Florica Silvăşan

TENDINŢE ACTUALE ÎN VOCABULARUL

LIMBII ROMÂNE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SILVĂŞAN, FLORICA
Tendinţe actuale în vocabularul limbii române/
Silvăşan, Florica. - Drobeta Turnu Severin : Ecko
Print, 2010
Bibliogr.
ISBN 978-606-8188-50-8

271:54
373.3544

Copertă/Machetă grafică :
Bogdan Gherasim

ecko
Editor : Irina Ganda
Director editorial :
Cătălin Bondoc
ISBN 978-606-8188-50-8

Copyright ©2010 Ecko Print toate drepturile rezervate

Ecko Invest SRL, str. Kiseleff, nr. 38, Dr. Tr. Severin
Tipărit de Ecko Invest SRL

2010
 INTRODUCERE

Lucrarea de faţă nu constituie decât un punct de plecare pentru

tendinţele cele mai frecvente care apar la nivelul lexicului limbii române
contemporane.
În ordonarea materialului ne-am orientat spre unul din compartimen-
tele limbii şi anume lexicul, fără a epuiza însă problemele privind tendinţele
în limba română actuală, folosind şi confruntând, în prezentatea materialu-
lui, generale aspecte cu tendinţele cele mai frecvente în evoluţia limbii.
Se cunoaşte că limba se află într-o permanentă evoluţie, iar
schimbările care au loc în cadrul ei sunt legate de progresul societăţii. Fiind
instrument de comunicare, limba rămâne permanent legată de societate
şi evolueaza odată cu evoluţia societăţii, ceea ce rezultă că ea progresează
odată cu progresul societăţii şi trebuie studiată odată cu evoluţia ei.

Datorită participării limbii la viaţa socială, dinamica acesteia este

determinată de factori externi (prin contactul cu alte limbi, prin apariţia
unor obiecte noi) cât şi de factori interni (modul de funcţionare a limbii).
Orice limbă se dezvoltă după legile, regulile sale interne care ade-
sea provoacă abateri, generând astfel contradicţii ce reprezintă unul dintre
principalele motoare ale dezvoltării limbii. Dacă înnoirile sunt rezultatul
generalizării unor greşeli, nu însă şi orice greşeală se impune şi nu întot-
deauna orice modificare lingvistică are la origine o greşeală.
Inovaţiile nu sunt făcute de multe ori cu intenţia de a simplifica lim-
ba, ci ele apar dintr-o întâmplare, iar în urma unei selecţii, izbutesc să se
impună şi atunci se observă că sunt utile. În general punctul de plecare este
„inconştient” , iar răspândirea se face prin „imitaţie”1.
Este necesar să expunem câteva păreri privitoare la titlul lucrării şi
anume acela de tendinţă. Unii lingvişti introduce în locul termenului de
lege cel de tendinţă.
1Alex. Graur, Tendinţe actuale ale limbii române, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p.8.
3
 Vendryes în articolul “Reflexious sur les lois fonétique” publicat în
“Mélanges Meillet, Paris, 1902” tendinţa e ceva mai puţin decât o lege şi de
aceea îl acceptă pe cel de tendinţă. Pe de altă parte G. Millardet în „Lin-
guistique et dialectologie romanes”, Paris, 1923, p. 269-275, polemizând cu
Gillieron apără legile foneticii afirmând “că orice lege este expresia unei
tendinţe. Dar o tendinţă nu se transformă obligatoriu în lege”. Pentru acad.
Alex. Graur în lucrarea “Tendinţe actuale ale limbii române” – în cuprinsul
căreia se găsesc şi părerile expuse anterior – tendinţa reprezintă sensul în
care evoluează limba “liniile generale care duc de la o stare inferioară la
una superioară, fiind mult mai cuprinzătoare decât legea. Ea este de lungă
durată şi cuprinzătoare, putănd caracteriza o întreagă familie de limbi sau
chiar grupuri de limbi înrudite”1.

Crearea unui cuvânt nou prin derivare constituie o inovaţie. Nu orice

inovaţie trebuie combătută deoarece s-ar putea împiedica evoluţia limbii.
Pe de altă parte nu tot ce e nou e şi bun. Abaterile impuse, constituie un
factor de dezvoltare a limbii – o inovaţie. În Gramatica Academiei, volumul
al II-lea se amintesc ca acţionând trei tendinţe generale privind evoluţia
limbii române actuale: unificarea, simplificarea şi claritatea.
Unificarea ar fi rezultatul confruntării dintre variantele morfologice,
rezultând fixarea unor norme gtamaticale unice.
Tendinţa de simplificare se realizează din restrângerea întrebuinţării
unor timpuri (perfectul simplu, viitorul anterior), reducerea noţiunii la
substantive (folosirea substantivelor masculine şi pentru feminine) şi re-
ducerea flexiunii nominale (slăbirea acordului în caz şi a declinării) la ad-
jective şi participii, la articolul demonstrativ, la acuzativul cu pe şi a extin-
derii genitivului şi dativului cu lui.

Pentru ca tendinţa să se impună, trebuie să se generalizeze şi să fie

popularizată. Răspândirea şi popularizarea se fac după Alex. Graur prin
imitaţie “Inovaţia este acceptată treptat pe o rază tot mai întinsă, slăbind
în acelaşi timp în intensitate pânâ ce se ajunge la regiuni mai îndepărtate
pe care nu le mai afectează”2. Limba poate fi considerată deci o structură
1.Idem, ibidem, p.20.
2 Idem, ibidem, p.10
4
organizată, formată din mai multe părţi (fonologie, morfologie, sintaxă,
vocabular) care se condiţionează reciproc. O schimbare dintr-un compar-
timent al limbii, atrage alte schimbări din alte compartimente sau acelaşi
compartiment. Dacă de exemplu într-un cuvânt un sunet se schimbă, el se
schimbă şi în celelalte cuvinte cu condiţia să fie în aceeaşi situaţie.
Alex. Graur prezintă în lucrarea citată, părerea lui Johannes Schmidt
cu privire la răspândirea unei inovaţii.
J. Schmidt a comparat-o cu aruncarea unei pietre într-un loc, în jurul
punctului de cădere a pietrei formându-se valuri concentrice tot mai slabe,
până se ajunge la un alt loc unde apa nu se mai agită.
În capitolul următor al lucrării ne-am referit la felul în care apar
tendinţele în cadrul lexicului, folosindu-ne de o informaţie bibliografică
bogată care ne-a permis o ordonare a materialului.
Am selectat exemple din diferite stiluri ale limbii, la câţiva scriitori
contemporani, printre care unele s-au impus ca tendinţă.

Pentru orientare am studiat şi utilizat în primul rând gramaticile

normative: Gramatica limbii române, Editura Academiei; Vasile Şerban,
Limba română corectă; Vasile Şerban, Ivan Evseev, Vocabularul românesc
contemporan şi alte câteva lucrări necesare pentru tema abordată. Am fo-
losit şi diferite lucrări lexicografice: Dicţionar de terminologie lingvistică;
Dicţionar explicativ al limbii române; Dicţionar de neologisme; Alex.
Graur, Tendinţele actuale ale limbii române. Am conceput lucrarea în trei
capitole:

I. Introducere (în această parte a lucrării motivăm opţiunea pen-
tru această temă, metoda de cercetare, informaţia bibliografică).
II. Tendinţe în lexicul contemporan (capitol de bază al lucrării).
III. Concluzii.

Datorită caracterului vast al problemelor, cercetarea noastră s-a

limitat la unele aspecte considerate mai importante şi care pot fi finalizate
ca tendinţe de evoluţie în etapa actuală a limbii române.

5
 TENDINŢE ÎN LEXICUL CONTEMPORAN

Este cunoscut faptul că limba se află într-o permanentă evoluţie,

ea reflectând fidel prefacerile profunde care au loc în viaţa materială şi
spirituală a poporului nostru.
Toate aceste schimbări îşi găsesc oglindirea în toate compartimentele
limbii, Vocabularul fiind cel care oferă cel mai convingător material în spri-
jinul ideii că limba progresează.
Un fenomen caracteristic perioadei actuale de dezvoltare a limbii române
este îmbogăţirea vocabularului cu o multitudine de termeni noi, ceea ce
reflectă direct şi convingător evoluţia societăţii noastre.
Capacitatea creatoare a lexicului românesc a fost considerabil sporită
de plusul de termeni noi, obţinuţi atât prin împrumuturi cât şi prin creaţii
proprii cu ajutorul prefixelor şi sufixelor, cu ajutorul elementelor de com-
punere sau prin adăugarea valenţei noi la cuvintele existente în limbă, of-
reind vorbitorilor posibilitatea de a reda ideile cele mai subtile şi sentimen-
tele cele mai delicate”1.

Referindu-se la progresul lexicului, Theodor Hristea arată că acesta

se manifestă sub trei aspecte:

•Creşterea necontenită, ritmică a numărului de cuvinte, fapt

care atestă dependenţa limbii, în speţă a lexicului, de condiţiile de
viaţă ale vorbitorilor;
•Modificările calitative ale sensurilor, de la general nediferenţiat
la concret şi de aici la abstractul logic, ceea reflectă însăşi evoluţia
gândirii şi legătura cu factorii externi;
•Întărirea mijloacelor de formare a cuvintelor în cadrul lim-

1 N. Mihăiescu, Aspecte lexicale şi gramaticale ale limbii române literare,

Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p.5

6
 bii, situaţie care face evidentă dependenţa lexicului de factorii
interni”1.

