Quintus Horatius Flaccus (65-8 i.

Hr) este al doilea mare poet al tendintei oficiale in literatura latina

din perioada principatului.Modul de viata a determinat temele si motivele poeziei sale,reunite sub
genericul intelepciunea sau filozofia horatiana,unele devenind celebre:aureas mediocritas,carpe
diem etc.Cele patru opere fundamentale ale poetului sunt:Epode,Satire,Ode si Epistole.

Satirele Cele două cărți cu Satire,numite de Horațiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise
în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu
Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiția nemăsurată, prostia,
avariția, defecte și vicii care îi fac pe oameni nefericiți, într-un mod tolerant și cu umor, fără
asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre
poet și interlocutorul său ia sfârșit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost
Horațiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior și armoniei.
Epodele

Cartea Epodelor,denumită de Horațiu "Iambi", deși numai o parte din poezii sunt scrise în ritm
iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele și problemele
politice ale epocii, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.

Odele

Horațiu a scris patru cărți de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice,
mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus,
reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărți au fost realizate în anul 23 î.Hr.,
ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creațiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon,
Pindar și Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horațiu sunt poezii lirice pure și
nu au fost transpuse pe muzică.

Meditația asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horațiene, încercarea
de a opri trecerea timpului și apropierea sfârșitului prin rugăminți și ofrande aduse zeilor este
zadarnică . Având în vedere meditația asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă
la trăirea clipei - carpe diem - și renunțarea la cercetarea inutilă a viitorului.

Epistole

Epistulae în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horațiu
preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) și învățăturile lui Epicur,
conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere
se găsește în starea de absolută liniște sufletească, în tihnă, într-un mod de viață bazat pe virtuțile
majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea și respectul. A doua
carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad
Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., și cei doi fii ai săi,
Lucius și Gaius, iubitori și protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă
poetică"). Fără a avea pretenția de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horațiu își
exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversații prietenești cu Pisonii, ideile sale
referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influență
asupra posterității, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet și critic literar
francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice:
Aristotel (poezia este o imitație a vieții - mimesis) și ideile estetice ale lui Horațiu.
Publius Ovidius Naso (43 i.Hr-17d.Hr) a fost un poet roman, cunoscut în română sub
numele de Ovidiu. Datorită perfecțiunii formale a stilului și fanteziei creatoare, a devenit
unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu. Ovidiu a excelat în forma
distihului elegiac, cu excepția Metamorfozelor, scrise în hexametru dactilic, după modelul
Eneidei lui Virgiliu sau epopeelor lui Homer.
Scrierile sale constituiau in poezia latina o tendinta opusa celei oficiale si pot fi impartite in
trei perioade.Prima perioada e marcatade tema iubirii realizata in diferite registre,genuri si
specii.Ovidiu manifesta spirit de observatie si un viu interes pentru realitatea din jur,creind
un nou tip al elegiei de dragoste.Asa a fost scris Amores “Iubiri” in 3 carti,cuprinzand 49
elegii.Ovidiu trece la epistola lirica pe teme mitologice. Heroides sau Epistulae Heroidum -
„Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” , 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personaje
feminine mitice adresate bărbaților iubiți, de ex. Ariadna către Theseu, Didona către Enea,
Medeea către Jason etc. Horațiu.
Ovidiu mai scrie doua poeme didactice,adesea cu note hazlii si glumete: Ars amandi - „Arta
iubirii” poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una adresată femeilor),
cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei si Remedia amoris -
„Remediile iubirii”, replică ironică la Ars Amandi, în care se recomandă amanților nefericiți
diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei. Si a mai scris un
soi de tratat de ingrijire a fetei De medicamine faciei femineae - „Îngrijirea feței feminine”.
In a doua perioada a creatiei poetul latin este preocupat de tezaurul de
legende,mituri,credinte,obiceiurile ale romanilor,pe care le valorifica in doua opere
importante din aceasta perioada:Fastele si Metamorfozele. „Metamorfozele”, 15 cărți în
hexametri cuprinzând 250 legende (un om sau o zeitate se transformă într-un animal, într-o
plantă sau o constelație, în urma unor întâmplări deosebite), desfășurate cronologic, de la
formarea universului până la apoteoza lui Cezar, divinizat ca o constelație.Fastele -
„Sărbătorile” - calendar versificat al sărbătorilor romane, operă întreruptă prin exilul
poetului (cuprinde doar lunile Ianuarie până la Iunie).
Perioada a treia a creatiei lui Ovidiucuprinde elegiile scrise in exil.Ele reprezinta o mare
diversitate de motive si teme,cu accentele puse pe propriile sentimente
sincere:tristete,melancolie,frica,dor de casa,durere,revolt,manie etc , din care transpare
poetul exilat si starile-i sufletesti. O semnificaţie aparte o au versurile dedicate peisajului
Pontului Euxin şi traiului localnicilor, al strămoşilor noştri, Ovidiu fiind unul dintre puținii
mari poeți ai lumii, ce i-a eternizat în poezie (larna la Tomis), astfel, ultimele creații ale
poetului avînd şi o importanță documentară pentru istoria neamului nostru.