Pronumele

Gramatica » Morfologia » Părți de vorbire flexibile » Pronumele

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv și, de regulă, își
schimbă forma (flexionează) după gen, număr, caz și persoană.
Vasile, vrei tu să-i oferi Mariei cartea pe care ți-a cerut-o?
(tu, ți țin locul substantivului Vasile, -i ține locul substantivului Maria, iar o ține locul
substantivului cartea)
CUPRINS
 Clasificare
o Pronumele cu forme personale
o Pronumele fără forme personale
o Locuțiuni pronominale
 Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui
 Schimbarea valorii gramaticale a pronumelui
 Valorile stilistice ale pronumelui

Clasificare
În funcție de schimbarea formei după persoană, pronumele se împart în pronume cu forme
personale și pronume fără forme personale.
Pronumele cu forme personale
Pronumele cu forme personale își schimbă forma după persoană. Atunci când este analizat se
menționează persoana acestuia. Se împart în:
pronume personal (propriu-zis) (eu, tu, el, noi, ... mie, ție, ... etc),
pronume personal de politețe (dumneata, dumneavoastră, dumneasa, ... etc),
pronume reflexiv (îmi, mă, îți, ne, vă, ... etc),

pronume de întărire (însumi, însuți, însuși, ... etc),

pronume posesiv (al meu, al tău, al său, al nostru, ... etc).
Pronumele fără forme personale
Pronumele fără forme personale nu își schimbă forma după persoană. Atunci când este analizat
nu se precizează persoana acestuia. Se împart în:
pronume demonstrativ (acesta, aceștia ... acela, aceia ...același,
aceiași ... cestălalt, ceștilalți ... celălalt, ceilalți ...),
pronume nehotărât (unul, alții, toți, toate, oricare, orice ...),

pronume negativ (nimeni, nimic, niciunul, niciuna),

pronume interogativ (care, cine, ce, cât, câți, câte ...),

pronume relativ (care, cine, cât, câți, câtă, câte...).

Locuțiuni pronominale
Locuțiunile pronominale sunt un grup de două sau mai multe cuvinte, care au valoarea unor
pronume. Multe din locuțiuni sunt rezultate din pronume de politețe (Domnia Sa, Domniei
Sale), dar există și locuțiuni care nu sunt alcătuite din pronume de politețe (Maiestatea
Ta, Înalt Preasfinția Sa sau cine știe cine, care mai de care). [pentru mai
multe detalii vezi locuțiunile pronominale]
Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui
! Pronumele au aceleași cazuri și funcții sintactice ca substantivele pe care le înlocuiesc.
În funcție de cazuri, pot avea următoarele funcții sintactice:

 nominativ: subiect, nume predicativ, atribut apozițional

 acuzativ: complement direct, complement indirect, complement de agent, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial
de mod, complement circumstanțial de cauză, nume predicativ, atribut prepozițional
 genitiv: atribut genitival, atribut prepozițional, nume predicativ, complement indirect,
complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de timp, complement
circumstanțial de loc
 dativ: complement indirect, nume predicativ, atribut pronominal, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp
[exemple de propoziții, formate cu pronume în diferite funcții sintactice, găsiți în paginile
dedicate pronumelor]

Schimbarea valorii gramaticale a pronumelui

Valoarea gramaticală a pronumelui se poate schimba și devine:

 substantiv (nimic > nimicuri)
 adverb (ce > ce repede)
 adjectiv pronominal (același > același oraș)
 locuțiune adjectivală (nimic > lucruri de nimic)
Valorile stilistice ale pronumelui
Cu ajutorul pronumelor pot fi realizate următoarele figuri de stil: repetiție, antiteză, enumerație.