Sunteți pe pagina 1din 14

Cazurile substantivului

Clasa a VI-a

Gigi aleargă zilnic în parc.


Pe Andrei nu-l știu foarte bine.
I-am oferit mamei o floare.
Blana câinelui este lucioasă.

Ce este cazul?
Cazul este o categorie gramaticală a substantivului. Este forma pe care o ia
substantivul pentru a ocupa o anumită funcție sintactică.
În română, există cinci cazuri:
1. Cazul nominativ
2. Cazul acuzativ
3. Cazul genitiv
4. Cazul dativ
5. Cazul vocativ

I. Cazul nominativ
Copiii se joacă acum.
Un om se uită la noi.
Dan este medic.
În cazul nominativ, substantivele pot apărea cu formă nearticulată sau cu formă
articulată (hotărât sau nehotărât).
În nominativ substantivele NU apar niciodată precedate de prepoziții.
În nominativ, substantivele pot avea mai multe funcții sintactice:
a) subiect (Cine?)
A venit primăvara.
Bunica este în grădină.

Predicatul se acordă cu subiectul în persoană și număr.


Dacă subiectul este multiplu, acordul cu predicatul se face:
– la plural:
Dan și Gigi citesc acum. (termenii sunt legați prin și)
– la singular
Dan sau/ori Gigi citește acum. (termenii sunt legați prin sau/ori)
ATENȚIE! Termenii unui subiect multiplu pot apărea la distanță:
Soarele de dimineață, cântecul păsărelelor, mirosul pomilor
înfloriți și veselia oamenilor mă fac să trăiesc în armonie.

b) nume predicativ (face parte din predicatul nominal, alături de un verb


copulativ.)
Bunicul a fost pompier.
Dan va fi un lider adevărat.

II. Cazul acuzativ


Pe copii îi cunosc de mult timp.
Am vorbit despre violență.
Pe deal sunt mulți oameni.
Am mâncat ciocolată.
În acuzativ, substantivele sunt, în general, însoțite de prepoziții (pe, de, la, cu, în,
spre, sub, peste, despre, din, dintre, prin, printre, peste, până, pentru, către,
înspre, dinspre, ca, de la, lângă, de lângă).
În acuzativ, substantivele pot avea mai multe funcții sintactice:
a) Complement direct (ce? pe cine?)
Am mâncat un ecler.
L-am văzut pe Gigi.
Complementul direct (CD) poate apărea fără prepoziție sau însoțit de
prepoziția pe.
CD răspunde la întrebările:
Ce? Am văzut un avion uriaș.
Pe cine? I-am certat pe elevi astăzi.
În anumite contexte, CD este dublat de către un pronume personal de persoana a
III-a cu formă clitică (neaccentuată).
Le-am văzut pe colegele tale în parc.
Complementul direct pe colegele este anticipat de pronumele personal le-.
Pe Dan îl cunosc de când era mic.
Complementul direct pe Dan este reluat de pronumele personal îl.

b) complement prepozițional
Complementul prepozițional răspunde la întrebările:
– de cine/ce? Nu mă tem de fantome.
– despre cine/ce? Bunica ne-a vorbit despre copilăria ei.
– cu cine/ce: M-am întâlnit cu Gigi.
– la cine/la: Gina se gândește la vacanță.
– pentru cine/ce? Am optat pentru cursul de engleză.

c) circumstanțialul de loc (întrebări: unde? de unde? până unde? încotro?)


Gigi pleacă la Brașov peste câteva ore.

d) circumstanțial de timp (întrebări: când? de când? până când? cât timp?)


La vară voi începe să învăț o limbă străină.
e) circumstanțial de mod (întrebări: cum? în ce fel?)
Profesorul ne explică cu răbdare.

f) atribut (substantival prepozițional) – determină un substantiv și apare mereu cu


prepoziție
Cartea cu povești este minunată.
Atributul din cazul acuzativ răspunde la întrebările:
– care? Mașina din curte este stricată.
– ce fel de? Îmi plac filmele de groază.

