”Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

de Camil Petrescu

Camil Petrescu face parte din perioada interbelica, cea care ii cuprinde atat piesele
de teatru cat si poeziile si romanele scriitorului. Coexista in epoca atat romanul modern
subiectiv, cat si romanul realist balzacian sau cel mitic traditional.
Opera “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a fost publicata in anul
1930. In 1933 apare al doilea roman “Patul lui Procust”. Semnificatia sintagmei titlului din al
doilea volum se aplica atat primuluii roman cat si dramelor de idei, fiind considerata spatiu al
nepotrivirii.
Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje
numeroase, complexe si amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.
Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare,
observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta. Este scris de obicei la
persoana intai pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de
constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
”Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern de tip
subiectiv deoarece are drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si
subietiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana intai, luciditatea
(autoanalizei),dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea
vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa.
Modernismul, in sens restrans, deseneaza miscarea literara constituita in spatiul
hisparo-american, la sfarsitul secolului al XIX-lea, miscare care orienteaza poezia spre o
estetica a sinceritatii si a rafinamentului. In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare
radical, indrazneata a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. E opus
traditionalismului.
Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea de iubire
dusa pana undeva si experienta razboiului care omoara si ceea ce a ramas din iubirea lui
Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt unite de substantivul “noapte” in mod simbolic, el
desemnand dezamagirea, deziluzia, decaderea valorilor in care persoajul credea si care iau o
alta ordine.
Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta.
Subtemele operei sunt si cele doua experiente care marcheaza destinul personajului, iubirea
si razboiul.
Romanul contine doua carti ce corespund celor doua secvente din titlu. Este sunt
structurate in capitole cu titlu sugestiv pentru a rezuma situatiile care declanseaza
sentimentele contradictorii ale personajelor. Se remaca o subordonare a discursului narativ
unor tehnici specifice: memoria involuntara si fluxul memoriei, cea din urma fiind supusa
analizei psihologice si a introspectiei (analiza propriilor sentimente).
Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, Stefan Gheorghidiu care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si
razboiul. Naratiunea la persoana intai presupune existenta unui narator implicat. Punctul de
vedere unic si subiectiv, al personajului narator care mediaza intre cititor si celelalte
personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa
situatia eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt
prezentate ca evenimente interioare, interpretate si analizate.
In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. In primavara anului
1916, personajul principal se afla concentrat pe Valea Prahovei. Incipitul pune in evidenta
cele doua planuri temporale din discursul narativ timpul nararii si timpul naratiunii (trecutul
povestii de iubire).
Fortificatiile de pe Valea Prahovei se intindeau intre Busteni si Predeal. Erau niste
santulete ca pentru scurgere de apa, acoperite ici si colo cu ramuri si frunzis intarite cu
pamant ca de un lat de mana, erau botezate de noi transee si aparau un front de zece km.
Romanul incepe cu prezentarea lui Stefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al
acestuia, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916, contribuind la
amenajarea fortificatiilor ed pe Valea Prahovei si din apropierea Dambovicioarei. In acest
prim capitol, intitulat “La piatra Craiului, in munte” autorul se refera cu o ironie usturatoare
la incompetenta sistemului de aparare militara al tarii, in preajma primului razboi mondial.
Desi frontul se intindea pe 10-15km cu “niste santulete ca pentru scurgere de apa”,
pe care “zece porci tiganesti cu bauturi puternice ” le-ar fi ramas intr-o jumatate de zi. Ca sa
nu fie demascata tactica militara atat de bine gandita si atat de eficienta, temerile “nu
circulau decat cu perdelele trase sau, daca nu erau perdele, cu geamurile majite de vopsea
