PREDICATUL

Partea principală de propoziție care arată ce face, cine este, ce este sau cum este subiectul
se numește predicat:
 ce face subiectul: Bunicul îngrijește grădina.
 cine este subiectul: Băiatul acesta este fratele meu.
 ce este subiectul: Oltul este o apă liniștită.
 cum este subiectul: Balonul este rotund.
Predicatul este elementul esențial al propoziției, deoarece dă sens comunicării și în jurul lui
se grupează toate celelalte părți de propoziție. Răspunde la întrebările ce face?, ce este?, cine este?,
cum este? sau la întrebarea generală ce se spune despre subiect?
În funcție de aceste întrebări, de sensul pe care îl exprimă și de elementele componente,
predicatul este de două feluri: predicat verbal și predicat nominal1.

PREDICATUL VERBAL
Arată ce face subiectul: Trenul a plecat din gară.
Se exprimă prin:
a) verbe predicative la moduri personale, la cele trei diateze: În copilărie citeam multe
cărți. El s-a întors din drum. Am fost felicitat de colegii mei.
 Observație. Predicatul verbal exprimat prin verb la diateza pasivă poate fi eliptic de verbul
auxiliar. În enunțul „El a fost apreciat, lăudat și felicitat sincer de colegi.” sunt trei predicate verbale și nu un
predicat nominal cu nume predicativ multiplu.
Pot avea valoare predicativă și unele verbe la moduri nepersonale:
 infinitiv (cu valoare imperativă): A nu vă apleca în afară. A nu călca pe iarbă.
 supin (rezultat dintr-o contragere): De scris exercițiile trei și patru.
b) locuțiuni verbale la moduri personale: Părerea mea nu a fost luată în seamă.
c) interjecții predicative: Lupul buf! în groapă. Hai cu noi!
 Observație. Interjecția nu mai are valoare predicativă dacă însoțește și determină verbul cu
funcție sintactică de predicat: Lupul buf! cade în groapă.
d) adverbe și locuțiuni adverbiale predicative: Pesemne/ că nu mai vine./ Fără doar și
poate/ că vom lua examenul./
Adverbele și locuțiunile adverbiale predicative sunt regente ale unor propoziții subiective, dar
pot să apară și în propoziții independente, în enunțuri dialogate sau în propoziții incidente:
– Mergi în excursie? – Desigur. (Fără îndoială).
„Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.” (M. Eminescu, „Scrisoarea II”).
 Observație. Pentru mai multe exemple, vezi și capitolul „Adverbul”, prezentat anterior.
Predicatul verbal stă de obicei după subiect, dar poate sta și înaintea acestuia, după cum
vorbitorul pune accent după el în comunicare. Între subiect și predicat nu se pune virgulă.

PREDICATUL NOMINAL
Predicatul nominal arată cine este, ce este sau cum este subiectul și răspunde la întrebările
cine?, ce?, cum? + verbul copulativ. Predicatul nominal este alcătuit din:
 verb copulativ: Cerul este senin.
 nume predicativ: Cerul este senin.
Verbul copulativ prezintă insuficiență semantică și de aceea nu poate alcătui o propoziție cu
sens deplin, asociindu-se în acest scop cu numele predicativ. De aceea verbul copulativ are rolul unui

1
GALR, II, pp. 242-260, prezintă alte clasificări, care înglobează diverse aspecte ale predicatului verbal şi ale
predicatului nominal: predicat semantic/predicat sintactic/predicat al enunţării; predicat simplu/predicat complex
etc.

1
instrument gramatical care face legătura între numele predicativ și subiect, atribuindu-i acestuia o
caracteristică. În limba română există un număr restrâns de verbe copulative, provenite din verbe
predicative:
a) a deveni este folosit aproape exclusiv ca verb copulativ: Timpul va deveni frumos. Este
verb predicativ când exprimă, în sens filozofic, transformarea, trecerea timpului: Timpul nu se oprește,
devine mereu. Cu acest sens se poate și substantiviza, cu formă de infinitiv lung: Lumea este într-o
continuă devenire.
b) a ajunge, a ieși, a se face , unele sinonime sau înrudite ca sens cu a deveni, arătând
transformarea caracteristicii subiectului:
El a ajuns de nerecunoscut. (Numele predicativ „de nerecunoscut” se poate dezvolta într-o
propoziție predicativă: „să nu-l mai recunoști ”.)
El a ieșit medic. (> „ceea ce și-a dorit ”)
Vremea s-a făcut frumoasă. (>„cum a fost și ieri ”).
 Observație. Regimul semantic obișnuit al acestora este însă de verbe predicative:
 personale: Am ajuns acasă. El a ieșit afară. Am făcut o lucrare bună.
 impersonale: Îți ajunge prin câte ai trecut.
c) a fi: Filmul a fost interesant.
 Observație. Verbul a fi este predicativ personal când are sensurile a se afla, a exista, a se duce, a
costa, a trece timpul: Cartea este pe bancă. Pe Pământ este viață. Am fost pe la bunici. Sunt ani de atunci.
Este verb predicativ impersonal când are sensurile a se întâmpla sau a trebui: „Și de-a fi să
mor…” (Miorița) Ar fi să mai pui mâna pe carte.
d) a însemna, a constitui, a reprezenta, a se chema, a se numi (ultimele patru contestate ca
verbe copulative în unele lucrări de gramatică), înrudite ca sens cu a fi: Atitudinea ta înseamnă
(constituie, reprezintă) o greșeală. Asta se cheamă (se numește) neobrăzare.
 Observație. Acestea sunt verbe predicative când au sensurile lor de bază: El a însemnat totul într-
un caiet. („și-a notat”) Am constituit o echipă de fotbal. („am alcătuit”) El reprezintă România la O.N.U.
e) a părea: El părea supărat.
 Observație. Este predicativ când are sens impersonal (regent pentru o propoziție subiectivă): Îi
părea că are mereu dreptate. Se pare că ai greșit.
f) a rămâne: El a rămas neschimbat. (> „cum îl știm”).
 Observație. Cu sensul de bază, este predicativ personal (El a rămas acasă.) și predicativ
impersonal (Rămâne să mai analizăm acest caz.).

