Ciugulin Ana-Maria

Segmente fonice complexe. Silaba.

În calitatea lor de segmente fonice, unitățile lexicale sunt, în marea lor majoritate, formate
din două sau mai multe segmente simple (de ex: da, la, carte, pământ, ș.a.m.d). Ținând seama de
cele două mari categorii de sunete, și anume vocale și consoane, se pot identifica în cadrul acestora
segmente vocalice simple și complexe, precum și segmente consonatice simple și complexe.

Înregistrările lexicografice, bazare pe ordinea alfabetică a cuvintelor, demonstrează că în

limba română toate vocalele și toate consoanele pot să apară, ca segmente simple, în poziție inițială
de cuvânt.

În timp ce un segmente vocalic simplu poate constitui singur o silabă(de ex: a-kum),
segmentul consonatic simplu, neprimind accent, nu poate exista decât împreună cu o vocală(de ex:
te-ri-bil)

Grupurile vocalice pot fi alcătuite de două, trei, patru şi cinci segmente simple, ultimele
două tipuri fiind mai rare. Succesiunile de două sau trei segmente vocalice sunt cele mai
frecvente, în variantele:

➢ grup vocalic bimembru: V + V (re-al)

V + SV sau SV + V (ex. ei, iar)
➢ grup vocalic trimembru: V + V + SV (ex. luai, soţiei)
V + SV + V (ex. poiană, lokuia)
SV + SV + V (ex. lăcrămioară)
➢ grup vocalic alcătuit din patru segmente simple: SV + V + SV + V (ex.
cafeneaua)
V + SV + SV + V (ex. râioasă)
V + SV +V + SV (ex. voiai)
➢ grup vocalic alcătuit dintr-o succesiune de cinci elemente simple: V + SV + V +
SV + V (ex. Vioaie)

1
 În cadrul segmentelor vocalice duble se disting cele care au corelative (ae/ea, ai/ia, oa/ao,
ei/ie, io/oi etc.) şi grupurile binare formate din secvenţe vocalice identice (de ex. ee, ii, oo, uu, cel
mai des întâlnit fiind grupul ii). Grupurile simetrice sunt: ăi şi îi. În funcţie de natura silabică şi
asilabică a componentelor, în limba română există diftongi şi triftongi.

În română nu există o corespondenţă perfectă între pronunţia şi grafia acestora. Mai mult,
posibilităţile variate de caracterizate a diftongilor şi triftongilor şi diferenţele în interpretarea
fonetico-fonologică a componentelor fac dificilă o descriere completă şi unitară 26 a lor; în
principiu, deosebirile se leagă (în bună măsură) de statutul elementului asilabic şi de pronunţia
acestor segmente. Într-o scurtă definiție, spunem că diftongul este grupul de sunete vocalice
format dintr-o vocală și o semivocală, care se pronunță în aceeași silabă, în timp ce triftongul se
prezintă a fi grupul de sunete vocalice format dintr-o vocală și două semivocale, care se pronunță
în aceeași silabă.

Asemenea segmentelor vocalice complexe, segmentele consonantice pot fi constituite din

două, trei şi, mai rar, din patru şi cinci segmente simple, de ex. trai, străin, constrângere,
optsprezece ş.a.

Combinaţiile de două şi trei consoane sunt cele mai frecvente, cu poziţii diferite faţă de
elementul vocalic şi în segmentul cuvânt (ca iniţiale, finale şi poziţie interioară).

Faţă de segmentul consonantic simplu, întâlnit în cele mai variate poziţii posibile într-un
cuvânt, combinaţiile consonantice cunosc o serie de restricţii, de pildă:

❖ nu toate grupările consonantice pot să apară în poziţie iniţială, de exemplu nu sunt

cuvinte care să înceapă cu rd-, fps- sau prd-;
❖ consoanele /l, r/ ocupă numai primul loc într-un grup final de două consoane, dar
consoana /l/ poate sta pe locul al doilea dacă urmează după /r/, de exemplu: azvârl
faţă de cald, gard, înalt ş.a.

Segmentul fonic definit ca silabă a fost (şi mai este încă) controversat în ceea ce priveşte
posibilitatea definirii lui sub aspect fonetic şi fonologic.