III. Cazul genitiv


În genitiv, substantivele pot fi precedate de prepozițiile: contra, împotriva,
asupra, deasupra, dedesubtul, înăuntrul, înaintea, înapoia.
În genitiv, substantivele au funcție sintactică de atribut (substantival genitival):
Cartea copiilor este nouă.
Atributul din genitiv determină un substantiv și răspunde la întrebările a cui?, al
cui?, ale cui?, ai cui?.
Pentru substantivele proprii masculine care denumesc nume de persoană și
pentru substantivele proprii feminine care denumesc nume de persoană (terminate
în consoană sau de origine străină), marcarea genitivului se face prin marca „lui”.
Tricoul lui Gigi este frumos.
Tricoul băiatului este frumos.
Desenele lui Carmen au fost expuse pe hol.
Desenele fetei au fost expuse pe hol.

Articolul genitival
Îmi place geaca roșie a colegei mele.
Am luat un roman al unchiului meu.
Articolul genitival face legătură între un substantiv în cazul genitiv și un substantiv
determinat.
Florile din grădină ale bunicii sunt parfumate.
Forme
singular plural
masculin al ai
feminin a ale

Articolul genitival se acordă în gen și număr cu substantivul determinat de


substantivul în genitiv.
Geaca roșie a băiatului este la spălat.
Am gustat prăjiturile cu ciocolată ale bunicului.

ATENȚIE! Într-o enumerare de substantive în genitiv, articolul genitival este


reluat în fața fiecărui substantiv, începând cu al doilea.
Sunt utile sfaturile mamei, ale bunicii, ale vecinilor, ale profesorilor
și ale prietenilor.

IV. Cazul dativ


În dativ, substantivele pot fi precedate de prepozițiile: grație, mulțumită, datorită.
În dativ, substantivul poate avea funcția sintactică de complement indirect.
I-am oferit mamei flori.
Complementul indirect determină un verb sau un adjectiv și răspunde la
întrebarea cui?
Complementul indirect arată beneficiarul unei acțiuni.
Le-am adus copiilor multe jucării. (Cui am adus?)
Cărțile acestea sunt folositoare elevilor. (Folositoare cui?)
În unele contexte, complementul indirect este dublat de un pronume personal de
persoana a III-a, formă clitică (neaccentuată).
Le–am adus colegelor mărțișoare.
Complementul indirect colegelor este anticipat prin pronumele personal le-.
Câinelui i-am pus o zgardă nouă.
Complementul indirect câinelui este reluat prin pronumele personal i-.
Pentru substantivele proprii masculine care denumesc nume de persoană și pentru
substantivele proprii feminine care denumesc nume de persoană (terminate în
consoană sau împrumutate), marcarea cazului dativ se face prin marca „lui”.
I-am oferit lui Carmen o felicitare.
Atunci când substantivul în dativ este precedat de un adjectiv sau de un numeral
care nu își modifică forma, marcarea cazului se face cu prepoziția la.
Am oferit cadouri la trei copii.
Am dat de mâncare la ditamai animalul.

V. Cazul vocativ
Mamă, ce ai făcut azi la ședință?
La mulți ani, Gigi!
Substantivele care marchează o adresare directă sunt în cazul vocativ.
În vocativ, substantivele nu pot fi precedate de prepoziții.
Substantivele din vocativ se izolează prin virgulă sau semnul exclamării de restul
enunțului.
Copii, mâine să vă aduceți carnetele.
Ce ai făcut, Gigi, azi la școală?
În vocativ, substantivele nu au funcție sintactică.
Matei, treci în bancă!
Matei – caz vocativ, fără funcție sintactică
ATENȚIE!
Substantivele în vocativ pot fi determinate de alte cuvinte; în această situație, se
izolează întreaga secvență prin virgulă, iar cuvintele care determină substantivul în
vocativ au funcție sintactică.
Dragi colegi de clasă, vă mulțumesc pentru cadourile pe care mi le-ați
făcut!
colegi = substantiv comun, cazul vocativ, fără funcție sintactică
dragi – adjectiv propriu-zis, se acordă în gen, număr și caz cu substantivul
„colegi”, funcție sintactică de atribut
de clasă = substantiv comun, cazul acuzativ, funcție sintactică de atribut

! Adjectivul se acordă cu substantivul în gen, număr și caz, nu și în funcție


sintactică.
Substantivul
Test-grilă

1. În enunțul Săptămâna viitoare începe concursul de șah., există:


a) un substantiv;
b) două substantive;
c) trei substantive;
d) patru substantive.

