Sunteți pe pagina 1din 12

Schema recapitulativă pentru teză

A. Limba româ nă

1. Substantivul - tipuri

- cazuri

- funcţii sintactice

2. Pronumele - tipuri: personal, reflexive, demonstrativ şi posesiv

- adjective pronominale demonstrative şi posesive

- cazurile şi funcţiile sintactice ale pronumelor şi

adjectivelor pronominale

B. Literatura româ nă

 Balada populară – Toma Alimoş


 Opera epică – Amintiri din copilărie de Ion Creangă
 Fabula – Câinele şi căţelul de Grigore Alexandrescu

Obs: Noţiuni de teorie literară de recapitulat:

1. Modurile de expunere (dialog, monolog, naraţiune, descriere)

2. Figuri de stil (epitetul, comparaţia, personificarea, enumeraţia, repetiţia,


antiteza, hiperbola, inversiunea)

3. Genurile literare - epic

- liric
1. Substantivul:

a) Tipuri:

 Colective: sunt substantivele care la forma de singular indică o mulţime/un


grup de obiecte sau fiinţe. Ex: câ rd, turmă , etc.
 Defective: sunt substantive care nu au formă pentru anumite clase
gramaticale. Ex: defective de plural: fă ină , ulei, etc.
defective de singular: ochelari, zori, icre, etc.

b) Cazuri:

1. Nominativ
2. Acuzativ
3. Genitiv
4. Dativ
5. Vocativ

c) Funcţii sintactice:

1. Nominativ: a) Subiect: Copilul citeşte atent. (cine? ce? )

b) Nume predicativ: Colegul meu este un copil cuminte. ( ce este? )

c) Atribut explicativ/apoziţional: Edi, copilul meu, este ră u. ( care? )

2. Acuzativ: a) Complement direct: L-am vă zut pe copil la mall. ( pe cine? ce? )

b) Complement indirect: Vorbim despre copilul nostru.

( despre cine/ce; cu cine/ce; pentru cine/ce; etc )

c) Complement circumstanţial de loc: S-a aşezat lâ ngă copil.

( unde? ; încotro? ; de unde? ; pâ nă unde? )

d) Complement circumstanţial de timp: A intrat în casă după copil.

( câ nd? ; câ t timp? )

e) Complement circumstanţial de mod: S-a distrat ca un copil.

( cum? ; în ce fel? )

f) Complement circumstanţial de cauză : S-a certat de la copil.

( din ce cauză ? )
g) Complement circumstanţial de scop: S-a aruncat în valuri pentru copil.

( cu ce scop? )

h) Complement de agent: A fost supă rat de că tre copilul vecinilor.

( de că tre cine? )

i) Nume predicativ: Cadoul este pentru copil.

( pentru cine este? )

j) Atribut substantival prepoziţional: Cadoul pentru copil este costisitor.

( care? ; ce fel de? )

3. Cazul genitiv: ( al, a, ai, ale cui? )

a) Atribut substantival genitival: Că rţile copilului sunt rupte.

b) Nume predicativ: Că rţile sunt ale copilului.

c) Complement circumstanţial de loc: M-am aşezat în faţa copilului.

d) Complement circumstanţial de timp: Am terminat înaintea copilului.

e) Complement circumstanţial de mod: În ciuda copilului, au decis să plece.

4. Cazul dativ: ( cui? )

a) Complement indirect: I-am dat copilului o carte.

b) Nume predicativ: Succesul este graţie copilului.

c) Complement circumstanţial de mod: A votat contrar copilului.

d) Atribut substantival: Votul contrar copilului este al să u.

5. Cazul vocativ:

 Nu are funcţii sintactice;


 Exprimă o chemare;
 Se separă întotdeauna prin virgulă de restul contextului!
Prepoziţii specifice cazului acuzativ: pe, după , la, sub, lâ ngă , pentru, despre, cu,
etc.

Prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale specifice cazului genitiv: în faţa, în


spatele, în susul, în josul, înaintea, înapoia, etc.

Prepoziţii specifice cazului dativ: datorită , graţie, mulţumită , contrar, etc.

