Pronumele personal.

Pronumele
personal de politețe. Pronumele reflexiv
Pronumele este parte de vorbire flexibilă care, într-o comunicare, ține loculul unui
substantiv.
Pronumele personal indică diferitele persoane care participă la actul comunicării.
Pronumele personal are trei persoane:
 persoana I – vorbitorul;
 persoana a II-a – ascultătorul;
 persoana a III-a – persoana despre care este vorba în mesaj;
Pronumele personal are două numere:
 singular;
 plural.
Pronumele personal are forme diferite de gen numai la persoana a III-a:
 masculin;
 feminin.
Pronumele personal are cazuri:
 nominativ;
 acuzativ;
 dativ;
 genitiv;
 vocativ.
Pronumele personal are forme:
 accentuate;
 neaccentuate, numite și clitice. La cazurile nominativ, genitiv și vocativ, pronumele
personal are numai forme accentuate. La cazurile dativ și acuzativ, are atât forme
accentuate, cât și forme neaccentuate.
În general, pronumele personal are aceleași funcții sintactice ca substantivul.
Pronumele personale în vocativ nu au funcție sintactică. De asemenea, există situații, la
persoana a III-a, acuzativ și dativ, când pronumele personal nu are funcție sintactică, având
valoare neutră.
 Complementul direct și complementul indirect care se exprimă prin substantiv sau
prin pronume personal formă accentuată sau dublate de clitice pronominale în acuzativ sau dativ.
Cliticele pronominale
 anticipează complementul direct sau indirect;
 reiau complementul direct sau indirect.
Pronumele personal de politețe arată respectul față de o persoană. Are numai persoana
a II-a și a III-a. Se diferențiază după gen doar la persoana a III-a. Pronumele dânsul, dânșii,
dânsele sunt incluse în cadrul pronumelor de politețe (Gramatica limbii române, 2005).
Pronumele dumneavoastră se folosește și în adresarea către o singură persoană.
Există formule reverențioase care exprimă un grad maxim de respect. Acestea sunt, de
fapt, locuțiuni pronominale de politețe ce se ortografiază cu majusculă la toți termenii
componenți, fie că sunt doi sau trei: Domnia Voastră, Înalt Preasfinția Voastră.
Pronumele reflexiv arată identitatea dintre substantivul sau pronumele subiect și
complementul care desemnează aceeași persoană ca subiectul. Pronumele reflexiv are numai
cazurile:
 acuzativ;
 dativ.
Cazul Formele
Acuzativ (pe) sine, se, s-
Dativ sie, sieși, își, și-

Pronumele reflexiv are forme:

