Carol cel Mare și armata sa poartă lupte de șapte ani în Spania.

Marsilion, regele sarazin al

Zaragozei, ține sfat cu nobilii lui. La îndemnul sfetnicului său viclean, Blancandrin, Marsilion
hotărăște să simuleze că se predă, pentru a asigura retragerea francilor de pe pământurile
sale.
Marsilion trimite emisari ca să negocieze predarea sa lui Carol: Blancandrin, conducătorul
delegației, promite cu rea credință că, în cazul în care Carol se întoarce la Aix-la-Chapelle
(Aachen), Marsilion îl va urma la scurt timp și se va converti la creștinism.
Baronii creștini cumpănesc cu atenție cum ar trebui să răspundă ofertei lui Marsilion. Roland
nu are încredere în acesta, însă Ganelon și majoritatea celorlalți găsesc că merită să fie
crezut pe cuvânt. Carol însuși este de acord, dar îi este greu să aleagă un sol care să-i ducă
lui Marsilion răspunsul de învoire.
El nu dorește cu niciun preț să trimită un cavaler de valoare, deoarece Marsilion îl ucisese
pe ultimul sol care îi fusese trimis. De aceea, Carol respinge propunerile lui Roland și ale lui
Turpin de a duce ei răspunsul și hotărăște ca niciunul dintre cei doisprezece pairi să nu fie
trimis.
Roland recomandă cu imprudență ca mesajul să fie dus de contele Ganelon, tatăl său vitreg.
Când aude, dânsul socotește propunerea drept o insultă nemeritată, chiar îl amenință pe
Roland, dar se supune anevoie. În timpul călătoriei cu Blancandrin la Zaragoza, îi pune gând
rău lui Roland, plănuind să se răzbune. Este ceea ce constituie intriga poemului.
În Zaragoza, Ganelon îl minte pe Marsilion, spunându-i că acceptarea lui Carol este
condiționată de două lucruri. În primul rând, Marsilion nu poate păstra decât jumătate din
Spania, restul fiindu-i dat lui Roland. În al doilea rând, unchiul lui Marsilion trebuie să fie
printre ostaticii dați ca zălog al bunei credințe.
După ce îl amenință pe Ganelon cu moartea, Marsilion este informat de Blancandrin că
francul este gata să-l trădeze pe Roland și pe cei doisprezece pairi. Marsilion îi oferă atunci
lui Ganelon prietenia sa și daruri bogate, iar el promite să se asigure ca Roland și cei
doisprezece pairi să fie masați în ariergarda armatei france, iar nu în corpul principal de
oaste.
Acest lucru îi va da voie lui Marsilion, care știe că nu-i poate învinge în luptă dreaptă pe
franci, să-i ucidă pe cei doisprezece mari cavaleri ai lor, fără de care francii nu vor mai purta
război, potrivit spuselor lui Ganelon.
După ce Ganelon își îndeplinește sarcina, viteazul Roland, cumpătatul Olivier și ceilalți
doisprezece pairi preiau comanda ariergărzii france, care număra 20 000 de oameni.
O armată de sarazini de 100 000 de oameni, condusă de nepotul lui Marsilion și de alți 11
mari războinici sarazini, este văzută apropiindu-se de ariergardă. Prietenul lui Roland,
Olivier, îi cere de trei ori să sune din corn pentru a chema restul armatei în ajutor, dar codul
onoarei îl obligă pe Roland să lupte în continuare, deși este depășit numeric.
Bătălia care urmează are două părți. Atacul inițial al sarazinilor este respins de franci, dar
numai 300 de cavaleri supraviețuiesc, printre care aflându-se Roland și majoritatea pairilor.
