Subiectul

Ce? Cine?

Ce face, Cine este?,

Predicatul Ce este?, Cum este?

Care?, Ce fel de... Al, a,

Atributul ai, ale cui?, Cât (sau
câtă, câți, câte) ?, Al
câtelea/ a câta?

Complementul Pe cine?, Ce?, Cui?,

Despre cine?, Despre ce?,
La cine? La ce?, Pentru
cine?, Cu cine? Cu ce?, De
cine? De ce?, Unde? De
unde? Pe unde? Până
unde?, Încotro?, Când?
De când? Până când?, Cât
timp?, Cum? În ce fel?,
Cât?, Din ce cauză?, În ce
scop? Cu ce scop?
 Subiectul
Este partea principală de propoziție care indică despre cine se vorbește
în cadrul propoziției respective.
Întrebări: „cine?” și „ce?”.
Ex: Albert citește o carte. – Cine citește?
Pe masă se află o farfurie. – Ce se află pe masă?
Clasificare:

1. Exprimat:
• Simplu: Ana merge la teatru.
• Multiplu: Corina și Tudor merg la teatru.

2. Neexprimat:
• Subînțeles- se cunoaște dintr-o propoziție anterioară sau urmează a fi
menționat într-o propoziție ulterioară. Ex: Albert merge la magazin 1/
să cumpere fructe. 2/

• Inclus- este indicat în terminațiile verbelor la persoana I și la persoana

a II-a, singular și plural. Ex: Mergem la magazin. (noi – subiect inclus).

Subiectul poate fi exprimat prin următoarele părți de vorbire:

❖ substantiv aflat în cazul nominativ: Ana vorbește frumos.
❖ locuțiune substantivală: „Lauda de sine nu miroase-a bine.”
❖ numeral (cu valoare substantivală) aflat în cazul nominativ: Trei se
îndreaptă spre centru.
❖ pronume aflat în cazul nominativ: Ei cântă frumos.
❖ verb la diferite moduri: A desena este un mare talent.
❖ locuțiune verbală: Este greu de băgat de seamă adevărul.
❖ interjecție: Se aude poc!
Predicatul
- este partea principală de propoziție care indică acțiunea făcută de către
subiect. Întrebările: Ce face, Cine este?, Ce este?, Cum este?

Clasificare
- În funcție de tipul de verb prin care este exprimat:

➢ Predicat verbal- indică fie o acțiune, fie o stare a subiectului, răspunzând la

întrebarea: ce face? Ex: Ana citește o carte. – Ce face Ana?
➢ Predicat nominal- este exprimat printr-un verb care nu are înțeles de sine
stătător, fiind constituit din: verb copulativ (la un mod personal) + nume
predicativ (fie simplu, fie multiplu). Ex: Băiatul este leneș.

Numele predicativ poate fi:

- Simplu – când este format dintr-un singur termen: Furnica este harnică.
- Multiplu – când se compune din mai mulți termeni: Furnica este harnică și
inteligentă.

• Poziția predicatului în cadrul unei propoziții

Părțile de vorbire prin care se exprimă predicatul:

➢ verb (la mod personal): Robert citește zilnic.

➢ locuțiune verbală: Leneșul taie frunze la câini cât e ziua de lungă.
➢ verb copulativ: Karina este harnică.
➢ adverb predicativ: Posibil/ să ningă.
➢ locuțiune adverbială predicativă: Fără doar și poate/ că vom câștiga .
➢ interjecție predicativă: Deodată, pisica hop! pe masă.
Numele predicativ poate fi exprimat prin:

