Pronumele este o parte de vorbire flexibilă care înlocuiește un substantiv și, de

regulă, își schimbă forma (flexionează) după gen, număr, caz și persoană.
Vasile, vrei tu să-i oferi Mariei cartea pe care ți-a cerut-o?
(tu, ți țin locul substantivului Vasile, -i ține locul substantivului Maria,
iar o ține locul substantivului cartea)

Clasificare
În funcție de schimbarea formei după persoană, pronumele se împart
în pronume cu forme personale și pronume fără forme personale.
Pronumele cu forme personale
Pronumele cu forme personale își schimbă forma după persoană. Atunci când
este analizat se menționează persoana acestuia. Se împart în:
pronume personal (propriu-zis) (eu, tu, el, noi, ... mie, ție, ... etc),
pronume personal de politețe (dumneata, dumneavoastră, dumneasa, ... etc),
pronume reflexiv (îmi, mă, îți, ne, vă, ... etc),
pronume de întărire (însumi, însuți, însuși, ... etc),
pronume posesiv (al meu, al tău, al său, al nostru, ... etc).
Pronumele fără forme personale
Pronumele fără forme personale nu își schimbă forma după persoană. Atunci
când este analizat nu se precizează persoana acestuia. Se împart în:
pronume demonstrativ (acesta, aceștia ... acela, aceia ...același,
aceiași ... cestălalt, ceștilalți ... celălalt, ceilalți ...),
pronume nehotărât (unul, alții, toți, toate, oricare, orice ...),
pronume negativ (nimeni, nimic, niciunul, niciuna),
pronume interogativ (care, cine, ce, cât, câți, câte ...),
pronume relativ (care, cine, cât, câți, câtă, câte...).
Locuțiuni pronominale
Locuțiunile pronominale sunt un grup de două sau mai multe cuvinte, care
au valoarea unor pronume. Multe din locuțiuni sunt rezultate din pronume de
politețe (Domnia Sa, Domniei Sale), dar există și locuțiuni care nu sunt
alcătuite din pronume de politețe (Maiestatea Ta, Înalt Preasfinția
Sa sau cine știe cine, care mai de care). [pentru mai multe detalii
vezi locuțiunile pronominale]
Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui
! Pronumele au aceleași cazuri și funcții sintactice ca substantivele pe care le
înlocuiesc.
În funcție de cazuri, pot avea următoarele funcții sintactice:

 nominativ: subiect, nume predicativ, atribut apozițional

  acuzativ: complement direct, complement indirect, complement de agent, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial
de mod, complement circumstanțial de cauză, nume predicativ, atribut prepozițional
 genitiv: atribut genitival, atribut prepozițional, nume predicativ, complement indirect,
complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de timp, complement
circumstanțial de loc
 dativ: complement indirect, nume predicativ, atribut pronominal, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp
[exemple de propoziții, formate cu pronume în diferite funcții sintactice,
găsiți în paginile dedicate pronumelor]

Schimbarea valorii gramaticale a pronumelui

Valoarea gramaticală a pronumelui se poate schimba și devine:

 substantiv (nimic > nimicuri)

 adverb (ce > ce repede)
 adjectiv pronominal (același > același oraș)
 locuțiune adjectivală (nimic > lucruri de nimic)