2.Pronumele:

a) Tipuri:

 Personal: a) Cu formă accentuată : eu, tu, el, noi, voi, ei, ele, pe mine,
mie…
b) Cu formă neaccentuată : mă , m-, te, ne, vă ...
c) Cu forme paralele: dâ nsul, dâ nsa, dâ nşii, dâ nsele, dâ nşilor,
dâ nsului, dâ nsei, dâ nselor.
d) De politeţe:
 Forme propriu-zise: dumneavoastră , dumnealui,
dumneaei ...
 Forme populare: mata, matale, mă tă luţă , mă tă lică ...
 Forme de reverenţă : Mă ria Ta, Excelenţa Voastră ,
Lumină ţia Voastră , Întunecimea Voastră , ...

Obs: Pentru că ţine locul unui substantiv, pronumele personal se comportă ca şi


acesta avâ nd aceleaşi cazuri şi aceleaşi funcţii sintactice.

 Reflexiv:
Obs: Pronumele reflexiv are forme numai pentru cazurile Acuzativ şi
Dativ:

a) Forme proprii - Acuzativ: pe sine (f. accentuată ); se (f. neaccentuată )


- Dativ: sieşi (f. accentuată ); şi-, îşi (f. neaccentuată )
b) Forme împrumutate de la pronumele personal:
 Pentru acuzativ: mă , te, ne, vă
 Pentru dativ: îmi, îţi, ne, vă

Atenţie!!! Nu confundaţi în contexte formele pronumelui personal cu formele


pronumelui reflexiv. Dacă pronumele şi verbul acordat au aceeaşi persoană =>
este pronume reflexiv, dacă NU se acordă => este pronume personal.
 Demonstrativ:
Def: Pronumele demonstrativ este pronumele care aproprie,
îndepă rtează (în spaţiu timp), indentitatea obiectului cu sine însuşi ori
cu alt obiect se numeşte PRONUME DEMONSTRATIV.

Pronumele demonstrativ poate fi:

1. de apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea;


2. de depă rtare: acela, aceea, aceia, acelea;
3. de identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași;
4. de diferențiere:celă lalt, celelalte, cealaltă , ceilalți;
5. care exprimă apropierea: cestă lalt, ceastă laltă , ceștilalți, cestelalte;
6. care exprimă depă rtarea: celă lalt, cealaltă , ceilalți, celelalte;

 Posesiv:
Def: Pronumele posesiv înlocuiește numele posesorului unui obiect
câ t şi a obiectului posedat.

Atenţie!! Pronumele posesiv este totdeauna însoţit de articolul posesiv


genitival (al, a, ai, ale) care nu mai este o marcă a cazului genitiv.

Obiectul
Singular Plural
posedat

sg. m. (copilul) al meu, al tău, al său al nostru, al vostru

sg. f. (casa) a mea, a ta, a sa a noastră, a voastră

pl. m. (copiii) ai mei, ai tăi, ai săi ai noștri, ai voștri

pl. f. (casele) ale mele, ale tale, ale sale ale noastre, ale voastre

Obs: Dacă pronumele posesiv însoţeşte un substantiv cu care se acordă


în gen, numă r şi caz, el devine adjectiv pronominal posesiv şi
îndeplineşte totdeauna funcţia sintactică de atribut adjectival.
b) Adjective pronominale demonstrative şi posesive:
Adjective pronominale posesive:
Def: Adjectivul posesiv este un adjectiv pronominal care determină
un substantiv, referindu-se în același timp la posesorul lucrului, ființei
sau noțiunii (numite cu un cuvâ nt obiect posedat) exprimate de acel
substantiv. În multe limbi, cum este și limba româ nă , adjectivul posesiv
exprimă  persoana gramaticală  a posesorului (întâ i, a doua sau a treia),
faptul dacă există un singur posesor sau mai mulți, precum
și numă rul și genul obiectului posedat. În clasa pronumelor are drept
corespondent pronumele posesiv.

