Sintaxa limbii române II lect. univ. dr.

Paula Nemţuţ
Atributiva şi apozitiva
Atributiva (AT) este subordonata care determină un substantiv, un
pronume sau un numeral cu valoare substantivală din propoziţia regentă.
Aceasta poate fi atributivă relativă sau atributivă conjuncţională. Prima
se introduce prin pronume sau adjective pronominale relative (care, cine, ce,
cât/ câtă, câţi/ câte), unele pronume şi adjective pronominale nehotârâte
(oricare, oricine, orice) şi adverbe pronominale relative (când, unde, cum,
încotro), precedate sau nu de prepoziţii. Regional se foloseşte şi pronumele
relativ invariabil de: Omul de-l vezi e cumnatul ei. Relativele pot apărea cu
diverse funcţii sintactice în subordonata atributivă. A doua se introduce prin
conjuncţii subordonatoarea (că, să, dacă, de, ca...să).
Apozitiva exprimă aceeaşi idee cu termenul iniţial prea vag: fapt, idee,
lucru, asta. Întrucât explică, detaliază o parte de propoziţie ori o propoziţie
întreagă, nedeterminând termenul iniţial, apozitivele corespunde apoziţiei
reale şi, de aceea, nu sunt subordonate atributive. Ele se construiesc cu
aceleaşi conective ca subordonatele, fiind însoţite uneori de adverbele
apozitive adică sau anume, ori pot să nu aibă element introductiv. Sunt
întotdeauna izolate prin virgulă, linie de pauză, două puncte sau chiar punct
de termenul iniţial. Orice parte de propoziţie se poate „dubla”/ detalia printr-o
apozitivă.

1. Identificaţi subordonatele atributive relative din textele lui Ion

Creangă (a) şi ale lui Nicolae Iorga (b), precizaţi termenul regent şi specificaţi
funcţia sintactică a cuvintelor relative introductive.

(a) Bine, dragul tatei, dacă te bizuieşti că-i putè răzbate până acolo şi
crezi că eşti în stare a cârmui şi pe alţii, alegeţi un cal din herghelie, care-i
vrea tu, ie-ţi bani cât ţi-or trebui, haine de care ţi-or plăcè, arme care-i crede
că-ţi vin la socoteală şi mergi cu bine, fătul meu.

[...] am găsit copila teafără, însă răsturnată cu albiuţa de nişte porci,

care grohăiau împrejurul ei.

[...] şi cu banii câţi s-au dat, pe ici, pe colea, îşi prindea tata altă nevoie.

Copilul încălecat pe băţul său gândeşte că se află călare pe un cal de cei

mai straşnici pe care aleargă cu voie bună şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu
tot dinadinsul.

Şi după mintea ce-o aveam, ne-am fi întors înapoi chiar atunci [...].

[...] ne-am fi întors înapoi chiar atunci, de nu eram în sama lui moş Luca,
de care ne ruşinam...

1
Sintaxa limbii române II lect. univ. dr. Paula Nemţuţ
Atributiva şi apozitiva
Nică [...] era sfădit cu mine din pricina Smărăndiţei popei căreia cu
toată părerea mea de rău i-am tras o bleandă [...].

Hai fiecare pe la casa cui ne are.

Şi satul Humuleşti în care m-am trezit nu-i un sat lăturalnic, mocnit şi

lipsit de priveliştea lumii ca alte sate...

Dar în ziua aceea în care mă rugase ea, era un senin pe ceriu şi aşa de
frumos [...].

Dar eu mă lupt cu gândul cum să-i port de cheltuială căci banii nu se

culeg de la trunchiu ca surcelele.

(b) Păstrează tot ce e crud pentru a-l spune în public, iar în ce scrii
pentru prieteni pune tot ce ai mai bun faţă de ceilalţi.

Numele omului dispare din locul unde a lucrat, dar el stă şi mai departe
în locul unde s-au coborât oasele.

Vine vremea când scriitorul poate fi înlocuit de rutina condeiului său.

2. Identificaţi atributivele conjuncţionale din textele următoare.

Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt

ultraprogresist... că sunt liberschimbist... că voi progresul cu orice preţ. (I.L.
Caragiale)

Simţeam o dorinţă să mă întind pe jos şi să dorm, atât de vie, încât îmi

trebui un foarte mare efort de voinţă să n-o fac. (Marin Preda)

De teama ca liniştea ce domnea în cuibul nostru să nu fi fost câtuşi de

puţin tulburată, tata nu lua nicio hotărâre [...]. (Mateiu Caragiale)

Nu se-ncheiase nici o lună după astea, şi coborând Negoiţă-n târg cu

nişte vişine trufandale de vânzare, a aflat de la precupeţi că pe una din fetele
lui Zamfirache Ulierul din Colentina, a de s-a logodit cu Ilie Bogasierul de la
Barăţie, o munceşte dracul de vreo zece zile... (I.L. Caragiale)

3. Identificaţi apozitivele din textele următoare.

Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei,
care şi ea cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga nourii cei
negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfingând
2
Sintaxa limbii române II lect. univ. dr. Paula Nemţuţ
Atributiva şi apozitiva
toporul în pământ, afară, dinaintea uşii; închega apa numai cu două picioare
de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele, sau
vrun lemn... (Ion Creangă)

Pentru puţină mâncare şi câte-oleacă de paşcă de cea de trei ocă la

para, slujea toată casa: tăia lemne, aţâţa focul, aducea apă, mătura, ne spunea
la poveşti nopţi întregi, şezând cu nasul în tăciuni, şi ne cânta din fluier. (Ion
Creangă)

Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este

cam greu la vorbă, cam aspru la judecată. (Ioan Slavici)

Un învăţat are două datorii: să înveţe el necontenit şi să înveţe

necontenit pe alţii. (Nicolae Iorga)

Îndărătnicul e convins numai de un lucru: că a apucat a spune într-un

fel. (Nicolae Iorga)

Un lucru măcar înveţi învăţând: ce sus e adevărul. (Nicolae Iorga,

Cugetări)