1. adjectiv în cazul nominativ

➢ propriu-zis: Ionuț este harnic.
➢ provenit din verb la participiu sau gerunziu: Cerul pare înnorat.
2. locuțiune adjectivală: Ei sunt cu picioarele pe pământ.
3. substantiv aflat într-unul din următoarele cazuri:
➢ nominativ: Andrei este fratele meu.
➢ acuzativ cu prepoziție: Pijamaua este de satin.
➢ dativ cu prepoziție: Lavinia este asemenea mamei sale.
➢ genitiv cu prepoziție: Ei sunt contra propunerii noastre.
4. locuțiune substantivală: Curățatul frunzelor este o bătaie de cap.
5. pronume aflat într-unul din următoarele cazuri:
➢ nominativ: Mama mea a rămas aceeași.
➢ acuzativ însoțit de prepoziție: Cărțile sunt de la ai lui.
➢ dativ însoțit de prepoziție: George este asemenea alor lui.
➢ genitiv însoțit de prepoziție: Noi suntem contra deciziei lor.
6. numeral cu valoare substantivală într-unul din următoarele cazuri:
➢ nominativ: Părinții mei sunt cei doi de la masă.
➢ acuzativ cu prepoziție: Cartea este de la cei doi.
➢ dativ cu prepoziție: Băiatul este asemenea celor doi.
➢ genitiv cu prepoziție: Votul a fost contra celor trei.
7. verb la unul dintre următoarele moduri:
➢ infinitiv: Dorința ei este de a-i ajuta pe ceilalți.
➢ supin: Exemplul lui este de urmat.
8. locuțiune verbală la unul dintre următoarele moduri:
➢ infinitiv: Dorința ei este de a o scoate la capăt.
➢ supin: Comportamentul ei este de băgat de seamă.
9. adverb:
➢ în construcții personale: Starea Evei este astfel.
➢ în construcții impersonale: Este rău că amâni învățatul.
10. locuțiune adverbială: Este cu putință să înveți din timp pentru titularizare.
11. interjecție: E vai de el.
Atributul
- este partea secundară de propoziție care determină fie un substantiv, fie o
locuțiune substantivală, fie o parte de vorbire care are rolul de a înlocui un
substantiv (un pronume sau un numeral).

Întrebări: Care?, Ce fel de... Al, a, ai, ale cui?, Cât (sau câtă, câți, câte) ?, Al
câtelea/ a câta?.

Clasificare:
Atribut adjectival- poate determina fie un substantiv, fie un pronume, fie un
numeral. El se acordă întotdeauna în gen, număr și caz cu substantivul
determinat. Se exprimă prin următoarele părți de vorbire:

➢ Adjectiv propriu-zis (la diverse grade de comparație): Copacii goi se apleacă

în bătaia vântului.
➢ Adjectiv pronominal: Ceasul meu se află pe masă.
➢ Numeral cu valoare adjectivală. Ex: Trei vioare mai sunt pe stoc.
➢ Adjective provenite din verbe: Câmpul înflorit ne bucură privirile.

Atributul substantival- determină fie un substantiv, fie un pronume, fie un

numeral și se poate exprima prin substantive în următoarele cazuri: genitiv,
acuzativ cu prepoziție, nominativ, vocativ.

Poate fi de trei tipuri:

➢ Atribut substantival genitival- răspunde la întrebarea: al, a, ai, ale cui?,
putând fi însoțit fie de articolele posesive al, a, ai, ale, fie de articolul
hotărât lui. Ex: Mirosul florilor este foarte frumos.
➢ Atribut substantival prepozițional- este exprimat, de regulă, prin substantiv
în cazul acuzativ. Acestui substantiv i se adaugă diverse prepoziții (de, spre,
fără, în, pentru etc.) sau adverbe de comparație (ca, cât).
Ex: Am găsit lacul de smarald. Poate fi exprimat și printr-un substantiv aflat în
cazul genitiv și precedat de o prepoziție (împotriva, asupra etc.) sau de o
locuțiune prepozițională.
 ➢ Atribut substantival apozițional- este un atribut substantival a cărui funcție
semantică este aceea de a explica, clasifica sau identifica un obiect
precedent.
Ex: Fetele, cursantele mele, vor lua note foarte bune.

Atribut pronominal- determină un substantiv, pronume sau numeral.

El se exprimă prin următoarele tipuri de pronume: personale, de politețe,
reflexive, posesive, relative, interogative, negative, nehotărâte, demonstrative.

