Cazurile substantivului

Gigi aleargă zilnic în parc.

Pe Andrei nu-l știu foarte bine.
I-am oferit mamei o floare.
Blana câinelui este lucioasă.

Ce este cazul?
Cazul este o categorie gramaticală a substantivului. Este forma pe care o ia
substantivul pentru a ocupa o anumită funcție sintactică.
În română, există cinci cazuri:
1. Cazul nominativ
2. Cazul acuzativ
3. Cazul genitiv
4. Cazul dativ
5. Cazul vocativ

I. Cazul nominativ
Copiii se joacă acum.
Un om se uită la noi.
Dan este medic.
În cazul nominativ, substantivele pot apărea cu formă nearticulată sau cu formă articulată
(hotărât sau nehotărât).
În nominativ substantivele NU apar niciodată precedate de prepoziții.
În nominativ, substantivele pot avea mai multe funcții sintactice:
a) subiect (Cine?)
A venit primăvara.
Bunica este în grădină.

Predicatul se acordă cu subiectul în persoană și număr.

Dacă subiectul este multiplu, acordul cu predicatul se face:
– la plural:
Dan și Gigi citesc acum. (termenii sunt legați prin și)
– la singular
Dan sau/ori Gigi citește acum. (termenii sunt legați prin sau/ori)
ATENȚIE! Termenii unui subiect multiplu pot apărea la distanță:
Soarele de dimineață, cântecul păsărelelor, mirosul pomilor
înfloriți și veselia oamenilor mă fac să trăiesc în armonie.

b) nume predicativ (face parte din predicatul nominal, alături de un verb copulativ)

1
Bunicul a fost pompier.
Dan va fi un lider adevărat.
Copiii vor deveni ingineri.
Vecinul meu se va face aviator.
După facultate, Paul va ieși arhitect.
Doru a ajuns un medic renumit.
Mă bucur că Victor a rămas prietenul meu.
Succesul înseamnă muncă.
Dan pare o persoană de încredere.

II. Cazul acuzativ

Pe copii îi cunosc de mult timp.
Am vorbit despre violență.
Pe deal sunt mulți oameni.
Am mâncat ciocolată.
În acuzativ, substantivele sunt, în general, însoțite de prepoziții (pe, de, la, cu, în, spre,
sub, peste, despre, din, dintre, prin, printre, peste, până, pentru, către, înspre, dinspre, ca, de
la, lângă, de lângă etc) sau de locuțiuni prepoziționale (față de, în loc de, în afară de,
conform cu, cu privire la, în raport cu, împreună cu, odată cu, în loc de, în decurs de etc.).
În acuzativ, substantivele pot avea mai multe funcții sintactice:
a) Complement direct (ce? pe cine?)
Am mâncat un ecler.
L-am văzut pe Gigi.
Complementul direct (CD) poate apărea fără prepoziție sau însoțit de prepoziția pe.
CD răspunde la întrebările:
Ce? Am văzut un avion uriaș.
Pe cine? I-am certat pe elevi astăzi.
În anumite contexte, CD este dublat de către un pronume personal de persoana a III-a cu
formă clitică (neaccentuată).
Le-am văzut pe colegele tale în parc.
Complementul direct pe colegele este anticipat de pronumele personal le-.
Pe Dan îl cunosc de când era mic.
Complementul direct pe Dan este reluat de pronumele personal îl.

b) complement prepozițional
Complementul prepozițional răspunde la întrebările:
– de cine/ce? Nu mă tem de fantome.
– despre cine/ce? Bunica ne-a vorbit despre copilăria ei.
– cu cine/ce: M-am întâlnit cu Gigi.
– la cine/la: Gina se gândește la vacanță.
– pentru cine/ce? Am optat pentru cursul de engleză.

2
c) circumstanțialul de loc (întrebări: unde? de unde? până unde? încotro?)
 Gigi pleacă la Brașov peste câteva ore.

d) circumstanțial de timp (întrebări: când? de când? până când? cât timp?)

La vară voi începe să învăț o limbă străină.
e) circumstanțial de mod (întrebări: cum? în ce fel?)
Profesorul ne explică cu răbdare.
f) circumstanțialul de cauză (întrebări: de ce? din ce cauză?)
Dan tremură de frig.
g) circumstanțial de scop (cu ce scop?)
Învăț pentru promovarea examenului.
Bunica a plecat la cumpărături.
! În propoziția de mai sus la cumpărături NU este circumstanțial de loc, pentru că nu este
denumit un loc. Sensul propoziției este Bunica a plecat cu scopul de a cumpăra.
h) atribut (substantival prepozițional) – determină un substantiv și apare mereu cu
prepoziție
Cartea cu povești este minunată.
Atributul din cazul acuzativ răspunde la întrebările:
– care? Mașina din curte este stricată.
– ce fel de? Îmi plac filmele de groază.

i) nume predicativ (face parte din predicatul nominal, alături de un verb copulativ; apare
întotdeauna precedat de prepoziție)
Mănușile sunt din piele.
Nu vreau să devii ca Dan.

