PREDICATUL

I. Definiția- este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o însuşire sau
care arată ce face, ce este, cine este, cum este subiectul
II. Felul
Predicat - verbal
- nominal
A.PREDICATUL VERBAL - atribuie subiectului o acțiune, arată ce face? ce se spune?, ce se întâmplă?
cu subiectul. Se exprimă prin:
1. verbe predicative personale la toate diatezele:
Vor lucra toată noaptea. Se bucură că ai reuşit. Şi-au cumpărat mobilă.
Îmi iau banii de la casierie. Au fost chemate la director.
2. verbe predicative impersonale la toate diatezele:
Îmi place să mă plimb. S-au deschis uşile. Se spune că ar fi renunţat. I-a fost sortit să
moară în accident. Este ştiut că fără sprijin nu faci nimic.
3. locuţiuni verbale personale şi impersonale:
A luat foc şura. A luat-o razna. Se dau de-a rostogolul.
Şi-a adus aminte de tine. N-o duce capul să facă altceva. N-are rost să vă grăbiţi.
Au fost daţi afară.
4. adverbe predicative:
Poate că se răzgândeşte. Fireşte că voi încerca. Va face, pesemne, tot posibilul.
5. locuţiuni adverbiale predicative:
Fără doar şi poate că va accepta. De bună seamă că vom veni.
[!]Observații – alte adverbe și locuțiuni predicative: firește, desigur, bineînțeles, pesemne, negreșit,
aproape, destul, tocmai, cu siguranță, fără îndoială, fără doar și poate, de bună seamă etc
6. interjecţii predicative:
-Hai la film! –Iată ce ţi-am cumpărat! Pupăza zbârrr pe o dugheană.
[!]Observații – alte interjecții predicative: na, iată, iaca, haide, cea, bravo, nani, poftin, Doamne, trosc,
bâldâbâc, gogâlț etc
7. verbe la moduri nepersonale cu valoarea unor moduri personale:
a) infinitiv(cu valoare imperativă): A nu se călca pe iarbă! A se reţine biletele pentru spectacol!
b) supin (cu valoare imperativă): De reţinut acest lucru! De curăţat cartofi pentru prânz!

B.PREDICATUL VERBAL NEEXPRIMAT

Uneori, predicatul verbal poate lipsi (este subînţeles):

A. total: - elipsa lui este indicată de:
- elemente de relaţie: Nu se ştie 1/ unde 2/, când 3/ şi cum îi vom găsi.4/
(unde îi vom găsi), (când îi vom găsi)
- semne de punctuaţie: Grădinile n-aveau aşa minune;1/ codrii, nici ei. 2/(codrii n-aveau nici ei)
- anumiţi determinanţi: -Cu cine ai venit? 1/– Cu un prieten. 2/ (Am venit cu un prieten.)
B. parţial: - absenţa auxiliarului: Am cântat 1/ şi dansat toată noaptea.2/ (am dansat).
1 2
- Ai mâncat? / –Mâncat. / Au fost chemaţi 1/ şi interogaţi. 2/(au fost chemaţi= predicat
verbal exprimat prin verb la diateza pasivă; interogaţi= pred. vb. la diateza pasivă, eliptic de verbul
auxiliar “a fi”). Era frumoasă 1/ şi curtată de mulţi.2/ (era frumoasă= predicat nominal; curtată=
pred.vb.la diateza pasivă, eliptic de vb. auxiliar “a fi”).
 - absenţa formei verbale nepredicative din timpuri compuse: -Ai mâncat? 1/–Am.2/
- absenţa verbului dintr-o locuţiune verbală: -Hai!1/ De-a rostogolul!2/
- absenţa elementelor neverbale dintr-o locuţiune verbală: -Ţi-ai dat seama?1/ –Mi-am dat.2/

C.PREDICATUL NOMINAL- arată cine este, ce este, cum este subiectul. Predicatul nominal este
alcătuit dintr-un verb copulativ la un mod personal şi un nume predicativ. VERBELE COPULATIVE
sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a se face, a ieşi, a rămâne, a părea, a însemna.
[!]Observații Uneori, verbul copulativ lipseşte şi se subînţelege din context.
Ea e frumoasă, 1/ iar el, supărat. 2/ (e supărat). - E frumoasă? 1/ –Frumoasă! 2/
- Vai de el!(= e vai) - Posibil 1/ să vină! 2/ (=e posibil)

NUMELE PREDICATIV – arată calitatea de a fi cineva, ceva, cumva a subiectului.