Indiferent însă de opinii, silaba este considerate sunetul sau grupul de sunete care
cuprinde în mod obligatoriu o vocală și care se pronunță printr-un efort expirator (printr-o

2
singură deschidere a gurii). Când învățăm să citim, trebuie să ne familiarizăm mai întâi cu
literele, apoi cu silabele și, în cele din urmă, cu cuvintele. Așa cum o propoziție este alcătuită
dintr-o combinație de cuvinte, un cuvânt este alcătuit din silabe. Fiecare silabă este linia vocii
care se formează pentru a pronunța un cuvânt. De exemplu, cuvântul cal are trei lovituri ale vocii
(ca-ba-llo), iar cuvântul doi are o singură lovitură a vocii. Cu toate acestea, nu toate silabele sunt
la fel, deoarece există întotdeauna o silabă care sună cu intensitate mai mare (care ar fi silaba
accentuată) și o alta care sună cu intensitate mai mică (silaba neaccentuată)

Silaba neaccentuată

Pentru a recunoaște silabele neaccentuate în cuvinte, trebuie să te uiți la intensitatea vocii

atunci când le pronunți. De exemplu, în fereastra cuvântului putem vedea că silabele
neaccentuate sunt ven și na, deoarece ambele sunt pronunțate cu mai puțină intensitate decât
silaba ta. Uneori cuvintele au accent sau accent, ceea ce indică faptul că silaba care o conține este
tonică și, prin urmare, cele care nu au accentul sau accentul sunt silabele neaccentuate. În
cuvântul cajón, ca este silaba neaccentuată și jón este silaba accentuată.

Silaba neaccentuată oferă informații foarte utile, deoarece ne spune cum ar trebui să o
pronunțăm, în acest caz cu mai puțină forță decât silaba accentuată. Pentru o persoană care
vorbește spaniola ca propria limbă maternă, distincția dintre silabele neaccentuate și stresate nu
este dificil de învățat, dar nu același lucru este cazul persoanelor care învață spaniola ca limbă
străină, care greșesc adesea confuzând ambele tipuri de silabe.

Silaba tonică

Silaba accentuată este opusul silabei neaccentuate. În consecință, recunoaștem o silabă ca

tonică atunci când pronunția ei este mai puternică decât restul silabelor care alcătuiesc un cuvânt.

Cel mai bun mod de a distinge un tip de silabă de celălalt este prin pronunțarea acesteia,
care ne informează cu exactitate atunci când vine vorba de a specifica care este silaba accentuată
și care este silaba neaccentuată.

După numărul de silabele, cuvintele sunt monosilabice, bisilabice sau plurisilabice, adică
sunt formate dintr-o singură silabă, două, respectiv mai multe silabe

3
 În componenţa ei, silaba dispune de un nucleu, ca element central şi unităţi marginale, de
tip consonantic (consoane propriu-zise şi aşa-numitele semiconsoane sau semivocale). În
delimitarea regimului acestor unităţi, o interpretare aparte aparţine lui E. Vasiliu care a introdus
conceptul de jonctură silabică prin care se defineşte un „zero consonantic“

Conceptul a fost folosit în interpretarea fonologică a semivocalelor şi a lui [i] final

afonizat.. Acest „zero consonantic“, aşa cum sugerează şi denumirea, este o marcă pentru absenţa
consoanei care condiţionează realizarea vocalică.

Silaba fiziologică (sau acustică) nu corespunde cu cea psihică, fiecare limbă dispunând de
un sistem propriu de grupare a sunetelor în silabe. Ca urmare, silaba fonologică variază de la o
limbă la alta şi în virtutea fonemelor specifice.

Prin structura lor, silabele relevă posibilităţile combinatorii dintre vocale şi consoane
existente în fiecare limbă. În funcţie de poziţia acestora, se disting silabe deschise, terminate în
vocală (de ex. ca-re) şi silabe închise, terminate în consoană sau în semivocală (de ex. carte, stai,
ard, par-tea ş.a.m.d)

În mod deosebit, acad. A. Rosetti s-a ocupat de teoria silabei, expunându-şi părerile şi în
cartea Sur la théorie de la syllabe, ed. a II-a, Haga, 1963, din care redăm definiţia silabei bazată
pe tipologia unităţilor fonice componente: „Definiţia silabei se bazează pe distincţia dintre vocale
şi consoane, după cum am arătat anterior, definiţie la care s-a raliat şi Haugen.

Silaba este, aşadar, o combinaţie minimală de foneme al cărei nucleu este o vocală,
precedată sau urmată de o consoană sau de o combinaţie de consoane. Frecvenţa folosirii
combinaţiilor de consoane la începutul sau la finala silabelor permite fixarea locului de diviziune
silabică, atunci când aceasta nu este vizibilă imediat.“ Analiza silabei desprinde, ca o unitate
ireductibilă, nucleul silabei şi marginile sale. Vocala ocupă centrul, consoanele fiind marginile
silabei.

4
Bibliografie:

1. https://foneticalimbiiromane.ro/fonologia/silaba/
2. https://ovidiudraghici.webs.com/Suport%20de%20curs%20LRC%202013-2014.pdf
3. https://redivivaedizioni.com/3880-unstressed-syllable-definition-concept-and-whatit-
is