2. În enunțul Blândețea este o trăsătură a oamenilor calzi., există:


a) un substantiv;
b) două substantive;
c) trei substantive;
d) patru substantive;

3. Substantivele proprii Brașov, Pitești, Arad, Vaslui denumesc:


a) nume de locuri;
b) numele de ape;
c) nume de instituții;
d) nume de evenimente.

4. În enunțul Dan, verișorul meu, citește zilnic basme., există:


a) un substantiv propriu și două substantive comune;
b) două substantive proprii și două substantive comune;
c) două substantive proprii și un substantiv comun;
d) un substantiv propriu și trei substantive comune.

5. În enunțul Luna viitoare o să mergem la București, unde îmi voi face permis la
Biblioteca Națională., există:
a) un substantiv comun și trei substantive proprii;
b) două substantive comune și două substantive proprii;
c) trei substantive comune și un substantiv propriu;
d) patru substantive comune.

6. În enunțul La Festivalul Național de Teatru au fost numeroase spectacole și au venit


artiști din toată Europa., există:
a) un substantiv propriu și trei substantive comune;
b) două substantive proprii și două substantive comune;
c) trei substantive proprii și un substantiv comun;
d) un substantiv propriu și două substantive comune.
7. Substantivul apartament este de genul:
a) masculin;
b) feminin;
c) neutru.

8. Substantivul aparență este de genul:


a) masculin;
b) feminin;
c) neutru.

9. Substantivul responsabilitate este de genul:


a) masculin;
b) feminin;
c) neutru.

10. Substantivul croasant este de genul:


a) masculin;
b) feminin;
c) neutru.

11. Forma de plural a substantivului furtun este:


a) furtuni;
b) furtune;
c) furtunuri;
d) furturi.

12. Forma de plural a substantivului aragaz este:


a) aragaze;
b) aragazuri.

13. Forma de plural a substantivului azil este:


a) azile;
b) aziluri;

14. Forma de plural a substantivului ciocolată este:


a) ciocolate;
b) ciocolăți;
c) ciucalate;
d) ciucalăți.

15. Forma de plural a substantivului telecomandă este:


a) telecomenzi;
b) telecomande.

16. Forma de plural a substantivului monedă este:


a) monede;
b) monezi;

17. Forma de plural a substantivului succes este:


a) succese;
b) succesuri;

18. Substantivul subliniat în enunțul Astăzi am mâncat doar un corn cu ciocolată. are
forma de plural:
a) coarne;
b) cornuri;
c) corni:

19. Substantivul subliniat în enunțul Câinele are un colț rupt. are forma de plural:
a) colți;
b) colțuri;

20. Substantivul subliniat în enunțul Mă doare capul. are forma de plural:


a) capete;
b) capuri;
c) capi;

21. Substantivele mirosul și fereastra sunt:


a) nearticulate;
b) articulate cu articol hotărât;
c) articulate cu articol nehotărât.

22. Substantivele cafele și sarmale sunt:


a) nearticulate;
b) articulate cu articol hotărât;
c) articulate cu articol nehotărât.

23. În enunțul Soarele răsare în fiecare dimineață., există:


a) două substantive nearticulate:
b) două substantive articulate cu articol hotărât;
c) două substantive articulate cu articol nehotărât;
d) un substantiv articulat cu articol hotărât și un substantiv nearticulat.

