VERBUL IMPERSONAL CA REGENT AL ELEMENTULUI PREDICATIV

SUPLIMENTAR

carolina popuŞoi

Lucrările de gramatică ale limbii române, referindu-se la natura morfologică a

regentului verbal al elementului predicativ suplimentar (EPS), arată că acesta poate fi atât
un verb predicativ, cât şi unul la un mod nepredicativ. Din prima categorie, s-a vorbit însă
mai puţin despre posibilitatea elementului predicativ suplimentar de a avea în calitate de
regent un verb impersonal1.

Ne va preocupa aici impersonalul relativ2, care intră în relaţie cu subiectul gramatical

fără a realiza opoziţia caracteristică persoanei gramaticale. În lucrările de specialitate3, se
insistă şi asupra distincţiei dintre verbele intrinsec impersonale (ex.: a trebui, a merita, a
(se) părea, a se cuveni, a se năzări, a se întâmpla, a se nimeri, a urma) şi cele care îşi
dobândesc contextual statutul impersonal (ex.: a se cere, a se arăta, a se dovedi, a se
anunţa, a se crede, a se considera, a se prefera, a se vrea, a se dori, a se şti ş. a.).

În urma unei analize pe text, s-a constatat că verbele impersonale pot avea în calitate
de determinant şi un EPS. Spre exemplu:

1) Spectacolul, prezentat la Sala Mare, se anunţă ''deosebit de îndrăzneţ''. (Formula AS,

20–27.09.99, p.13)

2) E o derivaţie care se cere corectată. (N. Steinhardt, Jurnalul

fericirii, p. 89)

3) Arendarea trebuie încurajată... (Adevărul, 27.10.97, p. 6)

În Sintaxa limbii române, determinanţii verbelor impersonale din asemenea structuri au

fost supuşi unor diverse abordări. Chiar şi în prezent, unii gramaticieni îi consideră fie
elemente componente ale predicatului verbal compus (în cazul structurilor cu verbul a
trebui), fie ale predicatului nominal (în situaţia construcţiilor cu verbul a părea), fie un
complement circumstanţial de mod sau un complement direct (în structurile în care
determinantul este actualizat printr-un substantiv). În ultimele decenii, o dată cu punerea
în aplicare a metodei generativ-transformaţionale, s-a făcut un salt calitativ în
interpretarea părţilor de propoziţie. Comportamentul structurilor cu verbe impersonale
dovedeşte că avem a face cu regenţi verbali capabili să primească un determinant cu
funcţia sintactică de EPS. Ca şi celelalte tipuri de EPS, cel cu raportare la un verb
impersonal se manifestă în structura de suprafaţă, ca rezultat al amalgamării celor două
propoziţii din structura de adâncime (de bază).

Procesul de derivare a EPS din acest tipar este complex, cunoscând câteva etape. Spre
exemplu, enunţul Vinovăţiile lor trebuie demonstrate... (Naţional, 19.02.99, p. 1) are la
bază construcţia impersonală cu subordonată activă Trebuie / ca cineva să demonstreze
vinovăţiile lor (constituită dintr-un verb impersonal + subordonată subiectivă). Primul pas
în derivarea elementului predicativ suplimentar constă în transformarea de ''pasivizare'':
Trebuie / vinovăţiile lor să fie demonstrate de cineva. Procesul continuă cu suprimarea
agentului: Trebuie / vinovăţiile lor să fie demonstrate. Una dintre transformările esenţiale
o constituie avansarea subiectului înaintea verbului impersonal sau, conform altei
terminologii, se efectuează ''ridicarea'' subiectului din subordonată în subiect în
regentă: Vinovăţiile lor trebuie să fie demonstrate. În final, are loc suprimarea
auxiliarului pasiv şi a conjuncţiei să: Vinovăţiile lor trebuie demonstrate.

Aceleaşi transformări au loc şi în cazul elementului predicativ suplimentar raportat la

verbele a merita, a se cuveni, a urma. Să urmărim câteva exemple:

(1) Forumul PNR merită privit cu mai multă atenţie... (Evenimentul zilei, 30.03.99, p.
1). Construcţia impersonală (cu structură activă în subordonata subiectivă) de la care
porneşte procesul de derivare este: Merită / ca cineva să privească forumul...
Transformările care au loc sunt:

1. Pasivizarea: Merită forumul să fie privit de cineva.

2. Suprimarea agentului: Merită forumul să fie privit.

3. ''Ridicarea" subiectului din subordonată în subiect în regentă: Foru-mul merită să

fie privit.

