Perspectiva narativă – element de structură a textului epic

I. Paradigma noțiunii

1. Perspectiva narativă

Perspectiva narativă (punct de vedere/focalizare/viziune) – poziția din care se

produce enunțarea (cine și din ce unghi “privește”, ce interpretare dă faptelor etc). Ea se află
într-o relație de interdependență cu tipul naratorului și cu felul narațiunii, presupunând trei
feluri de raportare la personaj: viziune “dindărăt”, viziune “împreună cu”, viziune “din
afară”(a se vedea explicațiile de mai jos).
Obs. Primul tip este caracteristic prozei secolului al XIX-lea, celelalte două sunt cultivate cu
precădere în proza modernă. În textele de mare întindere, nuvele, romane, mai cu seamă, dar
și în povestire, perspectiva se poate modifica de la o secvență la alta, alternând punctul de
vedere al naratorului cu acela al personajului.

2. Persoana narativă

Factor component al situației narative, persoana narativă reprezintă, ca și timpul, o

transpunere a categoriei gramaticale în structura narației. Utilizarea ei variată presupune mai
multe perspective și permite schițarea unei tipologii a textelor narative.
Utilizarea persoanei I imprimă textului un caracter personal, subiectiv.
În proza modernă, analitică, cum se constată în romanele lui Camil Petrescu,
narațiunea la persoana I conduce la identitate între planul naratorului și cel al
personajului. Folosirea, în textul narativ, a persoanei I presupune construirea unui timp
subiectiv, faptele trecute și prezente fiind subordonate memoriei, singura care poate da
sentimentul decantării înțelesurilor profunde ale acestora.

3. Instanța narativă

Este componenta situației narative suprapuse, în parte, peste aceea de persoană. Vocea
narativă acoperă un câmp mai larg decât cel determinat de extensia persoanei gramaticale:
identifică autorul, naratorul și distincția/suprapunerea acestora în povestire (vezi stilul
indirect-liber); relevă relatarea prin intermediul unui personaj/narator, situat în afara
evenimentelor relatate; stabilește raportul dintre personaj și narator; marchează formal în text,
prezența receptorului.

4. Punctul de vedere/Viziunea/Focalizarea

În naratologie, prin viziune se denumește modalitatea de construire a textului literar

prin care autorul realizează și propune o anumită perspectivă, un punct de vedere asupra
povestirii.
Focalizarea este o selecție a informației narative în raport cu ceea ce naratologia
tradițională numește omnisciența (informația completă) a autorului, conform căreia
omniscient devine lectorul (cititorul); deci, focalizarea, înrudită cu perspectiva narativă, se
definește prin raportul narator-personaj-cititor. Într-o paralelă cu terminologia clasică, trei
tipuri narative de bază corespund celor trei tipuri de focalizare:
a) narația cu autor omniscient – focalizare zero sau neutră (narație non-focalizată);
naratorul îi oferă cititorului informații complete, fără a avea tendința de a-l manipula
prin impunerea punctului său de vedere (ex. Costache Negruzzi, Alexandru
Lăpușneanul);
b) narație cu punct de vedere, care prezintă o omnisciență selectivă – focalizare internă;
naratorul pare să-și asume punctul de vedere al unui personaj din operă, care este lăsat
să judece universul narativ (Mihail Sadoveanu, Baltagul);
c) narație obiectivă – focalizare externă; relatarea naratorului este impersonală, din
exteriorul spațiului ficțiunii, astfel încât cititorul nu are acces la gândurile și intențiile
sale (Liviu Rebreanu, Ion).
Așadar, perspectiva narativă presupune:
 focalizare zero/viziune “dindărăt” (narator omniscient, știe mai mult decât
personajele);
 focalizare internă/viziune “împreună cu” (naratorul știe cât știu și personajele;
naratorul este și personaj);
 focalizare externă/viziune “din afară” (naratorul știe mai puțin decât personajele și
descrie numai ce se poate percepe prin intermediul simțurilor, fără a avea acces la
conștiința eroilor).

II. Exercițiu

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos:

Un sfert de ceas până la hanul lui Mănjoală…de-acolo, până-n Popeștii-de-Sus, o
poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate…Buiestrașu-i bun…dacă-i dau grăunțe la han
și-l odihnesc trei sferturi de ceas…merge. Carevasăzică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n
Popești unul și jumătate…Acu sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la zece, sunt la
pocovnicu Iordache…Am cam întârziat…trebuia să plec mai devreme…dar în sfârșit!...de
așteptat, mă așteaptă…
Așa socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de pușcă, lumină
multă la hanul lui Mânjoală, adică, așa-i rămăsese numele; acum era hanul Mânjoloaii –
omul murise de vreo cinci ani…Zdravănă femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aici
să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai
ridicat un grajd de piatră, și încă spun toți că trebuie să aibă și parale bune. Unii o bănuiesc
că o fi găsit o comoară…alții, că umblă cu farmece.[…]
Până să-mi treacă toate astea prin minte, am sosit. O sumă de cară poposesc în
curtea hanului; unele duc la vale cherestea, altele porumb la deal. E o seară aspră de
toamnă. Chirichigiii se-ncălzesc pe lângă focuri…de aceea se vedea atâta lumină de departe.
Un argat îmi ia calul în primire să-i dea grăunțe la grajd. Intru în cârciumă, unde fac
refenea oameni mulți, pe când doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țârlâie
într-un colț oltenește. Mi-e foame și frig – m-a răzbit umezeala.
- Unde-i cocoana? întreb pe băiatul de la tarabă.
- La cuptor.
- Trebuie să-i fie mai cald acolo, zic eu și trec, printr-o săliță, din cârciumă în
bucătărie…
Foarte curat în bucătărie…și abur nu ca în cârciumă, de cojoace, de cizme și de
opinci jilave – abur de pâne caldă. Mânjoloaia priveghea cuptorul…. (Caragiale)
Notă
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea
limbii literare – 1 punct; logica înlănțuirii ideilor – 1 punct; ortografia – 1 punct; punctuația –
1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.

Fragmentul conține relatarea unei călătorii a personajului, care, pornit către pocovnicu
Iordache, se oprește pentru un popas la hanul lui Mânjoală. Insistența asupra unor detalii
precum istoria hanului, abilitatea Mânjoloaii de a se reabilita financiar după moartea soțului,
precum și detaliul că “umblă cu farmece” creează un context care anticipează niște întâmplări
deosebite, poate chiar fantastice. Toate aceste detalii și opinii sunt trecute prin filtrul
sensibilității personajului, fapt care aruncă asupra acestora un caracter subiectiv. Deci,
punctul de vedere asupra evenimentelor îi aparține personajului, care își asumă și rolul de
povestitor al acestora. Întâlnim, astfel, în text, ca instanță a comunicării, personajul-narator.
Așadar, prin relatarea întâmplărilor la persoana I, prin prezența verbelor la timpul
prezent și având ca instanță a comunicării personajul-narator, putem conchide că perspectiva
narativă a fragmentului de mai sus este subiectivă (viziune „împreună cu”).