Sintaxa limbii române II Lect. univ. dr.

Paula Nemţuţ
Curs. Complementele matriciale (continuare)
Mai multe exemplificări pentru CI
Complementul indirect se exprimă printr-un GN având ca centru un substantiv, un
pronume sau un numeral. Nu se realizează niciodată prin formă verbală nepersonală.
 în D1, realizat în GV:
[Ciubuc Mocanul] a închinat toată averea sa Mânăstirii Neamţului şi el s-a călugărit. Ba
la un loc [...] am răsturnat masa omului cu bucate cu tot în mijlocul casei de iam dogorit obrazul
părintelui de ruşine. Afurisit să fie câneriul de vornic, şi cum au ars el inima unei mame, aşa să-i
ardă inima Sfântul Foca de astăzi, lui şi părtaşilor săi. (I. Creangă, Amintiri); [...] cei mai mulţi din
marii boieri rămaşi în Bucureşti îşi spuseră că-i aşteaptă o noapte grea. (C. Petrescu, Un om între
oameni)
 în D1, realizat în GAdj:
– O iubeşti? – l-am întrebat, fără a pune însă semnul ortografic specific interogaţiei. (R.
Cosaşu, Ziua aceea a austriacului); S-a dus amorul, un amic/ Supus amândurora. (M. Eminescu, S-a
dus amorul...); Voci ruginite de pâlnii şi vreme/ Strigăt adus depărtărilor. (I. Mălăncioiu, Bâlci)
 în D1, realizat în GAdv:
Aidoma bărbaţilor, Maria umbla cu cuţit la brâu. (S. Golopenţia, Cartea plecării); Am
procedat conform indicaţiilor date. S-a comportat adecvat situaţiei.
 în D1, realizat în GInterj:
– Nici o şagă, dascăle; să vedem cum le-i duce, şi halal să-ţi fie! (I. Creangă, Amintiri)

Complementul prepoziţional. Confuzii cu alte funcţii

Complementul prepoziţional se confundă cu alte complemente sau circumstanţiale,
acestea din urmă fiind nişte compliniri (determinări) facultative. Există totuşi circumstanţiale
care au caracter obligatoriu în GV (de loc, de timp, de mod, de măsură/ cantitative), pentru
delimitarea CPrep de Circ putând fi utilizat testul substituţiei cu un adverb, test la care
răspund numai Circ: Ion locuieşte la Paris/ acolo. Neînţelegerile dintre ei datează de ani/ de
atunci. Să procedezi cu tact/ astfel. Casa e evaluată la milioane/ la atât.
 cu CAg, datorită prepoziţiei de, aceasta aparând şi la diateza reflexiv-pasivă (a se
entuziasma, a se impresiona, a se interesa, a se intimida, a se preocupa de cineva/ ceva):
Mă interesez de tine.; este imposibilă utilizării prepoziţiei de către, proprie agentului;
 cu Circ de relaţie: dacă poate apărea un circumstanţial de relaţie necoordonat cu un
determinant realizat prin despre, este un indiciu că acel determinant e complement
prepoziţional: Privitor la comportare , despre tine nu ştiu nimic.;
 cu Circ de loc, în cazul verbelor indicând provenienţa (a extrage cu sens figurat, a reieşi,
a izvorî din), direcţia (a participa, a se uita la), depărtarea/ apropierea de un punct (a se

1
Sintaxa limbii române II Lect. univ. dr. Paula Nemţuţ
Curs. Complementele matriciale (continuare)
apropia, a se îndepărta de); după ele apar complemente prepoziţionale, fiindcă verbele au
regim obligatoriu, iar complementele nu pot fi substituite cu adverbe: Adevărul reiese din
spusele sale/ din acestea., dar nu de acolo;
 cu Circ sociativ, când regente sunt verbele de reciprocitate şi mai ales cele formate cu
prefixul con- (a conlocui, a conversa, a se căsători, a se săruta cu): M-am căsătorit din
dragoste cu Mihai.;
 cu Circ final, după verbe precum: a lupta/ a pleda pentru, a se strădui spre, a momi la;
scopul poate lipsi, nu este o complinire obligatorie: M-am străduit să respect contractul
ca să nu existe neînţelegeri., subordonata marcată este una prepoziţională, iar cea
introdusă prin ca să, de scop;
 cu Circ de cauză, după verbe care cer prepoziţia de: a se bucura, a se căi, a se îngrijora, a
se îngrozi, a se teme; dacă se poate insera un circumstanţial de cauză necoordonat,
înseamnă că acea complinire este un complement prepoziţional: Din cauza pedepselor
aspre mă căiesc de greşeli.