Există două mari căi de îmbogăţire a vocabularului contemporan:

A. Mijloace externe de îmbogăţire a vocabularului:
1. Împrumuituri neologice
2. Calcul lingvistic
B. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului care constă în
crearea de cuvinte noi, pornind de la cuvintele existente în limbă:
1. Derivarea
2. Compunerea
3. Conversiunea
4. Construcţii parasintetice
În lucrarea de faţă argumentările se vor face cu exemplificări din
proză şi poezia actuală.

A. MIJLOACELE EXTERNE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI

1. Împrumuturi neologice

Referitor la lexicul actual se poate afirma faptul că limbii române îi

este caracteristică îmbogăţirea rapidă cu termini moderni ceruţi de dezvol-
tarea progresivă a civilizaţiei contemporane.
Prin împrumut neologic înţelegem “...cuvântul nou preluat recent
dintr-o altă limbă şi adaptat sistemului limbii noastre pentru a deveni o
noţiune inexistentă sau cunoscută anterior şi care nu are corespondentul
lexical adecvat în română”.2

1 Theodor Hristea, Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba

română, în „ Limba română”, XXI, nr.3(1972), p.185,

2 Luiza Seche, Împrumuturi lexicale în Presa noastră, nr.11, (1973) p.46.

7
 Împrumuturile neologice sunt de o mare importanţă pentru limba
noastră, fiind chiar necesare unde nu există termeni să denumească obiecte
sau procese, recent create sau împrumutate.

Trebuie făcută distincţia între neologismele necesare, utile care
stimulează progresul în limbă şi cele inutile care trebuie evitate. Privind
neologismele necesare se poate spune că principalele mijloace de popu-
larizare sunt: şcoala, literature, presa, radio-televiziunea.
Epoca actuală se remarcă printr-o abundenţă de împrumuturi neo-
logice atât la nivelul poeziei cât şi a prozei.
Deoarece neologismele au un domeniu foarte larg de penetraţie: ter-
minologie sportivă, cinematografie, discipline ştiinţifice (informatica, eco-
logia, sociologia), vom aminti câteva neologisme de origini diferite, atestate
în unele lucrări ale beletristicii contemporane.

Împrumuturi neologice din franceză

Aceste împrumuturi sunt predominante în limba română, fapt moti-

vate prin romanitatea celor două limbi: franceză şi engleză.

Exemple:

- atitudine (/ fr. atitude)

“Vin şi te găsesc în atitudinea aceea”1

- canalizare (/ fr. canaliser)

“Trecute la canalizarea modernă”

- cubism (/ fr. cubisme)

“Cred că ei inventară cubismul”

- optica (/ fr. optique)

“Mi-am îndreptat pupilele, lentilele, irisul şi toată aparatura optică”

1 Marin Sorescu, Sărbători itinerante, Editura Cartea Romînească

Bucureşti, 14978,p.14.
8
- ruj (/ fr. rouge)
“Iar culorile vor fi din al nouălea cer, apoi rujul”

- a acumula (/ fr. acumuler)

“De unde naiba acumulez mister”

- contracta (/ fr. contracter)

“Sunt gândurile noastre care se contractă”

- dilata (/ fr. dilater)

“Iubirea dilată, nu ştiai? / Şi timpul şi spaţiul / Dilată totul”

- lansa (/ fr. lancer)

“Din cauza lansării necontenite”

- suda (/ fr. sauder)

“Vaietul acela ca de sudură, când se sudează şinele de tramvai”

- astral (/ fr. astral)

“Şi cu tine vidul mi se părea dens de frumuseţe astrală”

- actriţă (/ fr. actrice)

“... Visează să ajungă actriţă de cinema”1

- inerţie (/ fr. inertie)

“... trebuia învinsă la fiecare gest o uşoară inerţie”2

- serviciul (/ fr. service)

“... de când îşi schimbase serviciul”

- evita (/ fr. eviter)

“... pentru a evita o discuţie neplăcută cu soţia”

1 Nicolae Tic, Durerile altora , Editura Tineretului, Bucureşti, 1976, p.15.

2 Alexandru Ivasiuc, Păsările, Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p.5.
9
- monoton (/ fr. monoton)
“Se amestecă /.../ cu gestul monoton al mâncării”

- neurolog (/ fr. neurologue)

“... consultase neurologi vestiţi”

Împrumuturi neologice din engleză

- fair-play (/ engl. fair-play)

“… să hotărască valoarea şi fair-play-ul”

- pix (/ engl. pick)

“Iată două luni, două concepţii şi două pixuri pe coşul românesc”

- song (/ engl. song)

“O stare gripală circulă, prin muzica asta
Prin songurile astea”

- pulover (/ engl. pull-over)

“Se observă că n-am cămaşă pe sub pulover”

- job (/ engl. job)

“Şi-mi place să povesteşti frumos filme şi vise,
Ai putea avea un job de povestitoare de vise”

Împrumuturi neologice din germană

- rachetă (/ germ. Rakett)

“Racheta mea cosmică a fost prima”

- bloc (/ germ. Blok)

“... obţinuse un apartament de două camere într-un bloc nou”

- aparatură (/ germ. Apparatur)

“Mi-am îndreptat pupilele, lentilele, irisul şi toată aparatura optică”

10
- retroversiune (/ germ. Retroversion)
“ Vestesc apropierea toamnei/ Cu a sa retroversiune din …”

- blitz (/ germ. Blitzlicht)

“ Tu ai clipit de vreo câteva ori; nu ştiu ce blitz ai”

De asemenea întâlnim împrumuturi din italiană :

- campari (/ it. campari)

“… Un campari?”

- pendulare (/ it. pendulare)

“ Pendularea trupului tău printre fulgere înseamnă curcubeul nostru”

- grandios (/ it. grandioso)

” Ce grandioasă mână babiloniană dintr- un modest cătun”

Împrumuturi neologice din latină :

- exclus (/ lat. excludere)
“ Deci în caz că se termină lumea cu noi – exclus”

- maximum (/ lat. maximum)

“ Cu băgare de seamă dată la maximum”

- perpetuu (/ lat. perpetuus)

“ Care te-ai întors cu încăpăţânare la mistria ta / Asemănându-ţi per-
petuu începerea zidului”

Surprinzătoare este şi apariţia unor termeni din neogreacă cu o uti-

lizare rară în vocabularul poetic contemporan:
- ahtiat – neogr.ahţi
“ … ca şi când ar vrea să tauteze
Cu ele marinarii dornici ahtiaţi după sirene – pe corp”

11
 2. CALCUL LINGVISTIC

Calculul lingvistic constituie un alt mijloc de îmbogăţire a vocabu-

larului românesc contemporan.
“Dicţionarul de terminologie lingvistică” , el defineşte astfel:
-“ procedeu lingvistic prin care se atribuie sensuri noi, după model străin
unor cuvinte existente în limbă; se împrumută şi se imită procedeele de for-
mare a cuvintelor şi forme interne a termenilor dintr-o limbă străină, pentru
îmbogăţirea altei limbi cu noi unităţi lexicale; se copiază sau se împrumută
dintr-o altă limbă, procedee morfologice sau sintactice; se copiază sau se
traduc lateral unităţi frazeologice dintr-o limbă străină”1
Termenul de calcul lingvistic a fost centrul a numeroase discuţii.The-
dor Hristea în Probleme de etimologie , Bucureşti 1968, p.145-202 se ocupă
de acest fapt lingvistic. După părerea sa există patru categorii fundamentale
de calc lingvistic.
a. – calc lexical - semantic
- de structură
b. – calc grammatical - morfologic
- sintactic
c. – calc frazeologic - cu doi termeni
- cu trei termini
- cu patru termini
d. – calc lexico – gramatical - după un derivate
- după un compus
- după un derivate de la un compus.

N.A.Ursu în Formarea terminologiei ştiinţifice române , Bucureşti,

1962, p. 118-119, face şi el o clasificare având în vedere numai calcuri lexi-
cale
- calcul integral
- calcul parţial

1 Gheorghe Constantin Dobridor, Mic dicţionar de terminologie

lingvistică, Editura Albatros, Bucureşti, 1980, p.60.

12
 O altă ordonare a acestui nivel de îmbogăţire lexicală este cea făcută
de Cezar Apreotesei în Observaţii asupra tipurilor şi clasificării calcurilor
lingvistice, în AUT, 4, 1966, p. 145-151. După părerea sa “calcul lingvistic
ocupă o poziţie din mijloc, realizând o sinteză între resursele interne si cele
externe de îmbogăţire a limbii …”1.
Clasificarea propusă de el va fi următoarea:
1. calcuri lexicale – calcuri semantice
- calcuri frazeologice
- semicalcuri
2. calcuri gramaticale
Calculul lexical care ne interesează îndeosebi la acest capitol este
“calculul al cărui rezultat este sau îmbogăţirea cuvintelor cu noi sensuri
preluate după modele străine (calcul semantic), sau îmbogăţirea limbii cu
noi unităţi lexicale prin împrumutarea sau imitarea procedeelor de formare
a cuvintelor, a structurilor sau a formei interne a cuvintelor (calculul de
structură)”2.

bunăstare / germ. Wohlstand
“ … trecerea la o nouă calitate în întreaga viaţă economico- socială, să
sporească bunăstarea intregului popor”.

program de activitate / fr. programme d’ activité

“ … vor adapta programul de activităţi pentru creşterea nivelului de
pregătire profesională a studenţilor”

în numele / fr. au nom

“ În numele locuitorilor din satul …”

1 Cezar Apreotesei, Observaţii asupra titlurilor şi clasificării calcurilor

lingvistice, în AUTm 4(1966), p.145

2 Gh. Constantinescu Dobridor, Mic dicţionar de terminologie lingvistică,

Editura Albatros, Bucureşti, 1980, p.60.

