Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a persoanei, distingem

pronume şi adjective pronominale care au categoria gramaticală a persoanei.

Pronumele personale
propriu-zise
+
cele de politeţe

Au categoria Adjectivele
Pronumele
gramaticală pronominale
reflexive
a persoanei de întărire

Pronumele
şi adjectivele
pronominale
posesive
 Pronumele de politeţe

 În limbile în care există, pronumele personal de politeţe

(sau de reverenţă) exprimă respectul vorbitorului faţă de
persoana numită prin acest pronume.
 În limba română acest pronume are forme proprii doar
pentru persoanele a II-a şi a III-a şi nu poate deveni adjectiv
pronominal. Tabelul de mai jos arată formele acestor
pronume, puse în diferite cazuri. Indicaţiile „singular” şi
„plural” se referă la numărul de persoane reprezentate de
pronume.
 Ca subiect, însă, dumneavoastră cere întotdeauna ca
acordul cu predicatul să se facă la plural.
 Pronumele de politeţe
Persoana singular plural
II
N.Acc. dumneata, dumneavoastră
dumneavoastră
G.D. dumitale, dumneavoastră
dumneavoastră
Persoana singular plural
III
masculin feminin masculin feminin

N.Acc. G.D. dumnealui dumneaei dumnealor dumnealor

 Pronumele de politeţe

 Pronumele personale dînsul, dînsa, dînşii, dînsele, deşi nu

sînt pronume de politeţe propriu-zise, sînt percepute de unii
vorbitori ca exprimînd un grad mai mare de respect faţă de
persoanele numite, astfel ajungînd să funcţioneze ca
pronume de politeţe. Totuşi, în unele graiuri regionale (de
exemplu în Moldova), aceste pronume sînt folosite nu numai
pentru persoane, ci şi pentru obiecte, faţă de care nu se
exprimă nici un fel de politeţe. Aceste pronume personale
de politeţe provin din forme mai vechi ale pronumelui
personal – însul, însa, înşii, însele.
 Pronumele de politeţe

 Formele reverenţioase precum: Domnia ta,

Măria ta, Înălţimea ta, Excelenţa sa, Luminăţia
voastră, Preasfinţia sa, Majestatea sa etc. se
folosesc în limbajul solemn, oficial şi protocolar şi
exprimă cel mai înalt grad de respect.
Pronumele de politeţe se pot prescurta astfel: d-
ta, d-tale, d-sa, d-sale, d-voastră, dvs. sau dv., d-lui,
d-ei, d-lor.
 Pronumele de politeţe

 În limbajul familiar şi regional există şi

alte variante ale pronumelui personal de
politeţe: mata, matale, mătălică, mătăluţă,
tălică, tăluţă.
 Pronumele de politeţe

Funcţii sintactice:
Subiect: Dumnealui a sosit din Cahul.
Nume predicativ: Următorul candidat sunteţi
dumneavoastră.
Atribut pronominal: Cartea dumneaei este pe birou.
Complement direct: L-am chemat pe dumnealui.
Complement indirect: Vă ofer dumneavoastră acest
premiu.
Complement de agent: Expoziţia este organizată de
dumneaei.
Complement circumstanţial de mod: El scrie poezii ca şi
dumneata.
Complement circumstanţial de loc: Nu stau mult la
dumneata.
 Pronumele reflexiv
• Pronume care ţine locul obiectului asupra căruia se
exercită direct sau indirect acţiunea verbului, fiind
identic cu subiectul propoziţiei, şi având aceeaşi
persoană cu verbul, se numeşte reflexiv.
• Forme reflexive propriu-zise există numai pentru
persoana a III-a (pe sine, sie, sieşi). Pentru celelate
persoane se folosesc formele neaccentuate ale
pronumelui personal, cu valoare de pronume reflexiv.
• Dacă pronumele are alt număr şi altă personă decât
verbul determinat, atunci este pronume personal.
Ţi-a trimis o carte.
 Pronumele reflexiv

singular
Caz / I II III
persoană

dativ îmi, mi îţi, ţi sieşi, sie,

şie, işi, şi

acuzativ mă, m- te Sine, sineşi,

se, s-
 Pronumele reflexiv
plural
Caz / I II III
persoană

dativ ne vă sieşi, sie,

şie, işi, şi

acuzativ ne vă, v- sine, sineşi,

se, s-
 Pronumele reflexiv

Exemple:
• Să mă-mbrac în părul galben şi în strai uşor ţesut…
• Azi n-ai chip în toată voia în privirea-i să te
pierzi,/cum îţi vine, cum îţi place pe copilă s-o
dezmierzi.
• Ei şoptesc, multe şi-ar spune şi nu ştiu de-unde să-
nceapă…
(M.Eminescu)
 Adjectivele pronominale de întărire

 Pronumele de întărire este pronumele care are rolul de

a întări, de a pune în evidenţă persoana la care se referă.