Mai multe exemplificări ale CPrep

Complementul prepoziţional se exprimă printr-un GPrep ce poate încorpora un
substantiv, un pronume sau un numeral.
 în Ac3, realizat în GV:
Viu îmi adusei aminte .../ De o noapte între toate... (I. Barbu, După melci); Se spune că
Diogene s-ar fi ocupat cu falsificarea de bani. Voit-am să mă bizui pe tine – şiam căzut; voit-ai
să te bizui pe mine şi n-ai mai avut ce cădea! Nedezlipind în niciun fel faptul de a trăi de cel de a
muri... Atunci încarci viaţa de tot ce-n tine n-a fost ea. Admiraţia pentru cinici şi două mii de ani de
creştinism la ce ne poate duce? Un suflu pozitiv în Nimic, dar pentru care ai vrea să sângerezi ca
un martir... Tot ce se petrece în tine nu se mai poate raporta la nimic... Lupta nu se dă între om şi
om, ci între om şi Dumnezeu. (E. Cioran, Amurgul gândurilor)
 în Ac3, realizat în GAdj:
Sunt beat de ură şi de mine. [...] un vierme e capabil de nelinişte metafizică... (E. Cioran,
Amurgul gândurilor)
 în Ac3, realizat în GAdv:
[...] cu atât eşti mai aproape de remuşcarea esenţială. Căci nu lâncezeşti [...] decât
întinzându-ţi fiinţa dincolo de spaţiul ei. Doar mergând alături de timp omul e om. (E. Cioran,
Amurgul gândurilor)
 în Ac3, realizat în GInterj:
Buhuhu la luna şuie.../ Buhuhu la Zodie. (I. Barbu, Domnişoara Hus); Însă vai de omul
care se ia pe gânduri! (I. Creangă, Amintiri)

2
Sintaxa limbii române II Lect. univ. dr. Paula Nemţuţ
Curs. Complementele matriciale (continuare)
 în G3, realizat în GV:
Se uită dracii unii la alţii, şi, văzând că nu-i chip de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce
care dincotro rachiu, tutun, lăutari şi tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. (I. Creangă, Ivan Turbincă);
Nobleţea de a nu păcătui niciodată împotriva morţii... Cele două tipuri de filosofi: cei ce gândesc
asupra ideilor şi cei ce gândesc asupra lor înşişi. (E. Cioran, Amurgul gândurilor)
N.B. După prepoziţiile de G poate apărea şi un adjectiv posesiv ori o formă neaccentuată de
pronume personal/ reflexiv, CPrep fiind în Ac 2 ori D1, cu realizare mixtă, cazual-prepoziţională:
Câinele s-a aruncat asupra noastră. Ei au ceva împotrivă-ne. Îşi va lua toată vina asupră-şi.
 în G3, realizat în GAdj (foarte rar):
Cu cât eşti mai puţin indiferent în faţa răului... (E. Cioran, Amurgul gândurilor)
Uneori şi o formă verbală nepersonală poate ocupa această poziţie:
 verb la infinitiv:
Multe spirite au descoperit Absolutul din a fi avut canapea în preajma lor. [...] florile par
nerăbdătoare de a-şi da duhul în Paradis. Nicăieri mai mult ca la mare nu eşti înclinat a socoti
lumea o prelungire a sufletului. Filosofii se gândesc la altă lume, fiindcă gârbovi de obicei, s-au
săturat a o privi pe aceasta. (E. Cioran, Amurgul gândurilor)
 verb la gerunziu:
Te pomeneşti astfel lunecând într-o icoană, din omul ce erai, plămădit dintr-o carne infinit
muritoare. (E. Cioran); Mă plictisesc stând în casă. Nu se mai sătura privindu-l.
 verb la supin:
...încep a mă da şi la scris, şi la făcut cadelniţa în biserică, şi la ţinut isonul, de parcă eram
băiet. (I. Creangă, Amintiri); Dacă-i vorba de ales între erori, Dumnezeu rămâne totuşi cea mai
mângâietoare... (E. Cioran, Amurgul gândurilor)
Completiva prepoziţională se introduce atât prin conjuncţii subordonatoare (că, să,
ca...să, dacă, de, cum că), cât şi prin relative (adverbe: unde, când, cum, încotro, cât +
compusele cu ori-; pronume/ adjective: care, cine, ce, cât(ă), câţi(e) şi compusele lor cu ori-,
însoţite de prepoziţia regim a regenţilor).
Am reflectat [...] că poate treceam printr-o schimbare personală nu uşor de prins în
cuvinte. E de neînţeles că doctorul m-a lăsat să stau cu fratele meu muribund în noaptea aceea, dar
m-a lăsat. Nu-mi spune niciodată pe nume, cu multă rea-voinţă, pentru că i-a intrat în cap că eu l-am
convins pe Stejar să împărţim apartamentul de sus şi că l-am îndemnat să aleagă slujba aia odioasă
[...]. (P. Popescu, Supleantul)
Când proştii strigă în jurul cuiva fii sigur că trece un om cumsecade. (N. Iorga, Cugetări)
Convins ca noi el este-n înălţimea-i solitară/ Lipsită de iubire, cum că principiul rău,/
Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu. (M. Eminescu, Împărat şi proletar)

