Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, reprezentând

personaje puternice, angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existentă a

lumii ori cu propriile sentimente, acest conflict soluționându-se cu moartea eroului.
Drama Antica isi are originile in folclor, in jocurile mimice ritualice cu travestiri,masti
si dansuri,iar mai tarziu – in reprezentarile dramatice legate de cultul zeului
Dionysos.
Literatura greacă ar include trei mari scriitori tragici ale căror opere încă se mai
păstrează: Sofocle, Euripide și Eschil. Cel mai mare festival al tragediei grecești era
Dionisia, unde cei mai proeminenți dramaturgi își trimiteau de obicei creațiile, câte
trei tragedii și o piesă satirică fiecare.
Eschil (n. 525 î.Hr. - d. 456 î.Hr.) a fost un dramaturg grec antic, considerat părintele
tragediei clasice.Alături de Euripide și Sofocle, este unul dintre cei trei tragici greci
antici a căror piese de teatru s-au păstrat în întregime. Numărul operelor create de
Eschil este foarte mare, se presupune că peste nouăzeci: șaptezeci de tragedii și
douăzeci de drame satirice. Dintre acestea, s-au păstrat până azi doar şapte:
Rugătoarele (aprox. 490 î.H.r.), Prometeu înlănțuit (476-466 î.H.r.), Perșii (aprox.
472 î.H.r.), Cei Şapte contra Tebei (aprox. 467 î.H.r.), trilogia Orestiada (aprox. 458
î.H.r.) compusă din Agamemnon, Choeforele, Eumenidele. Tragedia antică este o
îmbinare de elemente şi mijloace artistice epice, lirice şi dramatice.
Sofocle (cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost cel mai mare autor tragic din epoca de
glorie a statului atenian din sec al V-lea,numit si ,,secolul lui Pericle si al lui
Sofocle”.Acesta a compus circa 120 de piese,dintre care s-au pastrat integral sapte:
Aiax,Antigona,Trahinienele,Oedip rege,Oedip la Colona,Electra,Filoctet.
Euripide (n. anii 480 î.Hr. d. anii 400 î.Hr.) a fost la fel un poet tragic grec. Aristotel l-
a supranumit „poetul tragic prin excelență”. Din vasta operă a lui Euripide (circa 90
de piese) s-au păstrat 17 tragedii și o dramă satirică (între care „Ion, Ifigenia în Aulis,
Troienele, Rugătoarele, Fenicienele, Heraclizii, Oreste, Hecuba, Medeea”.) El a fost
primul autor dramatic preocupat de prezentarea psihologiei feminine în variate
nuanțe și ipostaze. Pornind de la legende cu caracter mitologic, Euripide a creat
conflicte și caractere care laicizează în măsură considerabilă dramaturgia elină,
mutând accentul asupra omului și problemelor sale sufletești. Personajele lui
Euripide nu mai sunt victime oarbe ale fatalității, ci purtători de pasiuni, adesea
violente. Ele dezbat probleme filosofice și etice, enunță maxime. Din acest motiv,
Euripide a fost supranumit și „filosoful scenei”.