- Du-te de mori pentru binele moşiei dumitale, cum ziceai

însuţi. (C. Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanu)
Eşti însuţi ce păstrezi în suflet din oamenii pe care i-ai
cunoscut. (N. Iorga, Cugetări)
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia îngrozitoare. (M.
Eminescu, Scrisoarea III)
 Adjectivele pronominale de întărire

 În limba română actuală, pronumele de întărire

este folosit rar, mai des apar construcţiile cu
adverbul chiar – chiar eu, chiar tu etc – sau cu
adjectivul singur(ă): eu singur(ă), tu singur(ă), el
(ea) singur(ă) etc.
În limba română, formele pronumelui de întărire
sunt alcătuite din vechiul pronume însu (însă) şi
formele neaccentuate de dativ ale pronumelui
personal sau reflexiv – mi, ţi, şi, ne, vă, le: însumi,
însuţi, însuşi, înşine, înşivă, înşişi; însămi, însăţi,
însăşi, însene.
 Adjectivele pronominale de întărire

Sg./pl. masculin feminin

I mi mi
II Însu+ ţi Însă+ ţi
III şi şi
I ne ne
II Înşi+ vă Înse+ vă
III şi şi, le
 Pronumele posesive

Pronumele posesiv înlocuieşte numele posesorului

unui obiect, este precedat de articolul posesiv şi are
forme care arată persoana şi numărul pronumelui şi
dau indicaţii despre genul şi numărul substantivului
care denumeşte obiectul posedat.
Ai noştri fugeau spre pădure să scape de încercuire.
(M. Preda, Îndăzneala)
Pământul este al nostru, că noi îl muncim.
(L. Rebreanu, Răscoala)
 Pronumele posesive

Caracteristici:
 e însoţit de articol posesiv genitival care îşi schimbă
forma după genul şi numărul obiectului posedat
 nu are forme pentru genitiv si dativ singular
la genitiv, dativ plural apar formele alor mei, alor tăi, alor
noştri, alor voştri
 substituie numele posesorului (acordându-se în
persoană şi număr) şi se acordă în gen, număr şi caz cu
obiectul posedat
 la persoana a III-a plural nu are formă proprie, se
foloseşte pronumele personal lor
 Pronumele posesive
Un singur obiect posedat – un singur posesor:

persoana masculin feminin

I Al meu A mea

II Al tău A ta

III Al său A sa
 Pronumele posesive

Un singur obiect posedat – mai mulţi posesori:

persoana masculin feminin

I al nostru a noastră

II al vostru a voastră

III al lor a lor

 Pronumele posesive
Un un singur posesor- mai multe obiecte posedate:

persoana masculin feminin

I Ai mei Ale mele

II Ai tăi Ale tale

III Ai săi Ale sale

 Pronumele posesive

Mai mulţi posesori- mai multe obiecte posedate:

persoana masculin feminin

I Ai noştri Ale noastre

II Ai voştri Ale voastre

III Ai lor Ale lor

 Adjectivul pronominal posesiv

 Adjectivul posesiv determină un substantiv, se

acordă în gen, număr şi caz cu acesta şi substituie
numele posesorului, cu care se acordă în persoană şi
număr. 

 Formele sunt identice cu ale pronumelui posesiv,

cu deosebirea că articolul posesiv genitiv nu mai este
obligatoriu.
      Exemplu:
Ai mei părinţi au plecat.
Părinţii mei au plecat.
Utilizând drept criteriu existenţa sau inexistenţa categoriei gramaticale a
persoanei distingem pronume şi adjective pronominale care nu reacţionează
la această categorie.
Pronumele şi
adjectivele
pronominale
demonstrative

Pronumele şi Pronumele şi
Nu au categoria
adjectivele adjectivele
gramaticală
pronominale pronominale
a persoanei
interogative relative

Pronumele
şi adjectivele
pronominale
nehotărâte
 Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ

• Pronumele care înlocuieşte numele unui obiect şi

îl deosebeşte de alte obiecte de acelaşi fel arătând
aproprierea, depărtarea (în spaţiu sau timp) ori
identitatea obiectului cu sine însuşi sau cu alt
obiect, se numeşte demonstrativ.
• Atunci cand pronumele demonstrativ insoteste
un substantiv cu care se acorda in gen, nr si caz,
pronumele demonstrativ devine adjectiv
pronominal demonstrativ.
 Apropiere Departare

  singular plural singular plural

N.

masc fem masc fem masc fem masc fem

acesta aceasta aceştia acestea acela aceea aceia acele

a
Ac. acesta aceasta aceştia acestea acela aceea aceia acele
a
G.
acestuia acesteia acestora acestor aceluia aceleia acelora acelo
a ra

D.
acestuia acesteia acestora acestor aceluia aceleia acelora acelo
a ra
 Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ
de diferenţiere

singular plural
m. f. m. f.
N. celălalt cealaltă ceilalţi celelalte
G. celuilalt celeilalte celorlalţi celorlalte
D. celuilalt celeilalte celorlalţi celorlalte
Ac. celălalt cealaltă ceilalţi celelalte
 Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ
de diferenţiere

singular plural

m. f. m. f.

N. acestălalt aceastălaltă aceştilalţi acestelalte

G. acestuilalt acesteilalte acestorlalţi acestorlalte

D. acestuilalt acesteilalte acestorlalţi acestorlalte

Ac. acestălalt aceastălaltă aceştilalţi acestelalte

 Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ
de identitate

singular plural
m. f. m. f.
N. acelaşi aceeaşi aceiaşi aceleaşi
G. aceluiaşi aceleiaşi aceloraşi aceloraşi
D. aceluiaşi aceleiaşi aceloraşi aceloraşi
Ac. acelaşi aceeaşi aceiaşi aceleaşi
 Pronumele şi adjectivul pronominal relativ

singular plural
m. f. m. f.
N. care care care care
G. cărui(a) cărei(a) căror(a) căror(a)
D. cărui(a) cărei(a) căror(a) căror(a)
Ac. care care care care
 Singular/plural
m./f.
N. cine
G. a cui
D. cui
Ac. pe cine
• relativ
 
• Relativele sunt cuvinte al căror rol este de a stabili o
relaţie, de a introduce o propoziţie subordonată
(neinterogativă), deci funcţionează ca nişte conjuncţii.
Diferenţa faţă de acestea însă este că ele au şi valoarea de
substitute, adică înlocuiesc un cuvânt din propoziţia
regentă şi fac parte din structura sintactică a subordonatei,
adică au o funcţie sintactică în aceasta.
• Într-o frază ca:
 
• Trenul care intră în gară vine de la Ungheni.
 
• care introduce propoziţia atributivă care intră în gară,
fiind totodată subiectul verbului intră; pe de altă parte, el
substituie substantivul trenul din regenta trenul vine de la
Ungheni.
• I.    Pronumele relativ.
• 1.     Pronumele relative sunt: care, cine, ce, câţi
(câte), ceea ce. Între acestea există diferenţe în ce
priveşte bogăţia formelor flexionare (în funcţie de
gen, număr şi caz). Ele substituie un substantiv din
regentă, dar pot avea forma cerută de funcţia
sintactică pe care o îndeplinesc în subordonată.
Astfel în: 
• Colegul căruia i-am împrumutat cartea a pierdut-o. 
• căruia este complementul indirect al verbului a
împrumuta din subordonată şi stă la cazul dativ; el
introduce subordonata atributivă şi, totodată, ţine
locul substantivului colegul din regentă. 
• 2.     Locul.
• Cel mai frecvent pronumele relativ urmează imediat după
cuvântul pe care îl reprezintă. În acest caz nu există nici un
risc de ambiguitate. Alteori el se află mai la distanţă: 
•          Când relativul determină un substantiv, precedat de o
prepoziţie: 
• Acesta este un dispozitiv în partea superioară a căruia se
găseşte o roată dinţată. 
     Când cuvântul substituit este primul element al unui grup
ce nu poate fi disociat. În fraza:
 
• Controlul grupului de călători, care s-a fixat pentru ora
12, a fost amânat.
 