3
Sintaxa limbii române II Lect. univ. dr. Paula Nemţuţ
Curs. Complementele matriciale (continuare)
Să nu vă rătăciţi, zise el moale şi nehotărât, reflectând dacă poate n-ar fi bine să-i ţină aici
în hol. (M. Preda, Moromeţii)
De necrezut, nu-şi dă nimeni seama cine e. Trebuie să mă duc acolo şi să vorbesc cu
cine e de vorbit... (P. Popescu, Supleantul)
Râzi de ce înţelegi mai bine, dar şi de ce nu înţelegi deloc. Nu cere sfaturi de la cine a fost
nenorocit, nici, mai ales, de la cine a fost numai fericit în viaţă. (N. Iorga, Cugetări)
Trâmbiţaş al celui dintâi atac, cine-şi mai aduce aminte când peste trupul tău oştile au
câştigat biruinţa. Unii se descriu pe ei batjocorindu-te pe tine şi se miră cum nu te superi. (N. Iorga,
Cugetări)
Completivele prepoziţionale urmează regentei şi nu se despart prin virgulă de aceasta.
Când sunt antepuse şi reluate printr-un pronume demonstrativ cu valoare neutră sau un
substantiv generic, ele se despart prin virgulă: Că nu m-ai ajutat, despre asta era vorba. Să fi
venit mai repede, de lucrul ăsta chiar m-aş fi bucurat.

Complementul predicativ al obiectului este o poziţie sintactică nouă în GALR

(desprinsă din fostul element predicativ suplimentar). Ea apare numai în GV şi face parte
obligatoriu dintr-o structură ternară, făcând parte din ceea ce se numeşte relaţie condiţionată.
Astfel, se raportează la un verb atributiv şi la obiectul direct/ indirect al acestuia. CPO
exprimă o însuşire sau o calitate a CD/ CI prin mijlocirea verbului atributiv (seamănă în
această privinţă cu predicativul suplimentar). El are o citire semantică de proprietate,
neputând avea o citire ca entitate.
Este un complement matricial ocurent în structuri de bază, nereorganizate, fiind o
complinire neomisibilă a verbului atributiv: Pe Băsescu l-au reales/ au votat iar preşedinte.
Pe Daniel l-au uns mitropolit/ patriarh al României. Acest flectiv l-au numit „afix posesiv”.
Verbul atributiv impune CPO realizat prin nominal aşa-numitul caz neutru sau caz direct, CD
primind cazul Ac, iar CI dativul. Verbele care cer astfel un CPO sunt verbe trivalente: (S) +
CD/ CI + verb atributiv + CPO.
CPO se poate confunda cu alte două poziţii sintactice: NP şi PS, ele având în comun
atât natura semantic predicativă, cât şi participarea la relaţii ternare. Deosebirile sunt însă
evidente:
 CPO este cerut de un verb atributiv, NP este cerut de un verb copulativ; relaţiile în care
sunt antrenate cele două sunt diferite: CPO se raportează la un CD/ CI, pe când NP se
angajează într-o relaţie cu S-ul; CPO nu poate fi exprimat printr-un nominal interpretat ca
entitate, ci ca proprietate: L-au numit ambasador.; NP are în mod prototipic citirea
semantică proprietate, dar poate avea şi cealaltă interpretare: Mihai este copil. Mihai nu

4
Sintaxa limbii române II Lect. univ. dr. Paula Nemţuţ
Curs. Complementele matriciale (continuare)
mai e copilul pe care-l ştiai.; NP se realizează în mod prototipic prin GAdj, CPO se
realizează astfel numai excepţional, când apare pe lângă o prepoziţie: L-au luat de (foarte)
prost.
 PS este o poziţie sintactică rezultată prin reorganizarea a două propoziţii, deci nu e una
matricială, cerută de centrul grupului şi nu se leagă de anumite verbe, spre deosebire de
CPO, complement matricial.
Verbele atributive sunt verbe trivalente, tranzitive sau intranzitive şi, cu câteva
excepţii, personale. Niciunul nu este inerent reflexiv. Inventarul lor cuprinde următoarele
lexeme: a boteza, a chema „a avea nume”, a intitula, a numi „a da nume”, a porecli, a alege,
a angaja, a desemna, a unge, a înscăuna, a numi „a pune într-o funcţie/ a conferi un titlu/ un
grad”, a spune, a zice „a avea nume”, a califica (drept/ ca), a caracteriza (ca/ drept), a
categorisi (drept), a taxa (de).
CPO se poate exprima prin substantiv comun neatriculat desemnând o funcţie, o
demnitate, o categorie socio-profesională, având sau nu determinanţi; prin substantiv propriu,
prin pro-forme (cum, ce, ceva) sau are realizare propoziţională relativă sau conjuncţională:
M-au botezat Cristina, dar acasă îmi spun Tina. Îl cheamă Popescu. Cum/ Aşa te-au
poreclit? (pro-adjectiv), Ce l-au angajat? (pro-nume, Ac1), Te vor lua de fraier dacă le permiţi asta.
L-au calificat (ca) inapt pentru concurs. L-au ales ceva dacă are aşa trecere. (pronume nehotărât
substitut, Ac1); Îl poţi numi ce vrei tu. L-au denumit cum şi-a dorit. L-au ales să le fie rector. Te vor
angaja ca de îndată să le fii director.