4. Elipsa auxiliarului pasiv şi suprimarea conjuncţiei să: Forumul

merită privit.

(2) Dincolo de limitele acelei dulci-amare victorii... comentariile se cuvin rostite...

(Ziua, 15.02.99, p. 4). Acest enunţ derivă, de asemenea, dintr-o construcţie
impersonală cu subordonată subiectivă activă: Se cuvine / ca cineva să rostească
comentariile... Pentru obţinerea construcţiei cu EPS, s-au efectuat următoarele
transformări:

1. Pasivizarea: Se cuvine comentariile să fie rostite de cineva.

2. Suprimarea agentului: Se cuvine comentariile să fie rostite.

3. ''Ridicarea'' subiectului: Comentariile se cuvine să fie rostite.

4. Suprimarea auxiliarului pasiv şi a conjuncţiei să: Comentariile se

cuvin4 rostite.

Cât priveşte verbul impersonal a (se) părea, este tratat de majoritatea gramaticienilor
drept un verb copulativ, care cere în calitate de determinant un nume predicativ. Există
însă o altă părere, conform căreia, verbul în discuţie se defineşte sintactic prin trăsătura +
[── EPS]5. Structurile cu acest verb acceptă în subordonată atât construcţii pasive, cât şi
active, ambele generând elemente predicative suplimentare. Spre exemplu:
 (1) că soluţia este calculată greşit.→ Soluţia pare calculată greşit.

(Se) pare

(2) că elevul este atent. → Elevul pare atent.

După cum observăm, în subordonată poate apărea atât un auxiliar pasiv (1), cât şi un
verb activ-copulativ (2).

În procesul derivării structurilor cu verbe impersonale, transformarea de pasivizare are

loc doar când determinantul este actualizat printr-un participiu pasiv (fenomen marcat ca
în exemplul (1) prin apariţia auxiliarului pasiv în subordonată). Când însă EPS dintr-o
structură cu verb impersonal este exprimat printr-un substantiv, adjectiv, pronume şi
numeral, atunci nu mai putem vorbi despre realizarea procesului de pasivizare, iar verbul
din subordonata subiectivă se prezintă ca unul activ-copulativ. Spre exemplu:

(1) Se arată / că articolul este un studiu reuşit.→ Articolul se arată un studiu reuşit.

(2) S-a dovedit / ca aprecierea să fie corectă. → Aprecierea s-a dovedit corectă.

(3) S-a nimerit / ca discursul să fie al treilea / altul.→ Discursul s-a nimerit al treilea /
altul.

E lesne de observat că transformările ce au loc pentru obţinerea unui EPS din enunţuri
cu verb activ-copulativ în subordonată sunt în număr mai mic. Aşadar, avem:

1. ''Ridicarea" subiectului din subordonată în subiect în regentă: Se arată / ca vara

să fie secetoasă. → Vara se arată să fie secetoasă.

2. Suprimarea copulativului şi a conjuncţiei: Vara se arată secetoasă.

În urma celor menţionate, constatăm că pot avea valoare activă atât construcţiile cu
verbe intrinsec impersonale, cât şi cele ale căror verbe îşi dobândesc contextual statutul
impersonal.

Prin urmare, în funcţie de clasa morfologică prin care se actualizează EPS, verbul din
subordonată poate fi activ-copulativ sau pasiv. Uneori însă, unul şi acelaşi verb care are
un determinant cu aceeaşi valoare morfologică poate avea o dublă interpretare (activă şi
pasivă). Spre exemplu, când EPS de pe lângă verbul a se nimeri este exprimat printr-un
numeral, substantiv sau adjectiv, verbul din subordonată este activ-copulativ:

(1) S-a nimerit ca odaia mea să fie a doua / o mansardă / spaţioasă → Odaia mea s-a
nimerit a doua / o mansardă / spaţioasă.
 Când însă EPS de pe lângă verbul în discuţie este actualizat printr-un participiu,
atunci, în unele cazuri, verbul din subordonată poate fi interpretat fie ca activ (vezi
(2a)), fie ca pasiv (vezi (2b)):

(2a) S-a nimerit / ca odaia mea să fie mobilată (în opoziţie cu nemobilată).→ Odaia
mea s-a nimerit mobilată.