 accentuate;
 neaccentuate, numite și clitice.
Pronumele reflexiv are forme proprii doar la persoana a III-a. La persoana I și a II-a,
împrumută formele de la pronumele personal.
Pronumele reflexiv are aceeași persoană și număr cu persoana și numărul verbului pe
care îl determină.
Pronumele reflexiv poate avea funcție sintactică de:
 complement direct;
 complement indirect;
 complement prepozițional;
 atribut pronominal în dativ fără prepoziție (dativ posesiv);
 circumstanțialele de diferite feluri.
Pronumele și adjectivul pronominal
posesiv
Pronumele posesiv înlocuiește atât numele obiectului posedat, cât și numele posesorului.
Pronumele posesiv înlocuiește un grup de substantive, fiind alcătuit din articol genitival + forme
specifice.
Articolul genitival din componența pronumelui posesiv se
modifică în funcție de genul și numărul obiectului posedat. Pronumele
posesiv își schimă forma după persoana după persoana și numărul
posesorului.
La dativ și genitiv, pronumele posesiv are forme doar pentru mai
multe obiecte posedate, articolul genitival având o singură formă (alor).
Pronumele posesiv poate îndeplini funcțiile sintactice, în urătoarele cazuri:
 NOMINATIV:
subiect;
nume predicativ;
 ACUZATIV:
complement direct;
complement prepozițional;
circumstanțial de loc;
circumstanțial de timp;
circumstanțial de mod;
circumstanțial de cauză;
circumstanțial de scop;
atribut pronominal prepozițional;
 DATIV:
complement indirect;
atribut pronominal prepozițional;
 GENITIV:
atribut pronominal genetival;
atribut pronominal prepozițional;
Când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz, pronumele posesiv
devine adjectiv pronominal posesiv.
Adjectivul pronominal posesiv are funcția sintactică de atribut adjectival.
Pronumele și adjectivul pronominal
demonstrativ
Pronumele demonstrativ înlocuiește numele unui obiect, arătând apropierea, depărtarea,
identitatea și diferențierea față de alt obiect. Pronumele demonstrativ nu are categoria persoanei.
Pronumele demonstrativ are forme specializate pentru scris (acesta) și pentru oral (ăsta),
ambele fiind acceptate în limba standard.
Pronumele demonstrativ de diferențiere are în limba vorbită actuală o serie de forme
considerate neliterare, unele arătând apropierea (ăstălalt), iar altele depărtarea (ălălalt). Aceste
forme exprimă în limba vorbită opoziția care în trecut exista inclusiv în limba literară, din care
au dispărut unele pronume de apropiere din care au dispărut unele pronume demonstrative
(cestălalt, ceștilalți, ceastălaltă, cestelalte).
Cel, cea, cei, cele sunt un tip special de pronume demonstrative (numite
semiindependente), care au o formă scurtă, atunci când sunt determinate de un atribut (cea
veselă, cel de lemn, cei de acolo) sau de o propoziție secundară (Cel1/ care te caută2/ este un
prieten din copilărie.1/).
Pronumele demonstrativ poate îndeplini funcțiile sintactice, în urătoarele cazuri:
 NOMINATIV:
subiect;
nume predicativ;
 ACUZATIV:
complement direct;
complement prepozițional;
circumstanțial de loc;
circumstanțial de timp;
circumstanțial de mod;
circumstanțial de cauză;
circumstanțial de scop;
atribut pronominal prepozițional;
 DATIV:
complement indirect;
atribut pronominal prepozițional;
 GENITIV:
atribut pronominal genetival;
atribut pronominal prepozițional;
 Când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz, pronumele
demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ.
Adjectivul pronominal demonstrativ are funcția sintactică de atribut adjectival.
În general, adjectivele pronominale demonstrative de apropiere și de depărtare plasate
după substantivul determinat au o formă cu – a final (copilul acesta), dar plasate înaintea
substantivului au o formă fără a (acest băiat.).
În limbaj popular, apar, destul de rar, forme scurte ale adjectivului pronominal
demonstrativ: cel, cea, cei, cele.
Pronumele și adjectivul pronominal
nehotărât
Pronumele nehotărât înlocuiește un substantiv fără să de informații precise asupra
obiectului denumit de substantivul pe care îl înlocuiește. Pronumele nehotărât nu are categoria
persoanei.
După alcătuire pronumele nehotărâte sunt:
 simple: unul, altul, atât, tot, mult, puțin, cutare;
 compuse: fiecare, oricine, oricare, orice, oricât, careva, câtva, altcineva, altceva,
altcareva, oarecine, oarecare, vreunul.
Locuțiunea pronominală nehotărâtă este un grup unitar de cuvinte care este sinonim cu
un pronume nehotărât. De exemplu: cine știe ce, nu știu care, te miri cine etc.
Pronumele nehotărât poate îndeplini funcțiile sintactice, în urătoarele cazuri:
 NOMINATIV:
subiect;
nume predicativ;
 ACUZATIV:
complement direct;
complement prepozițional;
circumstanțial de loc;
circumstanțial de timp;
circumstanțial de mod;
circumstanțial de cauză;
circumstanțial de scop;
atribut pronominal prepozițional;
 DATIV:
complement indirect;
atribut pronominal prepozițional;
 GENITIV:
atribut pronominal genetival;
atribut pronominal prepozițional;
Când este subiect, pronumele fiecare impune verbului predicat acordul la singular.
Când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz, pronumele
nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât.
Adjectivul pronominal nehotărât are funcția sintactică de atribut adjectival.
Există cuvinte care sunt doar adjective pronominale nehotărâte: anume, anumit, niscaiva,
niște, alde.
Pronumele și adjectivul pronominal
interogativ
Pronumele interogativ ține locul substantivului așteptat ca răspuns la o întrebare. Apare
în propoziții interogative parțiale, care cer identificarea unui component al enunțului. NU are
categoria gramaticală a persoanei.
Pronumele interogative sunt: Care?, Cine?, Ce?, Cât?, Câtă?, Câți?, Câte?.
Locul pronumelui interogativ este la începutul propoziției.
Pronumele interogativ poate îndeplini funcțiile sintactice, în urătoarele cazuri:
 NOMINATIV:
subiect;
nume predicativ;
 ACUZATIV:
complement direct;
complement prepozițional;
nume predicativ;
circumstanțial de loc;
circumstanțial de timp;
circumstanțial de mod;
 DATIV:
complement indirect;
 GENITIV:
atribut pronominal genetival.
Când determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz, pronumele
interogativ devine adjectiv pronominal interogativ.
Adjectivul pronominal interogativ are funcția sintactică de atribut adjectival.
Adjectivul pronominal interogativ stă înaintea unui substantiv nearticulat, pa cere îl
determină.
Pronumele și adjectivul pronominal
relativ
Pronumele relativ are rolul de a face legătura în frază între o propoziție secundară și
propoziția de care depinde (regenta ei). Nu are categoria gramaticală a persoanei.
Pronumele relativ sunt omonime cu pronumele interogative: care, cine, ce, cât, câtă, câți,
câte.
Există și un pronume relativ compus, ceea ce.
Grupurile cel ce, cei ce, cele ce sunt analizabile, fiind alcătuite dintr-un pronume
demonstrativ (semiindependent) și pronumele relativ ce (care poate fi înlocuit cu pronumele
relativ care): Cel1/ ce vine2/ este colegul meu.1/
Popular, există și pronumele relativ invariabil de.
În cazul genitiv, pronumele relativ se acordă în gen și număr cu substantivul pe care îl
înlocuiește, iar articolul genitival se acordă în gen și număr cu substantivul determinat de
pronumele relativ cu funcția sintactică de atribut:

Pronumele relativ îndeplinește funcție sintactică în propoziția pe care o introduce,

putând fi:
 NOMINATIV:
subiect;
nume predicativ;
 ACUZATIV:
complement direct;
complement prepozițional;
circumstanțial de loc;
circumstanțial de timp;
circumstanțial de mod;
 DATIV:
 complement indirect;

 GENITIV:
atribut pronominal genetival;
circumstanțial de loc.
Când determină un substantiv nearticulat înaintea căruia stă și se acordă cu acesta în gen,
număr și caz, pronumele relativ devine adjectiv pronominal relativ.
Adjectivul pronominal relativ are funcția sintactică de atribut adjectival.

Pronumele și adjectivul pronominal

negativ
 Pronumele negativ înlocuiește numele obiectelor prezentate ca inexistente. Pronumele
negativ apare numai în enunțuri negative. Nu are categoria gramaticală a persoanei.
Pronumele negative sunt: nimeni, nimic, niciunul, niciuna.
Există și forme populare, nerecomandabile, ale pronumelui negativ: nimenea, nimica.
Pronumele negativ poate îndeplini funcțiile sintactice, în urătoarele cazuri:
 NOMINATIV:
subiect;
nume predicativ;
 ACUZATIV:
complement direct;
complement prepozițional;
nume predicativ;
circumstanțial de loc;
atribut pronominal prepozițional;
 DATIV:
complement indirect;
 GENITIV:
atribut pronominal genetival.
Când sunt subiecte, pronumele nimeni și nimic fac acordul cu verbul predicat doar la
singular, chiar dacă în enunț se poate face referire la mai multe persoane.
Când determina un substantiv și se acordă cu acesta în gen, număr și caz, pronumele
negativ devine adjectiv pronominal negativ. Adjectivele pronominale negative sunt doar niciun
și nicio. Adjectivul pronominal negativ are funcție sintactică de atribut adjectival.

Adjectivul pronominal de întărire

 Adjectivul pronominal de întărire are rolul de a preciza prin insistență persoana la care
se referă, acordându-se în gen, număr și caz cu substantivul sau pronumele determinat.
Astăzi se folosește doar adjectivul pronominal de întărire. În fazele mai vechi ale limbii
române, a existat și un pronume de întărire, dispărut din uzul contemporan.
Adjectivul pronominal de întărire are funcția sintactică de atribut adjectival. În limba
română contemporană, există tendința de a înlocui adjectivul pronominal de întărire cu
semiadverbele chiar, tocmai, cu adverbul personal sau cu adjectivele singur, propriu.

Posibilități combinatorii ale pronumelui

și ale adjectivului pronominal
 Pronumele poate fi centru de grup, fiind determinat de:
 atribut adjectival;
 atribut substantival prepozițional;
 atribut substantival genetival;
 atribut pronominal prepozițional;
 atribut pronominal genetival;
 atribut adverbial.
În calitate de adjunct, pronumele poate face parte dintr-un grup nominal, în care
îndeplinește funcțiile sintactice de:
 atribut pronominal prepozițional;
 atribut pronominal genitival;
 atribut pronominal în dativ fără prepoziție.
În calitate de adjunct, pronumele poate face parte dintr-un grup verbal, în care
îndeplinește funcțiile sintactice de:
 complement direct;
 complement prepozițional;
 circumstanțial de loc;
 circumstanțial de timp;
 circumstanțial de mod;
 circumstanțial de cauză;
 circumstanțial de scop;
 complement indirect;
 subiect, aflat în relație de interdependență cu predicatul;
 nume predicativ, aflat în relație ternară cu verbul copulativ și subiectul.
Adjectivele pronominale nu ocupă decât poziția de adjuncți, îndeplinind funcția
sintactică de atribute adjectivale.