VII.1.

Pronumele şi adjectivele pronominale

(a) Pronumele se constituie într-o clasă semantico-gramaticală ce cuprinde cuvinte-

substitute ale unor elemente nominale şi cuvinte cu funcţie de marcă, având (variabil) categoriile
gramaticale de persoană, gen, număr şi caz şi – primele – funcţia sintactică specifică de subiect.

„Pronumele este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte fără autonomie semantic-

referenţială, având rolul de a reprezenta (= a evoca) în enunţ entităţi prezente implicit sau explicit
în universul de discurs” (Gramatica I 2005: 181).

(b) Tipologia pronumelor din limba română poate fi realizată prin raportare la diferite
criterii, distingându-se astfel:

➢ în funcţie de raportarea sau nu la categoria persoanei:

▪ pronumele personale: pronumele personal propriu-zis (eu, noi); pronumele personal de
politeţe (dumneata, Înălţimea Sa); pronumele reflexiv (se, îşi); pronumele de întărire
(însuţi, însămi); pronumele posesiv (ai noştri, al său)1;
▪ pronumele nepersonale: pronumele demonstrativ (aceasta, ceilalţi); pronumele
nehotărât (toţi, cineva); pronumele negativ (nimeni, nici una); pronumele interogativ
(care? cine?); pronumele relativ (ce, ceea ce);

➢ după structură:
▪ pronume sintetice – simple (eu, noi, altul, ce) şi compuse (dumneavoastră, ceea ce, nici
unul);
▪ pronume perifrastice: cine ştie cine, cine ştie ce;

➢ din perspectiva posibilităţii de transformare, prin conversiune, în adjectivele pronominale

corespunzătoare:
▪ pronume invariabile ca valoare morfologică: pronumele personal propriu-zis (el, ea,
voi), pronumele personal de politeţe (dumnealui, Măria ta), pronumele reflexiv (se, pe
sine, -şi);
▪ pronume care pot deveni adjective pronominale: pronume de întărire versus adjective
pronominale de întărire: însuşi – el însuşi, copilul însuşi, mie (feminin) însemi etc.;
pronume posesive versus adjective pronominale posesive: ai mei – părinţii mei; pronume
demonstrative versus adjective pronominale demonstrative: acesta – copilul acesta, acest
copil; pronume nehotărâte versus adjective pronominale nehotărâte: fiecare – fiecare vis;
pronume negative versus adjective pronominale negative: nici unul – nici un rezultat;
pronume interogative versus adjective pronominale interogative: care? – care
problemă?; pronume relative versus adjective pronominale relative: ce – ce întâmplare

1
Pronumele posesiv poate fi plasat între clasa pronumelor personale şi cea a pronumelor nepersonale, în condiţiile
în care acest tip de pronume este raportat la categoria gramaticală a persoanei din perspectiva posesorului, nu şi din
cea a obiectului posedat.
 etc. (precizăm că adjectivul pronominal se acordă în gen, număr şi caz cu substantivul
determinat şi îndeplineşte în propoziţie funcţia sintactică de atribut adjectival);

(c) Categoriile gramaticale ale pronumelor sunt:

▪ persoana – pentru pronumele personale: persoana întâi (eu, noi, ai mei, ale noastre,
însumi, însămi, înşine, însene etc.) vs. persoana a doua (tu, voi, dumneata, dumneavoastră,
Măria ta, însuţi, însăţi, înşivă, însevă, a ta, ai voştri etc.) vs. persoana a treia (el, dânsul, ea,
dânsa, dumneaei, dumnealui, se, îşi, însuşi, însăşi, înşişi, înseşi, al său, ale sale etc.);
▪ genul (masculin/feminin) – pentru pronumele personale (propriu-zise şi de politeţe) de
persoana a treia (el, dânsul, dumnealui vs. ea, dânsa, dumneaei), pronumele de întărire (însumi,
însuţi, însuşi, înşine, înşivă, înşişi vs. însămi, însăţi, însăşi, însene, însevă, înseşi/însele),
pronumele posesive (din perspectiva obiectului posedat: al meu, ai tăi vs. a mea, ale tale etc.),
pentru pronumele nepersonale demonstrative (acesta, acela, acelaşi, celălalt vs. aceasta, aceea,
aceeaşi, celalaltă etc.), unele pronume nehotărâte (tot, unul, altul vs. toată, una, alta etc.),
negative (nici unul vs. nici una), relative (cel ce vs. ceea ce);
▪ numărul (singular/plural) – eu, dumnealui, însuşi, acesta, tot, nici unul, cât vs. noi,
dumnealor, înşişi, aceştia, toţi, nici unii, câţi etc.;
▪ cazul (nominativ/acuzativ/genitiv/dativ/vocativ) – cu precizarea că nu toate tipurile de
pronume au forme pentru toate cazurile (de exemplu, pronumele reflexive au forme doar pentru
cazurile acuzativ şi dativ): El/dumnealui/însuşi/al tău/acesta/fiecare a procedat astfel. Nimeni
nu ştia cine va câştiga. (nominativ); Se gândea la tine/dumneata/ai săi/ceilalţi/alţii în fiecare
clipă. Pe nici unul nu-l interesa cu cine va fi înfruntarea. (acuzativ); Părerea ei/dumnealor/alor
tăi/acestuia/fiecăruia contează. Al cui copil nu ţine cont de părerea nimănui? (genitiv); Le-a
spus şi lor/dumnealor/alor noştri/celorlalţi/altora, ca şi sie însuşi, vestea. Nimănui nu-i pasă
cui i se va acorda premiul. (dativ); Tu/dumneata, vino aici! (vocativ) etc.

(d) Pronumele de diferite tipuri pot îndeplini, în limba română, următoarele funcţii
sintactice:
subiect – pronume în cazul nominativ: El scrie.
– pronume în cazul acuzativ: Au plecat dintre aceştia.
– pronume în cazul genitiv: Ai lui au plecat. Hai fiecare pe la casa cui ne are.
– pronume în cazul dativ: Dau acest volum cui are nevoie de el.
nume predicativ – pronume în cazul nominativ: Premiantul este el.
– pronume în cazul acuzativ: Cartea este pentru tine.
– pronume în cazul genitiv: Victoria este a tuturor.
atribut pronominal – pronume genitival: Părerea lui e importantă.
– pronume prepoziţional: Cartea de la tine este bună.
– pronume în cazul dativ posesiv: Ochii-ţi sunt smaralde…
complement direct (în cazul acuzativ, cu sau fără prepoziţie): L-a văzut pe unul dintre ei.;
Citeşte ceva.
complement indirect
– pronume în cazul acuzativ: Se gândeşte la ceilalţi.
– pronume în cazul genitiv: Ei luptă contra altora.
 – pronume în cazul dativ: I-a spus şi ei/dumneaei vestea.
complement circumstanţial de loc
– pronume în cazul acuzativ: S-a dus la tine.
– pronume în cazul genitiv: Deasupra lui a pus cartea.
complement circumstanţial de timp
– pronume în cazul acuzativ: A ajuns la două minute după el.
– pronume în cazul genitiv: A ajuns înaintea altora cu o oră.
complement circumstanţial de mod
– pronume în cazul acuzativ: Se comportă ca tine.
– pronume în cazul genitiv: A votat împotriva dumnealui.
– pronume în cazul dativ: S-a îmbrăcat asemenea celorlalţi.
complement circumstanţial de cauză
– pronume în cazul acuzativ: Pentru el, au pierdut toţi.
– pronume în cazul genitiv: Din cauza lui au pierdut toţi.
– pronume în cazul dativ: A reuşit mulţumită ţie.
complement circumstanţial de scop
– pronume în cazul acuzativ: Munceşte mult pentru aceasta.
– pronume în cazul genitiv: Are două examene şi munceşte mult în vederea
acestora.
complement circumstanţial concesiv: El tot a plecat, în pofida alor săi.
complement circumstanţial condiţional: În locul ei, aş fi procedat altfel.
complement de agent: Consursul a fost câştigat de ai săi.
funcţie sintactică Ø – rol de marcă a diatezei reflexive: Se gândea mereu la el.
funcţie dublă – funcţie sintactică în propoziţie şi funcţie de marcă a raportului de subordonare
în frază: Vine cine vrea.