IDEI PRINCIPALE CURS

TRAGEDIA GREACĂ. SOFOCLE.

• Sofocle s-a născut la Colonos și a trăit între anii 495-406 î. Hr.

Perioada lui Sofocle – „epoca de aur”

În timpul lui Sofocle se construiește Parthenonul, el fiind cel mai important nume în teatru,
iar cel al lui Fidias, în arta plastică.

Sofocle introduce al treilea actor și decorul scenic. Acestea existau, de fapt, și în perioada lui
Eschil, dar Sofocle le-a perfecționat, dându-le actorilor partituri ample.

El participă timp de șase decenii, la concursurile dramatice.

Introduce tragedia, dintre operele lui, păstrându-se următoarele șapte: Oedip rege, Oedip la
Colonos, Antigona, Ajax, Electra, Filoctet și Trahinienele

Opera lui Sofocle dezvăluie o lume în care ordinea morală este esențială.

EURIPIDE
• Euripide s-a născut pe insula Salamina și a trăit între 480 – 406 î. Hr.

În opera lui Euripide, tragedia se dezvoltă, prin idei și sentimente.

Opera sa se apropie mai mult de sensibilitatea contemporană.

I-au fost atribuite nouăzeci și două de piese, dintre care s-au păstrat în întregime
optsprezece: Hecuba, Oreste, Fenicienele, Medeea, Hipolit, Alcesta, Andromaca, Rugătoarele,
Ifigenia în Aulida, Ifigenia în Taurida, Resus, Troienele, Bacantele, Heraclizii, Elena, Ion,
Hercule înnebunit, Electra și o dramă satirică, Ciclopul.

Acesta pune accentul, în opera sa, pe intensitatea pasiunilor.

COMEDIA GREACĂ. ARISTOFAN.

Originile comedie grecești se găsesc în farsele populare.
Comedianții colindau satele, jucând scurte scenete, numite mimi.

Primele comedii, cele ale lui Epipharm, s-au inspirat din mim, însă acestea nu au fost păstrate.

Comediile se dezvoltă în secolul V î.Hr., fiind introduce în Marile Dionisii, Micile Dionisii sau în
Leneene.

Cântecul și dansul se reuneau în aceste sărbători în cadrul cărora avea loc și un mare praznic
public, numit comos, de la numele căruia se presupune că a provenit și denumirea generală
de comedie. Sărbătorile dionisiace se încheiau cu procesiuni vesele în cursul cărora se debitau
glume și cântece obscene, nelipsite de vervă satirică. Aceste manifestări s-au închegat treptat
în manifestări dramatice care au dat naştere, în cele din urmă, dramei satirice sau comediei.

Cultul lui Dionysos se află atât la baza comediei, cât și la baza tragediei.

Comedia era alcătuită din cinci părți, ca structură, fiind asemănătoare tragediei.

Autorii vorbeau în piesele lor despre problemele politice, sociale sau culturale ale perioadei,
exagerându-le.

Durata comediilor era mai scurtă decât a tragediilor.

Numărul actorilor nu era fix, însă la Aristofan a ajuns la patru actori, pentru roluri principale,
la care s-au adăugat alții, pentru rolurile mai mici.

Costumele erau apropiate de ținutele obișnuite, acestea fiind în culori vii.

La fel ca și în tragedie, și în comedie se foloseau măști.

Manifestările corului erau vii, zgomotoase, pline de mișcare și dans.

Aristofan a fost cel mai important reprezentant al comediei grecești, el născându-se într-o
familie de țărani, și simpatizând această lume.

Numărul comediilor atribuite lui Aristofan diferă de la patruzeci și patru, la cincizeci sau la
cincizeci și patru. Ni s-au păstrat unsprezece piese în întregime și peste șapte sute de
fragmente.

Acestea se pot categorisi în comedii politice, sociale și culturale.

Amintim: Aharienii, Cavalerii, Pacea, Lisistrata, Norii, Viespile, Adunarea femeilor, Plutus,
Broaștele, Păsările.

Comedia specifică lui Aristofan, este cunoscută sub denumirea de comedie veche. Aceasta era
caracterizată prin accente vulgare și brutalitate.
Aristofan rămâne în istoria dramaturgiei drept “părintele comediei”.

Comedia nouă aduce modificări în ceea ce privește limitarea grotescului, punerea în umbră a
subiectelor politice.

Intriga devine mai complicată, iar numărul personajelor se mărește.

Comedia nouă are în vedere slăbiciunile omenești, în general.

Cel mai important reprezentant al comediei noi se numește Menandru (342-290).

Din operele sale, s-au păstrat fragmente din trei comedii: Samia, Fata cu cosița tăiată și
Împricinații.

Piesele sunt bine structurate, intriga bazându-se, de cele mai multe ori, pe tema iubirii.

Pornind de la anumite elemente ale acestui autor, se vor naște, mai târziu, comedia de
moravuri și comedia sentimentală.

Așadar, destinul are un rol important în tragediile grecești.

Spiritul lui Apollo și a lui Dionyssos, ca forțe opuse, domină atât tragedia, cât și comedia
greacă.