Categorii:
➢ Atribute pronominale genitivale- se află mereu în cazul genitiv și se exprimă
prin varii tipuri de pronume, cu excepția celui reflexiv și a celui de întărire.
Ex: Caietele ei sunt foarte îngrijite.
➢ Atribute pronominale prepoziționale- se exprimă prin diverse tipuri de
pronume, aflate în cazurile: acuzativ, genitiv sau dativ. Ele vor fi precedate
de prepoziții sau locuțiuni prepoziționale.
Ex: Cadoul de la tata îl voi păstra mereu.
➢ Atribute pronominale în cazul dativ- se exprimă de cele mai multe ori prin
dativul posesiv (pronume personal și reflexiv care indică posesia).
Ex: Și-a murdărit rochia. (rochia sa – pronume reflexiv)
➢ Atribute pronominale apozitive- se exprimă prin pronume aflate în cazul
nominativ.
Ex: Cățeii aceia, sunt ai mei. (aceia – apoziție pronominală)

Atribut verbal- este exprimat prin verb la: infinitiv, supin sau gerunziu.
o Plăcerea de a citi este resimțită de mulți dintre noi. (de a citi – verb la
infinitiv)
o Cerința de copiat în caiete a fost neclară. (de copiat – verb la supin)
o Am văzut un leu vânând la televizor. (vânând – verb la gerunziu)

Atribut adverbial- se exprimă prin diverse tipuri de adverbe. De regulă, aceste

adverbe sunt precedate de locuțiuni adverbiale sau de una dintre următoarele
prepoziții: de sau din. Ex: Florile de acolo sunt ale mamei mele.

Atribut interjecțional- se exprimă fie prin interjecții, fie prin locuțiuni

interjecționale. Ex: Sunetul poc! m-a speriat. (interjecție); Doamne ferește! Ce
privelisțe! (locuțiune interjecțională)
Complementul
Este partea secundară de propoziție care determină: un verb, un adjectiv,
un adverb sau o interjecție cu funcția sintactică de predicat.

El răspunde la următoarele întrebări:

Pe cine?, Ce?, Cui?, Despre cine?, Despre ce?, La cine? La ce?, Pentru cine?, Cu
cine? Cu ce?, De cine? De ce?, Unde? De unde? Pe unde? Până unde?, Încotro?,
Când? De când? Până când?, Cât timp?, Cum? În ce fel?, Cât?, Din ce cauză?, În ce
scop? Cu ce scop?.

Clasificare: două mari categorii:

Complemente necircumstanțiale:
Complementul direct- indică elementul asupra căruia se exercită acțiunea
exprimată de termenul determinat.

Poate determina un verb, o interjecție sau o locuțiune verbală și

răspunde la următoarele întrebări: Pe cine?, Ce?.

Ex:
o Am întâlnit-o pe Elisa în oraș. (Pe cine am întâlnit în oraș?);
o Mănânc prăjitura făcută de mama. (Ce mănânc?).

Poate fi exprimat prin:

• substantiv (Recit o poezie învățată la școală)
• pronume (Îl pot ajuta dacă îmi va da voie.)
• numeral (L-am văzut pe al doilea ieșind din sală.)
• verb (Am învățat de la părinți a rezolva singur problema.)

• Complementul indirect- indică elementul căruia îi este atribuită acțiunea sau

trăsătura exprimată prin cuvântul determinat.

Poate determina un verb, un adjectiv sau o interjecție și răspunde la următoarele

întrebări: Cui?, Despre cine? Despre ce?, La cine? La ce?, Pentru cine?, Cu cine?
Cu ce?, De cine? De ce?, Asupra cui?, Contra/ împotriva cui?.
Se poate exprima prin:
• substantiv (Am discutat despre copil.)
• pronume (Am cumpărat cadoul pentru ea.)
• adjectiv (Din negru s-a făcut alb.)
• numeral (I-am acordat celui de-al doilea toată atenșia mea.)
• verb (Ioana s-a plictisit de citit.)

• Complementul de agent- indică cine realizează acțiunea exprimată de verbul

determinat.
Întrebări: De cine?, De către cine?.

Se poate exprima prin:

• substantiv (Macheta a fost construită de elevi.)
• pronume (Masa a fost pusă de către aceia.)
• numeral (Premiul a fost câștigat de al treilea.)

Complementele circumstanțiale
• Complementul circumstanțial de loc- indică locul în care se petrece acțiunea
indicată de verb. Întrebări: unde?, de unde?, pe unde?, până unde?, încotro?.

Poate fi exprimat prin:

• substantiv (Astăzi plec la Constața.)
• pronume (Pisica se plimbă în jurul lui.),
• adjectiv (A luat stiloul din fața lui.)
• numeral (Într-a patra casă locuiește fratele meu.)
• verb (Copiii au plecat la cules de fructe. )
• adverb (Mașina venea din spate.)
• locuțiune adverbială (Nerăbdător, copilul alerga de colo – colo.).
• Complementul circumstanțial de timp- indică momentul în care se petrece o
anumită acțiune. Întrebări: Când?, De când?, Până când?, Cât timp?