Numele predicativ poate fi:
a) simplu Ana e frumoasă.
b) multiplu (element coordonate prin juxtapunere sau prin conjuncţie coordonatoare copulativă):
Ana e frumoasă și deșteaptă.
c) dezvoltat El părea a fi un om deștept. Dorința lui era de a deveni avocat.

Numele predicativ se exprimă prin:

1) substantiv sau locuţiune substantivală:
a) în N: Fratele meu este student/ va ieşi profesor/ va ajunge medic.
Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei.
b) în G: -fără prepoziţie: Lucrarea este a Cristinei.
- cu prepoziţie: Ei sunt împotriva fumatului.
c) în D: -cu prepoziţie: Ea a devenit aidoma florii-soarelui.
d) în Ac:-cu prepoziţie: Banca este de piatră. Florile sunt pentru Lili.
2) părţi de vorbire substantivizate:
a) N. Voi sunteţi cei puternici./cei vinovaţi.
b) G. Noi suntem contra celor corupţi/ mincinoşilor. Dreptul e al celui mai mare.
c) D.Este şi el asemenea celui din urmă.
d) Ac. Cărţile sunt pentru cel premiat.
3) Adjective (la orice grad de comparație) sau locuţiuni adjectivale(care nu se acordă cu nimeni):
Tu ai rămas mut. Ea era cea mai frumoasă. Ei părea supăraţi. A devenit nesuferită. El nu e în stare de nimic.
4) numeral cu valoare substantivală ( cardinal propriu-zis, colectiv, distributiv, ordinal):
a) N. El este al doilea.
b) G. Casa este a celor doi. Fişele sunt ale celui dintâi.
c) D. El este aidoma celor doi./ aidoma amândurora/aidoma celei dintâi.
d) Ac.Florile sunt pentru cele două/ pentru câteşipatru/ pentru cea de-a doua/ pentru câte doi.
5) numeral cu valoare adjectivală (multiplicativ)
N. În timpul războiului, câştigul lui s-a făcut înzecit.
6) pronume
a) personal: N.Rodica a devenit ea însăşi.
 G. Casa este a lor. Toţi sunt împotriva lor.
D. Copiii erau aidoma ei.
D.posesiv: Toţi erau împotrva-i/ împotriva-ţi.
Ac. Florile sunt pentru tine.
b) posesiv: N. Casa este a sa.
G. Casa este a alor săi/ Unii sunt împotriva alor săi.
D. El este aidoma alor săi.
Ac. Florile sunt pentru ale tale.
c) reflexiv: G. Copilul era aidoma sieşi.
Ac.: Banii strânşi de-o viaţă erau numai pentru sine.
d) de politeţe (locuţiune pronominală de politeţe):
N: Tatăl meu este dumnealui.
G: Casa este a dumneaei.Tronul este al Măriei Sale.
D: Copilul era aidoma dumnealor/ Măriei Sale.
Ac: Florile sunt pentru dumneata.
e) demonstrativ (de apropiere, de depărtare, de identitate):
N: Noi suntem aceştia/ ceştilalţi/aceia/aceiaşi.
G: Casa este a acestora/ a acelora/a aceluiaşi.
D: El este aidoma acestuia/ aidoma aceluia/ aidoma aceluiaşi.
Ac: Florile sunt pentru aceasta/ pentru acelea/ pentru aceeaşi.
f) relativ (antepus verbului copulativ):
N:Nu ştiu cine eşti tu. Vei rămâne ceea ce eşti.
(în altă propoziţie: Nu ştiu ce vrei să fii.)
G: N-am aflat al cui este copilul acela. Nu-mi dau seama împotriva căruia dintre ei
eşti. (în altă propoziţie: Nu-mi dau seama împotriva cui ţi s-a năzărit să fii.)
D: Nu ştiu aidoma cui eşti. (în altă propoziţie: Nu ştiu aidoma cui ţi s-a năzărit să fii.)
Ac: Nu ştiu pentru câte sunt florile. Nu ştiu pentru cine trebuie să fie florile.