13
 baza materială / fr. base matérielle …
“… este o bază materială a societăţii mereu mai complexă …”

în conformitate cu / fr. conforment à

“ … în conformitate cu orientările şi înţelegerile stabilite cu ocazia dia-
logului la nivel înalt …”

moment dat / fr. moment donné

“ M-am gândit la un moment dat sa fac idea cuceririi insulei scopul su-
prem”

a ţine cont / fr. tenir comte

“ … dacă nu se va ţine cont de toate efectele …”

Privind ponderea neologismelor cele de origine romanică şi în spe-

cial cele franceze, după locul prim iar cele din alte origini sunt mai puţin
numeroase.
Calculul lingvistic al doilea mijloc de îmbogăţire avocabularului deşi
frecvent prezintă dezavantajul de a forma construcţii lungi şi greoaie de
cele mai multe ori cât şi după cum spune Alex. Graur. In (Scrieri de ideri
şi de azi, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p.138) duce la diferenţierea
limbii, astăzi când se tinde spre unificarea lingvistică.
După cele afirmate în lucrarea de faţă, privitor la mijloacele externe de
îmbogăţire a vocabularului contemporan, putem constata că împrumuturi-
le neologice ocupă un loc de frunte în cadrul modalităţilor de îmbogăţire
a vocabularului.

În ceea ce priveşte adaptarea acestor împrumuturi la sistemul or-

tografic şi fonetic al limbii române, putem observa că cele din limba
franceză, în majoritate, s-au adaptat sistemului limbii române, însă nu
acelaşi lucru putem spune despre împrumuturile din engleză care se mai
scriu şi se pronunţă: job (engl. job) pullover (engl. pull - over).

14
 B. MIJLOACE INTERNE DE ÎMBOGĂŢIRE A VOCABULARULUI

1. Derivarea

“Este procedeul prin care se formează cuvinte noi, din rădăcini ale
cuvintelor existente, la care se adaugă afixe lexicale sau lexico – gramati-
cale. Prin adăugarea unuia din cele doua feluri de afixe (sufixe sau prefixe)
la o rădăcină, corpul cuvântului noi creşte, iar prin suprimarea unui af-
fix, fireşte, corpul cuvântului scade. De aceea există două feluri de derivări:
progresivă şi regresivă”1.
Derivarea progresivă se realizează pe două căi:
a)prin sufixare (adăugarea de sufixe în urma rădăcinii cuvântului
de bază)
b)prin prefixare ( adăugarea de prefixe înaintea cuvântului de bază)

Limba română a dezvoltat procedeul de formare de noi cuvinte prin

sufixare încă din prima fază a existenţei sale. După cum arată Iorgu Iordan
şi Vasile Robu în Limba română contemporană, p.294 “Numărul sufixelor
în Limba română contemporană este de circa 360”. Deoarece în lucrarea de
faţă ne preocupă aspectul actual al derivării ne vom referi “ la sufixele neo-
logice pătrunse în limbă odata cu pătrunderea unor neologisme derivate”2.
Cele mai importante sufixe care au format derivate româneşti în eta-
pa actuală sunt:
- aj, - ant, - ard, - bil, - ier, - ism, - ist, - itate, - ita, - al
Vom argumenta cu câteva exemplificări extrase din critica şi poezia
actuală, aceste domenii fiind mai receptive la nou.
Sufixe substantivale:

- ism
1 V. Şerban, I.Evseev, Vocabularul românesc contemporan, Timişoara,
Editura Facla, 1968, p.268.

2 Idem, ibidem, p.269

15
“Leonid Dimov, văzut … ca un act pur de narcism”

- aj
“E … o intenţie epică mai generală în romanul lui G. Călinescu de a înfăţişa
personajele de fond în grupuri”

- itate este un împrumut recent din limbile latină, italiană şi apar

numai în cuvinte noi împrumutate din aceste limbi sau formate în
româneşte. Alex. Graur 1face o observaţie interesantă cu privire la su-
fixul –itate, care, deşi a pătruns mai ales prin cuvinte franţuzeşti în –ité a
fost adaptat în română sub aspectul fonetic latinesc încât aceste cuvinte
împrumutate din franceză par a fi cuvinte româneşti vechi. De exemplu –
simplitate (/ simplu + itate ).
“ … dar biografia m-a emoţionat prin simplitatea ei”

- itate – municipalitate / municipal + itate

“ … dar municipalitatea nu ştie că e eclipsă”

- iză: - abstractiza / abstract + iza

“ Ia te uită ce putere de abstractizare”

- ist - parolist / parolă + ist

“ Parolistul tipul să mai ziceţi ca
Barbaţii sunt aşa şi pe dincolo”

- ime : slugăcime / slugă + ime

“ Afară slugăcimea îl blesteamă”

Sufixe adjectivale

- bil : sociabil / socia + bil

“ Singura schimbare este aceea de a deveni un stareţ sociabil”

- iv : vindicative / vindicate + iv
1 Alex. Graur, Evoluţia limbii române, Bucureşti, Editura ştiinţifică p.48

16
“ … tinerii cu chipuri întunecate, vindicative, trec prin faţa lor cu
lumânări in mână”
- ic : fantastic / fantast + ic
“ orice proză chiar şi cea fantastică, respectă o coordonare a planurilor …”

- ard
“În altă ordine de idei el este dimpotrivă protestator, dinamitard”
Sufixe verbale

- iza : scandaliza / scandal + iza

“ Vrea să fugă cu el în Egipt, dar, scandalizat de a fi îndepartat de familie,
arhitectul refuză”

O frecvenţă mare de sufixe substantivale – itate, - ist şi cel verbal – iza

atât în volumele de critică literară cât şi din poezia lui Marin Sorescu din
care am extras exemple pentru argumentarea faptelor prezentate.

2. Derivarea cu prefixe - nu este aşa de bogată în sensul că şi prefix-

ele vechi sau noi sunt mai puţine ca sufixele, multe dintre ele fiind de natură
savantă ( anti-, extra -, hiper -, para -).
“ Prefixele sunt afixele care se deosebesc de sufixe prin poziţia pe care
o au în formaţiile create: înaintea (rădăcinii) cuvântului de bază”1.
Începând din secolul al XIX – lea odată cu pătrunderea unor neolo-
gisme “au pătruns şi prefixe neologice luate din latină şi franceză, unele
fiind însă la origine greceşti”2.

Cele mai importante prefixe neologice şi cele mai productive sunt:

ante-, anti-, arhi-, bio-, co-, extra-, hiper-, infra-, intern-, intra-, non-, para-
, sub-, super-, supra-, trans-, ultra-.
Aceste prefixe după cuvintele pe care le formează şi care se încadrează
1 Mioara Avram, … Formarea cuvintelor în limba română, Editura Acad-
emiei RSR, II, 1978,p.9.

2 Iorgu Iordan, Vladimir Robu, Limba română contemporană, Editura

didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 297-298.

17
şi ele in clasa morfologice sunt:

Substantivele:

anti -
antinevralgic / anti -+ nevralgic
“Până la 40 de ani înghiţea multe pilule, mai ales antinevralgice…”

para –
paratrăznet / para – trăznet
“iar scapătă soarele schoborând sub paratrăznete”

peri –
periferia / peri – feria
“Periferia nu era numai un spaţiu topografic”

inter – intertări / inter - + tări

“ … ne-am ales printe altele cu calificarea … la turneul fiind al campio-
anelor europene interţări”

con –
contovărăşie / con - + tovărăşie
“ Cine îşi defaimă contovărăşia, îşi arată însuşi necuvioşia”

supra –
supramortalitate / supra - + mortalitate
„Fumatul este o cauză a supramortalităţii”

Adjectivele:

inter –
internaţional / inter - + naţional
„ ... al cauzei păcii şi înţelegerii internaţionale”

post –
posteminescian / post - + eminescian
18
„ ... cei noi va face cunoştiinţă cu lirismul sănătos post – eminescian”
postoperatoare / post - + operatoare
„ Singurul medic militar care a ajuns să pună la punct tehnicile de anest-
ezii, îngrijire postoperatoare şi reanimarea bolnavilor”

ultra –
ultraîncalzit / ultra - + încălzit
„ Există analize fizice, chimice, optice, radiografice, făcute în laboratoare
ultraîncălzite”

extra –
extracorporal / extra - + corporal
“ … cei trei tineri … asigură circulaţia sanguină extracorporală”

multi –
multicolor / multi - + color
“ … şi – n bălţile lucind ca argintul se bălăceşte leşiţa multicoloră”

super –
supertehnicizantă / super - + tehnicizantă
“ … prezintă omenirea supertehnicizantă”
superinteligent / super - + inteligent
“ Am astfel de intermezzo grăitor … hotărât altceva decât un agregat
superinteligent.”

pluri –
plurivalenţă / pluri - + valenţă
“... făcând deci fiecare om de toate într-o plurivalenţă a eşuării gesturilor.”
Unele prefixe ataşate la adjectivele cu valoare de superlative şi marchează
treaptă extremă, gradul cel mai înalt. Este cazul lui:
arhi - , hiper - , super - , ultra - , supra - , extra - , care sunt numite şi pre-
fixe superlative.