(2b) S-a nimerit / ca odaia mea să fie mobilată (de către cineva).→ Odaia mea s-a
nimerit mobilată.

Acest fenomen, exemplificat în enunţurile (2a, 2b), se explică prin faptul că există
participii care au o dublă citire: activă (când participiul este format de la un verb
intranzitiv) şi pasivă (când participiul este al unui verb tranzitiv). Mai vădit este acest
aspect în exemple de tipul Merele se arată coapte, unde avem, deopotrivă, două
interpretări: activă (1) şi pasivă (2):

(1) Se arată / că merele sunt coapte (la soare).

(2) Se arată / că merele sunt coapte (de către cineva).

Prin urmare, admiţând ambele structuri, construcţiile de acest gen devin ambigue. În
asemenea situaţii, se va lua pentru examinare un context mai amplu.

Revenind la structurile cu verbul a (se) părea, menţionăm că acesta acceptă

dubla posibilitate de stabilire a legăturii între propoziţia impersonală şi cea subiectivă:
atât conjuncţia să, cât şi că. Spre exemplu:

să fie rezolvată problema.

(Se) pare

că este rezolvată problema.

Când construcţiile cu verbul a (se) părea au în subordonată o structură pasivă (ca în

aceste două enunţuri), procesul de derivare constă în transformarea de:

1. Pasivizare: Se pare să fie rezolvată problema de cineva.

2. Suprimare a agentului: Se pare să fie rezolvată problema.

3. ''Ridicarea'' subiectului: Problema se pare să fie rezolvată.

4. Suprimarea auxiliarului pasiv şi a conjuncţiei: Problema pare rezolvată. (Adevărul,

27.10.97, p. 3 )
 Când însă construcţiile cu verbul a (se) părea au în subordonată o stuctură activă,
atunci procesul de derivare se realizează prin trecerea subiectului din subordonată
înaintea verbului, adică prin ''ridicare'' şi prin suprimarea copulei şi a conjuncţiei.
Exemple:

Pare / că studentul este serios.

Pare / că greşeala este gravă.

''Ridicarea'' subiectului: Studentul pare că este serios.→ Studentul pare serios.

Greşeala pare că este gravă. → Greşeala pare gravă.

Este caracteristic pentru construcţiile cu verbul a părea faptul de a apărea în mai multe
variante, determinate de variatele moduri de realizare a impersonalului dat. Spre
exemplu:

să fie rezolvată problema.

Pare / → Problema pare rezolvată.

\ că este rezolvată problema.

să fie rezolvată problema.

Se pare / → Problema se pare rezolvată.

\ că este rezolvată problema.

să fie rezolvată problema.

Îmi (îţi, îi, ne, vă, le) pare / →

\ că este rezolvată problema.

Problema îmi (îţi, îi, ne, vă, le) pare rezolvată.

să fie rezolvată problema.

Mi (ţi, i, ni,vi, li) se pare / →

\ că este rezolvată problema.

Problema mi (ţi, i, ni, vi, li) se pare rezolvată.

 După cum observăm, pentru verbul a (se) părea, valoarea impersonală se păstrează şi
în situaţia prezenţei formelor neaccentuate de dativ ale pronumelui personal (pentru toate
persoanele).

De obicei, verbele impersonale au ca marcă distinctivă pronumele reflexiv se (pers.

III ). Fac excepţie unele verbe intrinsec impersonale: a trebui, a merita, a urma, care nu
dispun de mărci fomale pentru redarea acestei valori.

Un comportament aparte au structurile impersonale atunci când EPS este actualizat

printr-un adverb de loc. Specificul acestor construcţii constă în prezenţa unui a fi
existenţial în subordonată. Spre exemplu:

1) S-a nimerit / ca tabloul să fie acolo. → Tabloul s-a nimerit acolo.

2) (Se) pare / că localitatea este aproape. → Localitatea (se) pare aproape.

