Pronumele

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv și, de regulă, își schimbă
forma (flexionează) după gen, număr, caz și persoană.

Vasile, vrei tu să-i oferi Mariei cartea pe care ți-a cerut-o?

(tu, ți țin locul substantivului Vasile, -i ține locul substantivului Maria, iar o ține locul
substantivului cartea)

CUPRINS

 Clasificare

o Pronumele cu forme personale

o Pronumele fără forme personale

o Locuțiuni pronominale

 Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui

 Schimbarea valorii gramaticale a pronumelui

 Valorile stilistice ale pronumelui

Clasificare

În funcție de schimbarea formei după persoană, pronumele se împart în pronume cu forme

personale și pronume fără forme personale.

Pronumele cu forme personale

Pronumele cu forme personale își schimbă forma după persoană. Atunci când este analizat se
menționează persoana acestuia. Se împart în:

pronume personal (propriu-zis) (eu, tu, el, noi, ... mie, ție, ... etc),
pronume personal de politețe (dumneata, dumneavoastră, dumneasa, ... etc),
pronume reflexiv (îmi, mă, îți, ne, vă, ... etc),
pronume de întărire (însumi, însuți, însuși, ... etc),
pronume posesiv (al meu, al tău, al său, al nostru, ... etc).

Pronumele fără forme personale

Pronumele fără forme personale nu își schimbă forma după persoană. Atunci când este analizat nu se
precizează persoana acestuia. Se împart în:

pronume demonstrativ (acesta, aceștia ... acela, aceia ...același, aceiași ... cestălalt, ceștilalți ... celălalt,
ceilalți ...),
pronume nehotărât (unul, alții, toți, toate, oricare, orice ...),
pronume negativ (nimeni, nimic, niciunul, niciuna),
pronume interogativ (care, cine, ce, cât, câți, câte ...),
pronume relativ (care, cine, cât, câți, câtă, câte...).
Locuțiuni pronominale
Locuțiunile pronominale sunt un grup de două sau mai multe cuvinte, care au valoarea unor pronume.
Multe din locuțiuni sunt rezultate din pronume de politețe (Domnia Sa, Domniei Sale), dar există și
locuțiuni care nu sunt alcătuite din pronume de politețe (Maiestatea Ta, Înalt Preasfinția Sa sau cine
știe cine, care mai de care). [pentru mai multe detalii vezi locuțiunile pronominale]

Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui

! Pronumele au aceleași cazuri și funcții sintactice ca substantivele pe care le înlocuiesc.

În funcție de cazuri, pot avea următoarele funcții sintactice:

 nominativ: subiect, nume predicativ, atribut apozițional

 acuzativ: complement direct, complement indirect, complement de agent, complement

circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de
mod, complement circumstanțial de cauză, nume predicativ, atribut prepozițional

 genitiv: atribut genitival, atribut prepozițional, nume predicativ, complement indirect,

complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de timp, complement
circumstanțial de loc

 dativ: complement indirect, nume predicativ, atribut pronominal, complement circumstanțial

de loc, complement circumstanțial de timp

[exemple de propoziții, formate cu pronume în diferite funcții sintactice, găsiți în paginile dedicate
pronumelor]

Schimbarea valorii gramaticale a pronumelui

Valoarea gramaticală a pronumelui se poate schimba și devine:

 substantiv (nimic > nimicuri)

 adverb (ce > ce repede)

 adjectiv pronominal (același > același oraș)

 locuțiune adjectivală (nimic > lucruri de nimic)

Valorile stilistice ale pronumelui

Cu ajutorul pronumelor pot fi realizate următoarele figuri de stil: repetiție, antiteză, enumerație.

Pronumele posesiv
Pronumele posesiv înlocuiește obiectul posedat și numele posesorului obiectului. Prin formele pe
care le ia, indică persoana și numărul posesorului, iar prin articolul posesiv, care îl precede, indică
genul și numărul obiectului posedat. Pronumele posesiv nu are forme proprii pentru persoana a III -a
plural. Pentru a indica mai mulți posesori, se folosește pronumele personal la genitiv al (a, ai, ale) lor.
Penarul elevului este în ghiozdan. (penarul ‒ obiectul posedat, elevul ‒ posesorul)
Al său este în ghiozdan. (al său ‒ pronume posesiv; al ‒ obiectul posedat, său ‒ posesorul)