Adverbiale

sub –
19
subconştient / sub - + conştient
“Asta mi – a rămas în subconştient”

Verbale

con –
conlucra / con - + lucra
“ ... trebuie să-şi intensifice activitatea de cercetare, conlucrând tot mai
strâns...”

contra –
contravine / contra - + veni
“ ... trei candidaţi ... au fost acuzaţi că au contravenit prevederilor ...”

supra –
supranumit / supra - + numit
“ ... ne aduce totuşi în minte chipul hotărât şi bărbătesc al acelui erou ştiut
de întreaga europă, fostul mare ban Mihai, devenit voievodul supranumit
Viteazul”

c) Derivarea cu prefixoide

Prefixoidele sau pseudoprefixoidele sunt acele afixe care în limbile de

unde provin, au statut de cuvinte, înregistrate ca stare în dicţionar, adică
autonomie lexicală. În limba română au pătruns odată cu cuvintele care le
au în componenţă, fiind analizabile, au ajuns să poată fi folosite ca forma-
tive derivate cu baze româneşti. Se deosebesc însă de prefixele propriu –
zise, prin valoarea lor lexicală, prin care, multe din ele, ajungând în limba
comună sunt simţite ca nişte cuvinte simple şi intră în circulaţie (auto,
moto,foto, radio)1.
În domeniul ştiinţei şi al tehnicii se folosesc termini internaţionali
formaţi cu ajutorul unor segmente antepuse provenite din cuvinte inde-
pendente, de obicei de origine grecească sau latinească. Pentru că nu s-au
desemantizat pe deolin dar se comportă ca nişte prefixe, aceşti formenţi au
1 Iorgu Iordan, Vasile Robu, op.cit., p. 298

20
fost numiţi pseudoprefixe sau prefixoide1.
În limba română au intrat mulţi termini internaţionali formaţi cu
prefixoide, iar în terminilogia de specialitate s-au adoptat şi s-au format pe
teren românesc. Datorită specificului prefixoidelor, procedeul de formare
al cuvintelor cu ajutorul acestora se apropie de compunere.
Cele mai importante prefixoide sunt:
aero - , agro - , electro - , foto - , macro - , micro - , mini - , mano - , moto - ,
pseudo - , radio - , semi - , tele - .
Pseudoprefixoidele sunt folosite de cele mai multe ori în stilul
ştiinţific, tehnic şi publicitate, cu care excepţii pătrunzând şi cu alte stiluri.

Substantivale
aero –
aeroport / aero - + port
“Ceremonialul sosirii înaltului oaspete a avut loc pe aeroportul Otopeni ...”

auto –
autoanaliza / auto - + analiza
“ a fost bună lecţie de viaţă, o autoanaliză ...”

electro –
electrocardiogramă / electro - + cardiogramă
“... electrocardiogramă a revenit la normal”

foto –
fotografie / foto - + grafie
“o imagine cuprinzătoare a Brăilei în expoziţia de fotografii”

micro –
microreportaj / micro - + reportaj
“ Microreportaj: Orşova – perla Dunării”

radio –
radiocomunicaţie / radio - + comunicaţie
“Acestea întrerup radiocomunicaţiile”
1 Vasile Şerban, Ivan Evseev, op.cit.,p. 272.
21
scurt –
scurtcircuit / scurt - + circuit
“Scurtcircuitul, caută o luminare, n-avem lumânări”

tele –
telejurnal / tele - + jurnal
“Două telejurnale / Deseară, sigur ...”

Multe dintre noile formaţii cu tele – indiferent dacă sunt împrumu-

turi sau creaţii pe teren românesc, nu au şanse de stabilitate, ele fiind creaţii
spontane de moment.
Totuşi înregistrarea lor este interesantă din două puncte de vedere
după Florica Dumitrescu în Observaţii asupra prefixoidului tele – în limba
română , XIX, nr.2, 1970, p. 142.!pe de o parte theoretic – pentru a sublinia
vitalitatea într – adevăr extraordinară a acestui prefixoid, caracteristică ce
se încadrează într-otendinţă mai generală manifestată în ultima vreme în
limba română de a se uitiza larg pseudoprefixoidele, pe de altă parte prac-
tice – pentru că, probabil, cel puţin unele dintre cuvintele alăturate cu tele
– vor fi reţinute de tehnică, de exemplu acelea legate de tehnica propriu –
zisă a televiziunii sau de unele aspecte ale activităţii ştiinţifice în special şi
intelectuale in general.”
Fomaţiile cu tele – ar putea fi clasificate în trei grupe aceeaşi autoare:
“Cuvintele ale limbajului ştiinţific care denumes aparate sau acţiuni legate
de noţiunea de depărtare ( telejurnal, telescaun )
-Cuvinte referitoare la tehnica propriu – zisă a televiziunii (telejur-
nal)
-Cuvinte pe care încă de pea cum le putem considera ca efemere”

Aceste creaţii cu prefixoidul tele – „de o deosebită valoare teoretică

deoarece se conformează unei mai vechi şi generale tendinţe a limbii către
concentrare, către econimie, tendinţă care determină preferinţe către un
compus ( cu prefixoide ca în cazul lui tele -) în raport cu o perifrază mai
lungă şi mai greoaie”.
22
 Adjectivele

agro –
agroindustrial / agro - + industrial
„ Sectoarele de mecanizare au cunoscut în ultimul an, ca urmare a
organizării consiliilor unice agroindstriale o serie de transformări”

hidro –
hidrologic / hidro - + logic
„ ... ia naştere un fenomen hidrologic aparte”

Derivarea regresivă „constă în obţinerea de cuvinte noi prin suprima-

rea unor afixe sau segmente considerate afixe”1 în timp ce derivarea mixtă
constă în formarea de cuvinte noi atât prin derivare cât şi prin compunere.
Derivarea regresivă este un procedeu mai vecchi care este şi astăzi
productiv. Prin derivarea regresivă se formează un număr foarte mare de
substantive urmate de verbe.
a)Substantivele se realizează prin suprimarea sufixului verbal.
Teme verbului devenind substantiv postverbal

reacţie / reacţiona
„ ... o reacţie de aprobare sau dezaprobare”

raport / raporto
„ ... rapoartele şi le scriau în timpul orelor de serviciu”

râs / râde
„ ... era fiinţa asta, numai râs ...”

scuză / scuza
„ ... cerându – ţi scuze îl conduse până la lift”

1 Mioara Avram, op.cit.

23
vis / visa
„ ... când se teme de un vis aiurit”
Aceste derivaţii sunt specifice limbajului poetic ca exemplu: „licăr”,
„freamăt”, „tremur”.
b)Verbele se realizează de la substantive sau de la numerale multi-
plicative provenite din cardinale cu prefixul în – şi sufixul – it desprins de la
participiu. De asemenea se pot forma prin derivare regresivă de la numele
de agend în – tor, de la numele de acţiune în – aţie

informa / informaţie
„ ... alerga pe teren se informa”

furniza / furnizor
„ Ţiţeiul a devenit astfel principala sursă a venitului naţional iar comer-
cializarea se furnizează aproximativ”

coafa / coafor
„ ... se mai coafează de doua luni”

înzecit / în - + zece + - it
„ ... nu trebuie să o recunoaştem ar fi avut înzecite motive pentru a o face”

Derivarea mixtă se alătura de fapt construcţiilor parasintetice deoarece

constă în formarea de cuvinte noi prin derivare cât şi prin compunere, fiind
dificil alteori a deosebi cuvintele obţinute prin aceeaşi metode.
În Formarea cuvintelor în limba română, Prefixele se consideră pro-
cedeul sufixării combinat ( cu alte procedee ( printre care şi sufixarea) ca
aparţinând formaţiilor parasintetice.
1.Derivarea cu sufixe poate fi mijloc asociat cu altele atunci când
prefixarea se foloseşte simultan cu sufixarea, derivarea regresivă sau com-
punerea. Formaţiile în care prefixarea este asociată simultan cu alte proce-
dee se numesc formaţiuni parasintetice”1.
presoresciană / pre - + soresci + ană
„ ... primul nebun constituie o poză presoresciană”
2. Compunerea
1 idem, Ibidem, p.5.
24
Al doilea mijloc de îmbogăţire a vocabularului contemporan alături de de-
rivare îl constituie compunerea.
„ Compunerea este un procedeu de formare a cuvintelor care constă în
creearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente inde-
pendent de limbă, din elemente de compunere fără existenţă independentă
sau din abrevieri ale unor cuvinte”1.