Sarazinii atacă a doua oară, Marsilion însuși conducând o oaste de 300 000 de oameni. În
curând, este clar că francii sunt cei care vor pierde lupta. La sfatul arhiepiscopului Turpin,
Roland sună din corn, dar nu pentru a chema trupe în ajutor, ci sperând la revenirea lui
Carol pentru îngroparea trupurilor răpuse și pentru răzbunarea firească. Roland sună din
corn atât de tare, încât îi plesnește tâmpla și îi curge sânge din gură.
Când bătălia era pe sfârșite, Roland îi retează cu spada mâna dreaptă lui Marsilion. Acesta
fuge de la fața locului și este urmat de supraviețuitorii din armata sa. Roland și Turpin sunt
singurii războinici rămași în viață pe câmpul de luptă. Totuși, Turpin fusese rănit grav în
multe locuri de loviturile sarazinilor și pierde sânge până moare, în timp ce ține o slujbă
pentru tovarășii săi de arme. Roland, nevătămat în luptă, sângerează din cauza tâmplei
rupte.
După moartea lui Turpin, Roland urcă până în vârful unui deal, privind către sud, înspre
Spania și Portugalia. Își crapă cornul, lovind un păgân pe care-l ucide, pentru că încercase
să-i fure sabia, apoi eșuează să-și frângă sabia Durendal de o piatră. Roland moare eroic la
umbra unui copac, cu fața, ca vitejii, nu cu spatele, ca fugarii, către țara inamică.
Între timp, Carol cel Mare se întoarce din Franța în grabă mare, arestându-l pe Ganelon
pentru trădare. Când ajunge pe câmpul de luptă de la Roncesvalles și își vede toți vitejii
morți, plânge amar și chiar se pierde cu firea, dovedind astfel un profund umanism. El îl
jelește pe Roland și apoi pornește la drum pentru a distruge armata sarazină. Îi ajunge pe
păgâni din urmă pe câmpurile de lângă Zaragoza și îi măcelărește, majoritatea
supraviețuitorilor înecându-se în apele unui râu din apropiere.
Marsilion scapă și se baricadează în fortăreața sa din Zaragoza. Dat fiind faptul că oastea
lor nu a primit ajutor de la zei, locuitorii înfuriați ai orașului îi iau în bătaie de joc pe idolii
treimii lor: statuile lui Mahound, Tervagent și Apollyon sunt scoase din moschee și bătute cu
bețe.
În acea noapte, Baligant, emirul Egiptului, vine cu întăriri. Marsilion moare și Baligant preia
conducerea.
Carol își împarte oștile după naționalitate: bavarezii, germanii, normanzii, bretonii, flamanzii
și burgunzii. Forțele creștine distrug armata musulmană într-o luptă pe viață și pe moarte, iar
Carol îl doboară pe Baligant în duel.
Armata creștină pătrunde în Zaragoza. Idolii și obiectele vrăjitorești din sinagogile și
moscheile orașului sunt distruse, iar 100 000 de evrei și musulmani sunt creștinați. Inclusiv
Bramimonde, văduva lui Marsilion, este capturată, iar Carol dă poruncă ca și ea să fie
convertită, dar nu prin forță, ci prin parabole și predici.
Pe urmă, francii se întorc biruitori la Aix-la-Chapelle, unde Aude, logodnica lui Roland (și
sora lui Olivier), moare de inimă rea la aflarea veștilor nefaste.
Ganelon este acuzat de trădare și judecat după legile vremii, însă se apără fără remușcare,
susținând că faptele sale au constituit o răzbunare întemeiată. Pentru a tranșa problema,
ruda lui Ganelon, Pinabel, se duelează cu prietenul lui Roland, Thierry, care câștigă. După
izbânda lui Thierry, Ganelon este executat împreună cu membrii familiei sale, care se
puseseră chezași pentru nevinovăția sa.
Regina Bramimonde este botezată, iar Carol este, în sfârșit, pe deplin satisfăcut. În vis, un
înger îi apare și îi cere să ajute orașul Imphe, atacat de păgâni. Carol se lamentează și își
deplânge soarta, dar se face robul supus al voinței lui Dumnezeu.