• contextul ne face să înţelegem că termenul substituit prin
care este controlul, nu grupul.
• 3.     Uneori termenul substituit poate fi o propoziţie întreagă.
Relativul este, în acest caz, ceea ce. 
• Contractul a fost încheiat şi semnat, ceea ce ne bucură.
•  
• 4.     Pe + care.
• [util.] Când pronumele care este complement direct în subordonată, el
trebuie precedat de prepoziţia pe, întrucât el nu este numai conectiv,
ci are o funcţie sintactică în subordonată, care obligă la ocurenţa
prepoziţiei: 
• Albumul pe care l-ai cumpărat este foarte scump.
• Nu-mi place perdeaua pe care ai cumpărat-o. 
• Omiterea prepoziţiei pe este o greşeală. Deci nu trebuie să spunem: 
• *Nu-mi place perdeaua care ai cumpărat-o. 
• Omiterea lui pe poate duce la construcţii ambigue. Astfel în:
• *Omul care l-a înşelat a făcut o reclamaţie.
• ambiguitatea constă în faptul că se poate înţelege că omul care l-a
înşelat este acelaşi cu cel care a făcut reclamaţia, ceea ce este fals.
Corect este:
• Omul pe care l-a înşelat a chemat poliţia.
• 5.     Care…
• [util.] În vorbirea periferică, utilizarea abuzivă a
pronumelui care în situaţii în care acesta nu substituie, de
fapt, nici un substantiv, ci funcţionează doar ca element
nejustificat de legătură între propoziţii duce la fraze
incoerente şi trebuie evitată:
•  
• Eu, domn judecător, reclam, pardon, onoarea mea,
care m-a-njurat şi clondirul cu trei chile de mastică prima,
care venisem tomn-atunci cu birja de la domn Marinescu
Bragadiru
• De-aia şi pusesem de gând de la sfântul Gheorghe să las
prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale
pentru ca să mai mănânce o bucăţică de pâine
• 6.     Adjectiv relativ
• Dintre pronumele relative, care, ce, câţi (câte) pot
funcţiona şi ca adjective. Cine şi ceea ce nu au
acest statut:
• Nu mi-ai spus ce carte citeşti în ultimul timp.
• Hotărăşte-te în care cameră vrei să dormi.
Locul.
• Adjectivul relativ se plasează întotdeauna înaintea
substantivului pe care îl determină şi se acordă cu
acesta când este posibil, cu excepţia lui ce, care
este invariabil.
 Pronumele interogative

• DEFINITIE-partea de vorbire flexibilă care ,in

propozitiile interogative ,tine locul unui
substantiv asteptat ca răspuns. ex.Cine
lipseste? (Băiatul)
• 2.Pronumele interogative sunt: -
care,cine,ce,cât,al câtelea. Aceste pronume
flexionează dupa gen,număr si caz:
 Pronumele interogative

• CINE?
• N.-AC.-cine? G.-D.-cui? -are aceleaşi forme şi
pentru masculin şi pentru feminin şi Înlocuieşte
nume de fiinţe.
• CE?
este invariabil şi înlocuieşte nume de lucruri.
• AL CÂTELEA?
N.AC.masculin,singular-al câtelea
N.AC.-feminin,singular-a câta.
 Pronumele interogative

singular plural
m. f. m. f.
N. cât câtă câţi câte
G. - - Câtor(a) Câtor(a)
D. Câtor(a) Câtor(a)
Ac. cât câtă câţi câte
 Pronumele interogative

• FUNCŢIILE SINTACTICE
• 1. Subiect ex. Cine a fost la noi? Care a gresit?
• 2. Nume predicativ ex. Care este părerea ta? Al
cui era telefonul?
• 3. Atribut pronominal a.genitival ex. A cărui
pictura ţi-a plăcut? b.prepoziţional ex. De care
bilete ai cumpărat? Măsurile împotriva cărora au
fost mai aspre?
• 4. Complement direct ex. Pe cine cauţi?
 Pronumele interogative

• 5. Complement indirect ex. Cui ai dat cartea?

Despre ce vorbeai? Împotriva cui s-a întors? 6.
Complement de agent ex. De cine a fost chemat?
• 7. Complement circumstanţial de loc ex. Lângă
cine s-a oprit?
• 8. Complement circumstanţial de timp ex.
Înaintea cui a ajuns?
• 9. Complement circumstanţial de mod ex.
Conform căruia dintre planuri a acţionat?