Timpurile verbale în limba română

[modificare] Prezentul

Prezentul indicativ are următoarele valori:

• valori absolute, în propoziție principală, prin care exprimă:

o o acțiune din momentul vorbirii: Scriu o scrisoare.
o o acțiune care are loc în mod obișnuit cu o anumită periodicitate (prezent
iterativ): Zilnic trec prin piață.
o o acțiune trecută (prezent istoric sau narativ): Ștefan cel Mare devine
domn în 1457 și moare în 1504.
o o acțiune viitoare:
 propriu-zisă: Plec peste o oră.
 ordonată (valoare de imperativ): Pleci imediat!
o o acțiune permanentă, un adevăr considerat ca atare (prezent gnomic sau
etern): Pământul este rotund.
• valori relative, în propoziție subordonată:
o o acțiune simultană cu o acțiune trecută: N-am observat că vine după
mine.
o o acțiune simultană cu o acțiune viitoare: Ai să vezi că vine.

Prezentul conjunctiv poate exprima:

• cu valoare absolută:
o o acțiune viitoare:
 propriu-zisă: Să plec sau nu?
 ordonată (valoare de imperativ): Să pleci imediat!
o o acțiune nesituată precis în timp: Eu să muncesc și el să tragă foloasele?
o o acțiune din momentul vorbirii (numai când este folosit în locul
prezentului prezumtiv): Să nu știe că avem ședință? = N-o fi știind că…?
• cu valoare relativă:
o o acțiune simultană cu cea exprimată de verbul regent: Am început să
cânt.
o o acțiune posterioară celei exprimate de verbul regent: Mi-a spus să plec.

Prezentul condițional-optativ exprimă:

• cu valoare absolută:
o o acțiune viitoare: Aș veni și eu.
o o acțiune din momentul vorbirii: Parcă ar fi musafir.
• cu valoare relativă:
o o acțiune simultană cu cea din principală: Mi s-a părut că ar fi tristă.
o o acțiune posterioară celei din principală: Mi-a spus că ar veni bucuros.
Prezentul prezumtiv:

• cu valoare absolută:
o o acțiune din momentul vorbirii: Va fi știind el ceva.
o o acțiune viitoare: Mâine o fi plecând vreun avion?
o o acțiune nesituată în timp (prezent iterativ): Va fi trecând zilnic prin
piață.
o o acțiune permanentă (prezent etern): Pământul va fi fiind rodnic pe
acolo.
• cu valoare relativă:
o o acțiune simultană cu cea din principală: Credeam că va fi știind.
o o acțiune posterioară celei din principală: Mă întrebam dacă a doua zi o fi
plecând vreun avion.

Prezentul infinitiv are două forme - una scurtă (a face) și una lungă (facere),[2] care au
valori temporale diferite după funcțiile lor sintactice:

• o acțiune nesituată precis în timp (infinitiv atemporal):

o subiect: A munci e o datorie.
o nume predicativ: Obligația ta este a învăța. (infinitivul scurt) / Dorința
noastră este de asigurare a locurilor de muncă. (infinitivul lung)
o atribut: obligația de a rezista (infinitivul scurt) / obligația de returnare
(infinitivul lung)
o o acțiune viitoare (infinitivul cu valoare de imperativ): A se scutura
înainte de întrebuințare!
• o acțiune simultană cu cea a verbului regent, dacă are funcția de complement:
Pot / Am putut / Am să pot urca.
• o acțiune posterioară celei a verbului regent:
o complement circumstanțial de scop: A intrat pentru a vedea filmul.
(infinitivul scurt) / Formularul se depune spre păstrare la seif. (infinitivul
lung)
o complement circumstanțial de timp: A ieșit înainte de a se termina
spectacolul. (infinitivul scurt) / Ea închide fereastra înainte de mâncare
(infinitivul lung)

[modificare] Trecutul

Imperfectul exprimă cel mai adesea o acțiune trecută durativă simultană cu altă acțiune
trecută. Această valoare poate fi:

• relativă, dacă cealaltă acțiune este exprimată în aceeași frază: În timp ce mânca a
sunat telefonul.
• absolută, dacă cealaltă acțiune nu este exprimată (imperfect narativ sau
descriptiv): Acolo locuiam în copilărie.
Altă valoare absolută, frecventă, este cea de a exprima acțiuni repetate în trecut
(imperfect iterativ): Se certau mereu.

O valoare relativă este exprimarea unei acțiuni posterioare față de o acțiune trecută:
Avusese cele mai bune rezultate în anul care se încheia.

