Perspectiva narativă

Perspectiva narativă se referă la raportul pe care îl are naratorul cu universul narat, punctul de
vedere al naratorului, prin intermediul căruia sunt cunoscute faptele. În teoria literară, alți termeni
asemănători sunt focalizare, viziune, punct de vedere.

Textul, selectat din opera X de Y aparţine genului epic, iar o trăsătură esenţială o
reprezintă perspectiva narativă care este: obiectivă ( persoana a III-a)/ subiectivă (persoana I),
acţiunea/ întâmplările fiind relatate de un narator obiectiv (persoana a III-a)/ subiectiv (persoana
I), semnificativi fiind indicii morfologici utilizaţi (verbe şi pronume la persoana I/ a III-a-
exemple).
Naratorul în aceste perspective poate fi:
-omniscient, omniprezent, subiectiv, intradiegetic, narator-personaj (persoana I);
-omniscient, obiectiv, neimplicat în acţiune, martor la evenimente, extradiegetic (persoana a III-
a).

Testul 13, Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii – perspectiva obiectivă

Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.

Prin geamurile petecite se strecoară leneșe cele din urmă tremurări ale amurgului. Lumina ruginie
pătrunde în casa din ce în ce mai cernită, umplând odăița cu umbre deșirate. În vatră flăcările roșcate
pâlpâie domol, se preling ca niște limbi de șarpe în jurul ceunașului funinginit, în care apa de mămăligă
hohotește înăbușit. Adieri răcoroase rătăcesc pe sub pereții coșcovi, se furișează înăuntru și-nvălmășesc,
câte-o clipă, jocul blajin al focului... Pe prichiciul cuptorului, moș Costan șade pipernicit și tăcut, cu priviri
pribege, cu gânduri cine știe unde. În fața lui, Ileana, o fetișcană ca un bobocel înrourat, răsucește
repede-repede firul subțirel de in.

— Spune, tăticule... mai spune! bâlbâie fata cu glas moale, care, în liniștea înserării, răsună întocmai ca
un fâșâit ușor de aripi. Barba bătută de brumă a moșneagului tremură o clipă. Se uită galeș, pe sub gene,
la Ileana, pe care lumina trandafirie a flăcărilor o învăluie într-o haină scumpă din povești, apoi, cu glas
lin, cu ochii închiși, parca-ar citi în carte vremile trecute, începe:

— ... Uite... era fetișcană, ia, așa ca tine. O guriță cât o cireașă coaptă și doi ochi albaștri cum e cerul
când e mai limpede. Și cum râdea, cum râdea! Îți fura inima. (Liviu Rebreanu, Cântecul iubirii)

Scurtă teorie Perspectiva narativă se referă la raportul pe care îl are naratorul cu

Tematica fragmentului
Numirea perspectivei (+
alți termeni)
universul narat, punctul de vedere al naratorului, prin intermediul căruia
sunt cunoscute faptele. În teoria literară, alți termeni asemănători sunt
focalizare, viziune, punct de vedere.
Fragmentul dat surprinde /aduce în prim-plan/redă o scenă/un
moment în care moș Costache începe să-i povestească Ilenei întâmplări
din trecut, într-o casă arhaică, tradițională, la apus, validându-se motivul
amintirii, al evocării unei lumi trecute prin povestire.
Perspectiva narativă este obiectivă (viziune „dindărăt”, focalizare
„zero”), deoarece întâmplările sunt redate din punctul de vedere al unui
Persoana la care se narator obiectiv, care relatează la persoana a treia: … (exemple). De
relatează asemenea, acesta se află în afara universului narat (extradiegetic), nu face
Tipul naratorului parte din lumea personajelor. Ca narator, este omniscient și omniprezent.
Omnisciența (cât mai Astfel, naratorul știe ce gândesc și ce simt personajele, dezvăluind
multe detalii: trecutul nostalgia lui Moș Costan față de vremurile trecute: „cu gânduri cine știe
personajelor, unde”, „cu ochii închiși, parc-ar citi în carte” vremile trecute. În plus,
sentimentele, gândurile, naratorul reușește să observe înfățișarea exterioară a personajelor,
monolog interior/stil detaliile semnificative de fizionomie („cu ochii închiși”) care deschid spre
indirect liber) interioritatea personajului: starea de visare, de refugiu în trecut.
Prin urmare, perspectiva narativă este obiectivă, totuși, deși este
-alte particularități ale obiectiv, naratorul creează o atmosferă lirică prin figuri de stil precum
textului, concluzii epitete cromatice („lumina ruginie”), lăsându-se parcă și el cuprins de
farmecul povestirilor.