VALOAREA STILISTICĂ A SEMNELOR DE PUNCTUAȚIE

PUNCTUL marchează pauza ce se face în vorbire între propoziții sau fraze independente ca sens.

SEMNUL ÎNTREBĂRII este folosit în scriere, pentru a marca intonația propozițiilor sau frazelor interogative.
Acesta poate fi folosit simultan cu semnul exclamării, în cazul propozițiilor interogative retorice, prin care se
transmite o informație, un mesaj, în asociere cu atitudini ale vorbitorului, precum îndoiala, nedumerirea,
indignarea etc.

SEMNUL EXCLAMĂRII marchează grafic intonația propozițiilor și a frazelor exclamative sau imperative; se
folosește după interjecții și vocative care exprimă stări afective și sunt considerate cuvinte independente;
exprimă implicarea afectivă a vorbitorului sub forma emoției, uimirii, bucuriei, surprizei, furiei etc.

VIRGULA delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției.
La fel, marchează anumite pauze scurte făcute în cursul rostirii unei propoziții sau fraze, redă ritmul vorbirii și
al intonației. În propoziție, virgula se folosește în următoarele situații: între părți de propoziție de același fel,
pentru a marca o apoziție, după și înainte de substantivele în cazul vocativ, în locul unui verb omis prin elipsă,
după construcțiile gerunziale și participiale aflate la începutul frazei, pentru delimitarea cuvintelor și
construcțiilor incidente, după adverbele de negație și de afirmație (când acestea sunt echivalente ale unei
propoziții).
În frază, virgula desparte propoziții de același fel, realizând juxtapunerea, dar și propozițiile
coordonate prin unele conjuncții (dar, iar, însă, ci, deci, așadar) sau intercalate.

PUNCTUL ȘI VIRGULA marchează o pauză mai mare decât cea redată prin virgulă și mai mică decât cea
redată prin punct, fiind mai mult un mijloc stilistic decât gramatical. Folosirea virgulei este dictată de preferința
celui care scrie. Ca efect stilistic, poate da frazei o anumită ritmicitate sau poate sublinia asemănări de
structură. 

DOUĂ PUNCTE anunță vorbirea directă sau o enumerare, o explicație, o concluzie și marchează, totodată, o
scurtă pauză.

SEMNELE CITĂRII sau GHILIMELELE se întrebuințează pentru reproducerea întocmai a unui text spus
sau scris de cineva. De asemenea, pot înlocui linia de dialog, în interiorul unei narațiuni. Ca implicație stilistică,
pot marca ironia la adresa cuiva.

LINIA DE DIALOG  indică începutul vorbirii directe, intervenția fiecărei persoane care ia parte la o
conversație.

LINIA DE PAUZĂ delimitează planul comentariilor sau al incidenței de cel al comunicării propriu-zise,
izolează o apoziție sau o explicație a emițătorului, marchează lipsa unui verb (o elipsă).

PARANTEZELE ROTUNDE și DREPTE indică un adaos în interiorul propoziției sau al unei fraze, includ o
exemplificare, o explicație, o precizare, un detaliu.

PUNCTELE DE SUSPENSIE marchează o pauză sau o întrerupere în timpul vorbirii, redând surprinderea,
ezitarea, îndoiala, tensiunea, incoerența vorbitorului.

