• Găsiţi părţile principale de propoziţie!

S P
Duminică elevii vor merge la munte cu autocarul.

• Descoperiţi ce părţi de vorbire

determină părţile de propoziţie
secundare!
Întrebare Răspuns

– Când vor(verb)
merge? duminică

– Unde vor(verb)
merge? la munte

– Cu ce vor(verb)
merge? cu autocarul
  DEFINIŢIE:

Partea secundară de
propoziţie care determină
un verb se numeşte
complement.
 • Să descoperim întrebări ce trebuie
puse verbelor pentru a găsi
Ştefan complementele!
învaţă o poezie.
– Ce învaţă?
Bunica îl cheamă pe nepot în casă.
– Pe cine cheamă? (pe el, îl)– Pe cine cheamă?– Unde cheamă?
Elevii aşteaptă nerăbdători vacanţa.
– Cum aşteaptă? – Ce aşteaptă?
Primăvara păsările călătoare se întorc din ţările calde.
– Când se întorc? – De unde se întorc?
Copiii vorbesc despre spectacol.
– Despre ce vorbesc?
Eu am cumpărat fratelui un cadou.
– Cui am cumpărat? – Ce am cumpărat?
Până mâine zăpada se va topi.
– Până când se va topi?
 Complementul răspunde la una
din întrebările:
pe cine?, ce?, unde?, cum?,
când?, despre cine?, despre ce?,
pentru cine?, pentru ce?, cui?,
de unde?, până unde?, încotro?,
cât timp?, de când?, până când?,
în ce scop?, din ce cauză? şi altele.
*Complementul poate determina şi alte părţi de vorbire:
adjectiv, adverb, interjecţie cu funcţie de predicat.
C
Iepuraşul avea o blăniţă albă ca laptele.
(adjectiv)

Cât de albă?
C
Pasărea coborî iute ca fulgerul.
(adverb)

Cât de iute?
C
Iată pe directorul şcolii.
(interjecţie)

Pe cine iată?

*Curriculum extins
• Să vedem prin ce părţi de vorbire poate fi exprimat
complementul!
De la cine împrumută?
Ce împrumută?
Mircea împrumută o carte de la Georgiana.
(substantiv comun) (substantiv propriu)

Cu cine se joacă?
Iulia se joacă cu noi.
(pronume)
 Cum s-au grupat?

Elevii s-au grupat câte doi.

(numeral)

Ce nu poate? Ce să-şi sprijine?

Bătrânul nu poate a-şi sprijini mâna.

(verb) (substantiv comun)

Când a bătut? Cum a bătut?

Ieri a bătut vântul tare.

(altă parte → adverb) (altă parte → adverb)
 Complementul poate fi
exprimat prin:
– substantiv,
– pronume,
– numeral,
– verb sau
– alte părţi de vorbire.
• Să aflăm poziţia complementului faţă de partea de
vorbire determinată!

În vacanţă, Ionel a rezolvat multe exerciţii şi

probleme pentru concurs.
– Când a rezolvat?
– Ce a rezolvat?
– Ce a rezolvat?
– Pentru ce a rezolvat?
 Complementul poate sta atât
înainte, cât şi după partea de
vorbire determinată.
REŢINEŢI!
a) Complementul aşezat după predicat nu se
desparte prin virgulă de acesta.
P C
Patria noastră se numeşte România.
b) Se despart prin virgulă complementele
dintr-o enumerare, dacă nu există
cuvintele “şi” ori “sau”.
C C C C
Am văzut lei, tigri, elefanţi şi girafe.
c) De obicei complementul aşezat înaintea
predicatului se desparte prin virgulă.
C P
Din cauza supărării, el s-a îmbolnăvit.
 Într-o zi părţile de propoziţie s-au întâlnit şi au început să se
laude:
– Eu, zicea SUBIECTUL, sunt cea mai importantă parte a
propoziţiei.
– Cea mai importantă sunt eu, spunea PREDICATUL, uitându-se
cu înţelegere la subiect. Fără mine propoziţia n-ar putea exista.
Văzând atâta îngâmfare ATRIBUTUL îşi făcu curaj şi zise:
– Este adevărat că voi sunteţi părţi principale de propoziţie, dar
nici noi nu suntem de neglijat. Eu de exemplu, dacă însoţesc
substantivul prin care eşti exprimat tu, subiectule, propoziţia are un
înţeles mai clar, mai precis.
– Nici eu nu sunt de neglijat, spunea COMPLEMENTUL. Fără
mine acţiunea verbului prin care eşti tu exprimat, predicatule, nu ar fi
precisă, clară. Eu sunt cel care te ajut să afli când?, cum?, unde? se
petrece acţiunea verbului sau cu cine?, cu ce?, pe cine?, ce?, la cine?,
la ce?, etc. Nu mă trece cu vederea! Caută-mă într-un substantiv,
pronume, numeral, verb şi propoziţia va avea de câştigat în frumuseţe
şi în claritate!
Învaţă toate părţile de propoziţie!
Succes!

Prof. Ana Maria Popa