În limba română în funcţie de structura termenilor componenţi, cu-

vintele compuse se grupează în trei mari categorii:
a)compuse formate din cuvinte întregi existente şi independente
de limba noastră: bunăvoinţă, sus – numit, binecuvinte, doisprezece ...
„ A binecuvântat copilul şi a plecat”
„ Cu bunăvoinţă se poate rezolva totul”
„ Cuvintele sus – numite sunt cuvinte compuse”
„ Doisprezece au plecat”
- nebăgător de seamă:
„ Pe lângă acel bătrân am fost nebăgător de seamă şi eu”
- iarba dracului:
„ ... trăgând din când în când iarba dracului şi slobozind pe nări fum ...”
- nume de persoane: - Statu – Palmă Barbă cot:
„ Să coborâm la moara lui Statu – Palmă Barbă cot”
- nume geografice şi teritorial administrative: Poiana – Ursului
„ ... stă măria sa în Poiana – Ursului”
b)compuse formate din elemente de compunere existente inde-
pendent în limba română, combinate fie între ele, fie cu cuvinte existente şi
independent (auto -, cvasi -, foto -, balneo -).
- autoanaliză / auto + analiză
„ A fost o bună lecţie de viaţă ... o autoanaliză”
c)compuse formate numai din abrevieri ale unor cuvinte ( CFR,
Aprozar) sau din abrevieri combinate fie cu cuvinte întreg ( Centrocoop).”
În prezentarea cuvintelor compuse trebuie avute în vedere patru criterii
importante:
- cel semantic
1 Fulvia Ciobanu, Finuţa Hsan, Formarea cuvintelor în limba română
Compunerea I, Editura Academiei RSR, 1970, p.7.

25
- cel al elementelor componente
- cel relaţional
- cel al provenienţei1

În ceea ce priveşte criteriul semantic cuvintele compuse denumesc

obiecte, fenomene, locuri, însuşiri, circumstanţe.
După criteriul morfologic al elementelor componente cuvintele com-
puse au următoarele structuri:
- substantiv + substantiv: ochii – privighetori = ochii + privighetorii.
„ ... ochii privighetori i – au adus vestire slăvitului”

- substantiv + adjectiv: buna – vestire

„Aud şi un cuvânt de buna – vestire ...”

- substantiv + verb: soare – răsare

„ Măria ta te duci tot către soare – răsare”

- adverb + substantiv: binecuvântare

„ ... sub binecuvântarea părintelui mitropolit Teofan”

- prepoziţie + substantiv: dupa – amiază

„ ... şi – l bătea soarele ceasului al patrulea al dupa amiezii”

- numeral + substantiv: primăvara

„ Primăvara oamenii ies la câmp”

- adverb + adjectiv: binefăcătoare

„ Nicoară a simţit că se cufundă într-o întunecime adâncă şi binefăcătoare”

- adverb + verb: nemaipomenit

„ ... părea într-o aţâţare nemaipomenită”

- pronume compuse: celălalt

„ ... grăind unul, iar celălalt ascultând”

1 V. Şerban, I. Evseev, op.cit.p. 275

26
- adverbe compuse: întocmai
„ Întocmai, nânăsa.”
- prepoziţie compusă: despre
„ ... spune-mi toate câte ştii despre sosirea prietenului meu Potcoavă”

- conjuncţii compuse: deşi

„ Deşi îi scoase din gură căluşul de câlţi”

- interjecţii compuse: dang, dang, dang

„ ... apoi iarăşi de trei ori dang, dang, dang”

„ Cu privire la relaţia dintre elementele componente ale cuvintelor se

poate vedea că acestea sunt:
- alăturate ( juxtapuse)
- aglutinate
- unite prin cratimă
- prin flexiune
- legate prin elemente relaţionale1

-alăturate: drept judecători

„ ... a început a binecuvânta, măriile voastre drepţilor judecători”

- aglutinate: cumsecade
„ ... să-i găsesc pe aceşti pescari cumsecade?”

-unite prin cratimă: cel – de – sus

„ ... ne-a ajutat cel – de – sus să ne vedem iară”

-prin flexiune: miezul nopţii

„ ... fusese bine adăpostit şi dinspre miezul nopţii ...”

-legate prin elemente relaţionale: Gură de Aur

„ Nu vrea acum prietene Gura de Aur”

1 Florica Dimitrescu, Trăsături specifice ale compunerii în limba română

actuală, în SCL, XXI, nr.3, 1970, p.326.
27
 Cuvintele noi se mai pot obţine şi prin compunere, prin abrevieri
sau prin derivare. Aceste procedee sunt din ce în ce mai utilizate în etapa
actuală a dezvoltării limbii române pentru economie de limbaj.
C.C. / Comitetul Central
P.C.R. / Partidul Comunist Român
„ ... raportează printr-o telegramă adresată C.C al P.C.R.”
stas (sta ( ndard) de + s (tot)
„ N-am mers niciodată pe viziuni stas”
Cuvinte formate prin trunchiuri:
- expoflora ( expoziţie de flori)
„ Cactuşi de la expoflora ...”
- Agepress / Agenţia Română de presă
„ Agepress”
Din punct de vedere al provenienţei cuvintelor compuse pot fi:
- moştenite
- împrumutate
- create pe teren românesc.

În literatura actuală procedeul compunerii este mai slab reprezentat

însă stilul publicistic compensează prin numeroase procedee, numeroase
cuvinte compuse.
„ Astăzi în literatura română există un mare număr de cuvinte com-
puse în care în majoritatea cazurilor, al doilea constituient imediat este
opoziţia primului. În limba actuală se manifestă o anumită preferinţă către
compuse formate prin juxtapunere din două segmente echivalente ca forţă,
din constituienţi imediaţi de un tip special, în care focarul şi vecinătatea îşi
pot schimb între ele locurile. Dacă astăzi este reversibilitatea raporturilor
determinat – determinant, capacitatea de permutare a elementelor forma-
tive fără ca sensul degajat de constituent să sufere vreo modificare”.
O categorie din ce în ce mai productivă astăzi o constituie compusele
formate din două nominative:
- raid – anchetă
„ Raid – anchetă în judeţul Botoşani”
- termeni – limită
28
„ Pentru culturile din epoca următoare, termenul – limită de preluare a
seminţelor ...”
- peşte – ferestrău
„ În primul rând îl asociem cu ceva tăios Peşte – ferestrău”

- lei – valută
„ ... să livreze pentru export produse în valoare de peste 150 milioane lei
valută”

2. CONVERSIUNEA

Conversiunea sau schimbarea valorii gramaticale este cel de-al treilea

mijloc de îmbogăţire a vocabularului şi „constă în trecerea unui cuvânt de
la o parte de vorbire la alta sau dintr-o clasă lexico-gramaticală la alta”1.
Aşa cum arăta Iorgu Iordan în Limba română actuală! O gramatică a
greşelilor „procedeul acesta nu este nou deci nu avem de-a face cu o inovaţie
a limbii actuale deoarece îl întâlnim destul de frecvent şi-n secolul XIX.
Noutatea constă, însă, în aspectul cantitativ, adică astăzi acest proce-
deu este extrem de frecvent utilizat. Este unul dintre cele mai productive
mijloace de îmbogăţire a vocabularului ăn limba română actuală, mai pro-
ductiv chiar decât derivarea.
Şi aşa cum se arată în opera amintită utilizarea acestui procedeu nu
este condamnabilă deoarece graniţele dintre părţile vorbirii sunt (teoretic)
artificiale, iar pe de altă parte procedeul utilizat raţional reperezintă un
câştig din punct de vedere stilistic”2.

Schimbarea dintr-o parte de vorbire în alta se poate realiza prin

1 V. Şerban, I. Evseev, op.cit., p. 278

2 Iorgu Iordan în Limba română actuală! O gramatică a greşelilor , Editu-
ra Socec, CO, S.A.R., Bucureşti, 1943, p.407.

29
două procedee: distribuţie şi determinare cu articol”1, articulare, regim
prepoziţional.
Pentru o mai bună sistematizare vom lua fiecare clasă morfologică
arătând care sunt tendinţele, fenomenele cele mai caracteristice şi care
acţionează astăzi mai puternic.
Referindu-ne la substantive putem spune că el poate proveni din
orice parte de vorbire, substantivizată adică prin articulare sau determin-
are de articol.
Totuşi însă cele mai frecvente substantive provenite din alte părţi
de vorbire sunt cele din infinitivul lung al verbelor.( această tendinţă fiind
astăzi aproape generalizată) şi din adjective:
Verb la infinitiv lung:
- puterea
„Asta ţine doar de puterea amintirilor mele”

- referirea
„Zăpăcită de prima parte a ştirii nu prinse exact referirea”

- deplasare
„Abia întors din deplasare de trei săptămâni”

- răsuflare
„Îşi trase răsuflarea”

-tăcere
„ ... somnul meu nu era decât o tăcere”

În limba română infinitivul lung nu se deosebeşte cu nimic de un

substantiv oarecare din punct de vedere al comportamentului morfologic,
întrucât:

- are forme speciale după număr şi caz:

„Alterarea fiinţei noastre morale bate pe o undă necunoscută de noi până
atunci”

1 V. Şerban, I. Evseev, op.cit., p. 278

30
- poate primi articol hotărât sau nehotărât:
„ ... pe lângă fiorul totdeauna diferit al amintirilor mi-a adus şi de astă dată
istovirea fizică ...”

- poate fi determinat de adjective:

„ a urmat o lungă tăcere”
„ Eram sigur că toată schimbarea Mariei se petrecuse în laborator”

- verb la participiu
„ La datul din mâini...”
„ ... uitatul acesta mă liniştea...”

Supinul ca şi infinitivul expiră ideea de proces, de acţiune sau rezul-

tatul unei acţiuni. Poate fi articulat cu articol hotărât sau nehotărât
„ ... vâjâitul vântului în horn, ţipătul lăstunilor ... nu le spuneau nimic”

- verb la supin
„ ... eu îţi vorbesc şi tu nu acorzi spuselor mele nici un credit”
„ ... a căzut în patima spunerii adevărului...”