Formele pronumelui posesiv

GEN UN SINGUR OBIECT POSEDAT MAI MULTE OBIECTE POSEDATE

MASCULIN FEMININ MASCULIN FEMININ

un singur pers. I al meu a mea ai mei ale mele

posesor
singular pers. a II-a al tău a ta ai tăi ale tale

pers. a III-a al său a sa ai săi ale sale

mai mulți pers. I al nostru a noastră ai noștri ale noastre

posesori
plural pers. a II-a al vostru a voastră ai voștri ale voastre

pers. a III-a nu are forme proprii; se folosește pronumele personal la genitiv

al (a, ai, ale) lor

 Mama a spălat hainele și pe ale sale le-a împăturit. (ale sale – pronume posesiv, numărul
singular, saleindică posesorul – numărul singular, persoana a III-a; ale – indică obiectul
posedat – genul feminin, plural)

 Tata a spălat hainele și pe ale sale le-a împăturit. (ale sale – pronume posesiv, numărul
singular, saleindică posesorul – numărul singular, persoana a III-a; ale – indică obiectul
posedat – genul feminin, plural)

 Ai noștri erau mai frumoși. (ai noștri – pronume posesiv, numărul plural, noștri indică
posesorii – numărul plural, persoana I, ai – indică obiectul posedat – genul masculin, plural)

După cum se vede din exemplele anterioare, elementul pronominal (sale, noștri) indică numărul
pronumelui posesiv, nu articolul posesiv (ale, ai).

! A lor este mai veche. (a lor – este pronume personal, nu pronume posesiv)

! Pronumele posesiv este întotdeauna însoțit de un articol posesiv și poate fi însoțit de prepoziții sau
locuțiuni prepoziționale.

Funcția sintactică a pronumelui posesiv

Pronumele posesiv poate avea funcția sintactică de subiect, nume predicativ, complement, atribut
prepozițional.

subiect
Ai săi au venit. (cine au venit? ai săi)

nume predicativ
Caietul este al meu. (al cui este? al meu)
atribut pronominal
! Cărțile alor mei sunt vechi. (care cărți? alor mei) ! Atenție: nu este adjectiv pronominal, vezi
excepțiile de mai jos, de la adjectivul pronominal posesiv!

atribut pronominal prepozițional

I-a plăcut cartea de la ai mei. (care carte? de la ai mei)

complement direct
I-am cunoscut pe ai tăi. (pe cine am cunoscut? pe ai tăi)

complement indirect
Cu ai tăi m-am întâlnit în centru. (cu cine m-am întâlnit? cu ai tăi)

complement de agent
Ai fost ajutat de ai mei. (de cine ai fost ajutat? de ai mei)

complement circumstanțial de mod

Prietenii mei joacă fotbal ca și ai tăi. (cum joacă? ca și ai tăi)

complement circumstanțial de timp

Ei au venit înaintea alor mei. (când au venit? înaintea alor mei)

complement circumstanțial de loc

Mașina a oprit lângă ai voștri. (unde a oprit? lângă ai voștri)

complement circumstanțial de cauză

Am ieșit pe ultimul loc din cauza alor voștri. (din ce cauză am ieșit? din cauza alor voștri)

complement circumstanțial de scop

Am fost și eu pentru ai mei. (pentru cine am fost? pentru ai mei)

complement circumstanțial condițional

În locul alor tăi, nu ți-aș mai da bani. (cu ce condiție nu aș mai da? în locul alor tăi)

complement circumstanțial concesiv

În pofida alor mei, m-am înscris la facultate. (în pofida cui? în pofida alor mei)

complement circumstanțial instrumental

A reușit datorită alor săi. (datorită cui a reușit? datorită alor săi)

complement circumstanțial sociativ

A fost la mare împreună cu ai săi. (împreună cu cine a fost? împreuna cu au săi)

complement circumstanțial de relație

În privința alor mei, stau liniștit. (în ce privință? în privința alor mei)

complement circumstanțial opozițional

În locul alor noștri, s-au prezentat alții. (în locul cui? în locul alor noștri)

complement circumstanțial de excepție

În afara alor mei, nu a mai venit nimeni. (cu ce excepție? în afara alor mei)

complement circumstanțial cumulativ

Pe lângă ai noștri, să-i luăm și pe ai voștri. (în afară de cine?)
Adjectiv pronominal posesiv
Adjectivul pronominal posesiv înlocuiește doar posesorul și determină substantivul care denumește
obiectul (obiectele) posedat. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.

