Ministerul Educatiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Tiraspol

Facultatea Filologie

Catedra Limba şi literatura română

Lucru individual la
Literatura română contemporană
Tema: “Abaterea de la normă lingvistică -normă a literaturii.”

A elaborat : Chira Eugenia , studenta anului IV, gr.402B

A verificat : Străjescu Natalia

Chişinău,2021
 Cuprins

1. Definirea conceptului de abatere...................................................................

2. Definirea conceptului de normă lingvistică...................................................
3. Abaterea de la norma lingvistică....................................................................
4. Raportul dintre abatere şi normă lingvistică...................................................
5. Concluzie........................................................................................................
6. Bibliografie.....................................................................................................
 1.Definirea conceptului de abatere

În lingvistică, termenul abatere  (eroare, greșeală, incorectitudine) denumește în

general nerespectarea unei reguli în folosirea unei limbi. Amestecul de stiluri, folosirea
în cadrul unui stil a elementelor altui stil reprezintă o abatere.

Formarea limbii literare aduce cu sine o lărgire a noţiunii de abatere lingvistică. Ceea
ce caracterizează limba literară faţă de celelalte aspect ale limbii este – existent normelor,
care se deosebesc de regulile inerente oricărui sistem lingvistic, prin faptul că se bazează
pe o selectare a materialului de care dispune limba dată. Rigoarea normelor limbii
literare transformă în abatere utilizarea formelor, termenilor, construcţiilor
populare/regionale care nu au fost cuprinse în aceste norme.

În practică, problema abaterii se rezolvă, nu o dată, prin presupunerea că ideea

noastră despre limba standard coincide cu norma şi tot ce nu o respectă este deviere,
abatere, deformare sau greşeală. Orice abatere reprezintă în esenţă trecerea materialului
concret de limbă dintr-o clasă în care se află la un moment dat într-o nouă clasă, pentru că
nici un fel de material concret de limbă nu poate exista în afara unei norme. Aceasta este
o axiomă care ne face să înţelelegem mecanismul abaterii. Vorbitorul care trebuie să
exprime o idee supune materialul lingvistic regulilor cu care este deprins el, căci,
indiferent de certitudinea utilizării lor, el trebuie să spună ce are de spus. E uşor de înţeles
că cea mai mică ezitare sau neatenţie este o sursă posibilă de abatere.
Comoditatea, legea minimului efort, reprezintă un factor intern de abatere şi, ca
atare, de modificare lingvistică, mult mai important. Acest factor se manifestă foarte activ
în fonetică şi în vocabular. În fonetică , sub forma acomodării, asimilării etc .

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Abatere_(lingvistic%C4%83)
2
V.Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Bucureşti, 1972
3
I. Coteanu, Stilistica frunctională a limbii române: stil,stilistică,limbaj.Bucureşti, 1973
 2. Definirea conceptuli de normă lingvistică.

Orice construcţie lingvistică, de la fonem până la cele mai lungi secvenţe verbale,
conţine în mod necesar o serie de reguli, de norme, ca să întrebuinţăm un termen care
subliniază faptul că ele sânt opera vorbitorilor , şi nu date ale naturii, fiindcă natura nu are
norme, ci legi.

Deci prezintă în primul rând un caracter social evident, rezultat din acţiunea
permanentă a emiţătorilor şi receptorilor asupra propriei lor exprimări care poate lua
înfăţişările cele mai variate. Norma nu este numai socială, ci şi subconştientă, ca orice
deprindere. De aceea, se produce fără efort deosebit şi nu se interpretează la fiecare
aplicare.

Norma este, ca şi structura, un raport, presupus şi implicit în orice formulare verbală

închegată. De aceea , între ea şi structură nu există deosebiri esenţiale.

Această afirmaţie este însă exactă numai în următoarele două împrejurări:

a. când privim norma şi structura la nivelul lor abstract.

b. când considerăm structura ca organizare şi numai ca organizare, nu ca
material concret organinzat.

Norma este un ansamblu de condiţionări, de esenţă socioculturală, impuse, implicit

sau explicit, subiectului vorbitor în întrebuinţarea limbii naţionale, „limitând posibilitatea
de exprimare şi comprimând posibilităţile oferite de sistem în marginile fixate de realizări
tradiţionale”. Cuprinde un cadru tradiţional de actualizare a sistemului, care se impune
protagoniştilor ca model lingvistic.