Astfel de construcţii au o frecvenţă mică în limbă, deoarece existen-

ţialul restrânge clasa de actualizare a elementului predicativ suplimentar la adverbul de
loc.

Prin urmare, în structura de bază, propoziţia subordonată subiectivă poate avea

structură pasivă sau activă, cea din urmă fiind materializată fie printr-un copulativ, fie
printr-un existenţial.

Menţionăm că, în procesul pasivizării (acolo unde există), construcţiile în cauză

acceptă atât un conjunctiv pasiv cu a fi (Ex.: Pasivizarea: Trebuie materialul să fie expus
succint de către cineva. → Materialul trebuie expus succint.), cât şi un conjunctiv pasiv
cu reflexivul se6 (Ex.: Pasivizarea: Trebuie materialul să se expună succint de către
cineva.→ Materialul trebuie expus succint.) Fenomenul acesta are loc doar când EPS
este exprimat printr-un participiu pasiv. Altfel spus, EPS-participiu poate deriva fie
dintr-o structură
cu un conjunctiv pasiv cu a fi, fie din una cu un conjunctiv pasiv cu
reflexivul se.

Din cele expuse, observăm că amalgamarea celor două propoziţii din structura de
bază are ca efect o concentrare semantico-sintactică. Subliniem că, între cele două
propoziţii din structura de adâncime (în cazul tiparului cu verb impersonal) se stabileşte,
de fiecare dată, un raport de subordonare. Legătura dintre propoziţia regentă şi cea
subordonată (subiectivă) se realizează conjuncţional. Dintre acestea, este acceptată
conjuncţia compusă ca…să sau conjuncţia să, iar pentru verbul a (se) părea, atât
conjuncţia să, cât şi că. Spre exemplu:

1) Trebuie / ca cineva să trimită contractul spre avizare. → Contractul trebuie trimis

spre avizare...(Cotidianul, 24.02.99, p. 5)

2) Se cerea / să fie sărbătorită ziua aceea. → ...ziua aceea se cerea sărbătorită. (H. P.
Bengescu, Logodnicul, p. 85)
 că el este deranjat de partenerii de coaliţie.

3) Pare / →

\ să fie deranjat (el) de partenerii de coaliţie.

...el pare deranjat de partenerii de coaliţie. (Adevărul, 1.03.99, p. 1)

Când însă verbul impersonal face parte din clasa semantică a verbelor de judecată, se
preferă ca element de relaţie conjuncţia că. Spre exemplu: Se consideră / că lucrarea
este finisată. → Lucrarea se consideră finisată.

Referindu-ne la procesul de derivare a EPS-ului din structurile cu verb impersonal, am

arătat că acesta se poate realiza în două moduri. Cel dintâi constă în: pasivizare,
suprimarea agentului, ''ridicare'', elidarea lui a fi şi a conjuncţiei. Această modalitate de
derivare are loc doar când impersonalul este determinat de un EPS exprimat printr-un
participiu pasiv. Spre exemplu: Se cuvine / ca cineva să încurajeze rezultatul. → Se
cuvine să fie încurajat rezultatul de cineva. → Se cuvine să fie încurajat rezultatul. →
Rezultatul se cuvine să fie încurajat. → Rezultatul se cuvine încurajat.

Evidenţiem că, în astfel de situaţii, verbul impersonal poate intra în relaţie şi cu un

subiect gramatical cu trăsătura [+ Personal], pătrându-şi valoarea impersonală. De
exemplu: Copilul trebuie încurajat.

Precizăm însă că nu toate structurile cu verb impersonal care au un EPS actualizat

printr-un participiu acceptă un subiect cu trăsătura [+ Personal]. Spre exemplu, să
înlocuim verbul a se cuveni din enunţul Cineva se cuvine să încurajeze rezultatul cu a se
dori (a se vrea), admiţând posibilitatea legării lui de un subiect personal: Cineva se
doreşte (se vrea) / ca să încurajeze rezultatul.