 Tatăl meu este medic. (meu – adjectiv pronominal posesiv, determină substantivul tatăl)

 Al meu tată este medic. (al meu – adjectiv pronominal posesiv, determină substantivul tată)

! Orice pronume posesiv care stă lângă substantivul pe care-l posedă, devine adjectiv pronominal
posesiv, cu câteva excepții:

1. dacă pronumele posesiv este însoțit de prepoziție

2. dacă este însoțit de articolul posesiv de forma alor (alor mei, alor săi)

În general locul adjectivului posesiv este după substantivul determinat, dar există și situații în care
adjectivul posesiv stă înaintea substantivului determinat. În ambele situații poate fi sau nu însoțit de
articolul posesiv. (prietena ta, o prietena a ta, numeroasele tale prietene, ale tale prietene).

Funcția sintactică a adjectivul pronominal posesiv

Adjectivul posesiv are întotdeauna funcția sintactică de atribut adjectival.

Ne-au vizitat prietenii noștri. (care prieteni? noștri)

Articolul posesiv

Articolul posesiv (genitival) însoțește un substantiv sau un pronume în cazul genitiv (al fratelui), dar
poate intra și în construcția pronumelor posesive (al nostru) și a numeralelor ordinale (al treilea). al,
ai, a, ale. În general, precede un substantiv sau pronume cu funcția sintactică de atribut și indică
posesorul unui obiect (de aici și denumirea de posesiv).

! Articolul posesiv nu se acordă în gen şi număr cu substantivul în genitiv în fața căruia stă, ci cu
substantivul determinat (obiectul posedat) de substantivul în genitiv.

 Am pierdut o carte a colegilor mei. (corect: carte a colegilor; incorect: carte ale colegilor)

 Am pierdut niște cărți ale colegilor mei (corect: cărți ale colegilor;)

Articolul posesiv m. sg. al m. pl. ai

(genitival) f. sg. a f. pl. ale

Există situații în care între substantivul la genitiv și substantivul determinat este intercalat un alt
substantiv sau altă parte de vorbire.

 Am ascultat până târziu ciripitul neîncetat al păsărilor. (corect: ciripit al păsărilor;

incorect: ciripit a păsărilor)
  Aceasta este pisica siameză a vecinului meu. (corect: pisica a vecinului; incorect: pisica al
vecinului)

 Mașina aceasta a vecinului îmi place. (mașina a)

 Băiatul acesta al femeii este colegul meu. (copilul al)

Deși, în general, locul substantivului la genitiv este după substantivul determinat, există contexte
literare – mai ales poezii – în care substantivul la genitiv și articolul posesiv se găsește înaintea
substantivului determinat. „pe ale țării plaiuri“ (articolul posesiv ale se acordă cu substantivul plaiuri).

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului

Substantivul poate avea în propoziție diferite funcții sintactice: subiect, atribut, complement, nume
predicativ. Atunci când îndeplinește aceste funcții sintactice, substantivul își schimbă forma și
primește în construcția sa un articol hotărât (al, a, ai, ale) sau o prepoziție.

casa, casei, al casei, pe casă

Toate aceste forme pe care le poate lua un substantiv, pentru a exprima în propoziție diferite funcții
sintactice, se numesc cazuri, iar formele acestor cazuri poartă denumirea de forme cauzale. Toate
formele și construcțiile cauzale ale unui substantiv formează declinarea acelui substantiv.

În limba română substantivul are cinci cazuri: nominativ, acuzativ, genitiv, dativ, vocativ. În general,
cazurile se stabilesc cu ajutorul întrebărilor.

CUPRINS

 Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului

o Cazul nominativ (N)

o Cazul acuzativ (Ac)

o Cazul genitiv (G)

o Cazul dativ (D)

o Cazul vocativ (V)

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivului
Cazul nominativ (N)
Întrebări specifice cazului cine? ce? care?

Funcții sintactice posibile subiect, nume predicativ, atribut

Substantivul la cazul nominativ arată cine face acțiunea sau cine are însușirea exprimată
de predicat. Poate avea funcția sintactică de subiect, nume predicativ, atribut apozițional şi
poate fi articulat sau nearticulat.

Întrebări pentru cazul nominativ

cine? ce? care?