24. În enunțul Veștile bune circulă repede în orașul nostru., există:


a) două substantive nearticulate:
b) două substantive articulate cu articol hotărât;
c) două substantive articulate cu articol nehotărât;
d) un substantiv articulat cu articol hotărât și un substantiv articulat cu articol
nehotărât;

25. În enunțul Se aud țipete de copii, există:


a) două substantive nearticulate:
b) două substantive articulate cu articol hotărât;
c) două substantive articulate cu articol nehotărât;
d) un substantiv articulat cu articol hotărât și un substantiv articulat cu articol
nehotărât;

26. În enunțul Frunzele copacilor au început să cadă., există:


a) două substantive nearticulate:
b) două substantive articulate cu articol hotărât;
c) două substantive articulate cu articol nehotărât;
d) un substantiv articulat cu articol hotărât și un substantiv articulat cu articol
nehotărât;

27. În enunțul Am mâncat niște mere aduse de la țară., există:


a) două substantive nearticulate:
b) două substantive articulate cu articol hotărât;
c) două substantive articulate cu articol nehotărât;
d) un substantiv articulat cu articol nehotărât și un substantiv nearticulat.

28. Alege seria în care există doar substantive colective:


a) turmă, armată, clasă, oi;
b) copii, echipă, stol, cireadă;
c) roi, popor, frunziș, brădet;
d) oameni, popor, pluton, soldați.

29. În enunțul, Bunica îndulcește ceaiul cu miere., există:


a) un substantiv defectiv de numărul singular;
b) un substantiv defectiv de numărul plural;
c) un substantiv defectiv de numărul singular și un substantiv defectiv de numărul
plural;
d) două substantive defective se plural;

30. În enunțul La sfârșitul piesei de teatru, în sală a început un val de aplauze., există:
a) un substantiv defectiv de numărul singular;
b) un substantiv defectiv de numărul plural;
c) un substantiv defectiv de numărul singular și un substantiv defectiv de numărul
plural;
d) două substantive defective se plural.

31. În enunțul Cinstea și curajul sunt calități greu de găsit la oamenii de astăzi., există:
a) un substantiv defectiv de numărul singular;
b) un substantiv defectiv de numărul plural;
c) un substantiv defectiv de numărul singular și un substantiv defectiv de numărul
plural;
d) două substantive defective se plural.

32. În enunțul De la oboseală, am uitat și de foame, și de sete., există:


a) un substantiv defectiv de numărul singular;
b) un substantiv defectiv de numărul singular și un substantiv defectiv de numărul
plural;
c) două substantive defective de numărul plural;
d) trei substantive defective de numărul plural.

33. În enunțul În povestea citită, balaurul avea ochelari de aur., există:


a) un substantiv defectiv de numărul singular și un substantiv defectiv de numărul
plural;
b) două substantive defective de numărul singular;
c) două substantive defective de numărul plural;
d) două substantive defective de numărul plural și un substantiv defectiv de numărul
singular.

34. În enunțul Dan este un pictor extrem de talentat., există:


a) două substantive în cazul nominativ;
b) două substantive în cazul acuzativ;
c) un substantiv în cazul nominativ și un substantiv în cazul dativ;
d) un substantiv în cazul acuzativ și un substantiv în cazul dativ.

35. Substantivele din enunțul Copiii i-au cumpărat buncii florile preferate. sunt, în
ordine, în cazurile:
a) nominativ, genitiv, acuzativ;
b) nominativ, dativ, acuzativ;
c) acuzativ, dativ, nominativ;
d) genitiv, acuzativ, dativ.

36. Substantivele din enunțul Gigi, ai citit întreaga poveste? sunt, în ordine, în cazurile:
a) nominativ, acuzativ;
b) nominativ, dativ;
c) acuzativ, nominativ;
d) vocativ, acuzativ.

37. Substantivele din enunțul Bunica mi-a arătat un carnețel vechi al bunicului. sunt, în
ordine, în cazurile:
a) nominativ, acuzativ, genitiv;
b) nominativ, acuzativ, dativ;
c) vocativ, acuzativ, genitiv;
d) acuzativ, nominativ, genitiv;

38. Substantivele din enunțul Ce ai făcut, băiete, la școală?, sunt, în ordine, în cazurile:
a) nominativ, acuzativ;
b) vocativ, acuzativ;
c) nominativ, vocativ;
d) vocativ, nominativ.