După cum observăm, am obţinut un enunţ nereperat din punct de vedere semantico-
sintactic, în care verbul din regentă a căpătat valoare reflexiv-obiectivă, iar subordonata
nu se racordează semantic cu propoziţia principală. De aceea, pentru obţinerea enunţului
Rezultatul se doreşte (se vrea) încurajat, vom recurge la cea de-a doua modalitate (care
are o cale mai scurtă) de derivare. Construcţia de bază, de la care derivă enunţul în cauză,
este: Se doreşte (se vrea) / ca rezultatul să fie încurajat. Primul pas îl constituie
transformarea de ''ridicare'': Rezultatul se doreşte (se vrea) să fie încurajat. Urmează
suprimarea verbului a fi şi a conjuncţii să: Rezultatul se doreşte (se vrea) încurajat.

După cum observăm, apelăm la această modalitate de derivare în cazul elementului

predicativ suplimentar de pe lângă un verb care îşi dobândeşte contextual valoarea
impersonală (materializat prin orice clasă morfologică, vezi ex. 1), dar şi atunci când EPS
determină un verb intrinsec impersonal (exprimat printr-o parte de vorbire diferită de cea
a participiului, vezi ex. 2):

1) S-a constatat / că ea (casa) este a treia / alta / altfel / o vilă / frumoasă / locuită.

2) S-a nimerit / ca proba să fie alta / aceeaşi / corectă / prima / un test.

 Aşadar, în astfel de cazuri, etapa esenţială a procesului de derivare constă în
transformarea de ''ridicare''.

1) Casa s/a constatat că este a treia / alta / altfel / o vilă / frumoasă / locuită.

2) Proba s-a nimerit să fie alta / aceeaşi / corectă / prima / un test.

Urmează suprimarea verbului a fi (copulativ sau existenţial) şi a conjuncţiei

subordonatoare:

Casa s-a constatat a treia / alta / altfel / o vilă / frumoasă / locuită.

Proba s-a nimerit alta / aceeaşi / corectă / prima / un test.

Din cele expuse, constatăm că există multe structuri cu EPS raportat la un verb
impersonal, care, în procesul derivării, nu sunt compatibile cu transformările de
pasivizare şi de suprimare a agentului pasiv.

După cum am văzut, EPS raportat la un verb impersonal poate fi exprimat printr-o
gamă variată de clase morfologice. De cele mai multe ori, acesta este actualizat printr-
un participiu adjectivizat7. Spre exemplu:

Fapta se cuvine demascată. < Se cuvine / ca cineva să demaşte fapta.

EPS de acest tip este exprimat frecvent şi printr-un adjectiv. Spre exemplu:

Decizia s-a dovedit oportună. < S-a dovedit ca decizia să fie oportună.

De asemenea, EPS poate face parte din clasa morfologică a pronumelui, a substantivului,
a numeralului şi a adverbului. Exemple:

Răspunsul se vrea altul. < Se vrea / ca răspunsul să fie altul.

Debutul artistului se consideră un eşec. < Se consideră / că debutul artistului este un

eşec.

Proba dificilă s-a nimerit a doua. < S-a nimerit / ca proba dificilă să fie a doua.

Spectacolul se preferă altfel. < Se preferă / ca spectacolul să fie altfel.

Trebuie menţionat că nu toate verbele impersonale acceptă, în aceeaşi măsură, un EPS

actualizat prin orice clasă morfologică. Spre exemplu, verbele a trebui, a merita, a urma
nu admit decât un participiu pasiv8. Exemple: Adevărul trebuie spus. Planul merită
studiat. Contractul urmează evaluat.
 Celelalte verbe, sub aspect combinatoriu, cunosc restricţii mai puţin riguroase. Astfel,
EPS raportat la verbele a se întâmpla, a se nimeri, a se dovedi poate fi exprimat printr-
un:

Participiu: Drumul s-a nimerit pavat.

Adjectiv: Ziua s-a nimerit ploioasă.

Adverb: Sufletul lui s-a dovedit altfel decât crezusem eu.

Pronume: Ghinionul s-a întâmplat altul.

Numeral: Cartea căutată s-a nimerit prima de pe raft.

Substantiv: Recepţia s-a dovedit o reuniune literară.