Forme articulate la cazul nominativ

m sg omul fratele codrul fiul
pl oamenii frații codrii fiii
n sg dealul teatrul fluviul paiul
pl dealurile teatrele fluviile paiele
f sg casa basmaua ziua vulpea
pl casele basmalele zilele vulpile

Forme nearticulate la cazul nominativ

m sg un om frate codru fiu
pl niște oameni frați codri fii
n sg un deal teatru fluviu pai
pl niște dealuri teatre fluvii paie
f sg o casă basma zi vulpe
pl niște case basmale zile vulpi
Cazul acuzativ (Ac)
Întrebări specifice ce? pe cine? pe ce? cu cine? cu ce? la cine? la ce? despre cine? despre ce?
cazului lângă cine? lângă ce? de la cine? de la ce? unde? de unde? până unde?
când? cum? care? ce fel de?

Funcții sintactice complement direct, complement indirect, complement de agent, atribut

posibile substantival prepozițional, nume predicativ, complement circumstanțial de
loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod,
complement circumstanțial de scop

Forme articulate la cazul acuzativ

m sg omul fratele codrul fiul
pl oamenii frații codrii fiii
n sg dealul teatrul fluviul paiu
pl dealurile teatrele fluviile paie
f sg casa basmaua ziua vulpe
pl casele basmalele zilele vulpi

Forme nearticulate la cazul acuzativ

m sg un om frate codru fiu
pl niște oameni frați codri fii
n sg un deal teatru fluviu pai
pl niște dealuri teatre fluvii paie
f sg o casă basma zi vulpe
pl niște case basmale zile vulpi
Cazul genitiv (G)
Întrebări specifice cazului al cui? a cui? ai cui? ale cui?

Funcții sintactice posibile atribut substantival genitival, atribut substantival prepozițional, atribut
substantival apozițional, nume predicativ, complement indirect, complement
circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc, complement
circumstanțial de mod, complement circumstanțial de scop

Forme articulate la cazul genitiv

m sg omului fratelui codrului fiului
pl oamenilor fraților codrilor fiilor
n sg dealului teatrului fluviului numelui
pl dealurilor teatrelor fluviilor numelor
f sg casei basmalei zilei vulpii
pl caselor basmalelor zilelor vulpilor
Forme nearticulate la cazul genitiv
m sg unui om frate codru fiu
pl unor oameni frați codri fii
n sg unui deal teatru fluviu pai
pl unor dealuri teatre fluvii paie
f sg unei case basmale zile vulpi
pl unor case basmale zile vulpi
Cazul dativ (D)
Întrebări specifice cui?
cazului

Funcții sintactice atribut substantival prepozițional, atribut apozițional, nume predicativ, complement
posibile indirect, complement circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză

Pentru mai multe detalii, vezi substantivul la cazul dativ.

Forme articulate la cazul dativ

m sg omului fratelui codrului fiului
pl oamenilor fraților codrilor fiilor
n sg dealului teatrului fluviului numelui
pl dealurilor teatrelor fluviilor numelor
f sg casei basmalei zilei vulpii
pl caselor basmalelor zilelor vulpilor

Forme nearticulate la cazul dativ

m sg unui om frate codru fiu
pl unor oameni frați codri fii
n sg unui deal teatru fluviu pai
pl unor dealuri teatre fluvii paie
f sg unei case basmale zile vulpi
pl unor case basmale zile vulpi
Cazul vocativ (V)
! Substantivele la cazul vocativ nu au funcție sintactică. Aceste substantive exprimă o chemare, o
strigare, o invocație cu scopul de a atrage atenția asupra unei comunicări și se separă de restul
propoziției prin virgulă (inclusiv determinantul).

! În a doua propoziție substantivul la vocativ Mihai are un determinant, dragule. De remarcat că

determinantul se separă împreună cu vocativul de restul propoziției prin virgulă.

‒ Mihai, îmi spui ce citești?

‒ Mihai dragule, îmi spui ce citești?

Atunci când este folosit procedeul personificării și numele de animale, denumirile de obiecte,
elementele naturii pot fi la cazul vocativ.

Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule… (Mihai Eminescu – Revedere)

Substantivul la vocativ poate sta la începutul propoziției, în interior sau la sfârșitul ei.

‒ Mihai, vino la mine!

‒ Vino, Mihai, la mine!
‒ Vino la mine, Mihai!

Caracteristica principală a vocativului este intonația suplimentară specifică, realizată la singular prin
desinențele -e, -ule, la masculin și neutru și -o, la feminin. La pluralul tuturor genurilor vocativul
prezintă desinența -lor.

‒ Băiatule, de ce nu mă asculți!
‒ Fetițo, de ce nu mănânci?
‒ Dragilor, ce ne facem?