39. Substantivul subliniat în enunțul La dirigenție am vorbit despre violență. are funcția
sintactică de:
a) complement direct;
b) complement indirect;
c) complement prepozițional;
d) atribut;

40. Substantivul subliniat în enunțul În clasă au fost aduse măști de protecție. are funcția
sintactică de:
a) nume predicativ;
b) atribut;
c) complement prepozițional;
d) circumstanțial de loc;

41. Substantivul subliniat în enunțul Florile sunt luate din grădina bunicii. are funcția
sintactică de:
a) subiect;
b) atribut;
c) complement direct;
d) complement indirect.

42. Substantivul subliniat în enunțul Bunicul a fost pompier și a salvat multe vieți. are
funcția sintactică de:
a) complement direct;
b) complement indirect;
c) atribut;
d) nume predicativ;

43. Substantivul subliniat în enunțul Dan nu citește niciodată cu atenție cerințele. are
funcția sintactică de:
a) complement prepozițional;
b) complement direct;
c) circumstanțial de mod;
d) atribut;

44. Substantivul subliniat în enunțul Romanele de dragoste sunt preferatele mele. are
funcția sintactică de:
a) complement direct;
b) complement prepozițional;
c) atribut;
d) nume predicativ;

45. Substantivul subliniat în enunțul Ghetele cele noi ale Ginei sunt din piele. are funcția
sintactică de:
a) complement direct;
b) complement prepozițional;
c) atribut;
d) nume predicativ.

46. Substantivul subliniat în enunțul În vacanță ați mers în fiecare zi la bibliotecă. are
funcția sintactică de:
a) complement prepozițional;
b) circumstanțial de timp;
c) atribut;
d) subiect.

47. Substantivul subliniat în enunțul Copiilor le-am adus fructe proaspete. are funcția
sintactică de:
a) subiect;
b) complement direct;
c) complement indirect;
d) atribut.

48. Substantivul subliniat în enunțul Muncitorii au înlocuit țeava spartă. are funcția
sintactică de:
a) subiect;
b) atribut;
c) complement direct;
d) circumstanțial de loc.

49. Substantivul subliniat în enunțul Îmi place culoarea mașinii. are funcția sintactică de:
a) subiect
b) atribut;
c) complement direct;
d) complement indirect;

50. Substantivul subliniat în enunțul Pe Dan îl cunoaște multă lume. are funcția
sintactică de:
a) subiect;
b) complement prepozițional;
c) complement direct;
d) atribut.

51. Substantivul subliniat în enunțul Nu m-am certat cu colegii mei niciodată. are funcția
sintactică de:
a) subiect;
b) complement direct;
c) complement prepozițional;
d) nume predicativ.

52. Substantivul subliniat în enunțul Înainte de a fi profesor, bunicul


fusese muzeograf. are funcția sintactică de:
a) subiect;
b) nume predicativ;
c) complement direct;
d) complement indirect.

53. Substantivul subliniat în enunțul În sertarul din mijloc sunt fotografii vechi. are
funcția sintactică de:
a) subiect;
b) complement prepozițional;
c) circumstanțial de loc;
d) complement direct.

54. Substantivul subliniat în enunțul Au ieșit ghioceii de sub zăpadă. are funcția
sintactică de:
a) subiect;
b) complement direct;
c) complement indirect;
d) circumstanțial de loc.
55. Substantivul subliniat în enunțul Trebuie să transcriem cu grijă acest text. are
funcția sintactică de:
a) complement prepozițional;
b) complement direct;
c) circumstanțial de mod;
d) atribut.

56. În enunțul Familia popescu au venit la noi., există:


a) o greșeală;
b) două greșeli;
c) trei greșeli;
d) patru greșeli;

57. În enunțul Gigi, Dan și Victor a întârziat la ora de Matematică., există:


a) o greșeală;
b) două greșeli;
c) trei greșeli;
d) patru greșeli;

58. În enunțul Copii au făcut patru copi la xerox., există:


a) o greșeală;
b) două greșeli;
c) trei greșeli;
d) patru greșeli;

59. În enunțul Dan se ascunde de pe ușe., există:


a) o greșeală;
b) două greșeli;
c) trei greșeli;
d) patru greșeli.

60. În enunțul I-am dat lui Gina toate cărțile cu poveștii., există:
a) o greșeală;
b) două greșeli;
c) trei greșeli;
d) patru greșeli;

S-ar putea să vă placă și