21
I. Coteanu, Stilistica frunctională a limbii române: stil,stilistică,limbaj.Bucureşti, 1973
2
I. Condrea, Norma literară şi uzul local. Chişinău,2001
 3. Abaterea de la norma lingvistică

În literatura de specialitate se susţine că abaterea de la normă nu este decât o greşeală

(sau, viceversa, greşeala este o abatere de la normă ). Abaterea se poate constitui în
greşeală (neintenţionată) sau licenţă poetică (intenţionată), justificată stilistic. Aşadar,
problema abaterilor se pune într-un fel în cazul stilului individual şi – înalt fel – în cazul
stilurilor funcţionale ale variantei literare. Totodată, este important să vorbim în altitudine
şi despre raportul dintre abatere–greşeală–eroare, pentru că, deşi se referă la acelaşi
conţinut semantic, între aceşti termeni atestăm şi deosebiri. Abaterea este o îndepărtare,
deviere de la o anumită regulă (orală sau scrisă) a normelor limbii literare. În DEI [3, p.
17] se explică astfel: abatere – 1. Acţiunea de a (se) abate şi rezultatul ei. 2. Diferenţa
dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală
(sublinierea ne aparţine). Vrem să focalizăm atenţia asupra sintagmelor valoare nominală
şi valoare-limită admisă. Dacă depăşim limita admisă, atunci intrăm în greşeală. Astfel,
abaterea poate fi calificată nu ca o greşeală, dar ca o „ocolire” (în limitele permise) a unor
reguli (la toate nivelele limbii). Termenul greşeală de limbă nu este lipsit de
imperfecţiune. Probabil, ar fi mai bine, mai potrivit să vorbim de greşeli ale vorbitorului,
dar mai exact – greşeli de limbaj, fiindcă greşelile respective sunt nu în limbă (limba
naţională, literară), dar în limbajul unuia sau mai multor vorbitori. Prin urmare, ar fi cazul
să înlocuim astăzi sintagma cultivarea limbii cu sintagma cultivarea sau educarea
limbajului. Dacă primii doi termeni semnalaţi mai sus (abatere şi greşeală de limbă) ţin
mai mult de planul expresiei al limbii, atunci termenul eroare ţine de planul conţinutului,
mai precis – de gândire, de logică în exprimare. În DEX [2, p. 347] acest cuvânt este
explicat astfel:eroare – cunoştinţă, idee, opinie greşită; ceea ce e greşit; greşeală. ◊ Expr.
A induce (pe cineva) în eroare ꞊ a înşela, a amăgi.

31
A.Ionaş, Abateri lexico-semantice în cadrul cultivării/educării limbii/limbajului. Nr.4 , Chişinău, 2007
 Astfel, concluzionăm că raportul abatere-greşeală (de limbă) – eroare poate fi
transformat în opoziţia abatere/greşeală (de limbă) – eroare, fiindcă primii termeni se
referă la expresie (semnificant), iar ultimul – la conţinut/gândire (semnificat), altfel zis –
greşeală în exprimare şi greşeală în gândire (şi, respectiv, în conţinut).

Pe de altă parte, raportul abatere-greşeală (de limbă) poate fi simplificat/redus la

următoarea opoziţie: deviere de la normă în limite admise (abatere) şi deviere de la normă
în limite neadmise, adică nerespectarea, încălcarea normei (greşeală). Norma este şi o
categorie istorică, are caracter evolutiv, schimbător. Prin urmare, este relativă şi abaterea
de la normă. Cu atât mai mult cu cât normele fluctuante şi, uneori, neîntemeiate. Savantul
român Al. Graur a găsit un calificativ ingenios pentru unele dificultăţi de limbă care îl
duc pe vorbitor în ispita de a comite greşeli: capcanele limbii române. Abaterile de la
normă prezintă interes în procesul evolutiv al limbii (abaterea poate deveni, în timp,
normă). Vorbind de caracterul muabil, selectiv al normei, acad. Iorgu Iordan relevă [6] că
poţi greşi atunci când cauţi să stabileşti norme cu orice preţ, însă norma nu satisface
simţul pentru limbă al tuturor sau, cel puţin, al majorităţii cititorilor/vorbitorilor. Şi mai
mult poţi greşi faţă de evoluţia ei anterioară: ceea ce astăzi este sau ţi se pare necorect,
mâine poate deveni regulă generală, acceptată de toată colectivitatea lingvistică. În
literatura de specialitate este specificat că limba presupune (alături de o cantitate enormă
de cuvinte – vocabular) un ansamblu de reguli, a căror aplicare asigură realizarea
comunicării, iar nerespectarea, încălcarea acestor reguli este sursa greşelilor. Nu numai
vocabularul limbii tinde, potenţial, spre infinit (modificări de formă şi conţinut –
mutabilitate), ci şi greşelile care ţin de utilizarea unor cuvinte şi a unor expresii [5, p. 16].
Despre rolul greşelilor/abaterilor în evoluţia limbii I. Iordan remarca că „ceea ce numim
noi astăzi greşeală, poate deveni mâine formă corectă.; greşelile actuale pregătesc, intr-o
anumită măsură, limba viitoare” [6. p. 170].

