Sunteți pe pagina 1din 2

Numele, prenumele: Data:

Clasa a V-a A *10 puncte din oficiu


Test de evaluare
Unitatea 1

I. Citeşte cu atenţie următorul text şi răspunde la întrebările ce urmează:


″Şi cum mergea pe marginea unei vâlcele, iepuraşul se opri o clipă să se odihnească. Atunci, de
la spate, se ridică, albă şi ea, ca de gheaţă, luna. Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele îşi dezbrăcară
deodată umbra. Iar iepuraşul împietri de groază: chiar de lângă el, se întinse pe pământ o arătare cu
două coarne grozave. După clipa de spaimă, iepuraşul se destinse ca o coardă şi o zbughi la goană, se
prăvăli în vale, veni de-a dura ca un bulgăre, se sculă şi iar se rostogoli până jos; apoi o luă de-a
dreptul, tăind câmpul. Se opri tocmai în stuhăria iazului.
Acolo, de-abia suflând, se ghemui cu ochii închişi… Să nu-şi mai vază umbra!″
(Emil Gârleanu, Fricosul)
1. Identifică personajul din textul dat. 4p

2. Precizează tema fragmentului dat. 4p

3. Formulează o idee principală ce reiese din fragmentul dat. 4p

4. Transcrie, din textul dat, o propoziţie dezvoltată. 4p

II.
1. Notează cuvintele date, în ordinea în care se găsesc într-un dicționar al limbii române: câine,
fluture, tigru, carton, articol. 5p.

2. Înlocuiește adjectival bun din propozițiile date cu unul dintre cuvintele: apropiat, priceput,


gustos, valoros, în așa fel încât sensul propozițiilor să nu se modifice. 10p

Filmul este bun.

Desertul a fost bun.

Bogdan este bun la matematică.

Adi este un prieten bun.

3. Asociază cuvintele din prima serie (a) cu sinonimele corespunzătoare din a doua serie (b): 12p.

a) bucurie, sincer, amănunt, a folosi, urmaș, supărat;

b) trist, fericire, a utiliza, moștenitor, modest, detaliu.

4.Scrie câte un antonim pentru următoarele cuvinte: 12p


Înalt-
Gras-
Aproape-
Jos-
Noapte-
Întuneric-
5. Alcătuiește familia lexicală a cuvăntului floare (5 termeni). 5p

6. Alcătuiește câmpul lexical al animalelor. (5 termeni). 5p

7. Desparte în silabe cuvintele date și precizează numarul vocalelor care intră în alcătuirea lor: 10 p
Ploaia-
Mătură-
Elefant-
Astrolog-

III. Scrie un text de 10 – 12 rânduri în care să relatezi o experienţă trăită de tine într-o zi
obişnuită de şcoală. 15P
În redactarea textului tău, vei avea în vedere:
• să respecți tema și să prezinți întâmplarea sub forma unei relatări;
• să ai introducere, cuprins și încheiere, fiecare idee nouă fiind marcată printr-un paragraf;
• să te exprimi corect, clar și adecvat;
• să respecți normele de ortografie și de punctuație;
• să acorzi atenție așezării în pagină și felului cum scrii.

S-ar putea să vă placă și