g) interogativ (antepus verbului copulativ):
N: - Care eşti tu?
G: -Al cui este stiloul? Împotriva cui sunteţi?
D: - Aidoma cui sunt?
Ac. –Pentru cine sunt florile?
h) interogativ-relativ:
N: -Ai aflat cine sunt eu?
G: - Ai aflat al cui este copilul?
D: -Ţi-ai dat seama aidoma cui eşti?
Ac: -Ai aflat pentru cine sunt florile?
i) nehotărât: N: El poate să fie oricare dintre noi.
G: Dreptul de a învăţa este al fiecăruia.El este împotriva tuturor.
D: Ei sunt aidoma tuturor.
Ac: Florile sunt pentru una, parfumul pentru alta.
Î) negativ: N: Oraşul nu mai e nimic din ceea ce era odinioară.
G: Vina nu era a nimănui.
 D: Era aidoma nimănui.
Ac: Florile nu sunt pentru nimeni.
7) Locuțiune pronominală: Tatăl său era un te miri cine.
8) adjectiv pronominal în Ac: Toţi erau împotriva noastră.
9) verb sau locuţiune verbală la modul:
a) infinitiv: Obligaţia noastră e de a studia.
b) supin: Cartea aceasta e de colorat. Pixul roşu e pentru corectat.
c) participiu: Textul e greu de memorat.
10) adverb sau locuţiune adverbială:
-postpus verbului copulativ personal/impersonal:
El e aşa cum mi l-ai descris. Ar fi bine să vii şi tu. Bine că vii. (elipsa verbului copulativ).
-antepus verbului copulativ personal/impersonal:
-adverbe relative: Nu ştiu cum sunt alţii. Ştiu cum e când te ajută cineva.
-adverbe interogative: -Cum pare Maria?
11) interjecţie: E vai de el!
[!]Observații
 Atenție la numele predicativ multiplu și la verbul la diateza pasivă eliptic de auxiliar:
Mara e frumoasă și deșteaptă (=predicat nominal cu nume predicativ multiplu)
Mara e frumoasă 1/ și lăudată de toți 2/ (=două predicate: primul e nominal și al doilea verbal)
 Avem atâtea predicate verbale, câte participii:
Mara e lăudată, 1/ ascultată 2/ și evidențiată de profesorii ei.3/
 În următoarele situații, deși nu avem predicat, avem, totuși, o propoziție independentă neanalizabilă:
Nu zău! Vai, am pierdut mașina!
 Disociați: Copilul / se pare 2/ că a plecat. 1/
1

Copilul 1/ trebuie 2/ să plece.1/

Decât să fii de prisos, pleacă.(= de prisos – nume predicativ, locuțiune adjectivală)

Nu e bine 1/ să fii de acord.2/(= predicat verbal, locuțiune verbală)

III. Topica
 Predicatul stă, de obicei, după subiectul propoziției sau după grupul sintactic al subiectului
(subiect + atribut), dar în propozițiile interogative și imperative poate preceda subiectul:
Greierul a cântat toată vara.
Ați fost și voi la spectacol?
Plecați repede de aici!
 Numele predicativ stă, de obicei, după verbul copulativ:
Aici cărarea era cea mai îngustă.
 Când numele predicativ este exprimat prin pronume și adverbe relative și interogative, acesta
stă în fața verbului copulativ:
Ce sunt vecinii tăi?
Cine sunt oamenii aceștia?
Cum a fost timpul la mare?
  Uneori între verbul copulativ și numele predicativ poate să se intercaleze un alt cuvânt cu alt
valoare sintactică:
Uriașii munți erau acum blajini, tihniți și prididiți de soare. (Gala Galaction)
IV Punctuația
Predicatul, atât cel verbal, cât și cel nominal, nu se desparte prin virgulă de subiect.