Testul 13, Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii – perspectiva obiectivă

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Prin geamurile petecite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale amurgului. Lumina ruginie
pătrunde în casa din ce în ce mai cernită, umplând odăița cu umbre deșirate. În vatră flăcările roșcate
pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în jurul ceunașuluifuninginit, în care apa de mămăligă
hohotește înăbușit. Adieri răcoroase rătăcesc pe sub pereții coșcovi, se furișează înăuntru și-nvălmășesc,
câte-o clipă, jocul blajin al focului... Pe prichiciul cuptorului, moș Costan șade pipernicit și tăcut, cu priviri
pribege, cu gânduri cine știe unde. În fața lui, Ileana, o fetișcană ca un bobocel înrourat, răsucește
repede-repede firul subțirel de in.

— Spune, tăticule... mai spune! bâlbâie fata cu glas moale, care, în liniștea înserării, răsună întocmai ca
un fâșâit ușor de aripi. Barba bătută de brumă a moșneagului tremură o clipă. Se uită galeș, pe sub gene,
la Ileana, pe care lumina trandafirie a flăcărilor o învăluie într-o haină scumpă din povești, apoi, cu glas
lin, cu ochii închiși, parca-ar citi în carte vremile trecute, începe:

— ... Uite... era fetișcană, ia, așa ca tine. O guriță cât o cireașă coaptă și doi ochi albaștri cum e cerul
când e mai limpede. Și cum râdea, cum râdea! Îți fura inima. (Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii)

Scurtă teorie Perspectiva narativăse referă la raportul pe care îl are naratorul cu

Tematica fragmentului
Numirea perspectivei (+
alți termeni)
Persoana la care se
relatează
Tipul naratorului
Omnisciența (cât mai
multe detalii: trecutul
personajelor,
sentimentele, gândurile,
monolog interior/stil
indirect liber)
-alte particularități ale
textului, concluzii
universul narat, punctul de vedere al naratorului, prin intermediul căruia
sunt cunoscute faptele. În teoria literară, alți termeni asemănători sunt
focalizare, viziune, punct de vedere.
Fragmentul dat surprinde /aduce în prim-plan/redă o scenă/un moment
în care moș Costache începe să-i povestească Ilenei întâmplări din trecut,
într-o casă arhaică, tradițională, la apus, validându-se motivul amintirii, al
evocării unei lumi trecute prin povestire.
Perspectiva narativă este obiectivă (viziune „dindărăt”, focalizare „zero”),
deoarece întâmplările sunt redate din punctul de vedere al unui narator
obiectiv, care relatează la persoana a treia:… (exemple). De asemenea,
acesta se află în afara universului narat (extradiegetic), nu face parte din
lumea personajelor (heterodiegetic). Ca unnarator demiurgic, este
omniscient și omniprezent. Astfel, naratorul știe ce gândesc și ce simt
personajele, dezvăluind nostalgia lui Moș Costan față de vremurile
trecute: „cu gânduri cine știe unde”, „cu ochii închiși, parc-ar citi în carte”
vremile trecute. În plus, naratorul reușește să observe înfățișarea
exterioară a personajelor, detaliile semnificative de fizionomie („cu ochii
închiși”) care deschid spre interioritatea personajului: starea de visare, de
refugiu în trecut.
Prin urmare, perspectiva narativă este obiectivă, totuși, deși este
obiectiv, naratorul creează o atmosferă lirică prin figuri de stil precum
epitete cromatice („lumina ruginie”), lăsându-se parcă și el cuprins de
farmecul povestirilor.