Există o identitate de formă între participiu şi supin ambeele consti-

tuindu-se din două partide vorbire: verb şi substantiv. Atât participiul cât
şi suspinul se substantivează prin procedeul articulării care este acelaşi ca
şi pentru adjectiv.

- adjective
„ ... el e singurul care rezistă judecăţii mele”
„ ... îl trimitem bătrânul de la sat”

- pronume
„ Şi măi himerică e cetatea de pe cer ... configurând zoomorfic eul poetului”
„ ... ca să-i fac plăcere chiar şi în sinea mea, îmi şi spuneam că aşa e cum
zice ea...”

- numeralul apare şi el întrebuinţat substantival, motiv pentru care i

31
se anulează de către unii lingvişti autonomia1.

Numeralul cardinal a dezvoltat de-a lungul timpului o singură valoare

morfologică aceea substantivală, valoare cu aspecte complexe (precizează
Luiza Seche)2, însă, care concurează chiar în limba română contemporană
cu valoare primordial adjectivială.

Gramatica Academiei RPR3 menţionează:numeralele cardinale au

valoare de adjectiv când însoţesc numele obiectelor „am primit două cărţi”
şi valoare de substantiv când ţin locul acestora „ am mai cumpărat trei”.
Aceeaşi Gramatică face o distinţie netă între numeralele cardinale care
exprimă numere abstracte ( numeralele propriu-zise) şi numeralele cardi-
nale care ţin locul numelor obiectelor( substantive).
Gramatica Academiei 4( ed. A II - a) menţionează că numeralele care
exprimă un număr concret pot fi adjective şi substantivale.
Fenomenul substantivizării este mai puţin frecvent la adverb:
„ ... ce este binele şi răul ...”
„ Pe toate, drept, dreptul meu”
- interjecţie
„ Valul era atât de cumplit încât ne-a zguduit pe toţi”

Ca şi substantivul adjectival poate proveni din mai multe părţi de

vorbire: adverb, substantiv, verb.
Unele substantive dobândesc în anumite condiţii contextuale valori
adjectivale. Sunt interesante construcţiile compuse în care un substantiv
devine adjectivul altui substantiv.
1 Al. Rosetti şi J. Byck, Gramatica limbii române, ed. a II-a, Bucureşti,
1945, p. 225
2 Faptele de limbă ne arată că numeralul nu există ca parte de vorbire
independentă, susţine Luiza Seche în Jurul categoriei numeralului LR,
1960, nr.3.

3 Gramatica limbii române, ed.I-a, Editura Academiei RPR, p. 227-228

4 Gramatica limbii române, vol.I, ed. a 2-a, p.186

32
- poet filozof
„ ... răsunaseră cuvintele marelui poet filozof spre a relua calea luptei ar-
mate...”

Pronumele demonstrative, posesive, interogative, relative, nehotărâte,

negative şi de întărire cu valoare de adjective atunci când însoţesc un sub-
stantiv şi se acordă cu el în gen, număr şi caz.
Ele nu califică substantivele, nu au grade de comparaţie şi în această
situaţie sunt denumite adjective pronominale.
„ Gândurile şi sentimentele noastre pot fi înşelătoare”
„ Ce viaţă deplină o mai fi şi asta, să vopseşti o bucată de tablă”
„ Dar câte mansarde nu erau în jur...”
„ Omul acesta nu înţelegea ce înseamnă o religie”
„Nu-mi amintesc să fi văzut vreo locomotivă”
„ ... n-o să găseţti nici o greşeală”

Adjectivele provenite din verbe la participiu:

„ ... detestă crâşmele cu lumea lor pestriţă, învăluită în pânze de fum”
„ ... poate să se mute şi sa-i pună în faţa unui fapt împlinit”
„ Ah, opuse vremuri când ne-au defrişat din părul”

Cât priveşte adjectivele provenite din gerunzii se poate spune că

astăzi sunt aproape dispărute caracterizând mai ales limbajul poetic al sec-
olului trecut specific epocii lui Bolintineanu, Alecsandri.
În perioada actuală a limbii sunt preferate adjectivele provenite din
substantive şi verbe la participiu acestea din urmă fiind atât de frecvente
încât de multe ori se simt ca adjective propriu-zise.
Privind conversiunea la adjectiv mai trebuie amintită şi posibilitatea
de provenienţă a adverbului din:

- adjectiv:
„ ... muncea conştiincios şi n-avea de împărţit nimeni, nimic”

-din substantiv pot proveni substantivele care denumesc anotimpurile,

zilele:
33
„ Un glonţ de mai faci nişte figuri”
„ Aprinde ceva! Strigă el exasperat”

-din numeral:
„ ... intru în ograda unui megieş... care erau chiar atunci prăşiţi de-al doilea”
Propoziţiile, interjecţiile, conjuncţiile pot proveni din alte părţi de
vorbire. Astfel pot fi considerate interjecţii şi unele formule de salut sau
formule de politeţe neanalizabile ca: adio, pa, salve, mersi. Fenomenul an-
versiunii poate fi exemplificat destul de frecvent în cadrul locuţiunilor. Cu-
vintele care alcătuiesc o locuţiune îşi pierd, toate sau unele din ele, sensul
lor propriu, pentru a primi împreună cu celelalte elemente locuţionale un
sens nou1.

Astfel substantivul apare ca element în structura locuţiunilor

conjuncţionale:
„ În timp ce era ...”
Adverbul intră ca element locuţional în locuţiuni adjectivale:
„ ... după astfel de cuvinte o vedeam cum îşi înalţă fruntea ...”

În majoritatea cazurilor dintre cele două elemente principale ale unei

locuţiuni, verbul este cel care îşi schimbă categoria gramaticală trecând fie
în grupa substantivului fie în cea a adjectivului. Cu valoare de substantiv
apare infinitivul în forma lui originară ( ieşire din minţi, aducere aminte),
iar ca adjectiv apare participiul trecut ( ieşit din minţi, luat de suflet) fiind şi
singura formă de adjectiv verbal cu adevărat productivă în limba română.

1 Florica Dumitrescu, Rolul locuţiunilor verbale în formarea cuvintelor în

S.C.L., VII, nr.1-2, 1956, p. 37-51.

34
 3. CONSTRUCŢII PARASINTETICE

Construcţiile parasintetice „unul dintre tipurile mixte de formare a

cuvintelor şi cel mai reprezentativ”1 sunt cele mai preferate în etapa actuală
de dezvoltare a limbii, datorită structurii lor, evitând însă pe cele analitice.
Datorită frecvenţei mari de construcţii parasintetice în limbă, vom con-
sacra un spaţiu mai larg acestei probleme în ajutorul căreia vom veni cu
numeroase exemplificări.
În general putem caracteriza aceste construcţii ca fiind „ formaţii
alcătuite dintr-un radical şi două afixe ( prefixe sau sufixe) în care adăugarea
primului afix atrage după sine în mod obligatoriu adăugarea celui de-al
doilea şi invers, conform schemei a, b, c.”2
Nu întotdeauna exemplele date respectă definiţia.

Astfel în Formaţii parasintetice în limba română a Finuţei Asan LR,

XIV, 1965, p.117, după ce vorbeşte de o serie de parasintetice moştenite,
împrumutate sau calchinate şi urmărind pe cele create pe teren românesc,
cataloghează ca formaţii de acest tip cuvinte ca:

- verbe:
dezgoli / dez - + gol + i
conglăsui / con - + glăs + - ui

- substantive:
contrasemănătură / contra - + semănă + - tură

- adjective:
prevestitor / pre - + vesti + - tor

1 Fulvia Ciobanu, Finuţa Asan, op.cit., p.100

2 Sanda Reinheimer Rîpeanu, Quelques consideration theorique et meth-

odologigue concernant les derives parasynthetique, RRL, VIII, nr.5, 1968,
p. 485.

35
- adverbe:
neromâneşte / ne - + român + - eşte care nu se supun niciodată schemei a,
b, c, nici din punct de vedere al simultaneităţii ataşării afixelor.

Alţi autori de articole, privind lexicul românesc, cum este Florica

Dumitrescu nu vorbesc de construcţii parasintetice când avem formaţii de
tipul: fierar-betonist ( unde avem de-a face atât ci derivare cât şi cu com-
punere), autocorecţie ( unde avem prefix + radical + sufix) ci le consideră
compunere în primul exemplu şi compunere cu elemente prefixate în al
doilea. Pentru o ami bună sistematizare, exemplificările vor fi făcute pe
părţi de vorbire.

Cele mai bine reprezentat în etapa actuală este verbul parasintetic.

Verbul parasintetic
a) Realizat prin derivare şi conversiune
„ ... Moromete trase căruţa sub şopron şi deshămă caii...”

deshămă / des - + ham + a

„ ... şi îi despovărase de experienţa vieţii sale ...”

despovăra / des - + povăr + - ă

„ Rânjetul lui Costică se adânci ... şi privirea i se împuţină dându-i înfăţişare
bestială”

împuţină / îm - + puţin + - ă
„ ... trebuie să trăieşti nu să ţi-l închipui dinainte”

închipui / în - + chip + - ui
„ Braţele i se încleştară...”

încleştară / în - + cleşte + - a
„ Dar uite: eu ... m-am îndrăgostit de o fată de la noi ...”