O valoare excepțională a imperfectului este cea de condițional perfect: Dacă știam,

veneam și eu. = Dacă aș fi știut, aș fi venit și eu.

Perfectul compus se folosește de regulă cu valoare absolută, cea de a exprima o acțiune

efectuată și încheiată în trecut, față de momentul vorbirii: Am făcut o excursie.

Uneori este folosit și cu valori relative:

• de mai mult ca perfect: Înainte de a pleca le-a explicat de ce a venit.

• de viitor apropiat: Acuma chiar am plecat.
• de viitor anterior: Până vine el s-a zis cu tine.

Perfectul simplu are aceeași valoare absolută ca perfectul compus, dar în limba română
standard este rezervat limbii literare, fiind concurat și în aceasta de perfectul compus.
Este preferat acestuia în narațiuni, ca însoțitor al vorbirii indirecte: – Unde ai fost?
întrebă el. – M-am plimbat în parc, răspunse ea.

Mai mult ca perfectul are numai valoare relativă, cea de a exprima o acțiune terminată
înaintea altei acțiuni încheiate în trecut. Acțiunea la care se raportează poate fi în aceeași
frază (Terminasem de scris când ai venit tu.) sau în contextul mai larg, înaintea
propoziției în care se folosește: Spre seară terminasem de scris.

Perfectul conjunctiv poate exprima:

• cu valoare absolută, o acțiune trecută față de momentul vorbirii: Să fi cumpărat

niște fructe măcar!
• cu valoare relativă, față de o altă acțiune trecută:
o o acțiune anterioară: Nu-mi amintesc să fi spus așa.
o o acțiune simultană: Să fi asistat la ceartă, i-aș fi despărțit.
o o acțiune posterioară: Până să fi venit un medic, l-aș fi îngrijit eu.

Perfectul condițional-optativ cu valoare absolută exprimă în general o acțiune trecută

față de momentul vorbirii (Aș fi venit și eu.), iar cu valoare relativă – o acțiune trecută,
fie anterioară alteia (Am auzit că ar fi absolvit facultatea.), fie simultană: Dacă aș fi
asistat la ceartă, n-aș fi ținut partea nimănui.

Perfectul prezumtiv exprimă, ca timp absolut, o acțiune trecută față de momentul

vorbirii (O fi știut el ceva.), iar ca timp relativ o acțiune trecută de obicei anterioară (Nu-
și amintea dacă o fi dormit sau nu.) sau simultană (L-a putut vedea când o fi trecut pe
acolo.), uneori posterioară: N-am putut veni, dar ți-am trimis bani, care îți vor fi servit.
Perfectul infinitiv exprimă o acțiune trecută, de regulă anterioară celei a verbului regent
(Faptul de a fi declarat adevărul l-a pus într-o lumină proastă.), sau posterioară, dacă are
funcția de complement circumstanțial de timp: Înainte de a fi venit el, mă simțeam bine.

[modificare] Viitorul

Viitorul propriu-zis se folosește de obicei cu valoare absolută, exprimând o acțiune care

urmează să se efectueze după momentul vorbirii: Am să sosesc / O să sosesc / Voi sosi la
ora cinci. Poate fi folosit și ca timp relativ, pentru exprimarea anteriorității (După ce
vom asculta toate părerile, vom trage concluziile.) sau a posteriorității (Credeam că va
veni, dar n-a fost așa.) față de acțiunea predicatului propoziției principale. Se mai
utilizează și cu valoarea modală a imperativului: Veți lua măsurile necesare.

Viitorul anterior este exclusiv un timp relativ, exprimând o acțiune care urmează să se
efectueze după momentul vorbirii, dar înaintea altei acțiuni viitoare, prezentă în aceeași
frază (Nu vom putea ajunge la o concluzie definitivă până nu vom fi demonstrat…) sau în
contextul mai larg: Până atunci își va fi făcut efectul.

[modificare] Valorile temporale ale gerunziului și ale participiului

Gerunziul ia în general valorile temporale ale verbului al cărui complement este (Pofta
vine / ne-a venit / are să ne vină mâncând.), dar uneori exprimă și acțiuni anterioare
celei ale verbului regent (Absolvind liceul, s-a înscris la facultate.) sau un prezent etern
ca fond al unei acțiuni trecute sau viitoare: N-a putut / Nu va putea ajunge la timp,
distanța fiind mare.

Participiul are totdeauna valoare temporală de trecut: Data este fixată., viață trăită.