Se pare că verbul a se întâmpla nu poate fi regentul unui EPS exprimat printr-un

substantiv. Menţionăm că în situaţia unui EPS raportat la un nominal cu trăsătura [+
Personal], avem a face cu un a se întâmpla cu valoare reflexiv-obiectivă (Exemplu: M-
am întâmplat acolo). Când însă nominalul are trăsătura [+ Concret], obţinem o
construcţie nereperată semantic (Exemplu: *Caietul meu s-a întâmplat acolo). În
asemenea situaţii, se apelează la verbul a se nimeri. (Exemplu: Caietul meu s-a nimerit
acolo).

Verbele a se dori, a se vrea, a se prefera se construiesc, cel mai adesea, cu un EPS

exprimat printr-un adjectiv şi printr-un participiu. De exemplu: Manifestarea se vrea
calmă. Convorbirea se doreşte anulată.

De asemenea, aceste verbe sunt compatibile şi cu un EPS actualizat printr-un:

Numeral: Porţia se doreşte dublă.

Pronume: Titlul se preferă acesta.

Adverb: Guvernarea se doreşte altfel.

Substantiv: Aniversarea se vrea o petrecere mare.

Subliniem că tiparele cu astfel de verbe sunt în extindere şi frecvent utilizate în limba

actuală, chiar dacă unele dintre ele sunt nerecomandabile.

EPS de pe lângă verbele a (se) părea, a se arăta poate fi exprimat, cel mai frecvent,
printr-un participiu şi un adjectiv. Spre exemplu:

Publicul pare revoltat. Crângul se arată des.

Aceste verbe pot primi şi un EPS actualizat printr-un substantiv (articulat sau
prepoziţional). Spre exemplu:
Imaginea se arată o frescă din secolul al XVIII-lea.

Iarba pare de mătase.

De asemenea, în această vecinătate verbală, EPS poate fi un:

Adverb: Victoria (izbânda) pare aproape.

Numeral: Delegaţia franceză pare a doua din coloană.

Pronume: Decizia se arată alta.

Mai rar, verbele în cauză acceptă şi un EPS exprimat printr-un gerunziu (Exemplu:
Zgomotul pare venind din pământ) sau printr-un gerunziu adjectivizat (Exemplu: Vocea-
i pare tremurândă).

Verbele impersonale a se considera, a se crede, a se şti sunt compatibile cu un

nominal cu trăsătura [– Personal] şi cu un EPS actualizat printr-un:

Participiu: Programul se consideră ratat.

Adjectiv: Fragmentul se ştie dificil.

Substantiv: Meningita se consideră o boală contagioasă. Gorunul se consideră arborele

cel mai viguros. Discul se crede de cupru.

Numeral: Grădinile suspendate se consideră a şaptea dintre minunile lumii.

Adverb: Hotarul se ştie acolo.

Gerunziu: Cuvântul dat se consideră având origine latină.

Pronume: Lucrarea aceasta se consideră alta.

Verbele a se cuveni, a se cere, de cele mai multe ori, admit un determinant exprimat
printr-un participiu pasiv. Spre exemplu: Dosarul se cuvine analizat.

De asemenea, e posibilă combinarea acestora şi cu alte părţi de vobire, dar într-o

măsură mai redusă, uneori, chiar forţată. Astfel, avem şi un EPS actualizat printr-un:

Adjectiv: Răspunsul se cere corect.

Numeral: Intrarea noastră pe scenă se cuvine a doua.

Adverb: Prezentarea se cuvine altfel.

Pronume: Abordarea se cere alta.

 Se pare însă că aceste verbe realizează mai dificil o sintagmă în care EPS să fie un
substantiv sau un gerunziu.

După cum am observat, majoritatea verbelor impersonale (cu excepţia verbelor a

trebui, a merita şi a urma) se pot combina cu diverse clase morfologice care ocupă, în
astfel de structuri, poziţia sintactică de EPS. Elementul predicativ suplimentar din tiparul
cu verb impersonal este exprimat, de cele mai multe ori, printr-un participiu pasiv sau
adjectiv. Urmează EPS din clasa substantivului (care, de obicei, este articulat, cu articol
nehotărât / hotărât sau prepoziţional), a numeralului (care poate fi ordinal şi, mai rar,
multiplicativ9) şi a adverbului (este vorba de unităţi lexicale restrânse din subclasa
adverbului de loc şi de mod). Structurile cu pronume (nehotărât şi, mai rar,
demonstrativ) sunt mai puţin uzuale, dată fiind lipsa verbului a fi. Multe enunţuri cu EPS
exprimat printr-un pronume, adverb, numeral au o răspândire mai mare în limbă (fiind şi
cele recomandate) când în construcţie este prezent şi verbul în cauză. Spre exemplu:
Oferta se arată (să fie) alta / aceeaşi / a doua.