îndrăgosti / în - + drăgost + - i
Singură este provenienţa substantivului dreptate care formează verbul par-
36
asintetic:
„ Tu ai un copil şi o experienţă de viaţă care te îndreptăţeşte să spui ceea ce
spui despre oameni”

îndreptăţi /_ în - + dreptare + - ţi
Şi aici avem de-a face cu un substantiv derivat el însuşi din verb:

fiinţă /_ fi + - inţă
„ El se şi înfiinţase”

înfiinţa /_ în - + fiinţă + - a

b) Realizate prin compunere, derivare şi conversiune de la locuţiune

verbală
„ Judecătorul ... a dovedit o mare ingenuiozitate în a-l batjocuri pe acuzat
...”

bate joc + ură _/ batjocură; batjocură + - _/ batjocuri;

În substantivul parasintetic format, verbul şi substantivul, cele două

elemente de locuţiuni verbale, s-au contopit.

- de la locuţiune adverbială:
„ ... când or mai fi avut timp să înlocuiască ghinda din stejari ...”
înlocui /_ în loc + - ui

- prepoziţie + substantiv + afixe

„ ... nu se îndepărtară nici ei de unicul lor stăpân”
îndepărta /_ în - + de + part + a

Compunerea prepoziţiei de şi a substantivului parte este atât de bine

sudată încât cu greu se pot recunoaşte, activând ca adverb departe formează
prin derivare parasintetică cu ajutorul prefixului în – şi a sufixului verbal
–a un verb nou.
- prepoziţie + adjectiv + afix
„ ... comerţul ... cu cereale nu se îndeplineşte în cele mai fericite condiţii”
37
 Este şi aici cazul formării lui îndepărta; la deplin /_ de + plin, prin de-
rivare cu prefix şi sufix _/îndeplini ( în - + deplin + - i)

c) Realizate prin compunere şi derivare ( realizate simultan)

„ ... îi strânse mâna ... nemaivorbindu-i la plural ...”
nemaivorbind /_ ne - + mai + vorbind

ADJECTIVUL PARASINTETIC

a) Realizate prin derivare şi conversiune

- de la substantive:
„ – Ce să-ţi spun, protestă el, parcă cu gândurile împrăştiate”
împrăştiate /_ în - + prostie + - a.
Construcţia având aici funcţia de atribut s-a realizat pentru prima formă
participială.
„ ... continuară să mănânce amândoi tăcuţi şi înfometaţi”
înfometaţi /_ înfometa + conversiune; înfometa /_ în - + foamete + - a .
Avem de a face cu en element predicativ suplimentar.
„ ... am rămas înmărmurită că l-am găsit aşa cum le-am dorit ...”
înmărmurită /_ înmărmuri + conversiune; înmărmuro /_ în - + mormură
+ - i.
- de la adjective:
„ Da, aşa este, zise ea cu fruntea încreţită”
Încreţită /_ încreţi + conversiune, încreţi /_ în - + creţ + - i
„ ... Stăteai în mijlocul ei treaz, fericit şi însingurat”
însingurat /_ însingura + conversiune; însingura /_ în - + singur + - a.
- de la verbe
„ Te-am aşteptat ... zise ea deznădăjduită...”
deznădăjduită /_ des (dez) - + nădejde + - ui + conversiune.

b) Prin prefixarea adjectivelor obţinute prin derivare şi conversiune:

- de la substantive:
„ ... dar era temătoare şi neliniştită ...”
neliniştită /_ ne + - linişt + - i + conversiune
38
„ ... gândul ... albea ... privirea lui parcă neodihnită”
neodihnită /_ ne - + odihni + - i + conversiune
- de la adverbe:
„ Alteori erau îndepărtaţi şi subţiri ... „
îndepărtaţi /_ în - + depărtaţi; depărtaţi /_ departe + - a + conversiune.
- prin prefixarea adjectivelor obţinute prin derivare şi conversiune
de la adjective:
„ Făcea de altfel, nestingherit, ... exerciţii yoga …”
nestingherit /_ ne - + stingher + - i + conversiune.

c) Prin ataşarea prefixului şi sufixului

“ … e un bărbat care rămâne nepăsător …”
nepăsător /_ ne - + păsă + - tor

d) Prin derivare şi conversiune de la adverbe

“Îi îndrumase cu pricepere eforturile lui de student întârziat”
întârziat /_ în - + târzier + - a + conversiune

e) Prin adăugarea prefixului la adjective derivate cu sufix:

“ … albea într-un fel atît de neliniştitor privirea lui”
neliniştitor /_ ne - + linişte + - tor
“ – Cine e? repetă Niculae nerăbdător”
nerăbdător /_ ne - + răbdător; răbdător /_ răbda + - tor ( alternanta a - ă)

f) Prin adăugarea nefixului:

“ – Îngrozitor spuse ea”
îngrozitor /_ în - + groază + - i + - tor
“ Niculae se uita la ea cu o furie parcă neputincioasă”
neputincioasă /_ neputinţă + - os( - oasă); neputinţă /_ ne + - putea + -
inţă.

g) Realizate prin compunere şi conversiune:

“ … ar fi ţinut-o poate legată de el ani îndelungaţi”

Aceasta s-a realizat prin contopirea prepoziţiilor în şi de cu adjectivul

lung obţinându-se adverbialul îndelung; prefixul verbal – a a format verbul
39
îndelunga cu sensul de a prelungi în durată.
îndelungaţi /_ în - + de + lung + a + conversiune.
h) Realizate prin compunere tantalogică, conversiune şi derivare:
„ Simina tresări şi deodată izbucni într-un râs înalt şi gâlgâitor de surpriză
şi de încântare”
La baza adjectivului stă interjecţia gâl care repetată şi prin derivare cu su-
fixul –i a format verbul gâlgâi; sufixul – tor creează şi aici adjectivul paras-
intetic.

Substantive parasintetice

a) Realizate prin derivare şi conversiune:

„ ... e o îndeletnicire plăcutără-ţi aranjezi amintirile”
De la substantivul minte cu ajutorul prepoziţiei a s-a ajuns la forma
aminte pentru locuţiunea a aduce aminte sufixul verbal – i deci o derivare,
aminti, iar infinitivul lung a dus la substantivul amintiri.
„ Nu există criterii sigure de recunoaştere”
Acest substantiv s-a format prin conversiunea noului verb obţinut
prin prefixul re-.
recunoaştere /_ re + cunoaşte + conversiune
„ Care e timpul când într-o iubire rezistenţa unuia dintre îndrăgostiţi
cedează ...”
îndrăgostiţi /_ în - + dragoste - + i ( conversiune alternantă a - ă)
„ I-am oferit ruptura ... care te scuteşte de toate îndoielile”
îndoială /_ îndoi - + eală, verbul s-a realizat de la numeralul doi prin
acţiunea simultană a lui în – şi a lui i.

b) De la substantive provenite prin derivare

„ Concetăţenii dumneavoastră sunt de acord să le luaţi aceşti doi metri
adâncime de-alungul curţilor?”
concetăţean /_ con - +cetăţi + - ean

c) De la adverbe obţinute prin derivare cu prefix şi conversiune

„ O linişte desăvârşită domnea asupra casei şi împrejurimilor”
împrejurime /_ îm + pre + jur + - ime; se observă că substantivul nou a fost
realizat prin prefixarea locuţiunii adverbiale în jur + pre – şi cu ajutorul
40
sufixului substantival –ime.

d) Realizate prin compunere şi derivare

„ ... ce să facă fiinţa umană după ce ... a lăsat în urma lui înlocuitori”
înlocuitori /_ in loc + ui + - tori; deci locuţiunea adverbială în loc contopită
şi sufixul verbal – in înlocui. Sufixul – tor ataşat verbului a dus la formarea
numelui de agent înlocuitor.

e) Realizate prin compunere, derivare şi conversiune

„ Aurul, violetul sau roşul de foc cu albastrul verzui te făceau să te simţi ...
că te afli pe o planetă necunoscută”
albastru verzui /_ adj. albastru + adj. verde + - ui + conversiunea

f) Realizate prin compunere tautologică şi conversiune

„ Nimic nu-i plăcea ... nici mirosul spicului nici zburătăcitul pitpalacului”
zburătăcitul /_ verb. zbura + vb. rătăci + conversiune.

g) Realizate prin compunere şi conversiune

„ Multe sinucideri sunt precedate de astfel de crize ...”
Substantivul s-a format de la infinitivul lung ucidere şi pronumele reflexiv
în acuzativ pe sine.

ADVERBUL PARASINTETIC

a) Realizate prin derivare şi conversiune

„ Mai târziu aflase că omul ... se schimbă neapărat şi el”
Adverbul s-a format prin conversiunea adjectivului apărat, provine de la
apăra, forma participială la care s-a ataşat prefixul ne.
neapărat /_ ne - + apăra + conversiune
„ Odată ... călărindu-se neîncetat şi alunecând de-a buşilea, a sfârşit prin a
se arunca ... în lada de lemne”
neîncetat /_ ne - + a înceta + conversiune; înceta /_ încet + a

41
b) Realizate prin derivare, compunere şi conmversiune
„ ... are un fapt: nu se simţea respectată îndeajuns ...”
îndeajuns /_ în - + deajuns; deajuns /_ de + ajunge + conversiune
„ Da, era adevărat ...dar ea trebuia să aibă la îndemână un adevăr al fiinţei
lui ...”