Se poate exprima prin:

• substantiv (Din clipa aceea, am uitat cearta.)
• adverb de timp (Astăzi e duminică.)
• locuțiune adverbială de timp (Musafirii au ajuns dis de dimineață.)
• adjectiv (Îl cunosc de mic.)
• verb (Înainte de a cânta, a făcut vocalize.).

• Complementul circumstanțial de mod- este partea secundară de propoziție

care indică
felul în care se desfășoară sau se prezintă acțiunea exprimată de verbul
determinat.
Întrebări: Cum?, Cât? În ce fel?.

Patru tipuri:
- propriu-zis- indică o stare, o acțiune, o caracteristică, sau modul în care se
desfășoară sau se arată acțiunea.

Se poate exprima prin:

• substantiv (Muzica cântă în surdină.)
• numeral (Își împletește cozile în patru.)
• verb (A plecat cântând de bucurie.)
• adverb de mod (A alergat mai repede ca de obicei.)
• locuțiune adverbială de mod (Ne-am plimbat într-adevăr până la pădure.),
• interjecție (Și gogâlț, gogâlț, îi mergeau sarmalele întregi pe gât.)

- comparativ- indică modul în care se desfășoară o acțiune sau se înfățișează o

stare, o trăsătură, în comparație cu alte acțiuni sau obiecte.

Poate fi exprimat prin:

• substantiv (Copilul se învârte ca un titirez.)
• pronume (Fata cântă mai bine decât mine)
• verb la infinitiv (A citi este mai ușor decât a învăța.)
 • adverb (Mașina se mișca mai încet ca oricând.)
• adjectiv (Este mai degrabă blând decât agresiv.)

- de măsură- arată măsura sau valoarea obiectelor și se exprimă prin substantiv

însoțit de numerale, precedat de prepoziție. (Prețul a crescut cu trei lei.)

- consecutiv- indică urmările unei acțiuni sau pe cele ale unei trăsături. El se
exprimă prin expresii fixe. (S-a făcut de râsul lumii.).

• Complementul circumstanțial de cauză- este partea secundară de propoziție

care arată cauza unei acțiuni sau pe cea a unei trăsături.
Întrebări: Din ce cauză?, Din ce pricină?.

Poate fi exprimat prin:

• substantiv. (Copilul plânge din cauza Ioanei.)
• pronume (Din pricina lor am pierdut trenul.)
• numeral (Am ajuns târziu din cauza celor doi.)
• adjectiv (Bărbatul era negru de supărat.)
• verb (Considerând că nu merită, nu i-a acordat nota zece.)

•Complementul circumstanțial de scop- este partea secundară de propoziție care

indică scopul acțiunii exprimate de verbul determinat. El determină întotdeauna
un verb și răspunde la întrebarea: Cu ce scop?.

Se poate exprima prin:

• substantiv (Ne pregătim în vederea examenelor.)
• verb (Au plecat la arat.).

• Complementul circumstanțial condițional- este partea secundară de propoziție

care arată condiția de care depinde înfăptuirea unei acțiuni sau existența unei
trăsături. El determină întotdeauna un verb și răspunde la întrebarea: Cu ce
condiție?

Se poate exprima prin:

• substantiv (În caz de urgență, spargeți geamul.),
• verb (Învățând mai mult, vei lua examenul.),
• adverb (Să înveți bine, altfel nu vei reuși.)
• Complementul circumstanțial concesiv- este partea secundară de propoziție
care indică un context care ar fi putut împiedica realizarea unei acțiuni, dar, cu
toate acestea, nu o face. Determină întotdeauna un verb la mod personal.

Se poate exprima prin:

• substantiv (În pofida tuturor strădaniilor, nu a reușit.),
• adjectiv (Chiar bolnav, tot a plecat la munte.),
• verb (Chiar plecând acum, tot vei ajunge târziu).

• Complementul circumstanțial consecutiv- este partea secundară de propoziție

care arată consecința unei acțiuni întreprinse, sau pe cea a unei caracteristici.

Se poate exprima prin:

• substantiv (Este destul de pregătit pentru o nouă încercare.),
• verb ( A muncit din greu, devenind un mare om de știință).