III. Cazul genitiv

În genitiv, substantivele pot fi precedate de prepoziții (contra, împotriva, asupra,
deasupra, dedesubtul, înăuntrul, înaintea, înapoia) sau de locuțiuni prepoziționale (în fața,
în spatele, în jurul, în mijlocul, în urma, în preajma, pe vremea, de partea, prin dreptul, de-a
lungul, de-a latul etc).
Articolul genitival
Îmi place geaca roșie a colegei mele.
Am luat un roman al unchiului meu.
Articolul genitival face legătură între un substantiv în cazul genitiv și un substantiv
determinat.
Florile din grădină ale bunicii sunt parfumate.
Forme
singular plural
masculin al ai
feminin a ale
3
Articolul genitival se acordă în gen și număr cu substantivul determinat de substantivul în
genitiv.
Geaca roșie a băiatului este la spălat.
Am gustat prăjiturile cu ciocolată ale bunicului.
ATENȚIE! Într-o enumerare de substantive în genitiv, articolul genitival este reluat în fața
fiecărui substantiv, începând cu al doilea.
Sunt utile sfaturile mamei, ale bunicii, ale vecinilor, ale profesorilor
și ale prietenilor.

Funcții sintactice
În genitiv, substantivele au funcție sintactică de:
a) atribut (substantival genitival – fără prepoziție)
Cartea copiilor este nouă.
Atributul din genitiv determină un substantiv și răspunde la întrebările a cui?, al cui?, ale
cui?, ai cui?.
b) atribut (substantival prepozițional) (care?)
Lupta contra drogurilor continuă.
c) circumstanțial de loc (unde?, pe unde?)
Avionul zboară deasupra orașului.
d) circumstanțial de timp (când? de când?)
Gigi a intrat în clasă înaintea profesorului.
e) circumstanțial de scop (cu ce scop?)
Învăț mereu în vederea obținerii de note mari.
f) nume predicativ (face parte din predicatul nominal, alături de un verb copulativ; apare
întotdeauna însoțit de articolul genitival sau de o prepoziție cu regim de genitiv)
Florile sunt ale Mariei.
Părinții mei sunt contra fumatului.

ATENȚIE!
Pentru substantivele proprii masculine care denumesc nume de persoană și pentru
substantivele proprii feminine care denumesc nume de persoană (terminate în consoană sau
de origine străină), marcarea genitivului se face prin marca „lui”.
Tricoul lui Gigi este frumos. .
Desenele lui Carmen au fost expuse pe hol.

IV. Cazul dativ

În dativ, substantivele pot fi precedate de prepozițiile: grație, mulțumită, datorită.
În dativ, substantivul poate avea funcție sintactică de:
a) complement indirect
I-am oferit mamei flori.

4
Aceste cărți sunt folositoare copiilor.
Dan se comportă asemenea tatălui său.
Complementul indirect determină un verb, un adjectiv sau un adverb și răspunde la
întrebarea cui?
b) atribut (fără prepoziție)
M-am implicat în donarea de haine nevoiașilor.
c) atribut (substantival prepozițional)
Succesul grație muncii este înălțător.
Complementul indirect arată beneficiarul unei acțiuni.
Le-am adus copiilor multe jucării. (Cui am adus?)
Cărțile acestea sunt folositoare elevilor. (Folositoare cui?)
În unele contexte, complementul indirect este dublat de un pronume personal de persoana a
III-a, formă clitică (neaccentuată).
Le–am adus colegelor mărțișoare.
Complementul indirect colegelor este anticipat prin pronumele personal le-.
Câinelui i-am pus o zgardă nouă.
Complementul indirect câinelui este reluat prin pronumele personal i-.
Pentru substantivele proprii masculine care denumesc nume de persoană și pentru
substantivele proprii feminine care denumesc nume de persoană (terminate în consoană sau
împrumutate), marcarea cazului dativ se face prin marca „lui”.
I-am oferit lui Carmen o felicitare.
Atunci când substantivul în dativ este precedat de un adjectiv sau de un numeral care nu își
modifică forma, marcarea cazului se face cu prepoziția la.
Am oferit cadouri la trei copii.
Am dat de mâncare la ditamai animalul.

V. Cazul vocativ
Mamă, ce ai făcut azi la ședință?
La mulți ani, Gigi!
Substantivele care marchează o adresare directă sunt în cazul vocativ.
În vocativ, substantivele nu pot fi precedate de prepoziții.
Substantivele din vocativ se izolează prin virgulă sau semnul exclamării de restul enunțului.
Copii, mâine să vă aduceți carnetele.
Ce ai făcut, Gigi, azi la școală?
În vocativ, substantivele nu au funcție sintactică.
Matei, treci în bancă!
Matei – caz vocativ, fără funcție sintactică
ATENȚIE!
Substantivele în vocativ pot fi determinate de alte cuvinte; în această situație, se
izolează întreaga secvență prin virgulă, iar cuvintele care determină substantivul în
vocativ au funcție sintactică.
Dragi colegi de clasă, vă mulțumesc pentru cadourile pe care mi le-ați făcut!

5
colegi = substantiv comun, cazul vocativ, fără funcție sintactică
dragi – adjectiv propriu-zis, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul „colegi”, funcție
sintactică de atribut
de clasă – substantiv comun, cazul acuzativ, funcție sintactică de atribut
! Adjectivul se acordă cu substantivul în gen, număr și caz, nu și în funcție sintactică.

În vocativ, substantivele pot avea:

 formă specifică (cu mărcile o, e, ă, le)
Ioano, fii atentă!
Băiete, nu mai vorbi!
Ană, adu-mi, te rog, cartea!
Copilule, mergi mai repede!

 aceeași formă ca în nominativ

Gigi, ce ai mâncat?

 aceeași formă ca în genitiv-dativ:

La revedere, fetelor!