Un obiect posedat Mai multe obiecte posedate


Numărul și
persoana
posesorului Femini
Masculin/Neutru Masculin Feminin/Neutru
n

I. meu mea mei mele

Singular II. tău ta tăi tale

III. său sa săi sale

I. nostru noastră noștri noastre

Plural II. vostru voastră voștri voastre

III. lor lor lor lor


Adjective pronominale demonstrative:

Adjectivul pronominal demonstrativ stă pe lâ ngă un ALT substantiv şi nu


înlocuieşte nimic.
Ex. Acea fată mă nâ ncă îngheţată .
Acel câ ine doarme.
În toate exemplele de mai sus, pronumele demonstrative ''acel'',''aceea''
stau pe lâ ngă un substantiv şi aveau acelaşi gen, numă r şi caz (ex. acel - nr.
singular, masculin iar caine-nr.singular, masculin). Deci înseamnă ca au
devenit adjective pronominale demonstrative.

 Cazurile şi funcţiile sintactice ale pronumelor şi adjectivelor


pronominale:

Pronumele:

Nominativ
Subiect : EL merge la să niuş.
Nume predicativ : Prietenii acelui copil suntem NOI.
Acuzativ
Complement direct : Pe EL l-am cunoscut în tabă ră .
Complement indirect : Tata o să discute cu VOI .
Nume predicativ : Darurile sunt de la EI .
Complement circumstanţial de loc :  Am mers pâ nă la ELE .
Complement circumstanţial de timp : O sa plecă m după Voi , nu înainte . 
Complement circumstanţial de mod : Ana vorbeşte ca TINE . 
Complement de agent : Motoreta a fost cumpă rată de EL .
Dativ
Nume predicativ : Copilul este asemenea LUI . 
Atribut pronominal prepozitional : Un campion asemenea Ţ IE este curajos. 
Complement circumstanţial de mod : S-a comportat asemenea LOR . 
Genitiv
Atribut pronominal genitival : Prietenul Ei este neastâ mpă rat. 
Atribut pronominal prepozitional : Gheţuşul dianintea LOR este alunecos.
Nume predicativ : în disputa creată , Ion este contra LOR .
Complement circumstanţial de loc : Dan merge înaintea Ei.
Complement circumstanţial de timp : George a sosit înaintea LOR .
Vocativ
Nu are funcţie sintactică : TU , vino aici !

B.Literatura româ nă

1.Moduri de expunere:

 Dialog: este modul de expunere care redă convorbirea dintre două sau


mai multe persoane.
 Monolog: este un mod de expunere și procedeu literar prin care
personajul își analizează stă rile sufletești, concepțiile, ideile și le aduce
la cunoștința cititorilor sau a spectatorilor. De asemenea, poate fi un tip
de discurs continuu în care nu se așteaptă un ră spuns.
 Naraţiune: este modul de expunere prin care se aduce la cunoștința
cuiva (ascultă tor/cititor) o întâ mplare sau o succesiune de întâ mplă ri,
reale sau imaginare, care sunt atribuite unor personaje prezente în
desfă șurarea lor.
 Descriere: este un mod de expunere prin care se prezintă tră să turile
caracteristice ale unui colț din natură , ale unui peisaj, fenomen al
naturii, portretul unui personaj etc. De asemenea, descrierea este și
o operă literară , în proză sau în versuri, organizată pe baza descrierii
literare.

2.Figuri de stil:

Epitetul: figura de stil care constă în determinarea unui substantiv sau verb
printr-un adjectiv, adverb, scoţâ nd în evidenţă tră să turile lucrurilor, fiinţelor sau
acţiunilor care l-au impresionat pe scriitor.
Comparaţia: figura de stil cu ajutorul că reia se exprimă un raport de asemă nare
între două obiecte.
Personificarea: procedeul stilistic prin care se atribuie animalelor,lucrurilor,
elementelor naturii însuşiri şi manifestă ri omeneşti.

Enumeraţia: figura de stil care constă în înşiruirea unor argumente, fapte, însuşiri
privitoate la aceeaşi împrejurare.
Repetiţia: figura de stil care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvâ nt
sau a mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii, însuşiri.
Antiteza: este figura de stil care pune în apoziţie 2 personaje, 2 obiecte, 2
sentimente cu scopul de a se evidenţia reciproc.
Hiperbola: este figura de stil care constă în exagerarea unor tră să turi, situaţii sau
personaje cu scopul de a spori expresivitatea exprimă rii şi de a impresiona
cititorul.