CRATIMA, ca semn de punctuație, numită și liniuță de unire sau de despărțire, se folosește în repetiții (încet-
încet) , în expresii (tura-vura, calea-valea), între două numerale pentru a indica aproximația numerică (două-trei
zile; cinci-șapte minute).
 SEMNELE DE PUNCTUAŢIE
Denumire Când se folosesc Exemple
a
Punctul 1. După propoziţii sau fraze intonate enunțiativ; Trebuie să învățăm.
[.] 2. După cuvinte echivalente cu propoziţii – Desigur.
independente; – Da.
3. Nu se pune punct după:
a) titluri de cărţi; „Amintiri din copilărie”
b) formule de adresare în scrisori Dragă bunică,
Semnul 1. La sfârșitul propozițiilor sau frazelor - Când vii?
întrebării interogative;
[?] 2. După cuvinte cu sens interogativ Cine? Eu?
Semnul 1. La sfârșitul propozițiilor exclamative şi Ce frumos ninge!
exclamării imperative; Citeşte cartea!
[!] 2. După interjecții; A! A!
3. După numele persoanei strigate; – Goe! Goe! Puişorule! (I. L. Caragiale)
4. După verbe care exprimă o poruncă, un – Vino!
îndemn, un sfat. – Mănâncă!
[ ?! ] 1. După un enunț care are în acelaşi timp caracter Şi-acum voi ce v-ați oprit?!
interogativ şi exclamativ.
2. Pentru a sugera surpriza, admirația, – Băiete, un pahar cu portokid de hidrogen.
nedumerirea, fără a da replica. – ...?! (I. L. Caragiale)
Virgula În propoziție:
[,] 1. Separă părțile de propoziție de acelaşi fel, când Fata moșului era bună, cuminte, harnică şi frumoasă.
nu apar cuvintele de legătură „şi”, „ori”, „sau”.
2. Se izolează între virgule: – Băiete, du cartea la bibliotecă!
a) numele persoanei strigate; – Du, băiete, cartea la bibliotecă!
b) explicațiile suplimentare; – Du cartea la bibliotecă, băiete!
c) explicațiile povestitorului, când apar în Ionel, colegul meu de bancă, învață bine.
vorbirea directă a unei persoane; – Bunico dragă, zise fetița cu glasul tremurând, să vii pe la
d) interjecții; noi!
e) alte situaţii. – Hei, veniți aici!
3. Nu se despart prin virgulă: Seara, în parc, cântă o privighetoare.
a) părți de propoziție de acelaşi fel legate prin Alergând, m-am împiedicat.
„şi”, „sau”, „ori”; Am rezolvat, iată, corect.
b) subiectul de predicat; Cărțile şi caietele sunt pe bancă.
c) numele predicativ de verbul copulativ; Elevii învață.
d) atributul de substantivul determinat; Elevul este silitor.
e) complementul de verbul determinat. Elevul silitor învață.
Citesc cărţi.
Două puncte 1. Când urmează vorbirea unei persoane; Elevii au spus:
[:] 2. Când urmează o citare; – Noi vom planta pomi.
3. Când urmează o enumerare; Despre limba română, Alexe Mateevici scria: Limba noastră-i o
comoară.
4. Când urmează o explicație.
În livadă sunt următorii pomi: meri, peri, nuci, cireși şi pruni.
O compunere are trei părți: introducere, cuprins şi încheiere.
Linia de 1. Arată începutul vorbirii unei persoane. Se – Unde te duci?
dialog [ – ] scrie cu alineat. – La bibliotecă.
Semnele 1. Reproduc întocmai un enunț spus sau scris de „Sara pe deal, buciumul sună cu jale” (M. Eminescu)
citării cineva; El zise: „Ce faci?”
(ghilimelele) 2. Reproduc vorbirea directă înlocuind linia de
[„ ”] [« »] dialog;
3. Încadrează titlurile operelor literare, atunci Citesc „Cuore” de Edmondo de Amicis.
când sunt reproduse într-un context;
4. Încadrează cuvinte asupra cărora se insistă «... în loc de „vin” zice „flanelă” de Drăgăşani.» (I. L.
ironic, dezaprobator. Caragiale)
Cratima [-] 1. Între adverbe repetate;
2. Între numeralele care arată aproximația; Mergea încet-încet.
3. Între cuvintele care arată limitele unui Avea șapte-opt ani.
interval de timp;
4. Între cuvintele care arată limitele unei Maine-poimâine se întoarce.
distanțe. Circulăm pe șoseaua Bălți-Chişinău.
Punctele de 1. Marchează o pauză mai mare care sugerează – Tot noi să-ţi dăm? ...Să-ţi dea... (I. L. Caragiale)
suspensie întreruperea șirului vorbirii; Afară noapte, linişte, stele ...un câine... un gardist...
[...] 2. Sugerează emoția, surpriza. (I. A. Basarabeanu)
Apostroful 1. Marchează grafic căderea accidentală a unor ’Neaţa!
[’] sunete din cuvinte; Sal ’ tare!
2. Marchează absenţa primelor cifre ale notației
unui an. ’ 87 (1987)