Privite sub aspect sintactico-semantic, verbele impersonale denotă o apropiere de

verbele reflexiv-pasive10. Această tangenţă este vădită în etapa de pasivizare, în
procesul evoluţiei elementului predicativ suplimentar raportat la un verb impersonal. Spre
exemplu: Se cere / ca oricine să urmeze sfatul. Pasivizarea: Se cere să fie urmat sfatul de
oricine. → Sfatul se cere urmat. Şi invers, pasivul se apropie de impersonal când
subiectul construcţiei este nedefinit11. (În structura de adâncime, aspectul dat se observă
în etapa de suprimare a agentului.)

Această corelaţie între valoarea impersonală şi cea pasivă este specifică doar verbelor
tranzitive când nominalul este nonpersonal12.

Se vorbeşte chiar despre o fuziune a celor două valori (impersonală şi pasivă) cu

cea obiectivă13. Conform autoarei, fenomenul în discuţie are loc o dată cu ''transferul
caracterului personal al subiectului logic asupra celui gramatical''. Spre exemplu: Cartea
mea se vrea preventivă. (Formula AS,13-20.09.99, p. 18) < Se vrea [autorul vrea] ca ea
[cartea] să fie preventivă.

După cum am observat, cele două structuri (de la nivelul de adâncime şi de la

suprafaţă) sunt, din punct de vedere gramatical, la fel de corecte. Facultatea de liberă
alegere între construcţia de bază şi cea cu EPS evidenţiază funcţionarea fenomenului de
sinonimie sintactică. Faptul că aceasta din urmă se prezintă într-o formă concisă, explică
caracterul ei predominant în limbă.

În limba română actuală, construcţia cu EPS raportat la un verb impersonal este uzuală
şi frecvent întâlnită14, în special, în limbajul gazetăresc. Menţionăm că tiparul sintactic
analizat aici este în extindere, cuprinzând şi alte regente folosite impersonal (vezi: a se
vrea15, a se dori).
BIBLIOGRAFIE

Avram (1997) = M. Avram, Gramatica pentru toţi, Bucureşti, 1997.

Constantinescu (1970) = Gh. Constantinescu, ,,Particularităţile semantice şi sintactice ale

verbului a trebui“, Limba română, 1970, nr. 1.

Graur (1938) = A. Graur, ,,Les verbes ''réfléchis'' en roumain“, Bulletin linguistique,

1938.

Guţu Romalo (1972) = V. Guţu Romalo, Corectitudine şi greşeală (Limba română de

azi), Bucureşti, 1972.

GLR (1963) I = Gramatica limbii române, Bucureşti, 1963.

Ionescu (1967) = L. Ionescu, ,,Generarea construcţiilor cu subiect nedeterminat“, Studii

şi cercetări de lingvistică, 1967, nr. 4.

Iordan, Guţu Romalo, Niculescu (1976) = I. Iordan, V. Guţu Romalo,

A. Niculescu, Structura morfologică a limbii române contemporane, Bucureşti, 1976.

Irimia (1997) = D. Irimia, Gramatica limbii române, Iaşi, 1997.

Mihăescu (1978) = N. Mihăescu, Aspecte lexicale şi gramaticale ale limbii române

literare, Bucureşti, 1978.

Neamţu (1986) = G. G. Neamţu, Predicatul în limba română. O reconsiderare a

predicatului nominal, Bucureşti, 1986.

Pană Dindelegan (1976) = G. Pană Dindelegan, Sintaxa limbii române. Sintaxa grupului
verbal, Bucureşti, 1976.

Pană Dindelegan (1992) = G. Pană Dindelegan, Teorie şi analiză gramaticală, Bucureşti,

1992.

Stan (1986) = C. Stan, ,,Asupra structurii de adâncime a unor sintagme ''reflexive''“,

Studii şi cercetări de lingvistică, 1986, nr. 6.