NUMELE PREDICATIV
1. Arată o caracteristică ce se atribuie subiectului cu ajutorul verbului copulativ.
2. Se exprimă prin:
a) substantive și substitute ale lor (pronume, numerale) în cazul nominativ:
 substantiv: Dan este un student eminent.
 pronume personal: Prietenul meu este el.
 pronume personal de politețe: Unchiul meu este dumnealui.
 pronume posesiv: Cartea este a mea.
 pronume demonstrativ: Drumul cel bun era celălalt.
 pronume nehotărât: Adevărul era altul.
 pronume interogativ: Ce este fratele tău?
 pronume relativ: Nu știu care este cartea cea mai bună.
 pronume negativ: El nu a devenit nimic în viață.
 numeral cardinal: Plăieșii erau nouăsprezece.
 numeral ordinal: La învățătură el a ieșit al doilea.
 numeral colectiv: Prietenii mei sunt amândoi.
b) substantive și substitute ale lor în cazul acuzativ, cu prepoziție:
 substantiv: Băncile sunt de lemn.
 pronume personal: Părinții mei sunt ca ei.

2
  pronume personal de politețe: ca dumnealor.
 pronume posesiv: ca ai tăi.
 pronume demonstrativ: ca aceștia.
 pronume nehotărât: ca alții.
 numeral cardinal: precum cei doi.
 numeral colectiv: ca amândoi prezentați aici.
 pronume interogativ: De care este prăjitura aceasta?
 pronume relativ: Nu știu de care este această prăjitură.

c) substantive și substitute ale acestora în cazul dativ:

 substantiv: Copilul este asemenea părinților săi.
 pronume personal: asemenea lor.
 pronume personal de politețe: asemenea dumnealor.
 pronume posesiv: asemenea alor săi.
 pronume demonstrativ: asemenea celorlalți.
 pronume nehotărât: asemenea altora.
 numeral cardinal: asemenea celor doi.
 numeral ordinal: asemenea celor dintâi.
 numeral colectiv: asemenea amândurora.
 pronume interogativ: Asemenea cui e copilul acesta?
 pronume relativ: Nu știu asemenea cui este acest copil.
 pronume negativ: Nu este asemenea nimănui.

d) substantive și substitute ale lor în cazul genitiv:

 substantiv: Acest pământ este al părinților mei.
 pronume personal: al lor.
 pronume personal de politețe: al dumnealor.
 pronume demonstrativ: al celorlalți.
 pronume nehotărât: al tuturor.
 numeral cardinal: al celor trei.
 numeral ordinal: al celui de al doilea.
 numeral colectiv: al amândurora.
 pronume interogativ: Al cui e pământul acesta?
 pronume relativ: Nu știu al cui este.
 pronume negativ: Acest pământ nu este al nimănui.
 pronume posesiv: Meciul este împotriva alor voștri.

e) adjective:
 propriu-zise: Nisipul era fierbinte.
 provenite din participiu: Băiatul era tăcut.
 provenite din adverbe: Triunghiurile sunt asemenea.
 provenite din substantive: „Zoe, Zoe, fii bărbată! ” (I. L. Caragiale)

f) verbe la moduri nepersonale:

 infinitiv: Dorința lui era de a învăța carte.
 supin: Fructele sunt de cules.
 gerunziu (rar): Mama a rămas privind pe fereastră.

g) adverbe și locuțiuni adverbiale de mod:

E ușor să dai altora sfaturi. Sosirea ta a fost pe neașteptate. E de mirare ce se întâmplă.
 Observație. În structura acestor expresii verbale impersonale, verbul a fi este copulativ
impersonal.
h) interjecții: Cântecul pupezei era pu-pu-pup!

3. După numărul elementelor componente, numele predicativ este de două feluri:

 simplu: Vremea era frumoasă.
 multiplu: Fiul de împărat era frumos și viteaz.

3
 4. Topică și punctuație. Predicatul nominal stă de obicei după subiect, dar, când se insistă
asupra lui, poate sta și înaintea acestuia: „Împărat slăvit e codrul.” (Mihai Eminescu).
Uneori subiectul dislocă structura predicatului nominal: Să fim noi sănătoși!
Între subiect și predicat nu se pune virgulă.
Termenii componenți ai numelui predicativ multiplu coordonați adversativ sau prin
juxtapunere se despart prin virgulă: Cerul era înalt, albastru, fără pată. El era timid, dar inteligent.

24 aprilie 2020
Profesor doctor Hadrian SOARE,
Colegiul Național Zinca Golescu, Pitești