41
A.Ionaş, Abateri lexico-semantice în cadrul cultivării/educării limbii/limbajului. Nr.4 , Chişinău, 2007
 Abaterile lingvistice se deosebesc unele de altele după frecvenţă, răspândire şi
gravitate (unele încalcă norme esenţiale, ferme, altele – norme secundare, slăbite de
tendinţe actuale). Ele variază nu numai ca tip şi domeniu de răspândire, dar şi din punct
de vedere al duratei, – diferenţă care le plasează în raporturi diferite faţă de procesul de
dezvoltarea limbii. Unele rămân simple greşeli ocazionale, izolate, întâmplătoare, altele,
deşi au o răspândire mai largă, nu ajung să depăşească o anumită sferă de vorbitori sau o
anumită epocă [8, p. 15]. Prin urmare, putem vorbi despre mai multe tipuri de greşeli
(tautologia, pleonasmul, cacofonia, echivocul, clişeul lingvistic, anacolutul, contaminaţia,
contradicţia în adaos, dezacordul semantic etc.). O ierarhie a greşelilor (abaterilor) lexico-
semantice, bazându-ne pe clasificările existente în literatura de specialitate: Tautologia
(în lat. tautologia; cf. gr. tauto „acelaşi+logos” vorbire) [3, p. 1009] ar fi folosirea
aceluiaşi cuvânt sau a unor cuvinte din aceeaşi familie lexicală (cu funcţii sintactice
diferite): am vorbit o vorbă; am lucrat la această lucrare; am cimentat casa cu ciment, am
desenat un desen frumos etc. Tautologia este un semn de sărăcie a vocabularului

4.Raportul dintre abatere şi normă lingvistică

 În uzul limbii, se manifestă o serie de tendinţe, cu explicaţii diverse; pe unele norma
le respinge, dar de altele ţine seama, admiţându-le la un moment dat, pe baza unor
argumente convingătoare. Fiind un fenomen viu, limba nu poate fi surprinsă decât în
dinamica permanent a uzului. Nu numai limba cunoaşte o dinamică, ci şi norma.
Dinamica normei este determinate de intervenţia specialiştilor, care stabilesc, pe bază de
argumente, ceea ce aparţine limbii literare şi ceea ce nu este acceptabil. Mioara Avram
(2003: 16 ) arată că “ în studierea dinamicii normei este esenţială distincţia dintre norma
oficilalizată şi diverse propuneri normative <de autor> exprimate în diverse perioade “.
Unul din exemplele date de autoarea citată este cel al dinamicii din domeniul ortografiei,
care s-a manifestat prin dezbaterile din anii 1991-1993 privitoare la scrierea lui â. În
raport cu limba, norma este, evident, mai puţin dinamică, pentru că ea trebuie să reflecte
un echilibru într subiectiv şi obiectiv.

Suntem martori cu toţii la tensiunile dintre nou şi vechi, dintre propriul mod de
exprimare şi cel colectiv sau cel official. Dar, dincolo de tendinţele manifestate în limbă,
de preferinţele vorbitorilor, norma, care are character stabil şi unitar, trebuie respectată.

5.Concluzie

51
I. Nedelcu, 101 greşeli gramaticale.Ediţia II-a, Bucureşti:Humanitas,2012
 În final, ca o concluzie la cele spuse până acum, trebuie să precizăm că multe din
faptele lingvistice care reprezintă azi normă au fost la origini abateri, ceea ce ne duce cu
gândul la ideea că unele greşeli de astăzi, chiar poate unele dintre cele semnalate de noi,
vor impune şi generaliza. Această perspectivă nu schimbă însă statutul lor actual. În
prezent limba română le califică drept greşeli a căror cauză este cunoaşterea insuficient
de profundă a limbii, sau întrebuinţarea ei neglijentă.

Cum spunea profesorul Iorgu Iordan (1977[1956]:46), “ conrectidutine însemnează

respectarea legilor structurii gramaticale, ale sistemului lexical şi ale celui fonetic:
întocmai ca legile după care se desfăşoară fenomenele naturii şi ale vieţii sociale, legile
limbii sunt legi obiective, există independent de voinţa oamenilor şi, în consecinţă,
aceştia trebuie să li se conformeze, cu riscul, în caz contrar, de a fi sancţionaţi, nu pe cale
< legală>, e adevărat, ci pe cale <socială >, care, dacă nu duce la pedepse propriu-zise,
este totuşi, în ce priveşte rezultatul, tot aşa de eficace ca şi cea <legală>.”

6.Bibliografie
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Abatere_(lingvistic%C4%83)
1.

2. V.Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală. Bucureşti, 1972

3. Coteanu, Stilistica frunctională a limbii române: stil,stilistică,limbaj.Bucureşti,
1973
4. I. Nedelcu, 101 greşeli gramaticale.Ediţia II-a, Bucureşti:Humanitas,2012
5. A.Ionaş, Abateri lexico-semantice în cadrul cultivării/educării
limbii/limbajului. Nr.4 , Chişinău, 2007
6. I. Condrea, Norma literară şi uzul local. Chişinău,2001