Inversiunea: este un procedeu stilistic ce constă în schimbarea topicii obișnuite a


cuvintelor dintr-o propoziție sau frază . Prin inversiune se evidențiază importanța
deosebită a unui cuvâ nt sau a unui grup de cuvinte din contextul respectiv.

3.Genurile literare (epic şi literar)

Opera epică

Opera epică este textul în care autorul îşi exprimă gândurile, ideile şi sentimentele în mod
indirect prin intermediul personajelor şi al acţiunii.
Opera epică este în proză.
Subiectul operei epice constă în totalitatea acţiunilor dintr-o naraţiune, dezvoltate într-o
succesiune logică, sub forma momentelor subiectului:
 Expoziţiunea (situaţia iniţială) – partea de început a unei naraţiuni, cu precădere
descriptivă, în care se prezintă timpul, spaţiul şi personajele/personajul principal.
 Intriga (cauza acţiunii, evenimentul perturbător) – situaţia sau întâmplarea care
modifică echilibrul iniţial şi declanşează acţiunea, determinând evoluţia ulterioară a
personajelor.
 Desfăşurarea acţiunii – partea cea mai amplă a subiectului, cuprinzând totalitatea
acţiunilor şi a întâmplărilor anunţate prin intrigă şi dezvoltate progresiv.
 Punctul culminant (situaţia tensionată) – întâmplarea cea mai tensionată din cuprinsul
naraţiunii, a cărei depăşire opreşte suita de acţiuni determinate de intrigă.
 Deznodământul (situaţia finală) – rezultatul şi încheierea tuturor acţiunilor şi a
situaţiilor acumulate de-a lungul naraţiunii.
Opera lirică

Opera lirică este textul în care autorul îşi exprimă gânduri şi sentimente, în mod direct, din
ipostaza eului liric (vocea din text).

Trăsăturile operei lirice:

a) Textul se organizează în versuri şi respectă elementele de prozodie:

Organizarea strofică- distribuirea versurilor în strofe care pot fi:

 Monostih- 1 vers
 Distih- 2 versuri
 Terţină- 3 versuri
 Catren- 4 versuri
 Strofă Polimorfă (nu se respectă reguli de organizare)

 Rima – potrivirea sunetelor din ultimele silabe accentuate ale versurilor dintr-o strofă.

Tipuri de rimă: Încrucişată (abab)


Îmbrăţişată (abba)
Împerecheată (aabb)
Monorimă (aaaa)
Vers alb (abcd)

 Măsura – numărul de silabe dintr-un vers


Tipuri de rimă: măsură unică (dacă toate versurile au acelaşi număr de silabe)
măsură variabilă (când alternează numărul de silabe)

b) Modul de expunere este descrierea de tip tablou (dacă se prezintă un peisaj) sau de tip
portret (dacă se creionează un chip uman)
Obs: În descriere predomină grupurile nominale (subs. şi adj. cu valoare de epitete) şi imagini
vizuale.
c) În textul liric apare un număr mare de figuri de stil (epitete, enumeraţii, comparaţii, …) şi
de imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive, tactile şi gustative)

d) Autorul transmite, prin textul liric, sentimente (de admiraţie faţă de natură, etc).

Fabula
Def: Fabula este specia genului epic în versuri în care se prezintă o
întâ mplare pe seama unor personaje mă şti (animale, plante sau
obiecte), de unde se deduce o învă ţă tură , o lecţie de viaţă ;

Tră să turile fabulei:


1. Din punctual de vedere al structurii compoziţionale, fabula
cuprinde 2 pă rţi:
a) Partea narativă
b) Morala
2. Modul de expunere predominant în fabulă este dialogul care
conferă textului caracter de scenetă .
3. Figura de stil centrală în fabulă este personificarea prin care
se atribuie tră să turi omeneşti animalelor, plantelor sau
obiectelor.
4. Personajele care participă la acţiune ilustrează defecte
general – umane: aroganţa, mâ ndria, naivitatea...