alba, iar de la Sinaia, pe fiecare culoar erau santinele cu boieneta la arma “Despre aceste
transee-jucarii” se vorbea cu mandrie si respect in toata tara, in Parlament si in presa.
Discutia celor paisprezece ofiteri adunati  “in odaita scunda a popotei” se poarta in
jurul unui fapt divers comentat de presa, privind achitarea de catre tribunal – a  unui barbat
care isi ucisese sotia surprinsa in flagrant delict de adulter. Dezbaterea asupra acestui caz
este aprinsa si contradictorie privind relatiile dintre soti si sentimentul de casnicie poate sau
nu sa dea celuilalt dreptul de a decide asupra vietii partenerului.
Capitanul Dimiu, corabu si Floraiu vin fiecare cu pareri diferite sustinute cu argumente
rationale sau nu. Insa interventia lui Stefan este surprinzatoare pentru ceilalti confirmand
principiul estetic ca poti vorbi sincer numai despre tine, despre trairile si receptarile proprii.
Discutiile starnite minimalizeaza superioritatea sentimentului de dragoste in conceptia
eroului si-i declanseaza acestuia prima experienta a cunoasterii, iubirea, simtita cu forta si
dominata de incertitudini, in numele careia se straduieste din rasputeri sa obtina
permisiunea sa plece la Campulung pentru a se intalni cu sotia.
Prin memorie involuntara, declansata de discutia de la popota, Gheorghidiu nareaza
faptele retrospective in jurnalul de campanie, aducand in prezent (in timp subiectiv)
experienta sa erotica “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si
banuiam ca ma insala” este fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol, dar si
retrospectiva iubirii dintre Stefan si Ela.
Casatoria lor este linistita o vreme, mai ales ca duc o existenta modesta, aproape de
saracie, bucuriile lor erau “excursia la Mosi si strengaria de a ne da in calusei, de a manca
floricele si de a bea un top de bere”, iubirea fiind singura lor avere. Echilibrul tinerii familii
este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar,
Tache.
Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice si ca in
procesul care urmeaza intre rude din cauza testamentului ambiguu, ea tine cu indarjire ca
sotul sa nu renunte la mostenire, Stefan fiind uimit de aceasta atitudine a sotiei sale, pe care
ar fi vrut-o “mereu feminina”.
In cele din urma, Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor, ba chiar investeste o parte din
bani intr-o fabrica de metalurgie. Licitatia fabricii a iesit prost, deoarece s-a ivit un
“concurent extrem de periculos in persoana unuia, Tanase Vasilescu Lumanararu. Afacerea
cu fabrica se dovedeste a fi un dezastru atat din lipsa de specialitati, cat si din cauza
razboiului din Germania.
Intr-o dupa-amiaza, pe cand cei doi soti se plimbau la Sosea, o intalnesc pe Anisoara,
verisoara cu Stefan si maritata cu un mare msoier. Sub influenta acestei verisoare, Ela este
atrasa intr-o lume mondena lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai
de moda, de distractii nocturne sau escaade, lume in care ea se incadra uimitor.
Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua
comportare a Elei, aducand progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin sfasietoare. In
casa Anisoarei, cunoscusera “un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei”, care le invata
pe doamne un dans nou si la moda, tango-ul. Anisoara care avea mania excursiilor, hotaraste
ca de Sf. C-tin si Elena sa plece cu totii pentru trei zile la Odobesti cu trei masini. Stefan este
surprins de eforturile pe care sotia le facuse pentru a-l avea pe domnul G. Cuplul evolueaza
spre o inevitabila criza matrimoniala, al carui moment culminant are loc cu ocazia excursiei la
Odobesti. In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume
domn G, care dupa opinia personajului anrator ii va deveni mai tarziu amant. Nervos peste
masura, Stefan ii spune la intoarcere ca va divorta de ea, insa Ela este candida si nevinovata,
jura ca nu stie despre ce este vorba.
Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia
ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin
constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor,
decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai
“misterior” personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea
personajului-narator. De aceea cititorul nu poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e
mai degraba superficiala decat spirituala.
In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un
roman modern, psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent si obiectiv cat si
autenticitatea trairii.

Proiect realizat de: Popsor Alexandru

Clasa a XI-a Seral