Acest ultim exemplu citat provine prin conversiune de la verbul

învechit îndemna care a luat naştere din sintagma de mână, prin acţiunea
simultană a prefixului în- şi a sufixului – a.
îndemâna /_ îndemâna /_ în - + de + mînă + - a

42
 CONCLUZII

Gramatica Academiei în vol. Al II – lea, arată că tendinţele cele mai

generale privind evoluţia limbii române actuale sunt: unificarea, simplifi-
carea şi claritatea.
Aceste tendinţe se manifestă atât în vocabularul limbii cât şi în mor-
fologie, sintaxă.
Privind lexicul contemporan se observă tendinţa pentru simplificarea
lingvistică, ca rezultat atât a tendinţei pentru neologisme ( care înlocuieşte
construcţia greoaie şi lungă a calcului lingvistic) cât şi pentru sufixele şi
prefixele neologice, cu caracter internaţional ambele fiind de origină latină.
Deşi mai puţin folosit în etapa actuală ca mijloc de îmbogăţire a
vocabularului, calcul lingvistic, are drept rezultat îmbogăţirea cuvintelor
cu noi sensuri preluate după modele stăine sau îmbogăţirea limbii cu noi
unităţi lexicale prin împrumuturi sau imitarea procedeelor de formare a
cuvintelor.
Dintre stilurile literare cel mai receptiv în prelucrarea calcurilor
lingvistice este cel publicistic.
Dintre mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului derivarea
cu sufixe este cea mai productivă, datorită împrumutului de sufixe cu o
acţiune mai largă şi o productivitate mai mare.
Derivarea cu prefixe are o pondere mai mică, prefixele neologice fi-
ind în majoritate de origine savantă.
Prefixoidele, cuvintele cu autonomie lexicală, în limbile din care
provin au ajuns să fie folosite în limba română actuală atât ca formative
derivate cât şi cuvinte independente ( auto, moto, foto, radio).
Un procedeu productiv şi astăzi este cel al derivării regresive. Cara-
cteristic acestei derivări este formarea unui număr mare de substantive şi
verbe.
Substantivele se obţin prin suprimarea sufixului verbal, teme verbu-
lui devenind substantiv postverbal iar verbele se obţin de la substantive sau
numerale multiplicative cu prefixul în- şi sufixul –it.

43
 Procedeul compunerii în literatura contemporană este aproape inex-
istent. Totuşi în stilul piblicistic este foarte bine reprezentat. Limba română
actuală preferă compusele formate prin juxtapunere din două segmente
echivalente în care termenii îşi schimbă locul.
O tendinţă nouă este cea legată de compusele formate din două nomi-
native. O frecvenţă mare o au şi substantivele compuse prin abrevieri. Con-
versiunea sau schimbarea categoriei morfologice acţionează puternic şi
astăzi.
Substantivele pot proveni din orice parte de vorbire prin articulare
hotărât, se manifestă însă tendinţa utilizării adjectivelor cu valoare de sub-
stantiv şi aproape generalizat este infinitivul lung al verbelor cu valoare de
substantiv.
O tendinţă nouă de asemenea, este procedeul prin care un substantiv
devine adjectivul altui substantiv.
În limba română actuală construcţiile parasintetice au o frecvenţă
mare, majoritatea fiind formate prin derivare şi conversiune; compunere şi
derivare; compunere şi conversiune, compunere tautologică şi conversiune.
Totodată se manifestă tot mai mult eliminarea elementelor nelatine
cu cele de origine latină, ceea ce duce la întărirea caracterului romanic al
limbii actuale.
„ Pentru a rezulta într-o singură formulă calea adaptată astăzi de
limba română: se elimină masiv elementele împrumutate în trecut şi se in-
troduc în loc, elemente internaţionale în covârşitoarea lor majoritate de
origină latină şi romanică, lucru vădit cel mai bine în vocabular1”.

1 Alex. Graur, Tendinţe actuale ale limbii române, Editura ştiinţifică,

Bucureşti, 1968, p. 351.
44
 BIBLIOGRAFIE

Apreotesei Cezar, Observaţii asupra tipurilor clasificării calcurilor

lingvistice în Analele Universităţii din Timişoara, ( A.U.T.) 4/1966/p. 145
– 151.
Asan Finuţa, Formaţii parasintetice în limba română, Limba Română
( LR), XIV, 1, 1967, p. 87 – 96.
Avram Mioara, Formarea cuvintelor în limba română II Prefixele,
Editura Academiei RSP, Bucureşti, 1978.
Ciobanu Fulvia, Asan Finuţa, Formarea cuvintelor în limba română,
vol. I, Compunerea, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1970.
Constantinescu Dobridor Gh.: Mic dicţionar de terminologie
lingvistică, Editura Albatros, Bucureşti, 1980
Dumitrescu Florica, Trăsături specifice ale compunerii în limba
română actuală în „Studii şi cercetări lingvistice XXI, 3 (1970), p. 325 – 336
Dumitrescu Florica, Rolul locuţiunilor verbale în formarea cuvinte-
lor, nr.1, 1956 în (SCL) , p. 37 – 51
Graur Alexandru, Evoluţia limbii române, Editura ştiinţică, Bucureşti,
1970
Graur Alexandru, Tendinţele actuale ale limbii române, Bucureşti,
Editura ştiinţică, 1968
Gramatica limbii române, vol I – II, Editura Academiei RSR, Ediţia
II – a revăzută şi adăugită Bucureşti, 1966.
Hristea Theodor, Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba
română contemporană, în „Limba Română”XXI, 3(1972), p. 185-199.
Iordan, Iorgu, Limba română actuală o gramatică a greşelilor, Editura
Socec, Bucureşti, 1943
Iordan Iorgu, Robu Vladimir, Limba română contemporană, Editura
ştiinţifică şi pedagogică, Bucureşti, 1978
Mihăiescu Nicolae, Aspecte lexicale şi gramaticale ale limbii române
literare, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978

45
 Reinheimer – Rîpeanu, Sanda, Quelques consideration theorique et
methodologigue concernant les derives parasynthetique, RRL, VIII, nr.5,
1968, p. 485 - 497.
Rosetti Al. Şi Byck J., Gramatica limbii romaâne, ed. a II –a, Bucureşti,
1945
Şerban Vasile, Evseev Ivan, Vocabularul românesc contemporan
schiţă de sisteme, Editura Facla, Timişoara, 1978.

SINGLE ŞI ABREVIERI

Creangă, O – Ion Creangă, Editura Minerva, Bucureşti, 1972

Botez, P.V.C. – Demostene Botez – Prefaţă la Victor Eftimiu – Ver-
suri – Editura Tineretului, Bucureşti, 1964, p.5. – Flacăra, Anul XXIX, nr.
14 (1295), 1980
Fl. Ivasciuc, P – Alexandru Ivasciuc, Păsările, B.P.T., Editura Min-
erva, Bucureşti, 1977
M. Manu A.P.R. – Emil Manu, Arta poetică la români, Editura Ion
Creangă, Bucureşti, 1979, p. 275
Pann, L.A.L.D. – Anton Pann, De la lume adunate şi iarăşi la lume
date, Colecţia „Cogite”, Editura Albatros, Bucureşti, 1976
Pascali, V. – Giovani Pascali – Versuri – Editura Tineretului, Bucureşti,
1961, p.61
Preda, M.S. – Marin Preda, Marele singuratic, Editura Cartea
românească, Bucureşti, 1972
Preda, M.II – Marin Preda, Moromeţii II, Editura Minerva, Bucureşti,
1970
Piru, P.R.C. – Alexandru Piru, Poezia Românească contemporană
1950-1975, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975
Sadoveanu, N.P. – Mihail Sadoveanu, Nicoară Potcoavă, Editura
Minerva, Bucureşti, 1971
S. – Scânteia, Anul XLIX, 1980, 11669, 11672
46
 Sorescu, SI. – Marin Sorescu, Sărbători Itinerante ( 60 poeme) Editu-
ra Cartea românească, Bucureşti, 1978
Sp. – Sportul, 1980 (9367) 22 aprilie
St. – Scânteia tineretului, anul XXXVI, 1980, 9564, 9560, 9561
Simion, S.R.A. – eugen Simion, Scriitori români de azi II, Editura
Cartea românească, Bucureşti, 1976
Tic, D.A. – Nicolae Tic, Durerile altora, Editura Tineretului Bucureşti,
1969
Theodoreanu, I.V.A. – Răzvan theodoreanu, Istoria văzută de aproape,
Editura sport – turism, Bucureşti, 1980, p. 93
V.S. – Viaţa studenţească, 7 (779) XXIX, 1980
Vijeu, O.M. – Titus Vijeu, Cuvânt înainte la Cununa munţilor, Editu-
ra Albatros, Bucureşti, 1978.

47
 CUPRINS

I. INTRODUCERE....................................................................................3
II. TENDINŢE ÎN LEXICUL CONTEMPORAN..................................6
A. Mijloace externe de îmbogăţire a vocabularului................................7
1. Împrumuturi neologice.........................................................................7
2. Calcul lingvistic.....................................................................................12
B. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului..............................15
1. Derivarea - Derivarea progresivă.......................................................15
a) Derivarea cu sufixe...............................................................................15
b) Derivarea cu prefixe.............................................................................17
c) Derivarea cu prefixoide........................................................................20

48
49