unui spectacol durau aproape un an.

Uneori, spectacolul avea loc în amfiteatrele rămase de la romani, dar de cele mai multe ori,
scena și băncile spectatorilor erau montate în piața mare a orașului.

Reprezentația unui spectacol era o sărbătoare pentru întregul oraș, o sărbătoare care ținea zile
în șir, o săptămână, două și chiar mai multe.

Textul unui singur spectacol putea ajunge până la 62.000 de versuri, echivalentul textelor a 30
de tragedii obișnuite la un loc.

Spectacolul dura toată ziua, iar intrarea era gratuită.

Publicul era foarte amestecat, de la țărani descinși la iarmaroc, până la curtea regală.

Scena era de tipuri diferite, estrada fiind dispusă circular sau semicircular.

Pe această scenă erau montate unul lângă altul decorurile a câte 15-20-25 de locuri diferite,
unde se desfășura succesiv acțiunea.

Pe măsura desfășurării acțiunii, actorii se deplasau dintr-un cadru scenic în altul.

Teatrul medieval creează, deci, scena simultană.

Apar decorurile concepute special pentru o anumită scenă, și totodată, pictorul scenograf (Jean
Fouquet, Holbein).

Ceea ce îi mai impresiona pe spectatori erau mașinăriile foarte ingenioase.

Prin trapele scenei, oamenii și alte ființe apăreau și dispăreau ca prin vis.

Toate acestea erau dirijate de “conducătorul secretelor”.

Întreaga punere în scenă se baza pe principiul realismului scenic, ajungându-se la efecte de un

naturalism grosolan și naiv.

Costumul scenic medieval era pur convențional.

În timpul spectacolului, “conducătorul jocului”, adică regizorul, se afla pe scenă, printre actori,
făcând atât rolul de sufleor, cât și dirijând cu bagheta din mâna stângă, mișcările, intrările și
ieșirile actorilor.

Stilul interpretativ oscila între patetic și caricatural.

Intonațiile erau puternic accentuate, iar gesturile mult exagerate.

Totuși, teatrul medieval a dezvoltat în mase gustul pentru spectacolul dramatic, punând bazele
artei scenice profesioniste.